ICCJ. Decizia nr. 6915/2005. Penal

Decizii penale ICCJ 2005

Prin sentința penală nr. 36 din 7 iunie 2005, Curtea de Apel Galați, secția penală, s-au dispus următoarele:

A condamnat pe inculpații A.D. și P.I., pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 și 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), la pedepsele de câte 4 ani închisoare și la pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen., pe o durată de 3 ani.

Conform dispozițiilor art. 861C. pen., a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor pe durata termenului de încercare de 6 ani, stabilit în baza art. 862C. pen.

A stabilit ca organ de supraveghere S.P.V.R.S. de pe lângă Tribunalul Brăila.

Conform dispozițiilor art. 863C. pen., pe durata termenului de încercare condamnații trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte din 3 în 3 luni, de regulă în ultima zi lucrătoare a lunii respective, la organul de supraveghere stabilit de instanță;

- să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

- să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lor de existență.

în baza art. 61alin. (4) din Legea nr. 78/2000 coroborat cu art. 255 alin. ultim C. pen., a obligat pe inculpați să plătească denunțătorului P.C. sumele de câte 9.925.000 lei fiecare (total 19.850.000 lei), reprezentând sumele de bani și contravaloarea bunurilor primite cu titlu de mită.

Conform dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat pe inculpați la plata sumelor de câte 8.000.000 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în fapt, următoarele:

La data de 18 martie 2004, denunțătorul P.C. s-a prezentat la P.N.A. - Serviciul Teritorial Galați reclamând că, în perioada iunie 2003 - martie 2004, doi lucrători de poliție din cadrul Poliției municipiului Brăila - A.D. și P.I., care au soluționat un dosar penal în care era implicat fiul său, i-au pretins diferite sume de bani pentru ca acesta să nu fie trimis în judecată.

în urma cercetărilor efectuate în cauză a rezultat faptul că inculpații A.D. și P.I. au gradul profesional de inspector principal și lucrează în cadrul B.I.C. al poliției municipiului Brăila.

Conform fișei postului ei au, printre atribuțiile de serviciu, și pe aceea de a efectua cercetarea infracțiunilor reclamate, în funcție de competența pe linia de muncă din care fac parte.

în baza acestor îndatoriri de serviciu, inculpatului A.D. i-a fost repartizat spre soluționare dosarul penal nr. 61741 din 26 iunie 2003, în care a lucrat împreună cu inculpatul P.I.

Martorul denunțător P.C. este administratorul firmei SC P. SRL din Brăila și, în baza obiectului de activitate al societății, vinde pe o tarabă închiriată din Piața Danubiului diferite obiecte de uz casnic și industrial. Fiul acestuia, P.A., în vârstă de 17 ani, s-a aflat în noaptea de 14 iunie 2003 în compania numiților Șt.C. și B.M. Cei trei tineri au avut o altercație cu taximetristul C.J., motivat de faptul că nu i-au plătit acestuia contravaloarea cursei efectuate.

La data de 26 iunie 2003, în urma plângerii depuse la Poliția municipiului Brăila de către C.J., s-a înregistrat dosarul penal nr. 61741/2003. Acesta a precizat că, în noaptea de 14 iunie 2003, a fost lovit de trei tineri, care l-au deposedat apoi de telefonul mobil pe care îl purta la gât.

Inculpatul A.D. a început urmărirea penală în cauză, la data de 30 iulie 2003, față de "autori necunoscuți" pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 C. pen., deși din declarația dată de C.J., în calitate de parte vătămată, rezultă că, la data de 16 iulie 2003, se cunoșteau doi dintre autorii faptei, respectiv P.A. și Șt.C.

Din declarațiile martorului denunțător P.C. și ale martorilor P.A. și P.B. rezultă că, la începutul lunii august, în jurul datei de 3 august 2003, inculpatul P.I. a mers la domiciliul lui P.A., unde a găsit-o doar pe martora P.A., căreia i-a înmânat o citație și a înștiințat-o să se prezinte la poliție împreună cu fiul său minor, pentru a fi audiat într-o cauză penală.

în aceeași zi, în jurul orelor 15,00, inculpații A.D. și P.I. s-au deplasat în Piața Danubiului, la martorul denunțător P.C., căruia i-au comunicat că a doua zi fiul său, A., trebuie să se prezinte la poliție întrucât a fost reclamat pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie asupra unui șofer de taxi.

