ICCJ. Decizia nr. 6450/2005. Penal. Art. 257 Cod Penal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.6450/2005
Dosar nr. 4851/2005
Şedinţa publică din 15 noiembrie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 317 din 7 martie 2005, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în baza art. 257 C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 a condamnat pe inculpatul P.Şt., la pedeapsa de 3 ani închisoare.
În baza art. 861 C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de încercare de 5 ani stabilit în condiţiile art. 862 C. pen.
În baza art. 65 C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei.
A pus în vedere inculpatului dispoziţiile art. 863 C. pen.
A atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen., privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
A dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului dacă nu este arestat în altă cauză, de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 470/ UP din 27 octombrie 2004.
A dedus prevenţia inculpatului de la 26 octombrie 2004 la data punerii efective în libertate a inculpatului.
A constatat că suma de 25.000.000 lei în bancnote de câte 1.000.000 lei folosită la realizarea prinderii în flagrant a inculpatului aparţin P.N.A.
Inculpatul a fost obligat la cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut în esenţă, că în cursul lunii octombrie 2004, inculpatul P.Şt. i-a pretins denunţătorului D.C.M. suma de 400.000.000 lei, creându-i convingerea că are o influenţă reală asupra funcţionarilor din Primăria sector 1 Bucureşti în vederea aprobării unei cereri prin care denunţătoarea solicitase o locuinţă socială, în temeiul Legii nr. 114/1996. De asemenea, la data de 26 octombrie 2004, a fost prins în flagrant de procurorii P.N.A. în timp ce primea de la denunţătoare suma de 25.000.000 lei, reprezentând o primă tranşă din suma pretinsă.
Analizând prin coroborare întregul material probator administrat în cauză, tribunalul a reţinut că, în drept, fapta inculpatului constând în aceea că i-a pretins denunţătoarei D.C.M. suma de 400.000.000 lei, creându-i acesteia convingerea că are o influenţă reală asupra funcţionarilor Primăriei sector 1 Bucureşti în vederea aprobării unei cereri prin care denunţătoarea solicitase o locuinţă socială, fiind prins în flagrant de procurorii P.N.A., în timp ce primea suma de 25 milioane lei, reprezentând o primă tranşă din suma pretinsă, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 257 C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
Pentru infracţiunea săvârşită, instanţa a aplicat inculpatului o pedeapsă la individualizarea căreia a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv pericolul social al infracţiunii săvârşite, modalitatea de săvârşire dar şi circumstanţele personale ale inculpatului.
Fapta săvârşită, pe de o parte, şi persoana inculpatului, pe de altă parte, îndeplinesc în cadrul operaţiei de individualizare roluri deosebite.
Infracţiunea în sine şi independent cel care a comis-o, cauzează o tulburare în mediul social, o stare periculoasă pentru relaţiile sociale a căror ocrotire este asigurată prin incriminare şi această tulburare necesită o reparaţie reclamată de gradul de pericol social concret al faptei. Pe de altă parte, însă, nu se poate omite că pedeapsa se aplică făptuitorului şi urmăreşte reeducarea lui. Aceasta impune că, la stabilirea ei să se ţină seama şi de persoana infractorului, de aptitudinea sa de a fi reeducat, fiind cunoscut ca aceeaşi pedeapsă nu are acelaşi efect educativ asupra unor persoane diferite.
Tribunalul a apreciat în raport de aceste criterii, de pericolul social concret al faptei dar şi de persoana inculpatului care nu a avut nici un conflict cu legea penală până la vârsta de 54 ani, a avut o conduită bună înainte de săvârşirea faptei, are o stare de sănătate precară, că scopul educativ-preventiv al pedepsei poate fi atins şi fără privarea sa de libertate.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel P.N.A., criticând-o pentru netemeinicie sub aspectul greşitei individualizări a pedepsei aplicate inculpatului, raportat la natura infracţiunii săvârşite, precum şi la împrejurările în care aceasta a survenit, instanţa realizând o greşită evaluare a criteriilor privind individualizarea pedepsei.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia penală nr. 463/ A din 15 iunie 2005, conform art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat, apelul formulat de P.N.A. împotriva sentinţei penale nr. 317/2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală.
Pentru a dispus astfel, instanţa de apel a reţinut că pedeapsa aplicată inculpatului a fost corect individualizată, dându-se eficienţă tuturor criteriilor generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Astfel, persoana inculpatului justifică cuantumul pedepsei, precum şi modalitatea de executare a acesteia.
