ICCJ. Decizia nr. 875/2005. Penal. Plângere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 875/2005
Dosar nr. 7054/2004
Şedinţa publică din 7 februarie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 99 din 19 noiembrie 2004, Curtea de Apel Galaţi, a respins, ca nefondată, plângerea petentului P.V., împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale nr. 106/P/2004 din 23 august 20054 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petiţionarul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 800.000 lei.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Persoana vătămată P.V. a formulat plângere penală împotriva subcomisarului de poliţie C.L., pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), fals intelectual prevăzut de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi înşelăciune prevăzută de art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), constând în aceea că şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu întocmind referatul de terminare a urmăririi penale nr. 181.295 din 10 februarie 1997 prin care s-a propus punerea în mişcare a acţiunii penale, întocmirea rechizitoriului şi trimiterea în judecată a învinuitului P.V., pentru săvârşirea infracţiunii de denunţare calomnioasă, prevăzută de art. 259 C. pen.
Prin sentinţa penală nr. 1800 din 2 iulie 1998 a Judecătoriei Galaţi, definitivă prin neapelare la 14 iulie 1998, s-a dispus condamnarea inculpatului P.V. la o pedeapsă de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 259 C. pen.
Prin rezoluţia nr. 106/P/2004 din 23 august 2004, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de subcomisarul de poliţie C.L., întrucât faptele pretinse a fi fost comise nu există.
Plângerea formulată împotriva rezoluţiei pronunţate a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin rezoluţia nr. 1125/II/2/2004 din 14 septembrie 2004.
Verificând rezoluţia de neurmărire penală, pe baza lucrărilor şi materialului din dosarul cauzei, instanţa de fond a apreciat-o ca legală şi temeinică, întrucât subcomisarul de poliţie şi-a îndeplinit în mod corespunzător atribuţiile de serviciu, neputându-se reţine în sarcina sa săvârşirea vreuneia din infracţiunile ce se impută prin plângerea petiţionarului P.V.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs petiţionarul P.V., solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate şi pe fond admiterea plângerii sale, desfiinţarea rezoluţiei de neurmărire penală şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
Temeiul juridic al recursului îl constituie dispoziţiile art. 3859 pct. 171 C. proc. pen.
Examinând recursul, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constată că acesta este nefondat.
Din actele şi lucrările dosarului rezultă că subcomisarul de poliţie C.L. a întocmit în data de 10 noiembrie 1997 referatul de terminare a urmăririi penale cu propunerea de trimitere în judecată a petiţionarului P.V., pentru săvârşirea infracţiunii de denunţare calomnioasă, prevăzută de art. 259 C. pen.
Soluţia propusă de organul de cercetare penală a fost examinată de procuror prin prisma probelor administrate dispunând întocmirea rechizitoriului şi sesizarea instanţei de judecată.
Prin sentinţa penală nr. 1800 din 2 iulie 1998, pronunţată de Judecătoria Galaţi în dosarul penal nr. 4893/1998 s-a dispus condamnarea la pedeapsa de 2 ani închisoare.
Deşi petiţionarul avea dreptul de a exercita calea de atac a apelului pentru verificarea legalităţii şi temeiniciei hotărârii de către instanţa de control judiciar, se constată că sentinţa a rămas definitivă prin neapelare.
Cum instanţa de judecată a pronunţat hotărârea pe baza probelor administrate şi nu pe baza consemnărilor înserate de ofiţerul de poliţie în referatul de terminare a urmăririi penale, în mod judicios s-a dispus neînceperea urmăririi penale, întrucât faptele reţinute în plângerea petiţionarului P.V., art. 246, art. 289, art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), nu există.
În speţă, nu pot fi incidente, aşa cum corect reţine instanţa de fond, dispoziţiile art. 278 alin. (8) lit. b) şi c) C. proc. pen., care să permită instanţei reţinerea cauzei spre judecare.
Faţă de aceste considerente şi constatând că în cauză nu există alte motive de casare, Înalta Curte urmează să respingă recursul petiţionarului ca nefondat.
Recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Văzând dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul P.V. împotriva sentinţei penale nr. 99 din 19 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Galaţi.
Obligă recurentul petiţionar la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 600.000 lei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 873/2005. Penal. Art.211 alin.2 c. pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 876/2005. Penal. Plângere. Recurs → |
|---|
