ICCJ. Decizia nr. 1181/2006. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.1181/2006
Dosar nr. 23019/1/2005
(nr. vechi 7134/2005)
Şedinţa publică din 23 februarie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 153 din 28 iunie 2005 a Tribunalului Olt, pronunţată în dosarul nr. 1083/2005 a fost condamnat inculpatul L.C., la 16 ani închisoare şi interzicerea pe o durată de 8 ani a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174 şi 175 lit. i) C. pen.
S-a aplicat şi pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.
A fost menţinută starea de arest preventiv a inculpatului şi s-a dedus detenţia acestuia cu începere de la 28 septembrie 2004 la zi.
A fost obligat inculpatul la plata a 750.684 lei, despăgubiri civile către C.A.S.A. Olt şi 41.605.420 lei către C.A.S. Dolj, cu dobânzile legale calculate de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la achitarea integrală a debitelor.
A fost obligat inculpatul la plata a 20.000.000 lei, despăgubiri civile către partea civilă C.D.
În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea specială a unui ciomag corp delict.
A mai fost obligat inculpatul la plata a 15.000.000 lei, cheltuieli judiciare statului.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă, pe baza probelor administrate, respectiv procesul-verbal de cercetare la locul faptei, fotografiile judiciar-operative, raportul de constatare medico-legală de autopsie nr. 3903/A.3/2005 al I.M.L. Craiova, avizat de Comisia de control şi avizare a actelor medico-legale, declaraţiile martorilor I.I., B.M.I., D.V., D.E., C.D., C.I., J.T., D.E., declaraţiile inculpatului şi celelalte acte de la dosar a reţinut următoarea situaţie de fapt:
Victima J.V., în vârstă de 78 ani, a locuit în comuna Studina, judeţul Olt, în aceeaşi localitate domiciliind şi inculpatul L.C., care are gospodăria peste drum de cea a victimei.
De circa 10 ani relaţiile dintre familia inculpatului şi ea a victimei sunt tensionate.
În dimineaţa zilei de 8 septembrie 2004, victima hotărâse ca împreună cu fiul său, J.A., să se deplaseze cu căruţa la un teren cultivat cu porumb, situat în extravilanul localităţii.
După ce victima a scos căruţa în drum, din curtea locuinţei sale, inculpatul a aruncat de la o distanţă de câţiva metri cu o piatră în direcţia victimei, lovind-o pe aceasta în cap.
Victima a coborât din căruţă, inculpatul a ieşit din curtea sa înarmat cu un ciomag, între cei doi s-a produs o busculadă, în cursul căreia inculpatul a aplicat mai multe lovituri cu ciomagul în zona capului victimei, în urma cărora aceasta a căzut în drum.
Soţia victimei a alertat vecinii, iar ulterior victima a fost transportată la spital unde a decedat în ziua de 26 septembrie 2004.
Din actul medico-legal menţionat a rezultat că moartea victimei a fost violentă, ea datorându-se insuficienţei cardiorespiratorii acute, consecinţă a unei leptomeningite purulente, complicaţie survenită în evoluţia traumatismului cranio-cerebral cu fractură de boltă şi bază de craniu şi hemoragie meningo-cerebrală.
Leziunile de violenţă s-au putut produce prin loviri repetate cu şi de corpuri dure, iar între leziunile traumatice şi deces a existat raport de cauzalitate direct şi necondiţionat.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel partea civilă C.D. şi inculpatul L.C.
În apelul părţii vătămate, soluţia primei instanţe a fost criticată pentru modul de individualizare a pedepsei, solicitându-s majorarea cuantumului acesteia.
În apelul inculpatului s-a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei în infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen., întrucât nu a acţionat cu intenţia de a suprima viaţa victimei, decesul acesteia având loc ca urmare a praeterintenţiei şi reţinerea circumstanţei atenuante legale a provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., întrucât a acţionat sub stăpânirea unei puternice tulburări provocate de victimă, care i-a adresat injurii şi l-a lovit.