În acest context, instanţa a avut în vedere că pedeapsa nu trebuie să fie numai exemplară, dar şi să asigure reeducarea făptuitorului.
Ori, în raport de elementele ce circumstanţiază persoana inculpatului, pedeapsa aşa cum a fost individualizată în cauză, are aptitudinea de a asigura finalitatea prevăzută de art. 52 C. pen.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a formulat recurs P.N.A.
Prin motivele de recurs, P.N.A. a criticat hotărârile pronunţate în cauză pentru netemeinicie apreciind că pedeapsa aplicată inculpatului a fost greşit individualizată în raport de prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Se susţine că instanţele au dat dovadă de o blândeţe excesivă, sancţiunea stabilită fiind disproporţionată în raport cu gravitatea faptei săvârşite, care rezultă din natura acesteia, din modalitatea de săvârşire.
P.N.A. a solicitat aplicarea unei pedepse corect individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), care să fie executată de inculpat în regim de detenţie, pentru că, pedeapsa aplicată trebuie să fie un mijloc eficient de constrângere şi reeducare.
În drept, P.N.A. şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., referitor la greşita individualizare a pedepsei aplicată.
Examinând hotărârile pronunţate în cauză sub aspectele invocate de P.N.A. şi prin prisma cazului de casare menţionat, Înalta Curte constată că recursul formulat nu este fondat, soluţiile instanţelor de fond şi de apel fiind legale şi temeinice.
Astfel, pe baza întregului material probator administrat în cauză s-a stabilit că inculpatul P.Şt. a săvârşit, cu vinovăţie, infracţiunea de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că a pretins denunţătoarei D.C. suma de 400.000.000 lei, creându-i acesteia convingerea că are o influenţă reală asupra funcţionarilor din cadrul Primăriei sector 1 Bucureşti, în vederea aprobării unei cereri prin care denunţătoarea solicitase repartizarea unei locuinţe sociale din fondul locativ.
În ziua de 24 octombrie 2004, inculpatul a fost surprins în flagrant de procurorii P.N.A. în timp ce primea de la denunţătoare, suma de 25.000.000 lei, care reprezenta o primă tranşă din suma pretinsă.
Inculpatul a fost arestat preventiv de la 26 octombrie 2004 până la punerea efectivă în libertate.
Pentru infracţiunea săvârşită prima instanţă a aplicat inculpatului o pedeapsă în cuantum de 3 ani închisoare, a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere, pe un termen de încercare de 5 ani, în condiţiile art. 861 – art. 864 C. pen.
Curtea constată că pedeapsa aplicată inculpatului corespunde atât prin cuantum, cât şi prin modalitatea de executare dublului său scop, educativ şi coercitiv, astfel cum este prevăzut în art. 52 C. pen.
Potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de limitele de pedeapsă prevăzute de lege, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana inculpatului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Într-adevăr, inculpatul a fost cercetat şi condamnat pentru săvârşirea unei infracţiuni de corupţie, însă la aplicarea pedepsei, instanţa de fond a avut în vedere, corect, criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), făcând o corectă evaluare a acestora.
Astfel, se constată că la stabilirea şi aplicarea pedepsei, au fost avute în vedere gradul de pericol social concret al faptei, natura infracţiunii, împrejurările comiterii, precum şi persoana inculpatului care este infractor primar, este relativ în vârstă, a avut o conduită bună anterior faptei, şi a avut o atitudine procesuală corespunzătoare, ajutând, prin declaraţiile date la aflarea adevărului în cauză.
În raport de persoana inculpatului, de comportamentul său ulterior comiterii faptei, s-a apreciat corect că simpla aplicare a pedepsei are un puternic rol educativ asupra acestuia şi constituie o garanţie că nu va mai săvârşi alte fapte penale.
De altfel, perioada în care inculpatul a fost arestat preventiv, a contribuit la reeducarea inculpatului, constituind un real avertisment pentru acesta.
Se constată că sancţiunea stabilită este proporţională cu gravitatea faptei, şi constituie un mijloc eficient de constrângere şi reeducare chiar fără executarea acesteia.
În consecinţă, în raport de considerentele expuse, Înalta Curte, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de P.N.A.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de P.N.A. împotriva deciziei penale nr. 463 din 15 iunie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, privind pe inculpatul P.Şt.
Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a intimatului inculpat, în sumă de 100 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 noiembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6422/2005. Penal. Legea 143/2000. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6453/2005. Penal. întrerupere executare. Recurs → |
|---|
