ICCJ. Decizia nr. 871/2005. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 871/2005
Dosar nr. 4/2005
Şedinţa publică din 7 februarie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 352 din 11 octombrie 2004, pronunţată în dosarul penal nr. 889/2004, Tribunalul Harghita a respins cererea inculpatului privind schimbarea încadrării juridice a faptei şi în consecinţă;
În baza art. 211 alin. (1) şi alin. (2) lit. b) şi c) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) C. pen., art. 76 lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpatul B.C. la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii de 24 ore din 4 martie 2003 şi arestarea preventivă de la 23 aprilie 2004 la zi.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a fost menţinută arestarea preventivă a inculpatului.
Au fost aplicate dispoziţiile art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
A respins ca nefondat pretenţiile cu titlu de daune morale formulate de partea civilă F.A.
A aplicat prevederile art. 191 C. proc. pen., obligând inculpatul la plata sumei de 17.000.000 lei cheltuieli judiciare către partea civilă.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut în fapt următoarele:
La data de 19 iulie 2002 o maşină aparţinând SC F. SRL Miercurea Ciuc, unde era administrator parte vătămată F.A., a fost condusă de fiul acestuia F.C., fiind implicată într-un accident cu o maşină aparţinând SC N.I. SA Miercurea Ciuc. Beneficiind de asigurare, societatea a primit despăgubiri în valoare de 12.300 euro.
La cererile insistente ale unor reprezentanţi aparţinând SC N.I. SA, parte vătămată F.A. a solicitat devizele de lucrări pentru a le verifica şi a plăti diferenţa însă a fost ameninţat, împrejurări cunoscute de mai multe persoane, printre care şi martorul S.C.
Pentru producerea acestui accident SC N.I. SRL a cerut iniţial 59.000 euro, iar ulterior 15.500 euro, iar pentru garantarea plăţii, partea vătămată a fost chemată la un notar public, unde printr-un act notarial numit „convenţie angajament", trebuia să recunoască respectiva sumă cu obligaţia de a o plăti în 18 rate lunare. De asemenea, s-a solicitat să garanteze cu toate bunurile sale mobile şi imobile prezente şi viitoare, convenţia având putere de „titlu executoriu la data exigibilităţii acestuia".
Partea vătămată a refuzat să semneze acest act, iar în data de 24 octombrie 2002 martorul S.C., conducător autor la SC F. SRL Miercurea Ciuc a fost oprit de inculpat, care i-a cerut să urce în maşină şi să parcheze în curtea SC N.I. SA Miercurea Ciuc. De teamă, martorul s-a conformat, s-a urcat la volanul autoutilitarei şi în momentul în care a încercat să schimbe direcţia de mers, a fost ameninţat de inculpat, obligându-l să conducă maşina până în curtea SC N.I. SRL. Inculpatul i-a solicitat să-i dea cheile de la maşină, iar martorul s-a deplasat apoi la partea vătămată relatându-i cele întâmplate.
A doua zi a depus plângere la poliţie, autoutilitara fiind restituită părţii vătămate.
Împotriva hotărârii primei instanţe, în termen legal, a declarat apel inculpatul B.C. solicitând desfiinţarea sentinţei şi restituirea cauzei la parchet pentru refacerea şi completarea urmăririi penale.
Curtea de Apel Târgu-Mureş, prin Decizia penală nr. 198 din 9 decembrie 2004 a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat.
Împotriva acestor hotărâri, în termen legal a declarat recurs inculpatul B.C., invocând cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 1, 2, 3, 9, 10, 12, 17 şi 171 C. proc. pen.
S-a susţinut că în cauză au fost încălcate dispoziţiile art. 209 alin. (3) C. proc. pen., rechizitoriul nefiind confirmat de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu-Mureş, aspect care este sancţionat de lege cu nulitatea absolută. De asemenea, instanţa de fond şi cea de control judiciar au făcut o greşită aplicare a legii, au încadrat fapta dedusă judecăţii în mod greşit, în cauză nefiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie, prevăzute de art. 211 C. pen., motiv pentru care se impune achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.
În ipoteza reţinerii infracţiunii de şantaj soluţia ce trebuia adoptată în cauză era aceea a achitării, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen.
Totodată, s-a învederat faptul că persoana vătămată prin infracţiune este martorul S.C., care nu a fost citat în calitate de parte vătămată nici la instanţa de fond şi nici în apel. În acelaşi sens calitatea de parte vătămată la infracţiunea de tâlhărie a numitului F.A. nu se justifică, decât în ipoteza reţinerii în sarcina inculpatului a infracţiunii de şantaj prevăzută de art. 194 C. pen.
Examinând recursul, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este fondat.
În conformitate cu dispoziţiile art. 291 C. proc. pen., judecata poate avea loc numai dacă părţile sunt legal citate şi procedura este îndeplinită, iar potrivit art. 375 alin. (2) C. proc. pen., judecarea apelului se face cu citarea părţilor.
Legea prevede astfel, obligaţia instanţei de a cita părţile pentru judecată, citarea fiind o condiţie pentru a se putea trece la cercetarea judecătorească.
În cauză, din materialul probatoriu administrat rezultă că în 24 octombrie 2002, data comiterii faptei deduse judecăţii, inculpatul B.C. i-a cerut lui S.C. să se urce la volanul autoutilitarei şi să-l însoţească până la sediul SC N.I. SA. De teamă, acesta s-a conformat, iar în momentul în care a încercat să se îndrepte spre o altă destinaţie, a intervenit din nou inculpatul, dând curs solicitării acestuia.
În atare situaţie, persoana vătămată este numitul S.C., care putea fi audiat ca martor doar dacă nu participa la proces ca parte vătămată.
Instanţele aveau obligaţia de a-l cita în această calitate, dându-i-se astfel posibilitatea să uzeze de drepturile procesuale conferite prin lege părţii vătămate şi de a lămuri cauza sub toate aspectele, pe bază de probe.
Cum în recurs nu pot fi introduse alte părţi în proces, neputându-se modifica cadrul procesual, hotărârile pronunţate sunt supuse casării în condiţiile art. 38515 lit. c) C. proc. pen.
În consecinţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite recursul inculpatului B.C., va casa Decizia penală atacată şi sentinţa penală nr. 352 din 11 octombrie 2004 a Tribunalului Harghita, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, respectiv Tribunalul Harghita.
Va fi menţinută stare de arest a inculpatului.
Toate celelalte motive invocate de inculpat în recurs, urmează a fi examinare de instanţa de fond cu ocazia rejudecării cauzei.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul B.C., împotriva deciziei penale nr. 198 din 9 decembrie 2004 a Curţii de Apel Târgu-Mureş.
Casează Decizia penală atacată şi sentinţa penală nr. 352 din 11 octombrie 2004 a Tribunalului Harghita şi dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, respectiv Tribunalul Harghita.
Menţine starea de arest a inculpatului B.C.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 870/2005. Penal. Art.323, 215 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 872/2005. Penal. Art.257 c.pen. Recurs → |
|---|
