ICCJ. Decizia nr. 5511/2005. Penal. Art. 211 Cod Penal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.5511/2005
Dosar nr. 1929/2005
Şedinţa publică din 29 septembrie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 455 din 8 noiembrie 2004, pronunţată de Tribunalul Bacău, în dosarul nr. 1863/2004, s-a dispus:
- în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., combinat cu art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., achitarea inculpatului C.I., pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la tentativă la infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 26, raportat la art. 20 C. pen., raportat la art. 211 alin. (2) lit. c), alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
Prin aceeaşi sentinţă penală s-a dispus, în baza art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor C.C. şi C.G., din infracţiunile de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1) şi art. 209 alin. (1) lit. a), d) şi e) C. pen., şi tentativă la infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) alin. (21) lit. a) C. pen., în infracţiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. c) alin. (21) lit. a) C. pen.
S-a dispus condamnarea inculpatului C.G., pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, art. 211 alin. (2) lit. c) alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., la o pedeapsă rezultantă de 8 ani închisoare cu aplicarea dispoziţiilor art. 71 – art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din durata pedepsei o zi reţinere din 6 noiembrie 2003, iar în baza art. 36 alin. (3) C. pen., s-a scăzut perioada executată, începând cu 6 ianuarie 2004 la zi.
S-a dispus condamnarea inculpatului C.C., pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) alin. (21) lit. a) C. pen., la o pedeapsă de 7 ani închisoare, cu aplicarea dispoziţiilor art. 71 – art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), urmând ca în urma revocării graţierii şi a suspendării condiţionate şi executarea în final a pedepsei rezultante de 7 ani şi 4 luni închisoare.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus reţinerea din 6 noiembrie 2003 şi în baza art. 36 alin. (3) C. pen., s-a scăzut perioada executată, începând cu 4 februarie 2004 la zi.
În baza art. 346 alin. (1) C. pen., art. 14 C. pen., şi art. 998 C. civ., au fost obligaţi inculpaţii C.G. şi C.C., în solidar, la plata sumei de 5.000.000 lei daune morale către partea civilă R.A. şi la 6.000.000 lei reprezentând despăgubiri materiale către aceeaşi parte civilă.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., inculpaţii C.G. şi C.C. au fost obligaţi, fiecare, la câte 2.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
S-a reţinut, în fapt că, în dimineaţa zilei de 10 iunie 2003, cei trei inculpaţi, împreună cu numitul S.I., în timp ce se deplasau pe strada Atelierelor din oraşul Moineşti, judeţul Bacău, cu căruţa aparţinând inculpaţilor C.C. şi C.I., au observat că pe contrasens staţionează o altă căruţă în care se afla partea vătămată R.A.
Inculpatul C.C. şi-a exprimat intenţia de a sustrage căpăstrul şi hăţurile de la calul aparţinând părţii vătămate şi, în acest scop, s-a deplasat la căruţa părţii vătămate însoţit de inculpatul C.G. Constatând că partea vătămată doarme, cei doi inculpaţi au căutat prin buzunarele acesteia şi, astfel, inculpatul C.G. i-a sustras o sumă de bani, iar inculpatul C.C., un pachet de ţigări. Imediat, acesta din urmă a luat hăţurile şi căpăstrul de la cal şi s-a hotărât să sustragă şi un sac cu porumb aflat în căruţa părţii vătămate şi pentru transportul căruia avea nevoie de un ajutor. A dus la căruţa sa harnaşamentul sustras şi s-a reîntors la căruţa părţii vătămate, însoţit de fratele său C.I. pentru a sustrage sacul cu porumb.
În timp ce inculpatul C.C. a început să tragă de sac, partea vătămată s-a trezit, motiv pentru care, inculpatul C.G. a lovit-o cu pumnul în faţă, după care cei trei inculpaţi şi numitul S.I. au fugit.
Constatând că nu sunt urmăriţi de partea vătămată, s-au oprit la un bar, unde inculpatul C.G. a cumpărat pentru toţi băuturi alcoolice şi covrigi, plătind suma de 62.000 lei din suma de bani sustrasă de la partea vătămată.
Instanţa de fond a reţinut în ceea ce-i priveşte pe inculpaţii C.C. şi C.G. că aceştia au comis o singură infracţiune, respectiv cea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c), alin. (21) lit. a) C. pen., fiind vorba de o singură rezoluţie infracţională în realizarea căreia inculpaţii au desfăşurat activităţi care s-au succedat imediat, fără trecerea vreunui interval de timp.
Împrejurarea că la sustragerea ultimului bun, partea vătămată a reacţionat, întrerupând acţiunea de deposedare, a fost apreciată de prima instanţă ca fiind lipsită de relevanţă în ceea ce priveşte consumarea infracţiunii, atâta timp cât deposedarea se consumase deja la momentul însuşirii celorlalte bunuri, iar violenţa exercitată de inculpatul C.G. intervenită după acest moment a avut drept scop anihilarea unei reacţii de apărare a părţii vătămate şi facilitarea îndepărtării de la locul faptei.
Referitor la inculpatul C.I. s-a reţinut că până în momentul în care partea vătămată a reacţionat, acesta nu a realizat nici un act de deposedare şi însuşire a vreunui bun aparţinând părţii vătămate, iar din probele administrate în cauză a rezultat că inculpatul deşi a luat hotărârea de a participa la sustragerea sacului cu porumb, datorită reacţiei părţii vătămate, rezoluţia sa infracţională nu s-a exteriorizat.
