ICCJ. Decizia nr. 6468/2005. Penal
| Comentarii |
|
Prin încheierea din Camera de Consiliu din 14 noiembrie 2005, pronunțată în dosarul nr. 3629/2005, Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, în temeiul dispozițiilor art. 3001C. proc. pen., a revocat măsura arestării preventive a inculpatului P.A. dispusă prin încheierea din 1 noiembrie 2005 a Curții de Apel București, secția I penală, și a dispus punerea în libertate a inculpatului de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 3/ UP din 1 noiembrie 2005, dacă nu este arestat în altă cauză.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, că faza de urmărire penală a fost finalizată de instanța fiind sesizată prin rechizitoriu cu faptele comise de inculpat, care a avut calitatea de ofițeri de cercetare penală cu grad de comisar șef, împrejurare din care reiese că nu ar putea îngreuna desfășurarea procesului penal sau că s-ar sustrage de la judecată.
S-a mai reținut că inculpatul nu prezintă pericol social pentru ordinea publică având în vedere funcția deținută, formarea intelectuală și profilul moral al acestuia, precum și faptul că nu mai poate presta, în prezent, munca și atribuțiile de serviciu avute la data săvârșirii faptelor.
împotriva acestei încheieri, a formulat recurs Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. criticând-o sub aspectul greșitei revocării a măsurii arestării preventive considerând că temeiurile care au determinat luarea acestei măsuri nu s-au modificat.
Examinând încheierea atacată prin prisma motivelor invocate de procuror, cât și din oficiu, conform art. 3856alin. (3) C. proc. pen., înalta Curte constată că recursul formulat este fondat.
Din actele și lucrările dosarului, se rețin următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 217/P/2005 al D.N.A. s-a trimis trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului P.A., pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată, prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen., raportat la art. 5 alin. (1) și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), reținându-se în esență că inculpatul ar fi pretins și primit în cursul anului 2005, în temeiul unei rezoluții infracționale unice, sumele de 15 milioane lei, 100.000 lei și respectiv, 3 milioane lei, pentru soluționarea unei cauze penale pe care o avea în instrumentare, în calitate de comisar șef la biroul de cercetare penală din cadrul Secției 17 Poliție București.
Prin încheierea din camera de Consiliu din 1 noiembrie 2005, secția I penală a Curții de Apel București a admis sesizarea D.N.A. din cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, iar în baza art. 1491C. proc. pen., a dispus arestarea preventivă a inculpatului P.A. pe o durată de 15 zile, de la 1 noiembrie 2005 până la 15 noiembrie 2005, inclusiv, reținându-se că sunt îndeplinite cerințele art. 143 C. proc. pen., privind indiciile temeinice din care să rezulte că inculpatul a săvârșit fapta penală pentru care este cercetat, și că s-ar afla în situațiile prevăzute de art. 148 lit. b) și h) C. proc. pen., respectiv prinderea în flagrant, cuantumul pedepsei închisorii pentru infracțiunea reținută, care este mai mare de 4 ani, și faptul că prezintă pericol, social concret pentru ordinea publică, fapta sa fiind de natură să inducă în rândul opiniei publice un sentiment de neîncredere în instituțiile statului.
Conform art. 3001C. proc. pen., după înregistrarea dosarului la instanță, în cauzele în care inculpatul este trimis în judecată în stare de arest, instanța este datoare să verifice din oficiu, în Camera de Consiliu, legalitatea și temeinicia arestării preventive, înainte de expirarea duratei acesteia.
Cu acest prilej, dacă instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau că nu există temeiuri care să justifice privarea de libertate, revocă măsura arestării preventive și dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului.
Dacă însă instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri în care justifică privarea de libertate, menține arestarea preventivă.
în cauză se constată că instanța de fond greșit a dispus revocarea măsurii arestării preventive, deși temeiurile care au determinat arestarea preventivă nu au încetat.
De altfel, instanța de fond nu a constatat că aceste, temeiuri nu mai subzistă, ci a făcut referiri la circumstanțele personale favorabile ale inculpatului și la faptul că fiind întocmit rechizitoriul și sesizată instanța, inculpatul nu ar putea impune desfășurarea procesului penal prin punerea sa în libertate.
în cauză, se constată că măsura arestării preventive a inculpatului a fost luată cu respectarea dispozițiilor legale care reglementează aceasta instituție, respectiv a dispozițiilor art. 1499C. proc. pen., cu referire la art. 143 și art. 148 C. proc. pen.
Astfel, din actele dosarului reiese că inculpatul este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată, prevăzută de art. 254 alin. (2) C. proc. pen., raportat la art. 5 alin. (1) și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), iar în cauză nu există cel puțin indicii temeinice, în sensul că din datele existente rezultă presupunerea că inculpatul a săvârșit fapta respectivă.
De asemenea, subzistă și situațiile prevăzute de art. 148 lit. b) și h) C. proc. pen., infracțiunea este flagrantă, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea pentru care inculpatul este cercetat este mai mare de 4 ani, iar în cauză există probe certe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol pentru ordinea publică.
înalta Curte apreciază că se impune și în continuare privarea de libertate a inculpatului în condițiile în care prin punerea acestuia în libertate s-ar crea, în rândul opiniei publice, un sentiment de neîncredere în instituțiile statului, și mai ales, ar afecta ideea de înfăptuire a justiției, în general, având în vedere că actele dosarului reiese că inculpatul ar fi comis infracțiunea de luare de mită în vederea soluționării unei cauze penale în calitatea sa de ofițer de cercetare penală.
în consecință, constatând că măsura arestării preventive dispusă față de inculpat este legală și temeinică, iar temeiurile care au determinat luarea acestei măsuri subzistă și în prezent se impune în continuare privarea de libertate a inculpatului P.A.
în raport de considerentele expuse, conform art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursurile declarate de D.N.A., va casa încheierea atacată și rejudecând în fond, în baza art. 3001alin. (1) și (3) C. proc. pen., va constata legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpatului P.A., măsura pe care o va menține.
Au fost văzute și dispozițiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6446/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 6469/2005. Penal → |
|---|
