ICCJ. Decizia nr. 1178/2006. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1178/2006

Dosar nr. 2930/1/2006

Şedinţa publică din 22 februarie 2006

Asupra recursului de faţă:

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 16 februarie 2006 pronunţată în dosarul nr. 96/P/2006, Curtea de Apel Piteşti având pe rol spre soluţionare, la prim termen, cauza penală privind pe inculpatul S.G. trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 5, 6, 7 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 289, 291 C. pen., raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, prin rechizitoriul nr. 60/P/2005.

A respins cererea de restituire a cauzei la procuror în vederea completării urmăririi penale, şi cererea de revocare a măsurii arestării preventive dispusă împotriva acestui inculpat, fixând totodată un nou termen pentru judecarea cauzei pe fond la 28 februarie 2006.

Referitor la cererea de revocare a măsurii arestării preventive, Curtea de Apel Piteşti a reţinut că se menţin temeiurile care au determinat luarea acestei măsuri, în sensul că inculpatul a fost trimis în judecată pentru infracţiuni grave de corupţie, fiind îndeplinite cerinţele art. 148 lit. h) C. proc. pen.

Fiind nemulţumit de soluţia pronunţată S.G., în termen legal a declarat recurs, depunând la dosar, prin intermediul apărătorilor săi aleşi: avocaţii C.N. şi D.V., un memoriu în care a detaliat motivele de recurs.

Pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a constituit dosarul penal nr. 2930/1/2006 fixându-se prim termen de judecată la 22 februarie 2006.

Examinând recursul, Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil întrucât, potrivit art. 3851 alin. (2) C. proc. pen., încheierile pot fi atacate cu recurs numai odată cu sentinţa sau Decizia recurată, cu excepţia cazurilor când, potrivit legii pot fi atacate separat cu recurs.

Or, conform art. 141 C. proc. pen., pot fi atacate separat cu recurs numai încheierile prin care s-a dispus, în primă instanţă sau în apel, luarea, revocarea, înlocuirea, încetarea sau menţinerea unei măsuri preventive sau prin care se constată încetarea de drept a acesteia, nu şi încheierile prin care se respinge cererea de revocare a unei măsuri preventive.

Faţă de cele menţionate mai sus, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza II C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul S.G. împotriva încheierii din 16 februarie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti în dosarul nr. 96/P/2006.

Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul S.G. împotriva încheierii din 16 februarie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti în dosarul nr. 96/P/2006.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 60 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 februarie 2006.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1178/2006. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs