ICCJ. Decizia nr. 122/2006. Penal
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 122/2006
Dosar nr. 21907/1/2005
(nr. vechi 6575/2005)
Şedinţa publică din 11 ianuarie 2006
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor şi materialului aflat la dosarul cauzei, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 967 din 19 iulie 2005, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a condamnat pe inculpatul D.I., la pedeapsa principală de:
- un an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală gravă, prevăzută în art. 182 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b), art. 74 alin. (1) lit. a) şi c), raportat la art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. (prin schimbarea încadrării juridice potrivit art. 334 C. proc. pen., din tentativă la infracţiunea de omor pentru care instanţa a fost sesizată prin rechizitoriu, faptă penală prevăzută în art. 20 raportat la art. 174 C. pen.).
S-a făcut aplicaţia art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
A fost menţinută arestarea preventivă în cauză a inculpatului, computându-se în pedeapsa aplicată reţinerea şi arestarea preventivă cu începere de la 2 martie 2005 la zi.
În baza art. 113 C. pen., s-a aplicat inculpatului măsura de siguranţă a obligării la tratament medical, până la însănătoşirea sa.
Conform art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea specială către stat a unui briceag cu lama de 10-12 cm lungime, armă ce a servit la săvârşirea infracţiunii.
Pe latură civilă s-a luat act că victima infracţiunii I.M., concubinul fiicei inculpatului, nu se constituie în cauză parte civilă.
A fost obligat inculpatul la despăgubiri civile în sumă de 5662,59 lei RON, reprezentând cheltuieli de spitalizare către C.A.S.M.B., cu sediul în Bucureşti (pentru Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti).
De asemenea, inculpatul a fost obligat la 500 RON cheltuieli judiciare statului.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că partea vătămată I.M. se afla în relaţii de concubinaj cu martora D.R.E., fiica inculpatului, ambii locuind fără forme legale în imobilul din Calea 13 Septembrie; în acelaşi apartament se stabilise de o săptămână de zile şi martora D.R.E., care părăsise domiciliul conjugal împreună cu ceilalţi doi copii minori M. şi F., urmare certurilor avute cu soţul său, inculpatul D.I. în vârstă de 51 de ani, pensionar, prezentând potrivit raportului de expertiză medico-legală psihiatrică A. 112153/2004 „tulburare organică de personalitate şi comportament pe fond sechelar encefalopat, în raport cu care acesta avea discernământ scăzut asupra faptelor comise"; în urma plecării soţiei, inculpatul a rămas să îngrijească în domiciliul comun din strada Romulus nepotul minor din afara căsătoriei care era crescut de către bunicii materni.
În seara zilei de 16 octombrie 2004, inculpatul D.I., aflat sub influenţa băuturilor alcoolice şi având asupra sa un cuţit tip briceag cu lungimea lamei de 10-12 cm şi o sticlă cu vin, a venit la locuinţa părţii vătămate însoţit de nepotul său cu scopul de a-şi convinge soţia să revină în domiciliul comun.
Martora D.R.E. a refuzat să se mai întoarcă acasă, iar inculpatul a început să se manifeste agresiv, împingând-o pe fiica sa R.E. care s-a interpus între cei doi, pentru a-i separa.
A intervenit în mod provocator şi partea vătămată, aflată, de asemenea, sub influenţa băuturilor alcoolice, care a declanşat conflictul nemijlocit cu inculpatul pe care l-a insultat, îmbrâncit iar în continuare a spart un geam, ridicând o bucată din acesta deasupra capului, mişcare necontrolată în cursul căreia şi-a rănit concubina, aflată în apropiere, care a căzut la podea; în aceste împrejurări inculpatul a scos din buzunar cuţitul pe care îl purta asupra sa şi a înjunghiat partea vătămată, aplicându-i 5 lovituri consecutive în zona hemitoracelui stâng, prima având intensitate ridicată, cauzând „plagă penetrantă toraco-abdominală, cu interesare de diafragm şi lob hepatic stâng, hemoperitoneu, hemopneumotorax stâng" care a necesitat internare în regim de urgenţă şi intervenţie chirurgicală în perioada 17-23 octombrie 2004 în Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti; leziunile traumatice au necesitat pentru vindecare, potrivit raportului de expertiză medico-legală A 1/12154 din 18 februarie 2005, întocmit de I.M.L. Mina Minovici Bucureşti, 25-30 zile îngrijiri medicale şi au pus în primejdie viaţa victimei.