Cei doi inculpați i-au precizat martorului denunțător că ar putea să-l ajute pe fiul acestuia, în sensul soluționării favorabile a dosarului, prin netrimiterea lui în judecată, pretinzându-i suma de 7.000.000 lei.

întrucât banii trebuiau oferiți imediat, martorul P.C. a luat toate încasările efectuate în cursul zilei, în valoare de 4.000.000 lei, împrumutând diferența de 3.000.000 lei de la martorul N.I., care vindea la o tarabă aflată în apropiere.

Banii astfel strânși, au fost puși într-o pungă din plastic, conform solicitării inculpaților și oferiți acestora în parcarea de lângă piață, unde se afla autoturismul în care așteptau cei doi.

în data de 4 august 2003, P.B. și fiul său minor P.A. s-au prezentat la Poliția municipiului Brăila, unde au fost primiți de inculpatul P.I., care i-a anunțat să revină a doua zi, întrucât lipsea inculpatul A.D.

Cei doi au revenit în data de 5 august 2003, prilej cu care P.A. a fost audiat în prezența mamei sale, dând o declarație olografă din conținutul căreia nu rezultă calitatea procesuală a acestuia.

Nemaifiind citați ulterior, martorii P.B. și P.A. au plecat pe data de 28 august 2003 în Italia, la o rudă.

P.B. s-a întors în țară, în data de 8 septembrie 2003, iar fiul său după o săptămână, pe data de 15 septembrie 2003, așa cum rezultă din ștampilele aplicate pe pașapoartele celor doi martori.

Din declarațiile martorilor rezultă că în perioada 8 - 15 septembrie 2003, când P.B. abia revenise în țară iar fiul său încă se mai afla în Italia, într-o după amiază, P.C. i-a cerut soției să pregătească suma de 10.000.000 lei. întrucât aceasta nu avea în casă decât suma de 8.000.000 lei, a mers la vecina sa, martora Z.D., de la care a împrumutat diferența de 2.000.000 lei.

La întoarcere, martora P.B. a văzut în fața porții casei sale un microbuz alb pe care era inscripționat Poliția. Din acest microbuz a coborât inculpatul P.I. care îl căuta pe martorul denunțător P.C. Soții P. i-au înmânat inculpatului suma de 10.000.000 lei, iar după ce a pus banii în buzunar, acesta a urcat în microbuz și a plecat.

P.C. i-a explicat apoi soției sale că inculpații au trecut în cursul zilei pe la taraba la care vindea și i-au pretins suma de 10.000.000 lei, pentru ca în cursul cercetărilor ce se efectuează în dosarul penal, cei doi polițiști să influențeze partea vătămată, cu scopul de a-și schimba declarațiile, în sensul de a-l disculpa pe fiul lor, pentru ca astfel să nu fie trimis în judecată.

în perioada august - decembrie 2003 inculpații A.D. și P.I. au fost văzuți venind destul de des în Piața Danubiului, pentru a sta de vorbă cu martorul denunțător P.C. De asemenea, cei doi inculpați au consumat friptură și mici, au băut bere și au cumpărat țigări, în repetate rânduri, de la chioșcul alimentar aflat în incinta pieței, contravaloarea acestor mese fiind achitată de P.C., cu același scop, de a-l ajuta pe fiul său.

Acest fapt a fost confirmat de martorii P.B., P.A., N.I. și G.L., vânzătoare la chioșcul alimentar din piață.

Martorul denunțător a apreciat că în perioada respectivă a achitat aproximativ 1.500.000 lei, reprezentând consumațiile făcute de inculpați.

Din cauza sănătății precare și a timpului nefavorabil, în perioada cuprinsă între sfârșitul lunii decembrie 2003 și sfârșitul lunii martie 2004, martorul denunțător nu a mai desfășurat activități comerciale în Piața Danubiului din municipiul Brăila.

Din declarațiile acestuia rezultă că, pe la jumătatea lunii martie 2004, fără a se putea stabili cu certitudine data, a fost anunțat la telefon să se prezinte în piață, pentru că persoane necunoscute i-au spart taraba pe care o avea închiriată.

După ce a anunțat-o pe soția sa de cele întâmplate, martorul P.C. s-a deplasat în piață pentru a repara taraba, fiind văzut de martorii N.I. și M.M.I. Cei doi martori au mai declarat că, în perioada cât a lipsit, martorul P.C. fusese căutat de mai multe ori de cei doi inculpați.

