ICCJ. Decizia nr. 782/2005. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 782/2005
Dosar nr. 5925/2004
Şedinţa publică din 2 februarie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 59 din 25 februarie 2004, Tribunalul Vrancea, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), în referire la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a dispus achitarea inculpatului R.M., pentru infracţiunea de omor, prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen.
S-a reţinut că, prin rechizitoriul nr. 524/P/1999 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, inculpatul R.M. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de omor, prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen., întrucât la data de 21 mai 1999, fiind în domiciliul învinuitului I.N., din comuna Broşteni, împreună cu victima T.A. de 34 de ani, din comuna Mera, unde pe fondul consumului de alcool i-au aplicat mai multe lovituri cu pumnii şi picioarele, după care constatând decesul au ambalat-o în saci de polietilenă şi au transportat-o în albia râului Milcov, pe raza comunei Unirea - Odobeşti, jud. Vrancea.
S-a disjuns cauza cu privire la învinuitul I.N., care a părăsit ţara şi se află în Italia.
Instanţa a reţinut din probele administrate în faza de urmărire penală şi cercetare judecătorească că: la data de 25 mai 1999, Poliţia oraşului Odobeşti, la sesizarea martorului C.G., care are o stână pe raza Cartierului Unirea Odobeşti, a descoperit cadavrul victimei ambalat în doi saci de polietilenă, unul de culoare albastră şi celălalt incolor.
Victima a fost identificată după două săptămâni, în persoana numitei T.A. din comuna Mera, de 34 de ani.
Autopsia cadavrului a relevat că decesul acesteia s-a datorat asfixiei mecanice prin comprimare cervicală toracică şi abdominală. S-au mai constatat lovituri cu corpuri dure, comprimate cu mâinile, cu genunchii. S-a apreciat că decesul ar fi survenit cu 2-3 zile înaintea descoperirii şi autopsierii cadavrului, adică pe data de 21 sau 22 mai 1999.
Verificarea cercului de suspecţi a vizat şi pe inculpatul R.M., care a cunoscut victima, cu care a convieţuit în anul 1997 până în luna august 1998, după care aceasta a convieţuit, potrivit precizărilor acestuia, cu martorul P.S., până la data de 16 mai 1999, când victima a revenit la inculpat, susţinând că intenţionează să părăsească acest concubin, care o trata neomeneşte.
Victima a locuit până la data de 19 mai 1999 la inculpat, venind seara pentru a dormi, după ce ziua mergea să lucreze pe la diferite persoane.
Această situaţie a fost confirmată de martorii M.M. şi E.G., care au susţinut prezenţa victimei în apartamentul inculpatului, făcând precizarea că după data de 19 mai 1999, aceasta nu a mai apărut.
Inculpatul a arătat că a convieţuit cu victima în perioada 1997 – august 1998, după care aceasta a intrat în relaţii de concubinaj cu martorul P.S., fapt confirmat de martor şi de părinţii victimei. Părinţii victimei au precizat că în anul 1999, victima a fost în vizită la ei cu acest martor şi nu cu inculpatul, ultima vizită fiind în aprilie – mai 1999, când au fost sărbătorile de Paşte.
Inculpatul a declarat constant că a mers cu victima în vizită la părinţii acesteia, la unele cunoştinţe şi prieteni ai victimei, printre care la I.N., în vara anului 1997 sau 1998, ceea ce confirmă părinţii victimei şi concubina învinuitului I.N., H.I.
Faptul că această martoră indică, în faza urmăririi penale, că vizita celor doi a avut loc în primăvara anului 1999, nu poate fi luată în considerare, întrucât prima declaraţie şi confruntările cu inculpatul au fost dispuse după 3 ani de la comiterea faptei, încât este de presupus că aceasta nu şi-a amintit corect anul în care l-a văzut pe inculpat şi pe victimă.
Instanţa a mai reţinut că declaraţiile martorei I.E., pe care se întemeiază, în principal trimiterea în judecată a inculpatului, sunt confuze şi contradictorii, astfel că, faţă de probele administrate, nu se poate reţine în sarcina inculpatului R.M. săvârşirea infracţiunii de omor.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea, criticând-o ca nelegală.