Incidenţa art. 73 lit. b) C. pen., a fost reţinută prin completarea situaţiei de fapt din rechizitoriu cu aspectele anterior arătate privind comportarea provocatoare a victimei în debutul altercaţiei avute cu inculpatul, stabilite pe baza declaraţiilor concordante date la cercetarea judecătorească de către partea vătămată, inculpat şi ceilalţi membri ai familiei acestuia, singurii participanţi la incidentul arătat.
Schimbarea încadrării juridice în infracţiunea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., a fost respinsă de tribunal cu motivarea că inculpatul a acţionat cu intenţia, manifestată şi în plan obiectiv ca atare, de a produce părţii vătămate vătămări ale integrităţii corporale, iar nu de a-i suprima viaţa, întemeiată pe mai multe elemente de fapt dovedite în cauză şi anume: intensitatea scăzută a loviturilor 2-5 şi zonele periferice în care au fost aplicate, stare psihică în care inculpatul a acţionat, relaţiile normale anterioare dintre partea vătămată şi inculpat, precum şi atitudinea manifestată de acesta din urmă care a încetat singur să mai lovească victima, aflată în faţa sa în picioare, în momentul în care aceasta i-a anunţat pe ceilalţi membri ai familiei că a fost tăiat.
Împrejurările reţinute de instanţă cu semnificaţia de circumstanţe atenuante prevăzute în art. 74 lit. a) şi c) C. pen., de natură a trage consecinţele favorabile din art. 76 lit. c) C. pen., se referă la conduita bună a inculpatului înainte de săvârşirea infracţiunii, lipsa de antecedente penale, comportarea sinceră a acestuia în cursul procesului penal, starea medicală a inculpatului şi faptul că este căsătorit, are trei copii şi o familie organizată.
Celelalte rezolvări juridice adoptate de instanţă pe latură civilă au avut ca justificare legală dispoziţiile art. 14 şi următoarele C. proc. pen. şi art. 106 din OUG nr. 150/2002.
Prin Decizia penală nr. 739 din 3 octombrie 2005, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a I penală, a admis apelul declarat de către procuror şi a desfiinţat parţial sentinţa pe latură penală cu privire la aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen. şi art. 73 lit. b) C. pen., iar în rejudecare pe fond în limitele arătate a condamnat pe inculpat pentru tentativă la omor fapta penală a acestuia imputată prin rechizitoriu, prevăzută în art. 20, raportat la art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) şi art. 76 lit. c) C. pen., la pedeapsa principală de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. (pedeapsă complementară).
Prin aceeaşi decizie s-a luat act de retragerea apelului inculpatului, potrivit declaraţiei scrise făcută premergător dezbaterilor, ţi a fost obligat acesta la 100 RON cheltuieli judiciare statului. A fost menţinută arestarea preventivă în cauză a inculpatului deducându-se perioada executată în modalitatea arătată anterior cu începere de la 2 martie 2005 la zi.
Intenţia de a ucide a inculpatului, contrar aprecierii primei instanţe, a fost dedusă în apel din împrejurările de fapt ale cauzei, reţinându-se că obiectul vulnerant folosit (briceag cu lama de 12 cm) era apt să cauzeze moartea, loviturile au fost aplicate cu intensitate deosebită în zona hemitoracelui stâng cauzându-se victimei o plagă penetrantă toraco-abdominală cu interesare de diafragm şi lob hepatic stâng, leziuni traumatice ce au pus în primejdie viaţa victimei potrivit expertizei medico-legale necontestată de inculpat ca atare, fapta dedusă judecăţii constituie tentativă la infracţiunea de omor iar nu vătămare corporală gravă.
