ICCJ. Decizia nr. 1248/2006. Penal. Contestaţie în anulare. Contestaţie în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1248/2006
Dosar nr. 19001/1/2005
(nr. vechi 5122/2005)
Şedinţa publică din 27 februarie 2006
deliberând asupra contestaţiei în anulare formulate de condamnatul M.I. împotriva deciziei penale nr. 4576 din 29 iulie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 3233/2005, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 59, pronunţată la 15 februarie 2005 în dosarul nr. 2153/2004, Tribunalul Gorj, secţia penală, l-a condamnat pe M.I., la 4 pedepse de câte 2 ani şi 6 luni de închisoare, pentru săvârşirea a tot atâtea infracţiuni de trafic de influenţă, în forma prevăzută de art. 257 C. pen.
Prin aceeaşi sentinţă:
- s-a făcut aplicarea art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., dispunându-se ca inculpatul să execute 2 ani şi 6 luni precum şi un spor de 6 luni, adică o pedeapsă rezultantă de 3 ani de închisoare;
- i-au fost interzise inculpatului, pe durata executării pedepsei, conform art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), drepturile prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP);
- s-a dedus din pedeapsă durata reţinerii şi arestării preventive cuprinsă între 1 iulie 2004 şi 15 februarie 2005;
- a fost menţinută starea de arest a inculpatului
- s-a dispus confiscarea de la părţile civile a sumelor pe care le plătiseră inculpatului şi pe care acesta le restituise ulterior (1000 Euro de la C.I., 1500 dolari S.U.A. de la R.M. şi 1000 dolari S.U.A. de la N.C.);
- s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 4.000.000 lei „reprezentând contravaloarea bunurilor primite de inculpat de la partea civilă P.V. şi
- a fost obligat inculpatul la plata către stat a cheltuielilor judiciare în valoare de 10.000.000 lei.
Apelul declarat de inculpat împotriva acestei sentinţe a fost respins, ca nefondat, prin Decizia penală nr. 146 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală, la 27 aprilie 2005, în dosarul nr. 485/P/2005.
Pentru a pronunţa aceste hotărâri, instanţele au reţinut în esenţă că:
1. în vara anului 2000, inculpatul M.I. a pretins şi primit de la R.M., în schimbul promisiunii că îşi va exercita influenţa, pe care pretindea că o are asupra conducerii I.M.L. Bucureşti, pentru a obţine întocmirea unui raport de expertiză care să ateste că soţul părţii civile, aflat în cursul executării unei pedepse privative de libertate, necesită tratament medical în afara sistemului A.N.P.;
2. În vara anului 2002, inculpatul a pretins şi primit de la administratorul SC A.R. SA, N.C. suma de 1000 de Euro în schimbul promisiunii că îşi va exercita influenţa pe care pretindea că o are asupra primarului municipiului Craiova, pentru a obţine eliberarea documentaţiei care să ateste dreptul de proprietate al respectivei firme asupra F.P.A. din comuna Ciupercenii Noi ca urmare a licitaţiei câştigate anterior, în luna decembrie a anului 2001;
3. Tot în vara anului 2002, inculpatul a pretins şi primit de la C.I. echivalentul în lei al sumei de 1000 de Euro în schimbul promisiunii că îşi va exercita influenţa pe care pretindea că o are, pentru a obţine încadrarea fiicei acestuia, în calitate de juristă, fie la S.R.I., fie la o unitate minieră cu profil termoenergetic
4. La 20 decembrie 2003, inculpatul a primit un porc tranşat în greutate de 100 kg şi 50 l de vin de la P.V., căruia îi promisese că va influenţa de o manieră favorabilă acestuia din urmă desfăşurarea cercetărilor penale efectuate împotriva lui de Poliţia locală Ţicleni.
Recursul declarat ulterior în cauză de inculpat a fost respins prin Decizia nr. 4576 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la 29 iulie 2005, în dosarul 3233/2005.
La 8 august 2005, împotriva acestei din urmă decizii M.I. a formulat o contestaţie în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 386 lit. a) – c) C. proc. pen., precizând că motivarea urma să fie făcută ulterior „în conformitate cu cerinţele art. 387 alin. (2)" C. proc. pen.
Ca urmare cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, cu numărul de dosar 5122/2005, motivarea contestaţiei fiind făcută în scris la 16 februarie 2006, termen la care au avut loc şi dezbaterile asupra acesteia.
Fiind astfel investită, Curtea reţine mai întâi că potrivit art. 386 şi următoarele C. proc. pen., contestaţia în anulare are caracterul unei căi extraordinare de atac a cărei exercitare este limitată la cazurile prevăzute expres de lege.
Dintre aceste cazuri unul, cel definit de art. 386 lit. d) C. proc. pen., nu a fost invocat de contestator.
De altfel în dosarul cauzei nu există nici un indiciu că împotriva lui M.I. ar fi fost pronunţate două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă, situaţie premisă fără de care textul citat nu îşi poate afla incidenţa în speţă.
În acelaşi timp, Curtea are în vedere că pronunţarea deciziei acestei instanţe nr. 4576 din 29 iulie 2005, hotărâre împotriva căreia s-a făcut contestaţia, a fost precedată de dezbaterile asupra recursului desfăşurate în Şedinţa publică din 27 iulie 2005 când, pentru a delibera, instanţa a amânat pronunţarea.
