ICCJ. Decizia nr. 1284/2006 Penal
Comentarii |
|
I.C.C.J., secţia penală, Decizia nr. 1284 din 27 februarie 2006
Prin încheierea de şedinţă din 3 februarie 2006, pronunţată în dosarul său nr. 513/2006, Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală, investită cu judecarea recursurilor declarate de inculpaţii B.A., O.S. şi V.T. împotriva deciziei penale nr. 457 din 15 decembrie 2005 a Tribunalului Buzău, secţia penală, a dispus, printre altele, menţinerea măsurii arestării preventive a inculpaţilor B.A., O.S. şi V.T.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de recurs a reţinut că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpaţilor subzistă, iar faţă de natura şi gravitatea infracţiunilor pentru care au fost condamnaţi, este necesară, în continuare, privarea lor de liberate.
Împotriva acestei încheieri inculpatul V.T. a declarat recursul de faţă.
Recursul este inadmisibil şi urmează a fi respins, ca atare, în baza art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., deoarece, potrivit art. 141 alin. (1) C. proc. pen., numai „încheierile date în primă instanţă şi în apel prin care se dispune luarea, revocarea, înlocuirea, încetarea sau menţinerea unei măsuri preventive". pot fi atacate separat cu recurs, ceea ce înseamnă că încheierile pronunţate asupra arestării preventive a inculpatului de către instanţa investită cu soluţionarea recursului sunt neatacabile.
În consecinţă, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu a fost avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
← ICCJ. Decizia nr. 127/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1317/2006. Penal → |
---|