ICCJ. Decizia nr. 5436/2005. Penal. Art. 197 Cod Penal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 5436/2005
Dosar nr. 4483/2005
Şedinţa publică din 27 septembrie 2005
Asupra recursului penal de faţă:
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
La data de 17 iunie 2004, Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş, a dispus trimiterea în judecată a inculpatului R.I., pentru comiterea infracţiunii de viol în formă agravată şi în stare de recidivă postexecutorie, prevăzută de art. 197 alin. (2) lit. a), cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
S-a reţinut în sarcina inculpatului că, la data de 17 mai 1994, a întreţinut raport sexual cu minora B.A., în vârstă de 2,5 ani, profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra.
Tribunalul Mureş, efectuând cercetarea judecătorească, la data de 28 noiembrie 1994, a pronunţat sentinţa penală nr. 85 şi a dispus în conformitate cu art. 333 C. proc. pen., restituirea cauzei la Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş, pentru completarea urmăririi penale.
Această sentinţă a fost recurată de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş şi a rămas definitivă prin respingerea recursului.
În considerentele hotărârilor s-a motivat că, urmărirea penală a fost incompletă, întrucât organul de urmărire penală, nu a fost preocupat ca în cauză să lămurească unele aspecte legate de faptul, dacă minora a fost deflorată, urmare a unui raport sexual sau cu un corp, respectiv, creion, aşa cum se susţine, că nu a fost efectuată o expertiză biocriminalistică vizând secreţia vaginală recoltată de la minora parte vătămată privind semnificaţia leucozitelor şi aritrocitele găsite în număr foarte mare, că nu s-au verificat amănunţit susţinerile martorilor H.I., C.T. şi M.L.
Organul de urmărire penală, prin rechizitoriul din 25 mai 2004, a dispus din nou trimiterea în judecată a inculpatului, pentru comiterea infracţiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (2) lit. a), cu aplicarea art. 37 lit. b) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), privind aceeaşi acuzare, referitoare la faptul că, la 17 mai 1994, inculpatul a întreţinut un raport sexual cu minora B.A., în vârstă de 2 ani şi 5 luni, profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa.
Tribunalul Mureş, la data de 25 februarie 2005, după ce a efectuat cercetarea judecătorească, a pronunţat sentinţa penală nr. 45, prin care l-a achitat pe inculpat, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., pentru comiterea infracţiunii de viol, întrucât nu el este autorul.
În pronunţarea acestei sentinţe, instanţa a avut în vedere expertizele efectuate, potrivit cărora pe pătura cu care era acoperită minora, s-au găsit pete de sânge aparţinând grupei 0I şi nu grupei sanguine a inculpatului care este AII, apoi pe hainele inculpatului nu s-au găsit pete de sânge aparţinând victimei sau alte pete.
De asemenea, potrivit declaraţiilor martorului H.I., care îşi efectua serviciul de pază la circa 20-25 metri de casa părţii vătămate, rezultă că inculpatul o frecventa pe mama minorei, nefiind prima dată când se afla la locuinţa acesteia, la fel şi martorul C.Şt., precum şi alţi bărbaţi care veneau la locuinţa acesteia.
Conchizând că, în raport de aceste probe, este greu de crezut că inculpatul ar fi putut să o violeze pe minoră, în condiţiile în care, în aceeaşi încăpere se afla fratele său, iar martorul H.I., la o distanţă de numai 20-25 de metri de aceştia şi să nu fi auzit plânsetele minorei, la agresiunile la care ar fi fost supusă, astfel că, din întregul material probator nerezultând cu certitudine faptul că inculpatul este autorul faptei, că acestuia îi profită principiul „in dubio pro reo", a dispus achitarea.
Sentinţa a fost atacată cu apel de către parchet, care a criticat hotărârea instanţei de fond în sensul că, în mod nejustificat instanţa de fond a dispus achitarea, solicitând desfiinţarea acesteia şi condamnarea inculpatului, întrucât există probe certe că inculpatul a comis infracţiunea.
Curtea de Apel Târgu Mureş a examinat apelul parchetului şi prin Decizia penală nr. 86/ A din 10 iulie 2005, a respins apelul, ca nefondat, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., pe considerent că nu sunt probe din conţinutul cărora să rezulte cu certitudine că inculpatul este autorul infracţiunii de viol.