în ziua respectivă, în timp ce P.C. își repara taraba, inculpații A.D. și P.I. s-au deplasat la acesta și i-au pretins suma de 10.000.000 lei, spunându-i că situația fiului său este aproape rezolvată. De asemenea, inculpații i-au explicat că banii pe care îi primiseră anterior au fost împărțiți între ei, nefiind suficienți pentru repararea autoturismelor proprietate personală.

întrucât și-a întrerupt activitatea pe timpul iernii și nu a avut alte surse de venit, martorul denunțător P.C. le-a spus inculpaților că nu are o sumă așa de mare de bani, fiindu-i necesară o perioadă de timp pentru procurarea acesteia.

în cursul lunii aprilie 2004, inculpații A.D. și P.I. l-au vizitat de mai multe ori în piață pe martorul denunțător P.C., insistând ca acesta să le dea suma de 10.000.000 lei. De asemenea, cei doi au servit masa la chioșcul alimentar din incinta pieței, făcând o consumație de aproximativ 200.000 - 260.000 lei care a fost achitată de martorul denunțător, fapt confirmat de martorii G.L., N.I., P.B. și P.A.

Cu câteva zile înainte de sărbătoarea Paștelui, inculpații au devenit mai insistenți, propunându-i martorului denunțător chiar o "afacere", în sensul că din cele 10.000.000 lei pe care le-au pretins, o parte din bani îi vor investi în cumpărarea de pui de la Avicola, ce vor fi vânduți în piață de către denunțător, câștigul urmând a fi împărțit în mod egal. în după amiaza aceleiași zile, inculpatul A.D. a venit după bani, însă denunțătorul, neavând de la cine să împrumute, i-a oferit doar 1.000.000 de lei, bani rezultați din vânzări. Aceste aspecte au fost confirmate și de martorul N.I., care a aflat de la P.C., întrucât acesta îi solicitase un împrumut.

Spre sfârșitul lunii aprilie 2004, inculpații A.D. și P.I. au cumpărat cuțite de la o tarabă din Piața Danubiului, contravaloarea lor fiind achitată tot de martorul P.C.

Martorul I.D. a precizat că a vândut celor doi polițiști patru cuțite de bucătărie în valoare de 50.000 lei bucata. Ei au achitat suma de 50.000 lei, spunându-i că diferența de 150.000 lei va fi achitată de P.C., de la care ulterior a primit banii.

Acest aspect a fost confirmat de martorii N.I., P.A. și P.B.

Din materialul probator administrat în cauză rezultă că inculpații i-au pretins martorului denunțător, în perioada august 2003 - aprilie 2004, suma totală de 30.000.000 lei și au primit de la acesta, în aceeași perioadă, suma totală de 19.850.000 lei.

Fiind audiați atât în faza urmăririi penale cât și în cursul cercetării judecătorești inculpații nu au recunoscut faptele pentru care au fost trimiși în judecată, susținând că nu au pretins și nu au primit nici o sumă de bani de la denunțător, ci doar au acceptat ca acesta să le plătească consumația de la restaurantul pieței în luna aprilie 2004 și să achite contravaloarea cuțitelor cumpărate de ei din piață, întrucât denunțătorul îi datora inculpatului P.I. suma de 600.000 lei, pe care i-o împrumutase anterior.

Această apărare a inculpaților nu poate fi acceptată, deoarece din probele administrate în cauză nu rezultă că între inculpatul P.I. și denunțătorul P.C. ar fi existat relații de prietenie sau de încredere reciprocă, de natură să-l determine pe ofițerul de poliție să-i împrumute denunțătorului o sumă de bani. Din declarațiile martorului denunțător P.C. rezultă că i-a cunoscut pe cei doi polițiști doar cu prilejul controalelor făcute de aceștia în piață, dar nu a avut cu nici unul dintre ei relații apropiate, aspect ce rezultă și din declarațiile martorilor P.B., P.A. și Z.D.

Fiind audiat la cererea inculpatului P.I., martorul Z.D., coleg de serviciu cu inculpatul, a susținut că într-o zi din luna martie 2004 acesta i-a împrumutat denunțătorului o sumă de bani, fără a putea însă preciza despre ce sumă este vorba și dacă ea a fost sau nu recuperată.

Această declarație urmează a fi înlăturată, atât pentru motivul că nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză, cât și pentru motivul că ea nu oferă o explicație privind sumele achitate de denunțător pentru a plăti consumațiile făcute de inculpați în perioada august - decembrie 2003.