Încheierea de la data amintită atestă că M.I., asistat de un apărător ales a fost prezent la dezbateri şi nu a obiectat în vreun fel cât priveşte aplicarea faţă de el a normelor legale care reglementează procedura de citare.
Aceste aspecte sunt de natură a face inaplicabile în speţă prevederile art. 386 lit. a) şi b) C. proc. pen., care enumeră, ca motive ale contestaţiei în anulare admise de lege:
- situaţia „când procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs nu a fost îndeplinită conform legii şi, respectiv",
- situaţia când partea dovedeşte că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a încunoştiinţa instanţa despre această împiedicare.
Aşa fiind, în cauză rămâne a fi analizată eventuala incidenţă a prevederilor art. 386 lit. c) C. proc. pen., care definesc, tot ca motiv legal al contestaţiei în anulare, cazul „când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute de art. 10 alin. (1) lit. f) - i1), cu privire la care existau probe în dosar".
Este de observat totuşi că, faţa de natura cauzei, în special a infracţiunilor pentru care M.I. a fost trimis în judecată şi condamnat, ca şi în raport cu datele la care acestea ar fi fost săvârşite, patru dintre cele cinci cauze de încetare a urmăririi penale nu erau susceptibile de a fi aplicate în cauză.
Curtea are în vedere în acest sens dispoziţiile art. 10 alin. (1) C. proc. pen. lit.:
g) situaţia în care „a intervenit amnistia sau prescripţia ori decesul făptuitorului"
h) situaţia în care „a fost retrasă plângerea prealabilă ori părţile s-au împăcat" (situaţie relevantă doar „în cazul infracţiunilor pentru care retragerea plângerii sau împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală")
i) situaţia în care „s-a dispus înlocuirea răspunderii penale" şi
i1) situaţia când „există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege".
De altfel, în motivarea contestaţiei nici M.I. nu s-a referit expres la aceste patru situaţii ci doar la prevederile art. 10 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., care stabilesc că împiedicarea punerii în mişcare ori a exercitării acţiunii penale sau, raportat la art. 11 pct. 1 lit. c) şi pct. 2 lit. b) C. proc. pen., încetarea urmăririi penale sau a procesului penal intervin şi în situaţia când:
-„lipseşte plângerea prealabilă a persoanei vătămate, autorizarea sau sesizarea organului competent ori altă condiţie prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mişcare a acţiunii penale".
Dând acestei reglementări o interpretare extensivă, care excede în mod vădit intenţia legiuitorului, contestatorul a susţinut că incidenţa în speţă a prevederilor art. 10 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. şi pe cale de consecinţă şi a dispoziţiilor art. 386 lit. c) C. proc. pen., este atrasă de actele procedurale efectuate în cauză de agentul-şef de poliţie A.B. cu încălcarea normelor legale imperative care impuneau ca urmărirea penală să fie efectuată de procuror.
Această susţinere este nefondată deoarece, aşa cum rezultă din înscrisurile dosarului de urmărire penală, Serviciul de investigare a fraudelor din cadrul I.P.J. Gorj a efectuat, până la 9 februarie 2004, exclusiv acte premergătoare care au dus la concluzia că M.I. ar fi comis fapte prevăzute de legea penală şi în primul rând acte de trafic de influenţă.
Pe baza acestor concluzii şi având în vedere că urmărirea penală privind respectiva faptă prevăzută de art. 257 C. pen., se numără printre infracţiunile în legătură cu care urmărirea penală se efectuează în mod obligatoriu de procuror, la data amintită s-a întocmit de către agentul principal A.B. un referat de declinare a competenţei în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj.
Netemeinicia aserţiunilor făcute de contestator referitor la aspectul analizat este, de asemenea, demonstrată de procesul verbal întocmit la aceeaşi dată, 9 martie 2004, de către un procuror şi prin care s-a dispus începerea urmăririi penale, actele procedurale ulterioare fiind efectuate exclusiv de către procuror.
Cu atât mai puţin pot fi primite celelalte argumente aduse de M.I. în susţinerea contestaţiei în anulare dar care exced limitelor legale care, aşa cum s-a arătat, definesc strict cadrul procesual de exercitare a acestei căi extraordinare de atac.
Această concluzie este valabilă în ceea ce priveşte încercarea contestatorului de a repune în discuţie fie analiza probelor care atestă comiterea fiecăreia dintre cele patru infracţiuni, analiză făcută în mod minuţios de către instanţa de fond şi de apel, fie motivele de recurs asupra cărora această Curte s-a pronunţat definitiv prin Decizia contestată.
În fine, nu pot face obiectul unei analize în cadrul procesual dat criticile pe care contestatorul a omis să le formuleze cu prilejul judecării cauzei în fond sau în căile de atac ordinare.
Reţinând deci că în cauză nu sunt întrunite cerinţele art. 386 şi următoarele C. proc. pen., Curtea urmează a respinge contestaţia în anulare.ca nefondată.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata către stat a cheltuielilor judiciare prilejuite de judecarea cauzei, cu precizarea că suma reprezentând onorariul cuvenit avocatului desemnat din oficiu în vederea asigurării apărării contestatorului se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de condamnatul M.I. împotriva deciziei penale nr. 4576 din 29 iulie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Obligă pe condamnatul contestator să plătească statului suma de 350 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 40 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1079/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1339/2006. Penal. Cerere de întrerupere a... → |
|---|