Prin Decizia penală nr. 326 din 25 octombrie 2005 a Curţii de Apel Craiova, pronunţată în dosarul nr. 1306/P/2005, au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de partea civilă C.D. şi inculpatul L.C. împotriva sentinţei penale nr. 153 din 28 iunie 2005 pronunţată de Tribunalul Olt, în dosarul nr. 1083/2005.
Au fost obligaţi partea civilă şi inculpatul la câte 80 RON cheltuieli judiciare statului.
S-a menţinut starea de arest preventiv şi s-a dedus în continuare, detenţia de la 28 iunie 2005 la zi.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel, din verificarea actelor şi lucrărilor de la dosar a constatat că în cauză au fost respectate dispoziţiile legale care garantează aflarea adevărului şi care asigură drepturile părţilor, au fost administrate toate probele necesare pentru stabilirea adevărului, care au fost complet şi just apreciate, fapta reţinută prin hotărâre corespunzând probelor administrate.
În mod justificat în sarcina inculpatului s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de omor calificat prevăzută de art. 174 şi 175 lit. i) C. pen., deoarece acesta, lovind pe victimă, de la mică distanţă, cu o piatră în cap, iar apoi, în mod repetat, cu un ciomag, tot în zona capului, a prevăzut rezultatul faptei sale şi, chiar dacă nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui, deci a acţionat cu intenţie.
În cauză, în mod corect în sarcina inculpatului nu a fost reţinută circumstanţa atenuantă legală a provocării, deoarece acesta, pe fondul unei duşmănii mai vechi, este cel care a declanşat conflictul, aruncând din curtea sa cu o piatră înspre victimă, în timp ce aceasta se afla în căruţa cu care urma să se deplaseze la câmp.
La individualizarea pedepsei, faţă de prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), au fost avute în vedere gradul de pericol social concret al infracţiunii săvârşite, evidenţiat de împrejurările în care a fost comisă şi de urmările ei, precum şi persoana inculpatului, care este tânăr şi lipsit de antecedente penale.
Pedeapsa stabilită de prima instanţă este aptă să asigure prevenţia specială şi generală.
Împotriva acestei decizii a declarat, în termen legal, recurs inculpatul L.C.
La termenul de astăzi, apărătorul recurentului inculpat a depus la dosar motivele de recurs formulate în scris.
Astfel, au fost invocate cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 17, 14 C. proc. pen., solicitându-se admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri şi rejudecând în fond, în baza art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice dată faptei din omor calificat, prevăzută de art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., în lovituri cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen.
Apărătorul inculpatului a menţionat că acesta a fost provocat de victimă iar inculpatul nu a avut intenţia de a o ucide ape aceasta, astfel că forma de vinovăţie este praeterintenţia.
Tot în ce priveşte încadrarea juridică a doua propunere de schimbare, din omor calificat, prin înlăturarea agravantei prevăzută de art. 175 lit. i) C. pen., apreciind că fapta nu a fost comisă în public.
Din probele administrate a reieşit că incidentul a avut loc la poarta inculpatului, că fiul victimei a intrat după acesta în curte, inculpatul fiind lovit de acesta. Astfel, este incert faptul că lovitura s-a petrecut în stradă, încadrarea faptei fiind aceea de omor, în subsidiar, dacă nu s-ar accepta schimbarea în lovituri cauzatoare de moarte.
Pentru ambele situaţii de schimbare a încadrării juridice a solicitat aplicarea circumstanţei atenuante a provocării prevăzută de art. 73 C. pen., şi în subsidiar circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 C. pen., cu consecinţa redozării pedepsei, conform art. 76 C. pen.
În ceea ce priveşte declanşarea conflictului, din toate probele administrate în cauză, nu a rezultat că inculpatul este cel care l-ar fi provocat, ci victima, care l-a chemat pe inculpat să-i reproşeze despre nişte curci, fapt ce reiese din declaraţia soţiei victimei. Apoi, victima este cea care a îndemnat pe fiul ei, J.A., bolnav psihic, să-l lovească pe inculpat. Evenimentele s-au derulat rapid, inculpatul a fost provocat, s-a produs o „busculadă", situaţie în care inculpatul a lovit victima, urmând moartea acesteia după mai multe zile.