Faptul că inculpații au primit de la martorul denunțător P.C., în perioada august 2003 - aprilie 2994 suma totală de 18.000.000 lei și bunuri în valoare totală de 1.850.000 lei este dovedit prin coroborarea probelor administrate în cauză.

Astfel, primirea de către inculpați a sumei de 7.000.000 lei la începutul lunii august 2003 (în jurul datei de 3 august 2003) rezultă din declarațiile martorilor P.B. și P.A. coroborate cu declarațiile martorilor N.I.

Din declarațiile acestui din urmă martor, care în anii 2003 - 2004 a deținut o tarabă în Piața Danubiului, învecinată cu cea a denunțătorului, rezultă că în vara anului 2003, i-a văzut de mai multe ori pe cei doi polițiști venind la denunțătorul P.C. și discutând cu acesta. Cu prilejul unei astfel de vizite, denunțătorul i-a cerut să-i împrumute suma de 3.000.000 lei, la care a adăugat și o sumă de bani luată din propria tarabă, bani cu care a plecat spre locul unde se aflau cei doi polițiști. Ulterior, denunțătorul i-a spus martorului că polițiștii i-au pretins o sumă de bani pentru a rezolva favorabil dosarul penal al fiului său.

Deși la audierea în cursul cercetării judecătorești martorul N.I. nu și-a mai amintit cu exactitate ce sumă de bani i-a dat cu împrumut denunțătorului, urmează a fi avută în vedere declarația dată în cursul urmăririi penale, mai apropiată în timp față de data faptelor, din care rezultă că suma împrumutată este 3.000.000 lei.

Primirea de către inculpatul P.I. a sumei de 10.000.000 lei, în perioada 8 - 15 septembrie 2003, rezultă din coroborarea declarațiilor denunțătorului P.C. cu declarațiile martorilor P.B. și Z.D.

Din declarațiile acestei din urmă martore rezultă că într-o zi, în luna septembrie 2003, i-a împrumutat martorei P.B., vecina sa, suma de 2.000.000 lei și că, după ce a condus-o pe martoră până la poartă, a văzut că în fața casei acesteia se afla o mașină cu inscripția Poliția, din care a coborât un bărbat.

Ulterior, martora P.B. i-a relatat că inculpatul P.I. le-a pretins suma de 10.000.000 lei, iar ea și soțul său au acceptat să plătească această sumă pentru ca fiul lor să scape de consecințele unei fapte penale pe care a comis-o.

Faptul că martorul denunțător P.C. a achitat de mai multe ori, în perioada august - decembrie 2003, consumațiile făcute de cei doi inculpați la chioșcul alimentar din piață în sumă totală de aproximativ 1.500.000 lei, rezultă din coroborarea declarațiilor acestuia cu declarațiile martorei G.L., vânzătoare la chioșcul alimentar, precum și cu declarațiile martorilor P.B. și N.I.

Din declarațiile acelorași martori, precum și din declarația martorului I.D. rezultă că într-o zi, în cursul lunii aprilie 2004, denunțătorul a achitat consumația făcută de cei doi inculpați la chioșcul alimentar din incinta pieței, în sumă de aproximativ 200.000 - 250.000 lei.

Faptul că în una din zilele anterioare sărbătorii Paștelui din anul 2004, denunțătorul a dat celor doi inculpați suma de 1.000.000 lei, rezultă din coroborarea declarațiilor acestuia cu declarațiile martorului N.I.

De asemenea, faptul că denunțătorul P.C. a achitat suma de 150.000 lei, reprezentând contravaloarea a trei cuțite de bucătărie cumpărate de inculpați de la taraba martorului I.D., este confirmat de declarațiile acestui martor, precum și de declarațiile martorilor N.I. și P.B.

împrejurarea că cei doi inculpați au primit sumele de bani și bunurile mai sus menționate pentru a tergiversa soluționarea dosarului penal privind pe martorul P.A., fiul denunțătorului, rezultă nu numai din declarațiile martorilor audiați în cauză, ci și din activitățile desfășurate de inculpați pentru soluționarea dosarului penal.

Astfel, din probele administrate în cauză rezultă că, în ziua de 25 iunie 2003, martorul C.J. s-a prezentat la Poliția municipiului Brăila și a reclamat faptul că, în noaptea de 14 iunie 2003, în timp ce își efectua serviciul de taximetrist, a fost lovit de trei tineri, pe care nu îi cunoștea, și deposedat de telefonul mobil, înregistrându-se astfel dosarul penal nr. 61741/2003.