Înlăturarea şi a circumstanţei atenuante legale a provocării prevăzută în art. 73 lit. b) C. pen., a fost motivată în raport de împrejurarea că situaţia conflictuală a fost produsă prin fapta ilicită a inculpatului care a injuriat, ameninţat şi îmbrâncit pe soţie şi concubina victimei, în locuinţa acesteia din urmă.
Prin recursul de faţă, în termen, declarat de inculpat se solicită în principal menţinerea sentinţei, iar în subsidiar reţinerea art. 73 lit. b) C. pen., şi reducerea pedepsei corespunzător cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 17, 18 şi 14 C. proc. pen.
Criticile formulate sunt parţial întemeiate.
Lovirea puternică şi repetată a victimei cu un briceag cu lama de 12 cm în zona toraco-abdominală, agresiune ce a avut ca urmare cauzarea unei plăgi penetrante cu interesare de diafragm şi lob hepatic stâng, leziune traumatică ce a pus în primejdie viaţa victimei necesitând intervenţie chirurgicală de specialitate, în total fiind acordate 25-30 zile de îngrijiri medicale, denotă intenţia de a ucide, fapta realizând elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea de omor (iar nu aceea de vătămare corporală gravă care vizează exclusiv integritatea corporală a victimei).
Existenţa circumstanţei atenuante legale a provocării prevăzută în art. 73 lit. b) C. pen., nu subzistă în situaţia în care, cum este cazul în speţă, intervenţia inculpatului în conflict este urmarea faptei ilicite a inculpatului care a injuriat, ameninţat şi îmbrâncit în locuinţa victimei rudele apropiate pentru rezolvarea unor neînţelegeri de familie.
Este justificată însă solicitarea privind reducerea pedepsei prin reaprecierea criteriilor de individualizare prevăzute în art. 72 şi următoarele C. pen., corespunzător cazului de casare din art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.
În acest sens, circumstanţele atenuante judiciare prevăzute în art. 74 lit. a) şi c) C. pen., reţinute în favoarea inculpatului în apel, în condiţiile în care acesta este pensionar, cu o familie organizată din care au rezultat trei copii, având afecţiuni psihice ce îi conferă un discernământ scăzut asupra faptei comise, impun în considerarea finalităţii arătate în art. 52 C. pen., reducerea pedepsei către limita inferioară specială, până la cuantumul de un an şi 8 luni închisoare.
Reducerea pedepsei sub limita obligatorie de 2 ani închisoare prevăzută de art. 65 alin. (1) C. pen., are drept consecinţă înlăturarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
Ca atare, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d), raportat la art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., se va admite recursul inculpatului şi se va casa Decizia instanţei de apel iar în rejudecare pe fond va fi reformată această hotărâre în limitele arătate anterior, menţinându-se celelalte dispoziţii adoptate în faza intermediară a judecăţii procesului penal amintită.
În baza art. 38517 alin. (4), raportat la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul arestării preventive de la 2 martie 2005 la 11 ianuarie 2006.
Onorariul apărătorului din oficiu în recurs în sumă de 40 RON se va plăti din fondurile Ministerului Justiţiei şi rămâne în sarcina statului potrivit art. 192 alin. (3) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul D.I. împotriva deciziei nr. 739/A din 3 octombrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Casează Decizia penală sus-menţionată numai cu privire la pedeapsă.
Reduce pedeapsa principală aplicată inculpatului pentru infracţiunea prevăzută de art. 20, raportat la art. 174, cu aplicarea art. 74 – art. 76 C. pen., de la 3 ani închisoare la un an şi 8 luni închisoare.
Înlătură pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
Menţine restul dispoziţiilor hotărârii.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 2 martie 2005 la 11 ianuarie 2006.
Onorariul în sumă de 40 lei pentru apărarea din oficiu, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 ianuarie 2006.
← ICCJ. Decizia nr. 120/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 125/2006. Penal. Contestaţie în anulare.... → |
---|