ICCJ. Decizia nr. 1267/2006. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1267/2006
Dosar nr. 30057/1/2005
(nr. vechi 7752/2005)
Şedinţa publică din 27 februarie 2006
Asupra recursului penal de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 160 din 21 noiembrie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. 3574/2005, s-a dispus respingerea, ca nefondată, a plângerii formulate de petiţionarul D.C. împotriva rezoluţiei din 20 septembrie 2005 dată în dosarul nr. 2496/P/2004 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
A fost obligat petiţionarul la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
Petiţionarul D.C. a formulat plângere la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, solicitând tragerea la răspundere penală a numiţilor G.E. şi A.R.Şt. (subcomisari în cadrul secţiei 8 poliţie) pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), reţinere sau distrugere de înscrisuri prevăzută de art. 272 C. pen., şi favorizarea infractorului prevăzută de art. 264 C. pen., constând în aceea că, cei doi lucrători de poliţie, au distrus mai multe procese-verbale de sancţionare contravenţională a unor persoane în scopul de a le ajuta, pe acestea, să fie exonerate de răspundere penală.
Instanţa de fond reţine, de asemenea, că petiţionarul D.C., a sesizat în cursul anului 1999, Judecătoria sectorului 2 Bucureşti cu o plângere penală pentru săvârşirea infracţiunilor de ameninţare, insultă şi lovire de către un grup de 7 persoane.
Prin sentinţa penală nr. 1091 din 15 octombrie 2002 pronunţată în dosarul nr. 3071/2001 al Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti s-a dispus achitarea inculpaţilor în conformitate cu dispoziţiile art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.
Petiţionarul a învederat instanţei că poate să probeze infracţiunile prin procesele-verbale de contravenţie, instanţa solicitând comunicarea acestora de către Secţia 8 Poliţie. Prin adresa nr. 1085400 din 18 august 2004, semnată de subcomisarul A.R.Şt., s-a comunicat că în perioada indicată de petiţionar nu figurează în evidenţe, sancţionarea contravenţională a celor şapte persoane nominalizate.
Prin adresa nr. 1076116 din 14 decembrie 2004, subcomisarul G.E., în calitate de şef al Secţiei 8 Poliţie, comunică aceluiaşi petiţionar, să nu mai revină cu alte petiţii întrucât vor fi clasate în conformitate cu dispoziţiile OUG nr. 207/2000.
În raport de aceste elemente, instanţa de fond a apreciat că soluţia dispusă de procuror este legală.
Împotriva hotărârii pronunţate, a declarat recurs, petiţionarul D.C., fără a indica motivele de nelegalitate sau netemeinicie ale acesteia.
Înalta Curte, examinând recursul în conformitate cu dispoziţiile art. 38514 C. proc. pen., constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Făptuitorii A.R.Şt. şi G.E., subcomisari ai Secţiei 8 Poliţie, au comunicat instanţei [(investită cu soluţionarea plângerii formulată de D.C., împotriva unui număr de 9 persoane reclamate pentru săvârşirea, la data de 23 august 1999, a infracţiunilor prevăzute de art. 205 C. pen., 180 alin. (2) C. pen. şi art. 193 C. pen.)] că în perioada la care a făcut referire petiţionarul, nu figurează în evidenţe, cele 9 persoane nominalizate ca fiind sancţionate contravenţional.
În acelaşi timp, s-a comunicat faptul că, în conformitate cu Dispoziţia nr. S/28031 din 15 decembrie 1993 emisă de Ministerul Administraţiei şi Internelor, procesele-verbale de contravenţie întocmite anterior anului 2001 au fost clasate.
În atare condiţii, Judecătoria sectorului 2 Bucureşti, în baza probelor administrate direct şi nemijlocit a dispus, în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a), C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., achitarea inculpaţilor pentru săvârşirea, la data de 24 august 1999, a infracţiunilor prevăzute de art. 205, 180 alin. (2) şi art. 193 C. pen.
Hotărârea a rămas definitivă prin respingerea recursului declarat de partea vătămată.
De asemenea, au fost respinse contestaţia în anulare, respectiv cererea de revizuire formulate de acelaşi petiţionar.
Infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), reţinută în plângerea formulată de petiţionar, constă în fapta funcţionarului public care, în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţă, nu îndeplineşte un act ori îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane.
Ca atare, pentru existenţa infracţiunii este necesar ca funcţionarul public să-şi exercite abuziv atribuţiile de serviciu, fie printr-o inacţiune, neîndeplinirea unui act, fie printr-o acţiune, îndeplinirea defectuoasă a unui act, care trebuie să aibă ca urmare vătămarea intereselor legale ale unei persoane.
În cauză însă, făptuitorii A.R.Şt. şi G.E., în mod corect, au comunicat instanţei de judecată datele solicitate, îndeplinindu-şi în mod corespunzător atribuţiile de serviciu.
Nu se pot reţine nici infracţiunile prevăzute de art. 264 C. pen. şi art. 272 C. pen., întrucât, din datele existente la dosarul cauzei, nu rezultă indicii care să contureze săvârşirea de către făptuitori a vreunei fapte penale.
În aceste condiţii, în mod corect parchetul a dispus neînceperea urmăririi penale, apreciind că cei doi subcomisari de poliţie şi-au îndeplinit atribuţiile de serviciu cu respectarea dispoziţiilor legale.
Pe cale de consecinţă, în cauză, nefiind motive care să justifice desfiinţarea rezoluţiei procurorului şi casarea sentinţei instanţei de fond, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul D.C. împotriva sentinţei penale nr. 160 din 21 noiembrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petiţionar va fi obligat la plata sumei de 80 RON (800.000 lei) cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul D.C. împotriva sentinţei penale nr. 160 din 21 noiembrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în dosarul nr. 3574/2005.
Obligă petiţionarul la plata sumei de 80 RON (800.000 lei), cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1257/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1294/2006. Penal → |
|---|
