ICCJ. Decizia nr. 5826/2005. Penal. Art. 211 Cod Penal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.5826/2005
Dosar nr. 5399/2005
Şedinţa publică din 17 octombrie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin sentinţa penală nr. 902/ F din 1 iulie 2005, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în temeiul dispoziţiilor art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul A.R. la pedeapsa de 5 ani închisoare.
În temeiul dispoziţiilor art. 271 alin. (4) C. proc. pen., a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de o lună închisoare.
În temeiul dispoziţiilor art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele aplicate, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 5 ani închisoare.
A menţinut beneficiul liberării condiţionate a restului de pedeapsă de 314 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 2 ani şi 7 luni şi 19 zile aplicat prin sentinţa penală nr. 2961 din 25 noiembrie 2003 de Judecătoria sectorului 4 Bucureşti.
A făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În temeiul dispoziţiilor art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus din pedeapsă reţinerea şi perioada executată în arest preventiv de la 26 februarie 2005 la zi.
În temeiul dispoziţiilor art. 350 C. pen., a menţinut starea de arest a inculpatului.
A luat act că partea vătămată C.A. nu s-a constituit parte civilă în cauză, întrucât prejudiciul cauzat a fost recuperat prin restituire.
Pentru a se pronunţa, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că în noaptea de 25 februarie 2005, inculpatul A.R. a urmărit-o pe partea vătămată C.A., şi, prin ameninţare şi violenţă a deposedat-o de suma de 430.000 lei, după ce în prealabil se aflase într-o sală de jocuri mecanice şi internet de pe Şos. Giurgiului unde văzuse cum unul din jucători îi înmânase părţii vătămate o bancnotă de 500.000 lei, rugându-l să meargă să-i cumpere ţigări.
Fiind prins pe stradă de prietenii părţii vătămate de la sala de jocuri, inculpatul a restituit banii, dar înjurându-i şi producând gălăgie, fapt pentru care, un echipaj de poliţie aflat în zonă s-a sesizat, conducându-I la secţie, unde s-a constatat că inculpatul avea interdicţie a se afla pe raza municipiului Bucureşti, pe o perioadă de 3 ani, începând cu data de 21 decembrie 2004.
Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în cauză, respectiv: declaraţiile părţii vătămate C.A., declaraţiile martorilor R.V.G., C.C.G., R.R., T.I., B.M.P., procesele verbale de cercetare la faţa locului şi recunoaşterea din grup, planşele foto, precum şi declaraţiile inculpatului.
Fiind audiat atât în faza de urmărire penală, cât şi pe parcursul cercetării judecătoreşti, inculpat a recunoscut faptele săvârşite.
Apelul declarat de inculpat împotriva sentinţei penale nr. 902/ F din 1 iulie 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, a fost respins, ca nefondat, de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi familie, care prin Decizia penală nr. 632/ A din 18 august 2005 a reţinut că prima instanţă a stabilit corect, pe baza probelor administrate, atât situaţia de fapt cât şi vinovăţia inculpatului, individualizând corespunzător pedepsele aplicate.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul, pentru cazul de casare prevăzute de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., şi a lăsat la aprecierea instanţei soluţionarea lui.
Recursul este nefondat.
Analizând Decizia atacată prin prisma motivului invocat, Curtea constată că sentinţa instanţei de fond, menţinută prin Decizia instanţei de control judiciar este legală şi temeinică, la stabilirea pedepselor avându-se în vedere gradul de pericol social sporit al acestui gen de fapte, împrejurările în care acestea au fost comise, modul de operare, circumstanţele personale ale inculpatului, care, deşi a recunoscut săvârşirea faptelor, colaborând cu organele de poliţie, este recidivist, dovedind o reală perseverenţă infracţională, după cum reiese din fişa de cazier, aspecte faţă de care se apreciază că pedepsele aplicate, stabilite deja la limita minimă prevăzută de lege, au fost just individualizate, potrivit criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), corespunzând scopului educativ preventiv prevăzut de art. 52 C. pen., astfel că nu se impune redozarea acestora, pedeapsa rezultantă fiind judicios stabilită.
Ca atare, după verificarea cauzei şi în raport de dispoziţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., recursul fiind nefondat, Curtea urmează a-l respinge conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., şi a dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.R. împotriva deciziei penale nr. 632/ A din 18 august 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi familie.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 26 februarie 2005 la 17 octombrie 2005.
Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 220 RON (2.200.000 lei), cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 100 RON (1.000.000 lei), reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 octombrie2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5800/2005. Penal. Legea 143/2000. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5854/2005. Penal. Art. 211 Cod Penal. Recurs → |
|---|
