ICCJ. Decizia nr. 1046/2006. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.1046/2006
Dosar nr. 21740/1/2005
(nr. vechi 6491/2005)
Şedinţa publică din 17 februarie 2006
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 292/2003 pronunţată de Tribunalul Braşov, în dosarul penal nr. 1358/P/2003, inculpatul OG a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunilor de propagandă naţionalist, şovină, prevăzută de art. 317 C. pen., şi de răspândire, vânzare, confecţionare şi deţinere în vederea răspândirii de simboluri, fasciste, rasiste şi xenofobe, prevăzută de art. 4 din OUG nr. 31/2002, la câte 2 ani şi 6 luni închisoare, cu aplicarea art. 861 C. pen. şi art. 1, 2 şi 4 din Legea nr. 543/2002.
A fost aplicată inculpatului pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
Au fost confiscate de la inculpat mai multe obiecte aflate la Camera de corpuri delicte a Tribunalului Braşov, conform proceselor verbale aflate la dosar urmărire penală.
Prima instanţă a reţinut că această activitate infracţională a fost desfăşurată de către inculpat, în perioada anilor 1992 - 2002, în calitate de profesor la Liceul Teoretic din C., de gazetar colaborator al revistei G.V. din Timişoara, condusă de către OG, publicaţie cu un puternic şi evident conţinut extremist, xenofob, rasist şi legionar, de fervent adept şi propagandist al ideilor organizaţiei N.D., înfiinţată la Bucureşti de T.I., în slujba căreia s-a pus, folosind, atât în scopul propagării propriilor idei naţionaliste, legionară – fasciste şi xenofobe cât şi al ideilor şi doctrinei N.D., poşta electronică căsuţa poştală şi site-ul societăţii comerciale pe care a înfiinţat-o cu scopul de a avea mijlocul legal prin intermediul căruia să-şi atingă scopurile.
Denumirea dată de inculpat societăţii A. este emblematică pentru scopurile urmărite şi anume: „ARBEIT MACHT FREI" care în traducere înseamnă „MUNCA TE FACE LIBER" şi sub care se ascunde cea mai odioasă şi sinistră lozincă nazistă afişată la intrarea în lagărele de exterminare.
Pentru „merite deosebite în lansarea cauzei naţionale şi pentru sprijinul constant acordat N.D." inculpatul OG a fost numit secretar general al organizaţiei, calitate în care a coordonat întreaga activitate de propagandă a organizaţiei, s-a ocupat îndeaproape de activitatea de recrutare a persoanelor ce pot deveni adepţi ai doctrinei N.D., de publicare de afişe şi de alte materiale propagandistice de răspândire a ideilor naţionalist-şovine, extremiste şi fasciste, făcându-şi un ţel din unificarea tuturor mişcărilor naţionalist – extremiste.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov şi inculpatul.
Parchetul a criticat hotărârea numai cu privire la netemeinicia cuantumului pedepselor aplicate şi reţinerea art. 861 C. pen., şi ale dispoziţiilor Legii nr. 543/2002.
Inculpatul OG a solicitat achitarea sa, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) şi d) C. proc. pen., susţinând în esenţă, că prin faptele sale şi-a exercitat preocupările de publicist şi istoric, încercând să facă cunoscută problematica vieţii interbelice publicului, interesat de fenomenul istoric, fără ca modul în care a procedat să poată fi considerat, extremist, naţionalist - şovin, xenofob.
În apel s-a completat probatoriul, fiind audiaţi martori şi fiind depuse la dosar o serie întreagă de înscrisuri (cărţi, reviste etc.).
În baza probelor administrate, Curtea de Apel Braşov a apreciat, ca întemeiat, apelul declarat de inculpat şi ca neîntemeiat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov.
