ICCJ. Decizia nr. 1398/2006. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 241/ S din 18 iulie 2002, Tribunalul Brașov l-a condamnat pe inculpatul V.Șt.I., la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 C. pen.
A făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), și în baza art. 65 alin. (2) C. pen., i-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.
A constatat că inculpatul este arestat în altă cauză și în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus din durata pedepsei perioada arestului preventiv din 19 februarie 2001 până la 21 martie 2001.
în baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen., raportat la art. 998 C. civ., a obligat inculpatul la plata sumei de 10 milioane lei către partea civilă B.P. și la plata sumei de 8.248.304 lei către Spitalul județean Brașov cu titlu de despăgubiri civile.
în baza art. 191 C. proc. pen., a obligat inculpatul la plata sumei de 10.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov și inculpatul V.Șt.I. au declarat apel împotriva acestei sentințe, iar prin decizia penală nr. 260/2003 pronunțată de Curtea de Apel Brașov a fost respins apelul Parchetului.
Decizia a fost atacată cu recurs de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov și inculpatul V.Șt.I., ambele recursuri fiind admise prin decizia penală nr. 7/2003 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție.
Constatând că, Curtea de Apel Brașov nu s-a pronunțat asupra apelului declarat de inculpatul V.Șt.I. instanța supremă în baza art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., a casat decizia atacată și a trimis cauza la Curtea de Apel Brașov pentru rejudecarea apelurilor.
Prin decizia penală nr. 239/2002 curtea de apel a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov și inculpatul V.Șt.I. împotriva sentinței penale nr. 241/2002 a Tribunalului Brașov pe care a desființat-o și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că judecarea fondului cauzei s-a realizat cu citarea greșită a părții vătămate B.P., citat sub numele B.M. la mai multe termene de judecată și la o adresă greșită.
Cauza a fost reînregistrată la Tribunalul Brașov care prin sentința penală nr. 231 din 4 iunie 2003 l-a condamnat pe inculpatul V.Șt.I. în baza art. 20 raportat la art. 174 C. pen., la pedeapsa de 6 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor.
în baza art. 88 a dedus din durata pedepsei timpul reținerii și arestării preventive de la 19 februarie 2001 până la 21 februarie 2001.
A aplicat art. 71 și art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), și a interzis în baza art. 65 alin. (2) C. pen., drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.
în baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen., a obligat inculpatul la plata sumei de 10.000.000 lei către partea civilă B.P. și la plata sumei de 8.243.304 lei către partea civilă C.A.S.J. Brașov.
în baza art. 189 și art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a mai obligat inculpatul la plata sumei de 11.000.000 lei către stat din care 600.000 lei reprezintă onorariu avocați din oficiu.
Și această sentință a fost atacată cu apel de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov și inculpatul V.Șt.I., ambele apeluri fiind admise prin decizia penală nr. 172 din 19 mai 2004 a Curții de Apel Brașov care a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Pentru a decide astfel curtea de apel a reținut, că și de această dată procedura de citare s-a îndeplinit necorespunzător cu partea vătămată B.P. care nu a fost citat la adresa corectă, fiind vătămat astfel dreptul la apărare al inculpatului.
Cauza a fost pentru a treia oară înregistrată la Tribunalul Brașov sub nr. 1397/P/2004.
Prin sentința penală nr. 111 din 15 februarie 2005 a Tribunalului Brașov, a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice dată faptei prin rechizitoriu, din infracțiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 182 alin. (1) C. proc. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
în baza art. 20 raportat la art. 174 C. pen., a fost condamnat inculpatul V.Șt.I., la pedeapsa de 6 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor.
Cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
în baza art. 65 alin. (2) C. pen., coroborat cu art. 174 C. pen., i-a interzis inculpatului drepturile prevăzute la art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.
în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a scăzut din durata pedepsei principale perioada reținerii din 19 februarie 2001 și perioada arestului preventiv din 20 februarie 2001 până la 21 martie 2001.
în baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen., art. 998 - art. 999 C. civ., a fost obligat inculpatul să plătească:
- părții civile B.P., suma de 10.000.000 lei despăgubiri;
- părții civile C.A.S.J. Brașov suma de 8.243.304 lei despăgubiri.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut următoarele:
în perioada respectivă mama inculpatului, V.K. și partea vătămată B.P. lucrau împreună executând lucrări de zugrăveli după orele de program, iar tatăl inculpatului era paralizat, fiind imobilizat la domiciliu.
în seara zilei de 26 ianuarie 2001 în locuința familiei V. se aflau soții V.Șt.I. și K., fiul acestora V.Șt.I., aflat în stare de ebrietate și partea vătămată B.P.
