ICCJ. Decizia nr. 1401/2006. Penal

Prin sentința penală nr. 1482 din 1 noiembrie 2005 Tribunalul București, secția a II-a penală, a respins, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de condamnatul M.V.F. împotriva sentinței penale nr. 416 din 14 iulie 2000 a Tribunalului București, secția a II-a penală, prin care a fost condamnat la 15 ani închisoare.

în cererea de revizuire condamnatul a susținut că nu se face vinovat pentru cele 19 fapte, iar martorul S.F. a dat o declarație mincinoasă în procesul penal.

împotriva sentinței de respingere a cererii de revizuire a declarat apel condamnatul, solicitând admiterea cererii formulate și achitarea sa.

Prin decizia penală nr. 971/ A din 9 decembrie 2005, Curtea de Apel București, secția I penală, a respins, ca nefondat, apelul declarat de condamnat.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut că nu sunt îndeplinite cerințele art. 394 lit. a) și art. 394 lit. b) C. proc. pen., cazuri de revizuire invocate de către revizuient.

Nemulțumit de hotărârile pronunțate, condamnatul revizuient a declarat recurs.

în dezvoltarea motivelor de recurs se susține că sunt îndeplinite condițiile legii pentru a fi admisă cererea de revizuire.

Revizuientul arată că a invocat împrejurări noi care trebuie avute în vedere de instanță, respectiv faptul că numitul S.F. este făptuitor, coautor, anumite fapte fiind săvârșite împreună cu acesta.

Recursul nu este fondat.

Prin sentința penală nr. 416 din 14 iulie 2000 a Tribunalului București, secția a II-a penală, modificată prin decizia penală nr. 622 din 27 noiembrie 2000 a Curții de Apel București, secția I penală, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 3026 din 12 iunie 2001 a Curții Supreme de Justiție, secția penală, inculpatul M.V.F. a fost condamnat, la pedeapsa cea mai grea de 15 ani închisoare, pentru săvârșirea a 19 infracțiuni de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), d) și e) C. pen., în perioada 26 noiembrie 1998 - 16 martie 1999.

în cererea de revizuire formulată, condamnatul revizuient a invocat cazul prevăzut de art. 394 lit. d) C. proc. pen., solicitând audierea altor persoane ca martor și susținând că S.F. a dat o declarație mincinoasă care a atras o eroare de fapt la soluționarea cauzei.

Instanțele au reținut că, în cauză nu poate fi reținut nici unul dintre cazurile de revizuire.

Cazul invocat de inculpat, art. 394 lit. d) C. proc. pen., nu poate constitui temei de revizuire deoarece este necesar ca mărturia mincinoasă să fi fost dovedită în prealabil și constatată printr-o hotărâre judecătorească definitivă.

Revizuirea este o cale extraordinară de atac și poate fi folosită numai pentru cazurile limitativ prevăzute de lege și care vizează în esență, remedierea unor erori în stabilirea situației de fapt de natură să conducă la o soluție radicală, de achitare.

în recurs, revizuientul susține, în plus, față de cererea formulată inițial, că numitul S.F. este coautor pentru unele infracțiuni reținute în sarcina sa.

Deoarece revizuientul a invocat și împrejurări noi, în mod corect instanța a efectuat verificări și sub aspectul îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 394 lit. a) C. proc. pen., potrivit căruia revizuirea poate fi cerută și când s-au descoperit fapte și împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei.

Cererea de revizuire cuprinde o simplă susținere a revizuientului cu privire la martorul S.F.

Cu privire la condiția impusă de legiuitor prin art. 394 lit. a) C. proc. pen., expresia, fapte și împrejurări semnifica probele propriu-zise, care în coroborare cu alte probe pot duce la dovedirea netemeiniciei hotărârii de condamnare.

în cauză în mod corect s-a concluzionat că nu sunt îndeplinite condițiile legii, pentru a fi admisă cererea de revizuire.

Pentru toate aceste considerente, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins recursul declarat în cauză și în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat recurentul la cheltuieli judiciare statului.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1401/2006. Penal