Împotriva sentinţei penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău invocând greşita achitare a inculpatului C.I. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la tâlhărie în forma tentativei şi greşita deducere a perioadei executate de inculpaţii C.G. şi C.C.
Inculpaţii C.G. şi C.C. au declarat şi ei apel solicitând reducerea pedepselor aplicate la minimum prevăzut de lege, iar partea civilă R.A., în motivele sale de apel a solicitat condamnarea celor trei inculpaţi.
Curtea de Apel Bacău a respins, ca nefondate, apelurile declarate în cauză, constatând că nu există probe concludente privind vinovăţia inculpatului C.I., astfel încât în mod legal prima instanţă a dispus achitarea acestuia.
Referitor la cel de-al doilea motiv de apel al parchetului s-a reţinut că prin încheierea pronunţată în camera de consiliu, la 2 decembrie 2004 Tribunalul Bacău a dispus îndreptarea erorii materiale din cuprinsul dispozitivului sentinţei apelate în sensul deducerii corect a duratei arestării preventive.
În ceea ce priveşte individualizarea pedepselor aplicate celor doi inculpaţi apelanţi s-a apreciat că au fost respectate dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), şi art. 52 C. pen., ţinându-se cont de gradul de pericol social al infracţiunii de tâlhărie, intensitatea violenţei exercitată asupra părţii vătămate, antecedentele penale ale inculpaţilor, conduita acestora după comiterea infracţiunii.
În raport de considerentele reţinute s-a apreciat că nici apelul declarat de partea civilă nu a fost întemeiat, fiind respins ca atare.
Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, criticând-o sub aspectul greşitei achitări a inculpatului C.I., pentru infracţiunea de complicitate la tentativa infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 26 raportat la art. 20 C. pen., art. 211 alin. (2) lit. c) alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), şi respectiv greşita încadrare juridică a faptei, considerându-se că în cauză fapta săvârşită de inculpatul C.I. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la tâlhărie calificată, prevăzută şi pedepsită de art. 26, raportat la art. 211 alin. (2) lit. c) alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), solicitându-se condamnarea inculpatului pentru această infracţiune.
Inculpaţii C.C. şi C.G. au declarat şi ei recurs împotriva deciziei instanţei de control judiciar, însă la termenul din 16 iunie 2005, prezenţi personal în faţa instanţei au declarat că înţeleg să-şi retragă recursurile, astfel că prin încheierea de şedinţă de la acea dată s-a luat act de voinţa acestora.
Recursul declarat de parchet este nefondat.
Examinând ansamblul probator administrat în cauză, prin prisma motivelor invocate de Pachetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău cât şi din oficiu în limitele prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., se constată că instanţele în mod corect au dispus achitarea inculpatului C.I., pe motiv că nu este autorul faptei, având în vedere neconcordanţele existente între declaraţiile părţii vătămate date la urmărirea penală şi în faza cercetării judecătoreşti, ale coinculpaţilor C.C. şi C.G., cât şi prezumţia de nevinovăţie care operează în favoarea inculpatului C.I.
În legătură cu descrierea faptelor de către partea vătămată se constată o serie de inadvertenţe, care se regăsesc şi în declaraţiile inculpaţilor C.G. şi C.C. cu privire la participarea inculpatului C.I.
De altfel, contradicţiile semnificative existente în declaraţiile acestora au determinat efectuarea unei confruntări între inculpaţii C.G. şi C.I., ocazie cu care cel dintâi a afirmat că sacul aflat sub partea vătămată a fost tras numai de inculpatul C.C., în timp ce inculpatul C.I. nici nu ajunsese la căruţă.
Aşa fiind şi având în vedere dispoziţiile art. 345 alin. (2) C. proc. pen., conform cărora instanţa pronunţă condamnarea numai atunci când constată că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat, Înalta Curte apreciază că în mod corect instanţele au făcut o apreciere corespunzătoare a probatoriilor în sensul că inculpatul C.I. nu este autorul faptei, motiv pentru care au dispus achitarea acestuia.
Probele administrate în cauză relevă existenţa unor serioase dubii cu privire la săvârşirea de către inculpatul C.I. a infracţiunii reţinute în sarcina sa.
Din examinarea dispoziţiilor art. 345 alin. (2) C. proc. pen., rezultă că pronunţarea unei hotărâri de condamnare este condiţionată de dovedirea certă a existenţei faptei care întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni şi a identităţii făptuitorului.
Or, probele aflate în dosar nu dovedesc în mod cert că inculpatul C.I. este autorul infracţiunii, astfel că dubiul existent trebuie să-i profite acestuia.
Pentru aceste considerente Înalta Curte constată, că hotărârea de achitare a primei instanţe în ceea ce-l priveşte pe inculpatul C.I. este corectă, ca dealtfel şi Decizia instanţei de apel, de menţinere a sentinţei, aşa încât recursul declarat de parchet apare ca nefondat şi va fi respins, ca atare, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău împotriva deciziei penale nr. 65 din 10 februarie 2005 a Curţii de Apel Bacău, privind pe inculpatul C.I.
Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a intimatului inculpat, în suma de 100 RON (1.000.000 lei), se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 septembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5507/2005. Penal. Legea 143/2000. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5514/2005. Penal. Contestaţie în anulare.... → |
|---|