Potrivit art. 3853 C. proc. pen., Decizia şi sentinţa au fost atacate cu recurs, pe considerent că, în mod nejustificat instanţele l-au achitat pe inculpat, printr-o apreciere greşită a materialului probator de la dosar, deşi sunt probe certe că acesta a comis infracţiunea de viol şi ca atare se impune condamnarea.
Examinând recursul declarat, în raport de actele şi lucrările dosarului, de Decizia şi sentinţa pronunţate în cauză, se contată că recursul de faţă este nefondat şi în consecinţă, se va respinge pentru motivele ce se vor dezvolta şi arăta.
Din mijloacele de probă existente la dosar, respectiv rapoartele de expertiză medico-legale privind constatarea violului, cu completările ulterioare, raportul de expertiză biocriminalistică, raportul de expertiză medico-legală privind pe inculpat, declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, M.L., D.E., C.Şt., H.I., P.V., declaraţiile inculpatului, declaraţiile reprezentantului legal, mama minorei, B.M.E., rezultă următoarea situaţie de fapt.
În analizarea şi discutarea probelor, cum şi în reţinerea stării de fapt se vor avea în vedere analiza materialului probator de la dosar, în raport de dispoziţiile înscrise la art. 63 C. proc. pen., în sensul că, mijloacele de probă de la dosar se vor interpreta atât în ansamblu cât şi în mod unitar.
Din materialul probator de la dosar, rezultă în mod cert şi fără echivoc că, în ziua de 17 mai 1994, după ce mama minorei, B.M.E., a plecat din domiciliu împreună cu fratele său, D.E., minora B.A., fiind bolnavă de tuse convulsivă a rămas în cameră, împreună cu fratele său mai mare, în vârstă de aproximativ 6 ani.
La revenirea în domiciliu, mama minorei a constatat că aceasta are urme de sânge pe corp şi a anunţat organele de poliţie, astfel că, cel bănuit a fost inculpatul.
După plecarea din domiciliu a mamei minorei împreună cu fratele său, în domiciliul acestora a venit inculpatul, pentru a o căuta pe martora C.T. şi stând împreună cu cei doi minori, în ideea că va sosi, a mai rămas o perioadă scurtă de timp, după care a părăsit domiciliu.
Din declaraţiile martorului H.I., rezultă că, în ziua de 17 mai 1994, era de serviciu la depozitul I.C.O.M.C.O.O.P. Reghin, fiind paznic, iar în jurul orelor 17,00-18,00, a văzut că a intrat în locuinţa numitei B.M.E., inculpatul, pentru ca apoi, în aceeaşi locuinţă să intre şi martorul C.Şt., care a stat foarte puţin, după care a plecat, pentru ca apoi să părăsească şi inculpatul locuinţa şi în intervalul de timp în care inculpatul a stat în locuinţă nu s-au auzit strigăte sau plânsete din partea copiilor, deşi el se afla la o distanţă de numai 20-25 metri de locuinţă.
Acelaşi martor, în declaraţia sa, mai relatează că, la scurt timp după revenirea în domiciliu a mamei minorei, aceasta a intrat în domiciliu şi l-a întrebat dacă a fost cineva la ei în casă şi relatându-i-se numele inculpatului a intrat din nou în casă, după care l-a scurt timp, a afirmat către el, că fiica i-a fost violată.
Inculpatul, în faza de urmărire penală cum şi în cea de cercetare judecătorească, constant a declarat şi a arătat că, în ziua de 17 mai 1994, în jurul orelor 17,00, s-a întâlnit cu mama minorei şi cu fratele acesteia şi i-a întrebat dacă au văzut-o şi se află în domiciliul lor, martora C.T., la care aceştia au negat, însă, ştiind că acest martor îi frecventează domiciliul, iar mama minorei evită întâlnirea inculpatului cu martora, a mers în domiciliul acesteia, însă nu a întreprins nici o activitate împotriva vreunuia dintre copii. Fiind reţinut şi bănuit că ar fi autorul infracţiunii de viol, a sugerat organelor de poliţie pentru ca asupra sa să se efectueze o serie de probe, privind efectuarea unei expertize privind îmbrăcămintea, cât şi din punct de vedere anatomic şi morfologic privind organele sexuale.
Martora C.T., în declaraţiile sale, arată că a auzit-o pe mama minorei afirmând că este dispusă să se împace cu inculpatul, dacă îi dă suma de 3.000.000 lei, pentru ca martorul M.L. să arate că, într-o discuţie purtată cu mama minorei, imediat după comiterea faptei, i-a relatat că ea a fost aceea care şi-a deflorat fiica, cu un creion, pentru a obţine bani de la inculpat şi să facă cunoscut acest lucru părinţilor acestuia, că este dispusă să se împace, dacă i se dă suma de 3.000.000 lei.