Ulterior, la data de 16 iulie 2003, C.J., în calitate de parte vătămată, a declarat în scris că a aflat numele a doi dintre cei care l-au tâlhărit, precizând că se numesc P.A. și Șt.C.

Deși în cauză se cunoșteau autorii faptei, inculpatul A.D. a început urmărirea penală în cauză, la data de 30 iulie 2003, împotriva unor "autori necunoscuți" pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 C. pen.

în cauză au mai fost audiați martorii T.M. și unul dintre tinerii reclamați de partea vătămată, B.M., tot pe declarație de martor.

Abia în data de 5 august 2003 a fost audiat P.A., în prezența unui părinte, fără a rezulta din conținutul declarației calitatea procesuală pe care a avut-o.

Fiind întrebați cum justifică nesoluționarea dosarului pe o perioadă de aproape un an de la data înregistrării plângerii, inculpații au declarat că în cauză se impunea audierea lui Șt.C., care este plecat din țară, și confruntarea acestuia cu celelalte părți. Această apărare nu poate fi acceptată, deoarece inculpații puteau proceda la disjungerea cauzei, conform art. 45 alin. (1) în referire la art. 38 C. proc. pen.

Având în vedere modul în care au fost finalizate cercetările, respectiv prin referatul cu propunerea adresată Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila din care rezultă că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, precum și caracterul sumar al cercetărilor efectuate în cauză, se desprinde concluzia că inculpații au întârziat în mod deliberat soluționarea dosarului, confirmând astfel susținerile martorului denunțător.

Apărările inculpaților, în sensul că la soluționarea dosarului penal privind pe fiul denunțătorului P.C. s-au conformat dispoziției I.G.P.R. nr. 121 din 25 noiembrie 2002, referitoare la organizarea și funcționarea evidențelor poliției, nu poate fi acceptată.

Această dispoziție prevede, prin art. 211, că în cazul în care din verificări autorul infracțiunii rămâne necunoscut, polițistul desemnat să rezolve lucrarea va efectua acte premergătoare și, în cel mult 30 zile de la sesizare, va dispune începerea urmăririi penale, cu respectarea tuturor dispozițiilor art. 228 C. proc. pen.

Or, în speță, așa cum s-a arătat, deși partea vătămată C.J. a indicat, încă de la data de 16 iulie 2003, pe doi dintre autorii faptei de tâlhărie (unul dintre aceștia fiind P.A.), inculpatul A.D. a început urmărirea penală la data de 30 iulie 2003 împotriva unor "autori necunoscuți", iar la data de 5 august 2003 a fost audiat P.A., fără a se preciza ce calitate procesuală are.

întrucât din probele administrate în cauză rezultă în mod indubitabil că cei doi inculpați au săvârșit faptele pentru care au fost trimiși în judecată, este neîntemeiată apărarea acestora, în sensul că s-ar impune achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), cu referire la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

în drept, faptele inculpaților A.D. și P.I., ofițeri în cadrul Poliției municipiului Brăila - B.I.C., care în perioada august 2003 - aprilie 2004 au pretins și au primit în mod repetat de la denunțătorul P.C. suma de 18.000.000 lei și bunuri în valoare de 1.850.000 lei (total 19.850.000 lei), cu scopul de a soluționa favorabil dosarul penal al fiului acestuia, dosar pe care cei doi polițiști îl aveau în lucru, conform atribuțiilor de serviciu, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., în referire la art. 6 și 7 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

împotriva acestei sentințe, în termen legal, au formulat recurs P.N.A. și inculpații.

P.N.A. a criticat hotărârea pronunțată în cauză pentru nelegalitate și netemeinicie.

Un prim motiv de recurs se referă la greșita obligare a inculpaților să restituie martorului denunțător este 9.925.000 lei fiecare, deși nu s-a putut stabili cu exactitate de ce sumă ar fi beneficiat cei doi inculpați.

Al doilea motiv de recurs vizează greșita aplicare a dispozițiilor art. 861C. pen., referitor la suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor aplicate inculpaților, în raport de natura și gravitatea faptelor reținute în sarcina acestora.

Inculpații au criticat hotărârea pronunțată în cauză pentru nelegalitate.

Examinând hotărârea pronunțată în cauză, înalta Curte constată că recursurile formulate sunt fondate, însă pentru motivele care vor fi menționate în continuare.

