ICCJ. Decizia nr. 1402/2006. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 1411 din 4 noiembrie 2005 pronunțată în dosarul nr. 5919/20005, Tribunalul București, secția I penală, a respins, ca neîntemeiată, cererea de contopire a pedepselor formulată de condamnatul Z.F.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, prin cererea înregistrată la data de 4 octombrie 2005, condamnatul a solicitat contopirea pedepselor ce i-au fost aplicate prin sentințele penale nr. 1357 din 25 octombrie 2004 și nr. 1607 din 14 decembrie 2004, ambele ale Tribunalului București, secția I penală, și deducerea detenției de la 2 septembrie 1996 la 21 octombrie 1998, de la 18 martie 1999 la 2 aprilie 2004 și de la 23 iunie 2004 la zi, cu motivarea că infracțiunile pentru care a fost condamnat prin aceste sentințe penale au fost săvârșite în concurs.
Tribunalul a constatat că, prin sentința penală nr. 1607 din 14 decembrie 2004 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, s-a reținut că infracțiunea de trafic ilicit de droguri, pentru care a fost condamnat petentul, a fost săvârșită în stare de recidivă postcondamnatorie, prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen., față de condamnarea suferită prin sentința penală nr. 530 din 28 februarie 2001 a Judecătoriei sectorului 5 București, prin care au fost contopite pedepse aplicate petentului prin mai multe sentințe penale, iar prin sentința penală nr. 1357 din 25 octombrie 2004 a Tribunalului București, secția I penală, au fost contopite cu pedeapsa aplicată prin sentința penală nr. 640/2003 a Tribunalului București, sentința rămasă definitivă anterior săvârșirii infracțiunii pentru care a fost condamnat prin sentința penală nr. 1607 din 14 decembrie 2004 a Tribunalului București, secția I penală.
întrucât infracțiunea pentru care petentul a fost condamnat prin sentința penală nr. 1607 din 14 decembrie 2004 a Tribunalului București, secția I penală (23 iunie 2004), a fost săvârșită în stare de recidivă postcondamnatorie, atât față de sentința penală nr. 530 din 28 februarie 2001 a Judecătoriei sectorului 5 București, cât și față de sentința penală nr. 640/2003 a Tribunalului București, și care au fost contopite prin sentința penală nr. 1357/2004 a Tribunalului București, tribunalul a constatat că cererea de contopire formulată de petent nu se încadrează în dispozițiile art. 449 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
împotriva sentinței penale a declarat apel condamnatul Z.F., care a solicitat contopirea pedepselor aplicate prin sentințele penale nr. 1357/2004 și 1607/2004, ambele pronunțate de Tribunalul București, deducerea perioadelor executate, fără aplicarea unui spor de pedeapsă.
Prin decizia penală nr. 1006/ A din 19 decembrie 2005, pronunțată în dosarul nr. 3940/2005, Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie, a respins, ca nefondat, apelul declarat de condamnat.
Instanța de apel a apreciat că cererea condamnatului nu se încadrează în nici una din situațiile prevăzute de art. 449 alin. (1) C. proc. pen.
împotriva acestei decizii a declarat recurs condamnatul Z.F., care a reiterat criticile formulate în apel, solicitând contopirea pedepselor aplicate prin sentința penală nr. 1357/2004 și 1607/2004, ambele pronunțate de Tribunalul București, deducerea perioadelor executate, fără aplicarea unui spor de pedeapsă.
Recursul este neîntemeiat.
Curtea, analizând hotărârile pronunțate în cauză, atât prin prisma criticilor formulate de condamnat, cât și din oficiu, conform art. 3859alin. (3) C. proc. pen., apreciază că acestea sunt legale și temeinice.
Infracțiunea pentru care condamnatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 1607 din 14 decembrie 2004 a Tribunalului București, secția I penală (23 iunie 2004), a fost săvârșită în stare de recidivă postcondamnatorie atât față de sentința penală nr. 530 din 28 februarie 2001 a Judecătoriei sectorului 5 București cât și față de sentința penală nr. 640/2003 a Tribunalului București, și care au fost contopite prin sentința penală nr. 1357/2004 a Tribunalului București.
în aceste condiții, în mod corect s-a apreciat că cererea condamnatului de contopire nu se încadrează în dispozițiile art. 449 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
Pentru aceste considerente, înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul a fost obligat la cheltuieli judiciare către stat, onorariul avocatului din oficiu a fost avansat din fondul Ministerului Justiției.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1401/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1399/2006. Penal → |
|---|