între inculpat și partea vătămată s-a iscat o discuție în contradictoriu generată de solicitarea inculpatului de a fi cooptat în echipa formată din partea vătămată și mama sa pentru executarea de zugrăveli și de refuzul exprimat de partea vătămată, refuz motivat de faptul că în acel moment era în executare o lucrare contractată care urma să fie finalizată în aceeași formulă în care fusese începută.
Inculpatul a devenit violent și a aplicat părții vătămate lovituri cu pumnii și cu piciorul în zona stângă a capului, partea vătămată căzând la podea.
Mama inculpatului care a intervenit pentru a aplana conflictul a fost la rândul ei lovită de inculpat după care a părăsit locuința pentru a solicita ajutorul organelor de ordine.
După ce și inculpatul a părăsit apartamentul, partea vătămată s-a ridicat de la pământ și a pornit pe jos spre casă, deplasându-se cu greutate datorită loviturilor primite.
A doua zi, respectiv în data de 27 ianuarie 2001, partea vătămată a fost internată la Spitalul județean Brașov la secția Neurochirurgie cu diagnosticul "hematom subdural acut de emisfer stâng" și a fost supus unei intervenții chirurgicale.
Din certificatul medico-legal nr. 514/ E din 14 februarie 2001 eliberat de S.M.L. Brașov rezultă că partea vătămată prezenta la data examinării multiple leziuni faciale și o cicatrice postoperatorie în zona parieto-temporală stângă cu lipsă osoasă pe o suprafață de circa 2 cm diametru.
în concluziile certificatului medico-legal se arată că B.P. prezintă leziuni care s-au putut produce prin lovire, cu corp dur, ce pot data din 26 ianuarie 2001 și necesită 30-35 zile îngrijiri medicale, arătându-se totodată că leziunile i-au pus viața în primejdie și că partea vătămată rămâne cu o infirmitate permanentă prin pierderea unei porțiuni osoase din calota craniană.
împotriva acestei sentințe a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, criticând-o pentru netemeinicie, sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate inculpatului, în raport cu modul concret de săvârșire a faptei și a pericolului social deosebit de crescut al infracțiunii comise, al aplicării pedepsei accesorii prevăzută de art. 64 lit. d) C. pen.
De asemenea, împotriva sentinței a declarat apel și inculpatul V.Șt.I. solicitând desființarea sentinței și în urma rejudecării schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., și în consecință aplicarea unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege pentru această infracțiune.
în subsidiar, inculpatul a solicitat reducerea pedepsei aplicate de prima instanță, avându-se în vedere persoana inculpatului și împrejurările comiterii faptei.
Prin decizia penală nr. 286 din 20 septembrie 2005, pronunțată în dosarul nr. 441/P/2005, Curtea de Apel Brașov a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov și inculpatul V.Șt.I. și a desființat sentința primei instanțe sub aspectul încadrării juridice dată faptei, individualizării pedepsei și al aplicării pedepsei accesorii prevăzută de art. 64 lit. d) C. pen.
în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică dată faptei din infracțiunea prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 182 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
în baza art. 182 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare.
S-a înlăturat aplicarea pedepsei accesorii prevăzută de art. 64 lit. d) C. pen., menținându-se celelalte dispoziții ale sentinței.
Instanța de apel a apreciat că forma de vinovăție cu care a acționat inculpatul este praeterintenția, caracterizată prin prezența culpei în raport cu rezultatul mai grav care s-a produs ca urmare a unei acțiuni intenționate, aceea de lovire.
împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov și inculpatul V.Șt.I.
Parchetul critică decizia pentru greșita schimbare a încadrării juridice a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 C. pen., în cea prevăzută de art. 182 alin. (1) C. pen., precum și pentru cuantumul și aplicarea pedepsei complimentare.
Inculpatul V.Șt.I. nu a invocat în scris nici un motiv de recurs.
Curtea apreciază ca fiind întemeiat în parte recursul declarat de parchet și ca tardiv recursul declarat de inculpat, pentru considerentele ce urmează:
Starea de fapt reținută în cauză constă în aceea că, în seara zilei de 26 ianuarie 2001, în locuința familiei sale, inculpatul a agresat pe partea vătămată B.P., cauzându-i multiple leziuni faciale, traumatism cranio-cerebral ce au impus o intervenție neurochirurgicală de urgență pentru salvarea vieții părții vătămate, cu consecința unei lipse de substanță osoasă și concluzii de punere în primejdie a vieții victimei.