De asemenea, martora C.T., confirmă susţinerile inculpatului, în sensul că se cunoşteau, iar cu câteva zile în urmă au avut un raport sexual, iar în luna septembrie 1994, în timp ce era de serviciu la bar, mama minorei, într-o discuţie avută cu M.L., i-a relatat că este dispusă să se împace cu inculpatul dacă părinţii acestuia îi dau suma de 3.000.000 lei.
În cauză, s-au efectuat rapoarte de expertiză biocriminalistice, folosindu-se metodele B.V. şi S., precum şi A. şi B., privind examinarea mostrelor de sânge şi s-a stabilit că pe pătura ce acoperea victima, petele de sânge aparţin grupei de sânge 0I şi nu grupei sanguine a inculpatului care are AII şi nici a victimei care are grupa sanguină AB IV.
C.A., ofiţerul care a participat la instrumentarea cauzei, în declaraţiile sale, arată că, în momentul în care inculpatul a fost reţinut şi aceasta la scurt timp după comiterea faptei, inculpatul a relatat că este nevinovat şi a solicitat efectuarea unor expertize vizând îmbrăcămintea, cum şi din punct de vedere anatomic şi morfologic, din punct de vedere sexual.
Din expertiza efectuată asupra hainelor inculpatului, care au fost ridicate la scurt timp după comiterea faptei, rezultă că nu s-au constatat pe acestea urme de sânge.
Faţă de materialul probator de la dosar, rezultă în mod cert şi ireversibil dubii serioase, în sensul că inculpatul nu ar fi autorul infracţiunii de viol, având în vedere faptul că, în cazul în care ar fi avut raport sexual cu minora, aceasta ar fi suferit dureri, situaţie în care ar fi plâns şi putea fi auzită de martorul H.I., care se afla la o distanţă de numai 20-25 de metri de camera unde se afla minora, că împreuna cu minora se afla şi fratele său, iar probele ştiinţifice enunţate mai sus, expertizele medico legale şi biocriminalistice îl exclud.
După casarea cu trimitere, organul de urmărire penală i-a mai luat o declaraţie martorei M.L. prin care aceasta retractează cele afirmate în primele declaraţii, făcând precizări legate de faptul că, a încriminat-o pe mama minorei în urma ameninţării soţului său, care i-a cerut să o acuze pe aceasta şi să-l scape de puşcărie pe R.I., cu care a fost coleg de celulă şi de la care a profitat pe timpul detenţiei.
Această retractare a martorei vine în contradicţie cu celelalte declaraţii ale sale şi cu interpretarea unitară şi în ansamblu a probelor, în condiţiile în care este despărţită de către soţul său şi aşa cum rezultă din raportul de verificare din 02 iunie 1999, întocmit de către Poliţia municipiului Reghin, M.M. este un vicios alcoolic, degradat moral, frecventează diferite localităţi din ţară şi cerşeşte, astfel că nu putea exista niciodată presiuni din partea acestuia asupra sa, din punct de vedere fizic sau psihic mai ales că în localitatea respectivă nu a mai venit de mulţi ani, încât să se pună temei pe ultima sa declaraţie.
Prin urmare, aşa cum s-a menţionat, în cauză, sunt atâtea contradicţii care îl exclud pe inculpat ca fiind autorul infracţiunii de viol în formă agravantă, astfel că, instanţele în mod just au apreciat că în cauză operează principiul „in dubio pro reo" şi au dispus achitarea.
În consecinţă, motivele de recurs invocate, nu sunt fondate, deoarece mijloacele de probă de la dosar îl exclud ca fiind autorul acestei infracţiuni şi ca atare el neconstituind cazul de casare înscris la pct. 18 de la art. 3859 C. proc. pen., recursul declarat, se va respinge, ca nefondat, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Onorariul cuvenit apărătorului din oficiu se va avansa din fondul Ministerului de justiţie.
Văzând şi dispoziţiile art. 189 şi urm. C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL TÂRGU MUREŞ, împotriva deciziei penale nr. 86/ A din 10 iunie 2005, a Curţii de Apel Târgu Mureş.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 40 RON, se va plăti din fondul Ministerului de Justiţie.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 27 septembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5434/2005. Penal. Legea 143/2000. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5455/2005. Penal. Recurs la încheiere. Recurs → |
|---|
