ICCJ. Decizia nr. 6543/2005. Penal. Plângere recurs. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.6543/2005
Dosar nr. 4547/2005
Şedinţa publică din 21 noiembrie 2005
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Petenţii V.C. şi V.C. au formulat, la data de 29 aprilie 2005, plângere potrivit dispoziţiilor art. 2781 C. proc. pen., împotriva rezoluţiei emisă în data de 15 martie 2005 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, această plângere împotriva soluţiei de neîncepere a urmăririi penale faţă de judecătorul U.A., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Prin plângere, petenţii au susţinut că, judecătorul U.A. judecând dosarul nr. 5717/2004 al Judecătoriei sector 3 Bucureşti, a încălcat flagrant normele de procedură impuse de legislaţia civilă respectiv cele privind verificarea scriptelor cât şi cele de efectuarea expertizei grafoscopice referitor la înscrierea din conţinutul înscrisului numit „convenţie" precum şi semnătura acestuia cât şi dacă înscrisul şi semnătura de pe acesta aparţin petentului V.C.
Fiind analizate actele dosarelor s-a reţinut că, petenţii au chemat în judecată pe B.N., pentru a se constata inexistenţa dreptului pârâtului de a cere restituirea de către reclamanţi a unui împrumut de 7410 dolari S.U.A. şi să se constate nulitatea absolută a actului numit „convenţie" din 15 iulie 1996 întrucât lipseşte consimţământul reclamanţilor.
S-a susţinut de către petenţi că înscrisul sub semnătură privată definit „declaraţie" prin care au recunoscut că au faţă de pârât o datorie de 7410 dolari S.U.A., a fost semnat ca urmare a violenţelor fizice şi psihice exercitate de pârât şi a altor persoane.
Au mai arătat reclamanţii că, înscrisul „Convenţie" este nul pe de o parte pentru că nu l-au semnat, iar pe de altă parte că, au luat cunoştinţă de existenţa acestuia abia în 2000 în timpul cercetărilor efectuate.
Cu ocazia soluţionării cauzei civile de Judecătoria sector 3 prin declinare de către Judecătoria sector 2, petenţii au solicitat administrarea probei cu acte, interogatoriu, expertiza grafoscopică şi proba testimonială, cei trei martori care au semnat convenţia.
Pârâtul B.N. a solicitat şi el proba cu acte, interogatoriu şi proba testimonială, cei trei martori, opunându-se administrării probei cu expertiza.
Instanţa, prin încheierea din 19 mai 2004, a admis pentru ambele părţi proba cu înscrisuri, interogatoriu şi cea testimonială ca probe utile şi pertinente soluţionării cauzei; respingând proba cu expertiza grafoscopică, probe în baza cărora instanţa a respins excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere referitor la constatarea inexistenţei dreptului pârâtului de a cere restituirea de la reclamanţi a unui împrumut de 7410 dolari S.U.A. şi, ca neîntemeiată, cererea reclamanţilor în contradictoriu cu pârâtul şi obligarea acestora la plata sumei de 8 milioane lei cu titlu de cheltuieli de judecată către pârât.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că în cursul anului 1995 pârâtul a împrumutat reclamantului V.C. 7410 dolari S.U.A. întocmindu-se două înscrisuri, unul definit „declaraţie" datată 10 iunie 1996 scris de V.C. şi semnat de ambii reclamanţi, prin care recunosc datoria şi se obligă să achite până la 10 iulie 1996, garantând-o cu bunurile mobile din apartament.
Cel de-al doilea înscris denumit „Convenţie" semnat de V.C. a consfinţit înţelegerea părţilor de a stinge datoria prin trecerea în proprietate de la debitor la creditor a bunurilor mobile enumerate în act, convenind totodată asupra încetării contractului de închiriere la data de 15 iulie 1996.
S-a mai stabilit că actul încheiat la 4 octombrie 1996 a fost semnat de ambii reclamanţi, iar cel încheiat la 15 iulie 1996 a fost semnat de V.C., astfel, susţinerea reclamanţilor că actul încheiat cu pârâţii pentru lipsa totală a consimţământului şi a semnăturii nu a putut fi primită.
Dat fiind această stare de fapt, instanţa, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin sentinţa penală nr. 66 din 14 iunie 2005, a respins, ca neîntemeiată, plângerea petenţilor, motivând că judecătorul a pronunţat o hotărâre în baza întregului material probator administrat pe care l-a considerat util şi concludent.
Or, faptul că judecătorul a respins o probă solicitată, nu dovedeşte că acesta şi-a exercitat abuziv atribuţiile de serviciu.
Împotriva acestei hotărâri, petenţii au declarat recurs reiterând aceleaşi motive şi anume că, judecătorul a încălcat dispoziţiile art. 1191 C. civ. şi art. 177 – art. 184 C. civ., încălcarea normelor procedurale privind efectuarea expertizei grafoscopice, făcându-se astfel vinovat de săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), pentru care urmează a răspunde.
Curtea, analizând actele premergătoare dispuse în cauză prin prisma elementelor constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu, constată că există suficiente date pe baza cărora procurorul a dispus, în temeiul art. 228 alin. (6), raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de judecătorul U.A.
Relativ la susţinerile petiţionarilor se constată că în judecarea cauzei, judecătorul a administrat probe pe care le-a considerat utile cauzei, iar hotărârea a fost pronunţată potrivit propriei convingeri pe baza probelor administrate, respectând normele de procedură civilă.
Totodată, în măsura în care una din părţi este nemulţumită de soluţia instanţei, are la dispoziţie calea apelului (exercitată de altfel în cauză) instanţa de control judiciar având obligaţia de a verifica soluţia instanţei de fond.
Or, atâta timp cât cu prilejul actelor premergătoare nu s-au conturat indicii cu privire la săvârşirea infracţiunii, în mod concret s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de judecătorul U.A.
Aşa fiind, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile petiţionarilor V.C. şi V.C. împotriva sentinţei penale nr. 66 din 14 iulie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenţii petiţionari vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de petiţionarii V.C. şi V.C. împotriva sentinţei penale nr. 66 din 14 iunie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă fiecare petiţionar la plata sumei de 60 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 noiembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6534/2005. Penal. Plângere recurs. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6544/2005. Penal. Art. 174 Cod Penal. Recurs → |
|---|
