ICCJ. Decizia nr. 6952/2005. Penal. Revizuire. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 6952/2005

Dosar nr. 6069/2005

Şedinţa publică din 9 decembrie 2005

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 356 din 28 iulie 2005 a Tribunalului Bacău s-a respins, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de condamnatul S.I. împotriva sentinţei penale nr. 154/2004 a Tribunalului Bacău.

S-a dispus ca onorariul pentru avocat din oficiu, în sumă de 40 RON să se suporte din fondul Ministerului Justiţiei şi a fost obligat revizuientul la 65 RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această soluţie, s-a reţinut că prin sentinţa penală nr. 154/2004 pronunţată de Tribunalul Bacău, revizuientul a fost condamnat, la 6 ani închisoare, în baza art. 2 lit. b) din Legea nr. 472/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

În motivarea cererii a solicitat reducerea pedepsei.

Motivul invocat neîncadrându-se în cazurile expres şi limitativ prevăzute de lege, cererea de revizuire a fost respinsă, ca nefondată.

Apelul declarat de revizuientul S.I. împotriva acestei sentinţe a fost respins, ca nefondat, de către Curtea de Apel Bacău, secţia penală, prin Decizia nr. 305 din 20 septembrie 2005.

Împotriva acestei din urmă decizii, în termen legal, a declarat recurs revizuientul, fără a-l motiva în scris.

În şedinţa publică de azi 9 decembrie 2005, prezent, în stare de arest, revizuientul personal şi prin apărător, a reiterat cererea de a i se reduce pedeapsa aplicată în ciclul procesual ordinar, pedeapsă exagerat de mare, pe calea revizuirii.

Recursul este nefondat.

Motivul de revizuire invocat de revizuient nu se încadrează în motivele de revizuire prevăzute de art. 394 C. proc. pen.

În atare situaţie, cererea de revizuire nu poate fi primită şi, în mod corect, a fost respinsă de instanţe.

Aşa fiind, Curtea va trebui să privească recursul de faţă, ca nefondat, şi să-l respingă, ca atare, în baza art. 38515 C. proc. pen., menţinând, astfel hotărârea atacată.

Văzând şi reglementarea plăţii cheltuielilor judiciare către stat, inclusiv, a onorariului de avocat din oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul condamnat S.I. împotriva deciziei penale nr. 305 din 20 septembrie 2005 a Curţii de Apel Bacău.

Obligă recurentul revizuient condamnat să plătească suma de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 40 RON, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 decembrie 2005.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 6952/2005. Penal. Revizuire. Recurs