ICCJ. Decizia nr. 5572/2005. Penal. Plângere recurs. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 5572/2005
Dosar nr. 4475/2005
Şedinţa publică din 3 octombrie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Pe data de 21 aprilie 2004, petiţionarul P.M., cetăţean german, prin procurator H.V., a adresat o plângere Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, solicitând efectuarea de cercetări faţă de judecătorii S.L. şi S.C. de la Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, sub aspectul infracţiunii prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
În motivarea plângerii, petiţionarul a susţinut că cele două judecătoare au comis o serie de abuzuri cu prilejul soluţionării dosarului civil nr. 4095/1992, în care au pronunţat sentinţa civilă nr. 414 din 27 aprilie 1995, cum ar fi nerespectarea dispoziţiilor legale privitoare la citarea părţilor, favorizarea părţii adverse, necomunicarea hotărârii, etc.
Prin ordonanţa din 15 noiembrie 2004, pronunţată în dosarul nr. 1269/P/2004, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, a dispus, în temeiul art. 228, alin. (4), raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., cu aplicarea art. 13 şi art. 121 C. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de făptuitoarele S.L. şi S.C., pentru infracţiunea prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), constatându-se că în speţă există o cauză care împiedică punerea în mişcare a acţiunii penal şi anume prescripţia.
Împotriva acestei ordonanţe, petiţionarul P.M. a formulat plângere în conformitate cu dispoziţiile art. 278 C. proc. pen., susţinând că în mod greşit procurorul a apreciat că a intervenit prescripţia răspunderii penale.
Prin rezoluţia nr. 65/II/2/2005, din 28 ianuarie 2005, Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, a respins, ca neîntemeiată, plângerea petiţionarului, reţinând că termenul de prescripţie se determină în raport de maximul special al pedepsei prevăzută de lege pentru infracţiune, în speţă 5 ani, şi se socoteşte de la data săvârşirii faptei şi anume 27 aprilie 1995. Cursul prescripţiei nu a fost întrerupt în condiţiile art. 123 C. pen., deoarece nu s-a îndeplinit nici un act care, potrivit legii, trebuie să fie comunicat învinuitului în desfăşurarea procesului penal.
Nemulţumit de soluţiile procurorului, petiţionarul a formulat plângere, în temeiul art. 2781 C. proc. pen., la Curtea de Apel Bucureşti, solicitând desfăşurarea ordonanţei procurorului şi trimiterea dosarului la parchet în vederea începerii urmăririi penale faţă de cele două făptuitoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Prin sentinţa penală nr. 65, din 22 iunie 2005, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionar împotriva ordonanţei de neîncepere a urmăririi penale.
Împotriva hotărârii sus-arătate petiţionarul P.M., prin procurator H.V., a declarat recurs, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.
Verificând sentinţa atacată în raport de criticile invocate şi din oficiu, în limitele prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
În vederea realizării obiectului urmăririi penale astfel cum este definit de art. 200 C. proc. pen., legea procesual penală a determinat precis şi concret regulile de desfăşurare a acestei faze a procesului penal.
Sesizat în unul din modurile reglementate în art. 221 C. proc. pen., organul competent efectuează acte premergătoare şi de urmărire penală, în succesiunea determinată de lege.
În anumite situaţii, actele premergătoare având ca scop clarificarea datelor care confirmă sau infirmă săvârşirea infracţiunii cu privire la care organele de urmărire penală au fost sesizate, pot duce la constatarea existenţei unora din cazurile reglementate în art. 10C. proc. pen., în care punerea în mişcare a acţiunii penale sau exercitarea acţiunii penale este împiedicată.
În raport de această împrejurare, nejustificându-se începerea urmăririi penale se dispune neînceperea urmăririi penale.
În speţa de faţă în mod corect organele de urmărire penală au reţinut că faţă de data săvârşiri faptelor, 27 aprilie 1995, în conformitate cu dispoziţiile art. 122 pct. 1 lit. d) C. proc. pen., s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale.
Aşa fiind, menţinând ordonanţa atacată, ca urmare a respingerii plângerii formulată de petiţionarul P.M. împotriva acesteia, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală, nesupusă nici unuia din cazurile de casare prevăzut de art. 3859 C. proc. pen.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, conforme art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionar.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza dispoziţiilor art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul P.M., prin procurator H.V. împotriva sentinţei penale nr. 65 din 22 iunie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
În temeiul dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., obligă recurentul petiţionar la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 60 RON (600.000 lei).
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 3 octombrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5566/2005. Penal. Art. 174 Cod Penal. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5585/2005. Penal. Art. 174 Cod Penal. Recurs → |
|---|