S-a apreciat, printr-o largă şi fundamentată motivare, că faptele reţinute în sarcina inculpatului OG, nu pot fi considerate infracţiuni, nici în ceea ce priveşte prevederile art. 317 C. pen. şi nici referitor la dispoziţiile art. 4 din OUG nr. 31/2002, ele situându-se în limitele libertăţii de exprimare, garantată prin art. 10 alin. (1) din C.E.D.O.
În consecinţă, prin Decizia nr. 284 din 19 septembrie 2005, pronunţată în dosarul nr. 49/2005, Curtea de Apel Braşov a admis apelul declarat de inculpatul OG şi a desfiinţat în întregime sentinţa primei instanţe.
Rejudecând, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului pentru infracţiunile prevăzute de art. 317 C. pen. şi art. 4 din OUG nr. 31/2002.
S-a dispus restituirea bunurilor ridicate de la inculpat.
S-a respins apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov împotriva aceleiaşi sentinţe.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov a declarat recurs împotriva deciziei, susţinând nelegalitatea acesteia, conform art. 3859 pct. 171 C. proc. pen., sub aspectul greşitei achitări a inculpatului pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 317 C. pen. şi art. 4 din OUG nr. 31/2002.
S-a argumentat, pe larg, că inculpatul a desfăşurat într-o perioadă de 10 ani o activitate infracţională destinată exclusiv propagandei naţionalist – şovine, realizată prin răspândirea sistematică şi organizată a ideilor naţionalist-extremiste, fasciste, rasiste şi xenofobe, folosind în acest scop diferite mijloace, publicaţii, articole, cărţi, racolări de adepţi, în scopul cultivării exclusivismului naţional, al izolării României şi îndepărtării acesteia de valorile democraţiei europene şi mondiale.
S-a arătat că legislaţia ţării noastre garantează dreptul la expresii şi opinii personale, precum şi la nivelul unor organizaţii legal constituite şi recunoscute, dar în spiritul legii şi cu respectarea normelor morale şi sociale. Se apreciază că în cazul de faţă nu avem de-a face cu o simplă „opinie personală", ci o manifestare publică extremistă, doctrinar organizată, exprimată şi susţinută de un ziarist, conducător şi al unui cotidian local. Inculpatul OG şi-a propagat şi susţinut activitatea sa extremistă, atât prin mijloace de informare în masă, cât şi prin facsimile şi manifeste publice de propagare organizată a ideilor sale naţional, şovine şi extremiste la nivel de ţară şi cu deosebire la nivelul tinerilor de 14-18 ani, mai uşor de racolat şi îndoctrinat, conform doctrinei naziste de cândva.
Recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov este nefondat pentru considerentele ce se vor dezvolta în continuare:
Prin rechizitoriul întocmit de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov – S.C.C.O.A., au fost prezentate ca elemente de fapt un număr de 8 aspecte concrete pe baza cărora s-au reţinut infracţiunile pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, acestea constituind starea de fapt cu care a fost sesizată instanţa.
Instanţa de apel a analizat punctual cele 8 situaţii prezentate de parchet argumentând, corect, de ce nu întrunesc faptele prezentate elementele constitutive ale infracţiunilor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată şi condamnat de prima instanţă.
1. O primă stare de fapt este aceea de „propagandă în cadrul unităţilor de învăţământ".
Se reţine în rechizitoriu că, în perioada 1992 – 1994, cât a funcţionat ca profesor de fizică la Liceul Teoretic din municipiul C., jud. Braşov inculpatul a gândit modalitatea de racolare a tinerilor pentru a-i educa în spiritul şi convingerile sale legionare.
Prin conceperea lucrării denumită T.F.O. s-a stabilit concret scopul activităţilor sale, respectiv recrutarea unor tineri elevi cu vârste socotite ideale între 15 şi 16 ani.
S-a constatat însă că lucrarea constituie, de fapt, un regulament al unei viitoare organizaţii, iar crearea acestei organizaţii nu s-a materializat.
În mod corect instanţa de apel a constatat, în baza probatoriului administrat, că nu este stabilită o activitate concretă de propagandă a inculpatului în unităţi de învăţământ.
