ICCJ. Decizia nr. 5519/2005. Penal. întrerupere executare. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.5519/2005
Dosar nr. 3588/2005
Şedinţa publică din 29 septembrie 2005
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 92 din 10 februarie 2005 a Tribunalului Iaşi a fost respinsă cererea de întrerupere a executării pedepsei de 3 ani şi 6 luni închisoare formulată de condamnatul S.F.
A fost obligat petentul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunţa, în sensul celor de mai sus, prima instanţă a reţinut că petentul după ce a beneficiat de o întrerupere a executării pedepsei acordată prin sentinţa penală nr. 789/2004 a Tribunalului Iaşi, a solicitat o nouă întrerupere pentru motiv de boală.
Deşi s-au acordat mai multe termene pentru efectuarea expertizei, condamnatul nu s-a prezentat la L.E.M.L. Iaşi pentru a se constata că este în imposibilitate de a continua executarea pedepsei.
În termen, hotărârea a fost apelată de condamnat cu motivarea că faţă de actele medicale depuse la dosar se află în imposibilitate de a executa pedeapsa.
Instanţa de apel a respins, ca nefondat, apelul declarat de condamnat reţinând că imposibilitatea de a executa pedeapsa pentru motive de boală trebuie constatată, potrivit legii, printr-o expertiză medico – legală, probă care nu a putut fi administrată deoarece condamnatul nu s-a prezentat la unitatea medico – legală competentă, atitudine pe care a manifestat-o şi cu ocazia judecării apelului.
Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs condamnatul, care însă nu a formulat motive de casare şi nu s-a prezentat în instanţă pentru a-şi susţine cererea deşi se află în stare de libertate, aşa cum rezultă din referatul A.N.P., fiind citat şi la domiciliu pe care recurentul l-a indicat.
Înalta Curte, verificând hotărârile pronunţate din oficiu în limitele prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., constată că recursul declarat este nefondat.
Pentru a se pronunţa asupra cererii condamnatului de întrerupere a executării pedepsei închisorii, cerere bazată pe dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., instanţa o poate face numai pe baza unei expertize medicale care să precizeze dacă boala de care suferă cel condamnat îl pune pe acesta în imposibilitatea de a executa pedeapsa.
Alte acte medicale în afara expertizei nu pot constitui temei al unei hotărâri judecătoreşti în această materie, astfel încât hotărârile instanţelor de respingere a cererii de întrerupere a executării pedepsei formulată de condamnatul recurent care a refuzat să se supună expertizei medico – legale dispusă de instanţă şi respectiv a apelului declarat de acesta, sunt corecte.
Susţinerile condamnatului, în sensul că deţine suficiente acte medicale care dovedesc bolile de care suferă, aflându-se în imposibilitatea de a executa pedeapsa închisorii la care a fost condamnat, nu pot fi primite de instanţă, în lipsa unei expertize medico – legale obligatorii conform dispoziţiilor art. 453 lit. a) C. proc. pen., care să constate această imposibilitate.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondat, recursul condamnatului, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., constatând că hotărârile pronunţate sunt legale şi temeinice, neexistând motive de casare a acestora.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul S.F. împotriva deciziei penale nr. 196 din 17 mai 2005 a Curţii de Apel Iaşi.
Obligă pe recurentul condamnat la plata sumei de 100 RON (1.000.000 lei) cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 40 RON (400.000 lei), reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 septembrie 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 5514/2005. Penal. Contestaţie în anulare.... | ICCJ. Decizia nr. 5566/2005. Penal. Art. 174 Cod Penal. Recurs → |
---|