Se observă că în cauză prima instanță a făcut o amplă cercetare judecătorească, administrând probe utile cauzei.

Inculpații constant au declarat că nu au săvârșit infracțiunea pentru care au fost cercetați și condamnați în primă instanță.

în raport de poziția de nerecunoaștere a faptei, înalta Curte constată că în cauză se impunea cu necesitate și audierea martorului P.A., martor care practic a stat la baza declanșării cercetărilor în prezenta cauză.

Art. 289 C. proc. pen., prevede că judecata cauzei se face în fața instanței constituie potrivit legii și se desfășoară în ședință, oral, nemijlocit și contradictoriu.

Nemijlocirea constă în obligația instanței de a îndeplini, în mod direct, actele procesuale și procedurale, sens în care instanța de judecată readministrează probele care au fost administrate în faza urmăririi penale.

Principiul contradictorialității constă în aceea că toate probele administrate în cauza penală sunt supuse discuției părților, procurorului, apărătorilor și, inclusiv, instanței.

înalta Curte constată că în cauză au fost încălcate principiile nemijlocirii și contradictorialității în faza judecății, ca urmare a neaudierii directe a martorului P.A. Martorul a fost audiat în cursul urmăririi penale, iar atât în rechizitoriu, cât și în considerentele sentinței se fac referiri la depozițiile acestuia, depoziții pe baza cărora a fost stabilită și situația de fapt și vinovăția inculpaților în săvârșirea infracțiunii.

într-adevăr, în cauză prima instanță a dispus, în raport de neprezentarea martorului, citarea acestuia cu mandat de aducere.

Mandatele de aducere nu au fost aduse la îndeplinire, în procesele-verbale întocmite de organele de poliție consemnându-se că martorul este plecat în Italia din luna noiembrie 2004.

Se constată că această informație era furnizată de mama martorului, martora P.B., organele de poliție nefăcând și alte cercetări, mai ales că martorul C.J., audiat de instanță la termenul din 2 februarie 2005, declarase că persoana respectivă s-ar afla în țară.

în raport de aceste împrejurări, prima instanță trebuia să facă demersuri la poliția de frontieră sau la alte organe abilitate pentru a afla, cu certitudine, dacă martorul este plecat într-adevăr din țară (prima instanță face referiri în considerentele hotărârii și cu privire la ștampilele aplicate pe filele pașaportului acestui martor referitoare la ieșirile și intrările în țară ale acestuia, însă se observă că din filele depuse în copie la dosar nu rezultă că acestea aparțineau într-adevăr actului emis de autoritățile române martorului) și ne aflăm într-un caz obiectiv când ascultarea martorului nu mai era posibilă.

Concluzionând se constată că neaudierea acestui martor de către instanțe, în condițiile în care nu existau date certe care să dovedească, în mod obiectiv, că acesta este plecat din țară, nu îndreptățea judecarea cauzei pe baza declarațiilor date de acesta în faza urmăririi penale. De altfel, prima instanță a dat citire în condițiile art. 327 alin. (3) C. proc. pen., numai declarației martorului aflată la dosar urmărire penală, deși în considerentele hotărârii face trimitere la toate declarațiile acestuia.

Procedându-se în acest mod, se constată că în cauză a fost încălcat principiul nemijlocirii.

De asemenea, se reține că deși nu a reaudiat nemijlocit martorul, instanța a reținut și declarațiile acestuia atunci când a hotărât asupra vinovăției inculpaților, fiind încălcat, în acest mod, și principiul contradictorialității, precum și dreptul de apărare al inculpaților.

înalta Curte constată că încălcarea principiilor nemijlocirii și al contradictorialității ca principii care guvernează desfășurarea procesului penal, are consecință directă asupra aflării adevărului și a justei soluționări a cauzei, fiind aplicabile în cauză dispozițiile art. 197 C. proc. pen.

în consecință, în raport de considerentele expuse, urmează ca în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., să admită recursurile formulate și să dispună trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță în vederea audierii martorului P.A. sau a constatării imposibilității obiective a acestuia de prezentare în instanță.

Cu prilejul rejudecării, instanța de fond a avut în vedere, dacă este cazul, și motivele de recurs susținute de parchet și inculpați.

← ICCJ. Decizia nr. 6918/2005. Penal  ICCJ. Decizia nr. 6914/2005. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 6915/2005. Penal