În rechizitoriu se apreciază că elevii „pot fi coordonaţi cu uşurinţă către convingeri naţionalist – extremiste, xenofobe şi rasiste, prin indicarea, ca bibliografie, a unor reviste precum G.V. şi P.C. Cele două reviste sunt publicaţii care au apărut în mod legal mai mulţi ani la rând şi nu sunt indicate articolele din aceste reviste care ar avea un asemenea conţinut.
Martorul C.G. profesor la Liceul C., a fost coleg cu inculpatul, arată că acesta nu a avut în nici o împrejurare atitudini extremiste xenofobe, antisemite, naţionalist-şovine.
Ca specialist în istorie, martorul a avut discuţii cu inculpatul, inclusiv referitoare la doctrina legionară, dar a remarcat o atitudine corectă şi lipsită de excese în exprimarea opiniilor. După ştiinţa acestuia, inculpatul nu a avut legături cu elevii pe această temă.
În mod corect s-a apreciat de instanţa de apel că propaganda în cadrul unităţilor de învăţământ nu este dovedită, nu s-a putut stabili că Regulamentul la care se face referire s-ar fi răspândit în rândul elevilor.
2. „Propaganda prin articole publicate în revista G.V.
Este vizată perioada 1994 - 1998, în care inculpatul a colaborat la revista G.V., publicând articole pe diferite teme.
În mod corect s-a constatat că în aceste articole este vorba despre redarea unor opinii, stări de fapt, evenimente, preluate din alte surse de documentare, fără ca autorul să intervină în sensul de a da informaţiilor o anume interpretare, naţionalist – şovină, xenofobă, extremistă.
Modul de exprimare folosit de inculpat nu are conotaţii incitante sau propagandistice, în sensul cerut de legea penală.
3. Propaganda prin cărţile G.F. publicată în anul 1995 şi „Cum am devenit extremist de dreapta", editată în anul 1998.
Aceste două lucrări sunt apreciate în rechizitoriu ca având un „conţinut naţionalist extremist".
Chiar în cuprinsul actului de sesizare se arată că în cursul urmăririi penale nu s-au identificat volume ale cărţii G.F., ceea ce face imposibilă aprecierea conţinutului acesteia.
Lucrarea „Cum am devenit extremist de dreapta" cuprinde o selecţie dintre articolele publicate de inculpat, în G.V., la care sunt adăugate şi, altele, articole care, aşa cum s-a arătat la punctul precedent, nu are conotaţii incidente sau propagandistice, în cele mai multe fiind redate opinii preluate din alte surse de documentare, fără nici un comentariu din partea inculpatului.
4. Propaganda prin constituirea firmei A.
Nu este precizat în actul de sesizare în ce mod s-a realizat propaganda printr-o societate comercială, mai ales că aceasta a fost înfiinţată cu îndeplinirea tuturor formalităţilor prevăzute de lege, iar denumirea acesteia nu a fost asociată cu contextul în care a fost folosită în al doilea război mondial.
5. Propaganda prin colaborarea cu organizaţia N.D., respectiv cu martorul M.V.A.
Chiar în cuprinsul rechizitoriului se arată că Organizaţia F.C.N.D. a fost legal înfiinţată, înregistrată la Tribunalul Bucureşti.
Se reţine că inculpatul a luat legătura cu T.I., preşedintele organizaţiei, concepând şi tipărind împreună o „Broşură de prezentare".
Apoi, în colaborare cu M.V.A., a tipărit afişe prin care cultiva „sentimente de orgoliu" rezultate din apartenenţa la o naţionalitate şi adversitate faţă de alte etnii, precum şi G.A.P., redenumit G.S.
S-a reţinut de instanţa de apel, corect, că aceste acţiuni, în majoritate nu aparţin inculpatului, iar tonurile critice, legate de mai multe aspecte sociale, se înscriu în libertatea de exprimare şi nu pot reprezenta, din perspectiva exigenţelor textelor de incriminare, o acţiune de propagandă naţionalist – şovină, incitare la ură, discriminare rasială etc.