În subsidiar, dacă nu va fi primită apărarea cu privire la schimbarea încadrării juridice, datorită circumstanţelor reale ale faptei şi circumstanţele personale ale inculpatului a solicitat redozarea pedepsei, deoarece pedeapsa de 16 ani aplicată inculpatului este exagerat de mare, în raport cu circumstanţele menţionate, iar scopul educativ al acesteia nu ar mai putea fi atins.
În condiţiile în care toate celelalte apărări nu vor fi primite, pedeapsa de 16 ani este prea aspră, faţă de fapta comisă de inculpat, de circumstanţele reale şi personale ale inculpatului, respectiv acesta este tânăr, nu a dorit să ucidă, a fost sincer în relatarea faptei, urmând a se avea în vedere gradul de participaţie a inculpatului, se impune reţinerea dispoziţiilor art. 74 şi 76 C. pen.
Concluziile orale ale apărării în sensul celor mai sus menţionate, ale procurorului şi poziţia recurentului inculpat din ultimul cuvânt, au fost consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii.
Examinând recursul declarat de inculpatul L.C. împotriva deciziei instanţei de apel, în raport cu motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 17, 14 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursului inculpatului ca fiind fondat pentru considerentele ce se vor arăta.
Din analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrat rezultă că în mod judicios şi motivat instanţa de apel şi-a însuşit argumentele primei instanţe cu privire la vinovăţia inculpatului L.C. în săvârşirea infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată de omor calificat, prevăzută de art. 174 şi 175 lit. i) C. pen., în raport cu situaţia de fapt reţinută.
Înalta Curte consideră că în cauză s-a dat eficienţă dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la aprecierea probelor, stabilindu-se că fapta inculpatului L.C., care în ziua de 8 septembrie 2004, pe fondul unor relaţii tensionate între familia sa şi aceea a victimei, a aruncat, în direcţia victimei J.V., cu o piatră de la aproximativ 2-3 metri, lovind-o în zona capului, iar ulterior, ieşind din curtea sa cu un ciomag, a lovit-o din nou în aceeaşi zonă, fără ca aceasta să mai poată preciza numărul de lovituri, după care a căzut, fiind transportată la spital, unde a decedat la data de 26 septembrie 2004, moartea acesteia fiind violentă, datorându-se insuficienţei cardiorespiratorii acute consecinţa unei leptomeningite purulente complicaţie survenită în evoluţia traumatismului cranio-cerebral cu fractură de boltă şi bază de craniu şi hemoragie meningo-crerebrală, produs prin loviri repetate cu şi de corpuri dure, existând raport de cauzalitate direct şi necondiţionat între leziunile traumatice şi deces, întruneşte, atât obiectiv, cât şi subiectiv conţinutul incriminator al infracţiunii de omor calificat.
Înalta Curte apreciază că în cauză nu se putea reţine circumstanţa atenuantă a provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., deoarece din contextul probelor administrate, numai declaraţiile martorei C.I. date în atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faza cercetării judecătoreşti, în calitate de martor ocular au evidenţiat că scandalul a fost provocat de victimă, aceasta fiind şi cea care l-ar fi lovit cu mânerul biciului peste braţe, confirmând poziţia inculpatului L.C. în sensul că victima a fost cea care l-ar fi provocat.
În declaraţiile sale martora J.T., soţia victimei, martor ocular, a precizat că inculpatul a lovit-o iniţial pe victimă cu o piatră, după care l-a lovit şi cu o bâtă în cap, precizând şi existenţa unor relaţii tensionate de circa zece ani între familia sa şi aceea a inculpatului.
Declaraţiile celorlalţi martori, C.D., I.I., B.M.I., D.V., D.E., D.E. au ilustrat doar aspecte ulterioare incidentului, văzând victima lovită şi plină de sânge, neputând descrie în ce condiţii a avut loc agresarea victimei de către inculpat.
Astfel, circumstanţa atenuantă a provocării invocată nu este susţinută probator, forţa probantă a declaraţiilor martorei C.I. fiind atenuată, în condiţiile în care nu se coroborează decât cu declaraţiile inculpatului.