Instanța de apel a apreciat că rezultatul mai grav s-a produs din culpă și nu se datorează unei acțiuni directe a inculpatului, ci prin cădere.
Analizând poziționarea leziunilor craniene (inclusiv cele faciale), concluzia care se impune este aceea că acestea au fost produse prin mecanism direct, urmare mai multor lovituri aplicate de inculpat părții vătămate: fractură nazală, fractură orbitală stânga, echimoze periorbitale bilaterale.
Natura și multitudinea acestor leziuni infirmă apărarea inculpatului, care susține că acestea s-ar fi produs prin căderea victimei de pe scaun, întrucât sunt poziționate și identificate pe toată zona craniană.
în varianta furnizată de inculpat ar fi trebuit ca leziunile să fie strict localizate pe partea pe care victima a căzut, ori actele medicale au constatat existența de leziuni craniene multiple.
Pe de altă parte, în mod corect s-a reținut de instanța de apel că inculpatul și partea vătămată se cunoșteau, fiind o prezență familiară la domiciliul părinților inculpatului, că e vorba de un conflict ce a izbucnit spontan, fiind generat de consumul de alcool.
Acestor împrejurări li se adaugă modalitatea săvârșirii faptei, în sensul că inculpatul nu a folosit un obiect apt de a ucide, ci a lovit victima cu pumnii sau cu picioarele, nefiind însă cert stabilit că inculpatul a lovit și cu picioarele, dubiu ce-i profită.
Prin urmare, probele nu conduc la concluzia că inculpatul ar fi urmărit moartea victimei sau chiar ar fi acceptat acest rezultat, pentru a se reține în sarcina acestuia săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor așa cum solicită parchetul.
Cu toate acestea, praeterintenția reținută de instanța de apel nu este justificată, poziționarea și multitudinea leziunilor contrazicând varianta ca acestea să se fi produs în căderea victimei de pe scaun.
Testele conduc la concluzia că inculpatul a acționat cu intenție directă numai în vederea vătămării corporale a victimei însă în condiții susceptibile să-i pună în primejdie viața, fără să urmărească și fără să accepte posibilitatea morții victimei.
Fapta a fost comisă de inculpat la data de 26 ianuarie 2001, anterior modificării art. 182 C. pen., prin Legea nr. 169/2002.
în acord cu art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), Curtea reține că fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen. [(a fost comisă cu intenția directă de a produce consecințele din alin. (1) al art. 182 C. pen., leziunile punând în primejdie viața victimei, care a rămas cu infirmitate permanentă prin pierderea unei porțiuni osoase din calota craniană)].
în ceea ce privește cuantumul pedepsei, înalta Curte apreciază că 3 (trei) ani închisoare cu executare în regim de detenție asigură scopul preventiv și educativ al acesteia, nefiind necesară o majorare a limitei stabilite de instanța de apel, acesta încadrându-se în dispozițiile art. 182 alin. (2) C. pen.
Cel de-al doilea motiv de recurs invocat de parchet este parțial întemeiat, înalta Curte reținând că nu este motivată menținerea pedepsei complimentare, dar aceasta este justificată față de natura și gravitatea faptei comise de inculpat.
Cuantumul pedepsei permite interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) - c) C. pen., chiar dacă pedeapsa complimentară nu este obligatorie în acest caz.
Cât privește recursul declarat de inculpat, înalta Curte reține că acesta este tardiv.
Conform art. 3853C. proc. pen., raportat la art. 363 C. proc. pen., termenul de recurs este de 10 zile și pentru partea care a fost prezentă la dezbateri sau la pronunțare termenul curge de la pronunțare.
Din încheierea de amânare a pronunțării din data de 14 septembrie 2005 rezultă că inculpatul a fost prezent la dezbateri. Pronunțarea hotărârii s-a făcut la data de 20 septembrie 2005, iar inculpatul a declarat recurs la data de 6 octombrie 2005, cu depășirea celor 10 zile prevăzute de art. 3853C. proc. pen.
Pentru considerentele mai sus expuse, Curtea, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul declarat de parchet, casând în parte decizia recurată.
în baza art. 334 C. proc. pen., în condițiile aplicării deja a art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), se va schimba încadrarea juridică a faptei în infracțiunea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., text în baza căruia se va dispune condamnarea inculpatului.
Se va face aplicarea art. 71 - art. 64 lit. a) și b) C. pen.
Se vor menține celelalte dispoziții ale deciziei.
în baza art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., se va respinge, ca tardiv, recursul declarat de inculpat.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., s-a dispus obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariul avocatului din oficiu a fost avansat din fondul Ministerului Justiției.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1399/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1396/2006. Penal → |
|---|