În dezvoltarea motivelor de apel s-a arătat, în esenţă, că probele administrate în cauză dovedesc vinovăţia inculpatului, astfel că, în mod greşit, prima instanţă a dispus achitarea acestuia.
Curtea de Apel Galaţi, prin Decizia penală nr. 448 din 26 august 2004, a respins, ca nefondat, apelul parchetului.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, care a solicitat casarea ambelor hotărâri şi, în rejudecare, condamnarea inculpatului R.M. la pedeapsa închisorii şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 174 din acelaşi cod.
Recursul declarat de parchet este nefondat.
Hotărârea de achitare a inculpatului de către instanţa de fond, menţinută şi de instanţa de apel, s-a întemeiat pe concluzia că acesta nu se face vinovat de uciderea victimei T.A., întrucât în cauză nu au putut fi administrate probe concludente şi convingătoare, care să confirme această situaţie.
Este de remarcat faptul că investigaţia privind împrejurările în care a fost ucisă victima au fost făcută după 3 ani de la decesul acesteia.
Inculpatul, prin declaraţiile date atât în cursul urmăririi penale cât şi a celei judecătoreşti, a negat în mod constant săvârşirea infracţiunii, susţinând că vizita sa, împreună cu victima, la domiciliul lui I.N. nu a avut loc în anul 1999, anul când a decedat victima, ci în anii 1997 sau 1998, perioada când a trăit în concubinaj cu aceasta.
Analizând actele dosarului rezultă că declaraţiile martorei I.E., pe care se întemeiază, în principal acuzarea, conţin contradicţii şi neclarităţi.
Astfel, în ce priveşte anul în care inculpatul şi victima au vizitat pe I.N., nu este indicat cu precizie de martoră (fiind indicaţi anii 1999, 1997 sau 1998).
De asemenea, din declaraţiile martorei I.E. nu se poate stabili cu precizie, nici data şi nici durata acestei vizite.
Neconvingătoare este declaraţia acestei martore şi în sensul că vizita celor doi la domiciliul fiului său, a avut loc la 20 mai 1999, când pe durata acestei vizite l-a servit cu o cană de vin pe martorul V.I., care trecea întâmplător pe drum. Or, din declaraţiile martorului V.I. rezultă că, în acea perioadă se afla în Turcia.
Pe de altă parte, data prezumtivă a morţii victimei, stabilită de organele de urmărire penală, în baza declaraţiilor martorei I.E., ca fiind data de 21 mai 1999, contravine concluziilor raportului de expertiză medico-legală, din care rezultă că decesuls-a produs cu 2-3 zile înainte de autopsie, care s-a efectuat la data de 26 mai 1999.
Concubina numitului I.N., H.E. prin declaraţiile date în cursul urmăririi penale, a susţinut că vizita inculpatului a avut loc în anul 1999, într-o perioadă în care ea nu mai locuia împreună cu concubinul său, pentru ca ulterior, în timpul cercetării judecătoreşti, să afirme că această vizită a avut loc în anul 1997, amintindu-şi că în acel an, concubinul său a cumpărat un cal. Conform actului, din dosarul de urmărire penală acest cal a fost cumpărat în anul 1998.
Este de reţinut şi că inculpatul a susţinut în declaraţiile sale că în perioada 19 - 30 mai 1999, s-a aflat în alte locuri decât cel în care se prezumă că a fost ucisă victima. Aceste afirmaţii au fost confirmate prin declaraţiile martorilor M.M., E.G., C.C., C.C. şi B.C.
Având în vedere aceste probe contradictorii şi neconcludente, în mod corect instanţele au achitat în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., pe inculpatul R.M., pentru infracţiunea de omor.
Întrucât criticile din recursul parchetului sunt neîntemeiate, iar din analiza actelor dosarului nu se constată existenţa unor cazuri de casare din cele prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, Curtea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) din acelaşi cod, urmează a respinge recursul.
Onorariul pentru apărarea din oficiu a inculpatului se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi împotriva deciziei penale nr. 448 din 26 august 2004 a Curţii de Apel Galaţi, privind pe inculpatul R.M.
Onorariul pentru apărarea din oficiu a inculpatului, în sumă de 400.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 2 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 781/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 783/2005. Penal. Art.183 c.pen. Recurs → |
|---|