Înalta Curte consideră că numai în situaţia în care această circumstanţă ar fi fost dovedită s-ar fi impus examinarea îndeplinirii condiţiilor impuse de lege pentru a fi incidentă, respectiv existenţa echivalenţei între intensitatea actului provocator şi a tulburării produse, prin evaluarea gradului de determinare a fiecăruia dintre cei doi factori evidenţiaţi, urmând ca aprecierea semnificaţiilor celor două acţiuni umane, riposta inculpatului şi contribuţia victimei să fie raportată la un grad mediu de sensibilitate în relaţiile sociale.
De asemenea, nu pot fi reţinute solicitările apărării recurentului inculpat, în sensul schimbării încadrării juridice a faptei pentru care a fost trimis în judecată din infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 174 şi 175 lit. i) C. pen., în art. 183 C. pen., loviri sau vătămări cauzatoare de moarte sau în art. 174 C. pen., prin înlăturarea circumstanţei agravante, respectiv art. 175 lit. i) C. pen., deoarece ansamblul mijloacelor de probe administrate au relevat contribuţia inculpatului L.C. la comiterea infracţiunii.
Declaraţiile inculpatului date atât la urmărirea penală, cât şi la prima instanţă „…am luat o piatră cu care am dat în direcţia acestuia …. Menţionez că la locul respectiv ajunsese şi victima J.V., pe care cu ajutorul ciomagului pe care-l aveam asupra mea am lovit-o o singură dată în zona capului, lovitură în urma căreia a căzut după ce a mai mers aproximativ 4 m…." se coroborează cu raportul de constatare medico-legală de autopsie ce atestă leziunile produse, existenţa raportului de cauzalitate direct şi necondiţionat între leziunile traumatice şi deces, precum şi cu declaraţiile martorilor oculari C.I., J.T., precum şi cu declaraţiile martorilor C.D., I.I., B.M.I., D.V., D.E., D.E. care au evidenţiat aspecte ulterioare, văzând victima lovită şi plină de sânge.
Astfel, din materialitatea faptei, respectiv lovirea victimei J.V., iniţial cu o piatră, de la distanţă, înspre capul acesteia, iar ulterior în mod repetat cu ciomagul, în aceeaşi zonă, producându-i un traumatism cranio-cerebral cu fractură de boltă şi bază de craniu şi hemoragie meningo-cerebrală, agresiuni ce s-au desfăşurat, în public, pe drum, inculpatul L.C. a avut capacitatea de a-şi reprezenta consecinţele faptei comise, în sensul că acţiunea de lovire repetată, cu obiecte contondente, într-o zonă vitală a corpului victimei, poate conduce la decesul ei şi chiar dacă nu a urmărit acest rezultat, a acceptat posibilitatea producerii lui.
Prin modalitatea concretă de comitere a faptei, inculpatul a acţionat sub aspect subiectiv cu intenţie indirectă şi nu cu praeterintenţie.
Totodată, fapta de lovire a victimei de către inculpat s-a desfăşurat pe drum, respectiv în public, drumul, îndeplinind condiţiile impuse de art. 152 lit. a) C. pen., în sensul că, prin destinaţia sa este totdeauna accesibil publicului, chiar dacă nu este prezentă nici o persoană.
Or, potrivit declaraţiilor martorelor C.I. şi J.T. a rezultat că lovirea victimei de către inculpat a avut loc pe drum, în prezenţa acestora, condiţia accesibilităţii, fiind cu atât mai mult îndeplinită.
Astfel, se precizează că „…Sunt vecină cu victima şi inculpatul şi în momentul în care a avut loc incidentul mă aflam în stradă …. Am observat că după ce victima a ajuns cu căruţa în stradă, în care se afla împreună cu fiul său, l-a chemat pe L.C .…. după aceasta a coborât şi victima, iar inculpatul a luat un arac din curte cu care s-a întors şi a lovit victima….", „….Sunt soţia victimei şi personal am observat când inculpatul a lovit-o iniţial cu o piatră, după aceea a luat o bâtă şi l-a lovit în cap … când inculpatul a lovit victima cu piatra aceasta se afla în căruţă, iar căruţa în stradă …. în momentul în care a fost lovit cu bâta se afla la 2 metri distanţă de căruţă …. inculpatul a lovit victima cam de 2-3 ori…".
