ICCJ. Decizia nr. 1245/2006. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.1245/2006
Dosar nr. 3051/1/2006
Şedinţa publică din 24 februarie 2006
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea pronunţată în dosarul nr. 12908/3/2005 (nr. vechi 173/M/2005), Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a dispus, în baza art. 160b C. proc. pen., raportat la art. 3002 C. proc. pen., menţinerea stării de arest a inculpaţilor F.I.C., F.V., Q.A.G. şi C.P.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că se menţin temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, respectiv art. 148 lit. h) C. proc. pen.
Împotriva încheierii sus-menţionate au declarat recurs inculpaţii Q.A.G., F.I.C. şi F.V. solicitând casarea încheierii atacate şi punerea lor în libertate, invocând motivele arătate în partea introductivă a prezentei decizii.
Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate de recurenţi, cât şi din oficiu, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., constată că recursurile inculpaţilor sunt nefondate pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează.
Aşa cum rezultă din actele aflate la dosar, prin sentinţa penală nr. 1619 din 05 decembrie 2005, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, s-a dispus, printre altele, condamnarea inculpatului Q.A.G., la o pedeapsă de 9 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane, în temeiul art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi a art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) şi pentru constituirea unui grup infracţional organizat, în temeiul art. 7 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 39/2003 şi a inculpaţilor F.I.C. şi F.V., la o pedeapsă de câte 10 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori în temeiul art. 13 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) şi pentru constituirea unui grup infracţional organizat, în temeiul art. 7 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 39/2003.
În temeiul art. 350 C. proc. pen., a menţinut arestarea preventivă a inculpaţilor.
Instanţa de apel, a procedat la efectuarea verificărilor dispuse de legea procesual penală [(art. 160b alin. (1) C. proc. pen.)] şi a constatat că temeiul juridic care a stat la baza luării măsurii arestării preventive, respectiv dispoziţiile art. 148 lit. h) C. proc. pen., subzistă, impunând în continuare privarea de libertate a celor trei inculpaţi.
Înalta Curte constată că judecata în faţa instanţei de fond a avut loc în şedinţă nepublică, potrivit art. 21 din Legea nr. 678/2001, că încheierea din 27 ianuarie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, prin care s-a menţinut măsura arestării preventive a inculpaţilor este legală şi temeinică, în raport cu modul de concepere a activităţii infracţionale a inculpaţilor, cu caracterul organizat al faptelor şi cu modalităţile concrete de comitere a infracţiunilor.
Toate acestea conduc la concluzia că lăsarea în libertate a inculpaţilor prezintă pericol social concret pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de insecuritate şi neîncredere în buna desfăşurare a actului de justiţie.
Pe de altă parte, lipsa unei riposte ferme din partea societăţii faţă de gravitatea faptelor comise, ar întreţine climatul infracţional şi ar încuraja făptuitorii în nesocotirea cerinţelor legii.
Aşa fiind, Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţi.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpaţii recurenţi vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii Q.A.G., F.I.C. şi F.V. împotriva încheierii din 27 ianuarie 2006, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. unic 12908/3/2005 (nr. vechi 173/M/2006).
Obligă recurenţii inculpat la plata sumei de câte 120 RON cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 februarie 2006.
← ICCJ. Decizia nr. 1223/2006. Penal. Traficul de droguri (Legea... | ICCJ. Decizia nr. 1251/2006. Penal → |
---|