ICCJ. Decizia nr. 6980/2005. Penal. Art. 20 rap. la art. 174 Cod Penal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 6980/2005
Dosar nr. 3429/2005
Şedinţa publică din 12 decembrie 2005
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 194 din 11 octombrie 2004, Tribunalul Olt a dispus astfel:
În baza art. 20, raportat la art. 174 şi art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a), b) şi c) C. pen., raportat la art. 76 alin. (2) C. pen., a condamnat pe inculpatul B.G., la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare.
A făcut aplicarea dispoziţiilor art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), art. 71 C. pen. şi art. 76 alin. ultim C. pen.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus arestul preventiv, la zi.
În baza art. 118 lit. b) C. pen., a dispus confiscarea unui baston – corp delict.
A respins, ca neîntemeiată, acţiunea civilă, formulată de partea civilă P.C.
A constatat acoperit prejudiciul cauzat D.S.P. Olt şi a obligat inculpatul la plata sumei de 11.989.185 lei, reactualizat la momentul executării, reprezentând cheltuieli de spitalizare către D.S.P. Dolj precum şi la 1.800.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt:
La data de 27 iulie 2002, partea vătămată P.C. s-a întâlnit cu inculpatul la un bar din comuna Brâncoveni – Olt, unde au consumat băuturi alcoolice, iar în urma unei discuţii contradictorii referitoare la nerestituirea unui sac al inculpatului, de către partea vătămată, inculpatul a împins-o pe aceasta, care a căzut la pământ, iar în momentul în care se îndrepta spre ieşirea din bar, inculpatul s-a ridicat de la masă şi i-a aplicat câteva lovituri în zona capului cu bastonul.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat apel partea civilă C.A.S. Dolj şi inculpatul B.G., criticând-o ca nelegală şi netemeinică.
Astfel, partea civilă a criticat sentinţa sub aspectul laturii civile, solicitând în raport de dispoziţiile legale în vigoare în domeniul asigurărilor sociale de sănătate, obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către aceasta.
Inculpatul a criticat sentinţa sub aspectul încadrării juridice a faptei pentru care a fost trimis în judecată solicitând schimbarea acestei încadrări în art. 182 alin. (1) şi (2) C. pen., întrucât nu a urmărit să suprime viaţa victimei iar leziunile produse prin lovire nu erau de natură să producă urmarea cerută pentru existenţa infracţiunii de tentativă de omor, starea sănătăţii acesteia agravându-se datorită lipsei tratamentului medical, în subsidiar solicitându-se reducerea pedepsei aplicată de prima instanţă în raport de circumstanţele personale ale acestuia.
Curtea de Apel Craiova, prin Decizia penală nr. 158 din 9 mai 2005, a admis apelul declarat de partea civilă C.A.S. Dolj privind pe inculpatul B.G.
A desfiinţat sentinţa sub aspectul laturii civile.
A obligat pe inculpatul B.G. la plata sumei de 11.989.185 lei cu titlu de cheltuieli de spitalizare către partea civilă C.S.A. Dolj cu dobânda aferentă de la rămânerea definitivă a hotărârii şi până la achitarea debitului.
A înlăturat obligarea inculpatului la plata cheltuielilor de spitalizare către D.S.P. Dolj.
A respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat împotriva sentinţei penale nr. 194 din 11 octombrie 2004 obligându-l la plata sumei de 1.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul, vizând latura penală a cauzei şi reiterând motivele susţinute în faţa instanţei de apel.
Recursul este nefondat.
Verificând actele şi lucrările dosarului se constată că prima instanţă a reţinut o situaţie de fapt exactă, bazată pe un material probatoriu concludent, just apreciat (declaraţiile martorilor se coroborează cu recunoaşterea inculpatului şi concluziile actelor medico – legale), în baza căruia fapta inculpatului a fost încadrată în mod corect în prevederile tentativei la infracţiunea de omor calificat, prevăzută şi pedepsită de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 şi art. 175 lit. i) C. pen.
Susţinerile recurentului – inculpat, în sensul că încadrarea juridică a faptei este greşită, întrucât nu a urmărit moartea victimei iar obiectul cu care a lovit precum şi consecinţele loviturii nu erau prin ele însele de natură să producă moartea victimei, sunt nefondate, fapta constituind tentativă la infracţiunea de omor calificat şi nu de vătămare corporală gravă, aşa cum s-a susţinut, întrucât obiectul folosit de inculpat, respectiv un baston din lemn, era apt de a produce moartea, loviturile aplicate având o mare intensitate, zona vizată este o zonă vitală, astfel încât în mod corect s-a apreciat că inculpatul a prevăzut că acţiunea sa ar putea avea ca rezultat decesul părţii vătămate, consecinţă pe care chiar dacă nu a urmărit-o, a acceptat-o.
De asemenea, forţa cu care s-au aplicat loviturile, constituie, în ansamblul celorlalte împrejurări ale cauzei, un element hotărâtor pentru determinarea conţinutului intenţiei şi deci pentru caracterizarea juridică a faptei ca tentativă de omor.
În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepsei aplicată de prima instanţă, se constată că au fost avute în vedere în totalitate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), şi toate împrejurările invocate de inculpat, respectiv vârsta înaintată a acestuia, starea precară a sănătăţii sale şi comportamentul sincer pe parcursul procesului penal, prima instanţă aplicând o pedeapsă de 2 ani şi 6 luni închisoare, deci cu mult sub minimul special prevăzut de lege.
De asemenea, se constată că în cauză nu poate fi reţinută starea de provocare în care s-a aflat inculpatul în momentul săvârşirii infracţiunii deoarece nu sunt îndeplinite cerinţele art. 73 lit. b) C. pen., care reglementează provocarea ca circumstanţă atenuantă.
Prin urmare, pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare nu este o pedeapsă mare, exagerată, ci dimpotrivă acest cuantum este mult sub minimul special prevăzut de lege, ea fiind just individualizată şi de natură să atingă finalitatea înscrisă în art. 52 C. pen.
În consecinţă, criticile invocate de inculpat nu constituie cazurile de casare înscrise la art. 3859 pct. 17 şi respectiv 14 C. proc. pen., şi ca atare recursul declarat, se va respinge, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Din oficiu nu s-au constatat cazuri de casare, din cele prevăzute la art. 3859 C. proc. pen.
Recurentul – inculpat va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat şi onorariu avocat oficiu potrivit art. 189 şi următoarele C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.G. împotriva deciziei penale nr. 158 din 9 mai 2005 a Curţii de Apel Craiova.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 160 RON (1.600.000 lei), cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 40 RON (400.000 lei), reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 decembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6960/2005. Penal. Plângere recurs. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 7018/2005. Penal. Art. 174 Cod Penal. Recurs → |
|---|