În raport cu cele menţionate, criticile recurentului inculpat cu privire la încadrarea juridică în condiţiile arătate, nu pot fi reţinute, fiind corectă încadrarea juridică a faptei pentru care inculpatul L.C. a fost trimis în judecată, respectiv, aceea prevăzută de art. 174 şi 175 lit. i) C. pen., omor calificat şi neaplicabil cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen.
Înalta Curte apreciază, însă, ca fiind întemeiată critica apărării recurentului inculpat privind greşita individualizare a pedepsei principale aplicată inculpatului, în sensul că atât instanţa de apel, cât şi prima instanţă nu au făcut o adecvare cauzală a criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), neţinându-se cont în mod proporţional între gradul de pericol social concret ridicat al faptei săvârşite de inculpat, circumstanţele reale în care a avut loc fapta şi circumstanţele personale ale inculpatului, cu posibilitatea aplicabilităţii distincte a circumstanţelor atenuante judiciare prevăzute de art. 74 lit. a) – c) C. pen., şi a regimului sancţionator corespunzător impus de art. 76 alin. (2) C. pen., care să se reflecte judicios în stabilirea cuantumului pedepsei, fiind incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Aşadar, reevaluând în concret şi în mod plural criteriile stipulate în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv gradul de pericol social ridicat al faptei comise, prin atingerea adusă unei valori sociale fundamentale, cum este viaţa omului, în condiţiile circumstanţelor reale menţionate, dar şi circumstanţele personale ale inculpatului, lipsa antecedentelor penale a acestuia, este tânăr, a recunoscut fapta, în împrejurările arătate, Înalta Curte consideră că pot fi reţinute distinct dispoziţiile art. 74 lit. a) – c) C. pen. şi art. 76 alin. (2) din acelaşi cod, fiind îndeplinite condiţiile impuse de legiuitor.
Prin cuantumul pedepsei ce se va stabili inculpatului, ca efect al prevederilor legale arătate, respectiv prin coborârea sa sub minimul legal prevăzut de lege pentru infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului, cu executare în regim de detenţie, se va da posibilitatea îndreptării atitudinii inculpatului L.C. faţă de comiterea de infracţiuni, dându-se relevanţă nu numai funcţiilor de exemplaritate şi coerciţie a pedepsei, dar mai ales celei educative, care să asigure resocializarea sa pozitivă viitoare.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul declarat de inculpatul L.C. împotriva deciziei penale nr. 326 din 26 octombrie 2005 a Curţii de Apel Craiova, va casa Decizia atacată şi sentinţa penală nr. 153 din 28 iunie 2005 a Tribunalului Olt numai cu privire la omisiunea aplicării prevederilor art. 74 lit. a) – c) C. pen. şi art. 76 alin. (2) C. pen., şi la pedeapsa aplicată.
În baza art. 174 şi 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) – c) C. pen., şi art. 76 alin. (2) C. pen., va fi condamnat inculpatul L.C. la 12 ani închisoare şi 8 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., în condiţiile art. 65 C. pen.
Se vor menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.
Se va deduce din pedeapsa aplicată, perioada arestării preventive de la 28 septembrie 2004 la 23 februarie 2006.
În conformitate cu art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul L.C. împotriva deciziei penale nr. 326 din 26 octombrie 2005 a Curţii de Apel Craiova.
Casează Decizia atacată şi sentinţa penală nr. 153 din 28 iunie 2005 a Tribunalului Olt numai cu privire la omisiunea aplicării prevederilor art. 74 lit. a) – c) C. pen. şi art. 76 alin. (2) C. pen., şi la pedeapsa aplicată.
În baza art. 174 şi 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) – c) C. pen., şi art. 76 alin. (2) C. pen., condamnă inculpatul L.C. la 12 ani închisoare şi 8 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., în condiţiile art. 65 C. pen.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.
Deduce din pedeapsa aplicată, perioada arestării preventive de la 28 septembrie 2004 la 23 februarie 2006.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1160/2006. Penal. Plângere recurs. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1185/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... → |
|---|
