ICCJ. Decizia nr. 1154/2006. Penal. întrerupere executare. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr.1154/2006

Dosar nr. 24022/1/2005

(nr. vechi 7636/2005)

Şedinţa publică din 22 februarie 2006

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 1351 din 26 octombrie 2005 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a fost respinsă cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de condamnatul P.A.G., ca nefondată.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarea situaţie de fapt:

Condamnatul P.A.G. se află în executarea pedepsei de 6 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 403/2005 a Tribunalului Bucureşti iar motivele invocate în cererea de întrerupere a executării (situaţia dificilă în care se află familia sa) nu reprezintă împrejurări speciale care ar determina consecinţe grave pentru acesta sau familie, în sensul dispoziţiilor art. 453 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin Decizia penală nr. 932 din 29 noiembrie 2005, a respins, ca nefondat, apelul formulat de condamnat.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, condamnatul a declarat recurs, reiterând motivele invocate în cererea introductivă şi în apel, solicitând întreruperea executării pedepsei.

Recursul nu este fondat.

Potrivit art. 455 raportat la art. 453 lit. c) C. proc. pen., executarea pedepsei închisorii poate fi întreruptă, printre altele, când, din cauza unor împrejurări speciale, executarea imediată a pedepsei ar avea consecinţe grave pentru familia condamnatului.

Or, din referatul de anchetă socială întocmit de Primăria sectorului 4 reiese că, într-adevăr, tatăl condamnatului a decedat în anul 1995 însă mama sa, Şt.D., are ocupaţie şi obţine venituri de cca. 1000 RON lunar, astfel că instanţele au apreciat corect că motivele invocate nu constituie acele „împrejurări speciale", în sensul art. 455 raportat la art. 453 lit. c) C. proc. pen., care să impună întreruperea executării pedepsei.

Pentru aceleaşi considerente, Înalta Curte apreciază că recursul declarat de condamnat nu este fondat şi în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) din acelaşi cod, va fi respins.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul de condamnatul P.A.G. împotriva deciziei penale nr. 932/ A din 29 noiembrie a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi familie.

Obligă recurentul condamnat la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 40 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 februarie 2006.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1154/2006. Penal. întrerupere executare. Recurs