6. Propaganda prin compilaţia stocată pe CD şi denumită T.G.F.
Se precizează în actul de sesizare că această compilaţie nu este altceva decât o reunire a „mai multor lucrări scrise de cunoscuţi legionari ori reprezentanţi ai mişcării legionare".
Prin urmare, este vorba de informaţii preluate de inculpat din alte surse, accesibile publicului, fiind vorba de documente şi idei despre care s-a scris şi în alte publicaţii, în scop de informare şi nu de propagandă, căci nu sunt prezentate opiniile inculpatului ci „o impresionantă informaţie referitoare la G.F.".
7. Propaganda prin revista A.
Este vorba de un buletin informativ bilunar, cuprinde informaţii pe teme ce formează şi obiectul altor publicaţii, iar modul se exprimare al inculpatului nu conţin elemente ce ar ce ar putea intra sub incidenţa art. 317 C. pen.
8. Activitatea de coagulare a tuturor mişcărilor naţionalist – extremiste, cu aceleaşi convingeri ca ale sale, într-o unică organizaţie şi de identificare a unor noi denumiri pentru efectuarea propagandei pe mai multe planuri.
Se reţine că în activitatea sa de propagandă, inculpatul OG a organizat coagularea sub aceeaşi „umbrelă" a întregii mişcări naţionalist – extremiste, legionare din România.
Astfel, profitând de organizarea la Bucureşti, în perioada 14 - 16 iunie 2001, a unui simpozion cu tema „H.R.?" inculpatul a iniţiat crearea unei organizaţii cu denumirea „M.A. – G.A.N.".
Această iniţiativă nu s-a materializat, iar din probe a rezultat că la acest simpozion inculpatul a avut doar calitatea de invitat, fără să fi desfăşurat, în mod concret, activităţi de propagandă şi fără să fi jucat nici un rol în organizarea seminarului.
Înalta Curte apreciază, faţă de cele mai sus prezentate, că nu s-a putut demonstra că faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată.
Cu privire la art. 4 din OUG nr. 31/2002, în mod corect s-a constatat în Decizia instanţei de apel că în expunerea stării de fapt se precizează că activitatea inculpatului s-a derulat în intervalul 1992 - 2002. Referirea generică din rechizitoriu, în sensul că s-ar fi continuat activitatea de propagandă şi după apariţia acestui act normativ, nu este edificatoare şi nu corespunde exigenţelor reţinerii săvârşirii unei infracţiuni.
În art. 317 C. pen., legiuitorul a incriminat „propaganda naţionalist – şovină, aţâţarea urii de rasă sau naţionale".
Elementul material al acestei infracţiuni se realizează prin două modalităţi.
În prima modalitate, acţiunea constă în propaganda naţionalist – şovină. Caracterizarea propagandei ca naţionalist – şovină se referă la răspândirea, pe calea propagandei, a naţionalismului extremist, a exclusivismului naţional, sursă a duşmăniei între naţionalităţi:
În a doua modalitate acţiunea caracteristică constă în aţâţarea urii de rasă sau naţionalitate. Este vorba de acea activitate prin care se urmăreşte a se crea şi cultiva sentimente de orgoliu rezultate din apartenenţa la o rasă sau naţionalitate şi de adversitate faţă de cei ce aparţin altei rase sau alte naţionalităţi.
Pentru ambele modalităţi este necesar ca propaganda să aibă o amploare şi o consistenţă prin care să se creeze un real pericol, o periclitare efectivă a bunelor relaţii de convieţuire socială.
Unele elemente de fapt prezentate în rechizitoriu nu pot fi, în mod evident, reţinute ca propagată în formele şi amploarea cerute de textul incriminator: redactarea regulamentului unei organizaţii care nu s-a înfiinţat şi care nu s-a probat că a fost cunoscut, redactarea unui afiş, înfiinţarea unei societăţi comerciale, participarea ca invitat la un simpozion, etc.
