ICCJ. Decizia nr. 5862/2005. Penal. întrerupere executare. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.5862/2005
Dosar nr. 5410/2005
Şedinţa publică din 18 octombrie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1001 din 12 iulie 2005, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a respins, ca nefondată, cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de condamnatul M.V., motivat de faptul că nu s-au dovedit împrejurări speciale în sensul prevăzut de art. 453 lit. c) C. proc. pen., care să producă grave consecinţe pentru apelant sau familia sa.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel condamnatul solicitând admiterea cererii sale.
Prin Decizia penală nr. 631/ A din 16 august 2005, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, conform art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat, apelul declarat de condamnatul M.V. împotriva sentinţei penale nr. 1001/2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, şi l-a obligat să plătească 80 RON cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a dispune astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Petiţionarul se află în executarea pedepsei de 10 ani închisoare care urmează să expire la 24 decembrie 2009, conform sentinţei penale a Tribunalului Giurgiu nr. 279 din 18 noiembrie 2002.
În afara acestei condamnări, pentru tentativă la omor calificat, a suferit şi altele, pentru care s-au aplicat ulterior regulile concursului de infracţiuni.
Aşa cum a reţinut şi prima instanţă, cei doi copii minori au fost încredinţaţi mamei lor cu care au părăsit teritoriul ţării la data de 26 septembrie 2002.
Pe de altă parte, astfel cum rezultă din ancheta socială dispusă de instanţă, apelantul a vândut în septembrie 2004 prin procurator un imobil cu suma de 10.000 dolari S.U.A., bani pe care-i putea folosi prin intermediul aceluiaş procurator pentru repararea locuinţei mamei sale.
În consecinţă, nu s-au dovedit împrejurări speciale din cele indicate expres în art. 453 lit. c) C. proc. pen., care să producă grave consecinţe pentru apelant ori familia sa, în cazul continuării executării pedepsei.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs condamnatul M.V. solicitând admiterea cererii şi întreruperea executării pedepsei, fiind îndeplinite cerinţele art. 455 C. proc. pen., cu referire la art. 453 lit. c) C. proc. pen.
Recursul formulat va fi examinat prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen., referitor la greşita aplicare a legii.
Examinând hotărârea sub aspectele invocate, Înalta Curte constată că recursul formulat nu este fondat, soluţia instanţei de apel, ca de altfel şi a instanţei de fond, fiind legală şi temeinică.
Din actele existente la dosar rezultă că petentul se află în executarea pedepsei de 10 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 279 din 18 noiembrie 2002, pronunţată de Tribunalul Giurgiu, pedeapsă care urmează să expire la 24 decembrie 2009.
În motivarea cererii sale, condamnatul a învederat că este tatăl a doi copii minori, care după arestarea sa iniţial au fost abandonaţi de mamă, iar ulterior, fără a avea consimţământul său, a părăsit ţara împreună cu minorii.
De asemenea, condamnatul a învederat că mama sa este bolnavă, iar imobilul în care locuieşte se află într-o stare avansată de degradare.
În raport de obiectul cauzei, întreruperea executării pedepsei întemeiată pe dispoziţiile art. 455 C. proc. pen., cu referire la art. 453 lit. c) C. proc. pen., s-a dispus efectuarea unei anchete sociale la domiciliul familiei condamnatului.
Din cuprinsul acestui referat rezultă că minorii rezultaţi din căsătoria petentului au fost încredinţaţi mamei şi împreună au părăsit ţara, iar imobilul proprietatea condamnatului a fost înstrăinat prin procurator.
De asemenea, s-a reţinut că locuinţa mamei condamnatului se află în stare de degradare.
Înalta Curte reţine că potrivit art. 455 C. proc. pen., cu referire la art. 453 lit. c) C. proc. pen., întreruperea executării pedepsei este posibilă când din cauza unor împrejurări speciale executarea pedepsei ar avea consecinţe grave pentru condamnat sau familia acestuia, caz în care întreruperea executării pedepsei poate fi dispusă o singură dată şi numai pentru cel mult 3 luni.
Rezultă că trebuie dovedite atât împrejurările speciale în care se găsesc condamnatul sau familia acestuia, cât şi consecinţele grave pe care executarea pedepsei le-ar avea pentru aceştia, dar şi certitudinea că aceste consecinţe ar putea fi înlăturate sau ameliorate în perioada maximă în care, potrivit legii, întreruperea executării pedepsei poate fi dispusă, respectiv 3 luni.
În speţă, din actele depuse la dosar rezultă că, într-adevăr, aspectele învederate de recurent în cererea sa sunt reale, fiind confirmate şi prin referatul de anchetă socială, însă aceste aspecte nu au caracterul unor împrejurări speciale, în sensul prevăzut de lege, care să justifice întreruperea executării pedepsei aplicate condamnatului.
În consecinţă, constatând că hotărârile au fost pronunţate cu respectarea cerinţelor legale, Înalta Curte, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul formulat de condamnat ca nefondat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul M.V. împotriva deciziei penale nr. 631/ A din 16 august 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă pe recurent la plata sumei de 120 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 40 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 octombrie 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 5858/2005. Penal. Plângere recurs. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5902/2005. Penal. Art. 211 Cod Penal. Recurs → |
---|