Din alte situaţii rezultă că inculpatul, prin acţiunile sale, s-a dovedit preocupat de activitatea legionară şi a strâns pe un CD un imens material informativ, uzând însă de surse la care publicul are acces, pe probleme abordate şi în alte ziare şi reviste.
Acolo unde inculpatul îşi exprimă deschis simpatiile sau aprecierile, în mod corect a reţinut instanţa de apel că nu pot fi confundate cu acţiunile de propagandă activităţi de exprimare a unor opinii sau a unor opţiuni, chiar cu conţinut critic.
Sunt relevante cazurile din jurisprudenţă Curţii de la Strasbourg, în ideea că manifestarea unor opţiuni faţă de a anumită doctrină sau mişcare politică se înscrie în cadrul dreptului fundamental la liberă exprimare.
Libertatea de exprimare priveşte nu numai ideile sau informaţiile apreciate favorabil, dar şi cele care contrariază, şochează sau neliniştesc, ca o exigenţă a pluralismului într-o societate democratică (a se vedea cazurile OG contra T. sau A. şi alţii contra U.K.). De altfel, libertatea de exprimare este o condiţie sine qua non într-o democraţie pluralistă şi trebuie garantată oricărei persoane, fără a se face distincţie privitoare la natura scopului în vederea căruia se exercită această libertate (cazurile C.C. contra Spania sau Ceteri şi alţii contra Turcia).
Ingerinţele statale, admise în principiu prin dispoziţiile art. 10 alin. (2) din C.E.D.O., trebuie să fie necesare într-o societate democratică.
Legea care limitează libertatea de exprimare trebuie să fie accesibilă şi previzibilă, oferind toate informaţiile necesare legate de existenţa şi conţinutul normelor juridice aplicabile (cazul S.T. contra U.K.).
Textul incriminator din art. 317 C. pen., a fost apreciat ca fiind constituţional de Curtea Constituţională., dar, cum corect s-a observat de instanţa de apel, este un text nemodificat din anul 1969 şi care continuă să fie în vigoare.
Interpretarea lui nu poate fi făcută decât în acord cu cerinţele art. 10 din C.E.D.O., în raport cu jurisprudenţa Curţii de la Strasbourg.
În concepţia acestei Curţi, libertatea de exprimare în probleme de interes general nu lasă loc de restricţii, trebuind tolerată chiar şi o critică ce se apreciază ca „provocatoare sau insultătoare" (cauza P. şi O. contra A.).
Criticile, virulente chiar, nu justifică ingerinţa statului, iar aceasta trebuie să fie proporţională cu scopul urmărit, cerându-se o mare prudenţă în adoptarea de sancţiuni de către autorităţile naţionale.
Inculpatul OG a publicat articole în revista G.V. care apărea în mod legal şi în care multe persoane îşi exprimase idei, convingeri, în termeni mult mai direcţi şi mai tranşanţi decât acesta.
Inculpatul nu şi-a exprimat opiniile personale şi nu s-a adresat cititorilor cu mesaje care să îndemne la şovinism, ură de rasă, antisemitism etc., ci a redat informaţii şi date, chiar dacă ele aparţineau preocupărilor legate de legionarism.
Acelaşi ton este păstrat şi în celelalte publicaţii, compilaţia de pe CD sau însemnările sale.
De aceea, din considerentele mai sus expuse, Curtea constată că în mod corect, instanţa de apel a dispus achitarea inculpatului pentru cele două infracţiuni, întrucât faptele acestuia se situează în limitele libertăţii de exprimare, garantată prin art. 10 din C.E.D.O.
Prin urmare, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov împotriva deciziei penale nr. 284/P/Ap din 19 septembrie 2005, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, în dosarul nr. 49/P/Ap/2005 privind pe inculpatul OG
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1043/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1073/2006. Penal → |
|---|
