ICCJ. Decizia nr. 1431/2006. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 515 din 18 aprilie 2005 a Tribunalului București, secția I penală, a fost condamnat inculpatul G.O.N., la un an și 4 zile închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la tâlhărie, prevăzută de art. 20, raportat la art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (21) lit. a) și b) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și art. 76 C. pen., faptă din 11 februarie 2004.
în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., prin aceeași hotărâre inculpatul a fost achitat, pentru infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) C. pen., faptă din 11 septembrie 2003.
S-au aplicat dispozițiile art. 71 și 64 C. pen. și conform art. 350 alin. (3) lit. a) C. proc. pen., s-a constatat că pedeapsa de un an și 4 zile aplicată inculpatului a fost executată și s-a dispus punerea de îndată în libertate a acestuia.
S-a luat act că partea vătămată B.A.A. nu s-a constituit parte civilă.
Inculpatul a fost obligat la 2.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut cu privire la fapta din 11 februarie 2004 că în cauză a fost dovedită vinovăția inculpatului.
Astfel cum a declarat partea vătămată C.Șt., în seara de 11 februarie 2004, a fost lovită la cap de o persoană care încerca să sustragă piese din autoturismul său.
Victima a precizat că făptuitorul era un bărbat înalt însoțit de o altă persoană mai mică de înălțime despre care știa că se numește S.
Martorii S.I. și G.S., motivează prima instanță, care în acea seară se aflau în vizită la partea vătămată l-au indicat pe inculpat ca fiind persoana care a încercat să sustragă bunuri din autoturismul părții vătămate și l-a lovit în cap.
în ceea ce privește fapta din 11 septembrie 2003, tribunalul a constat că în cauză nu a fost răsturnată prezumția de nevinovăție care operează în favoarea inculpatului conform art. 52 și art. 66 C. proc. pen.
Astfel cum a precizat partea vătămată în plângerea formulată, la data de 16 septembrie 2003, bicicleta i-a fost luată de un anume O. care a împins-o pentru a o deposeda de acest bun și nu l-a reclamat imediat deoarece cunoștea acea persoană și era sigură că îi va înapoia bunul respectiv.
Aceleași aspecte, reține prima instanță au fost relevate și de martorii D.E.E. și M.R. în declarațiile date în cursul urmăririi penale, organele de cercetare stabilind prin procesul verbal de la fila 29 că numitul O. este inculpatul G.O.N. fără a efectua o recunoaștere a acestuia din grup.
în faza cercetării judecătorești solicitându-i-se părții vătămate și celor doi martori să precizeze dacă inculpatul este O. la care au făcut referire, aceștia au declarat că nu este G.N.O. persoana care a sustras prin violență bicicleta.
Constatând că din probele administrate nu rezultă cu certitudine că inculpatul a comis fapta, instanța de fond l-a achitat pentru infracțiunea de tâlhărie.
Prin decizia penală nr. 795/ A din 17 octombrie 2005 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie, luată cu majoritatea membrilor completului de judecată, a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București împotriva sentinței primei instanțe care a fost desființată în parte și rejudecând cauza, în baza art. 211 alin. (2) lit. b) și c) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 76 lit. b) C. pen., l-a condamnat pe inculpat, la doi ani închisoare, pentru fapta din 11 septembrie 2003, și a majorat de la un an și 4 zile de 3 ani închisoare pedeapsă aplicată inculpatului pentru tentativă la tâlhărie comisă în dauna părții vătămate C.Șt.
Curtea a contopit pedepsele stabilite și a dispus ca inculpatul G.O.N. să execute sancțiunea cea mai grea de trei ani închisoare, menținând restul dispozițiilor sentinței.
Curtea a apreciat că revenirea părții vătămate B.A.A. și a martorilor D.E.E. și M.R., în cursul cercetării judecătorești, asupra declarațiilor anterioare, nu este relevantă atâta timp cât nu s-a justificat temeinic motivul revenirii, procedând astfel pentru a-l ajuta pe inculpat să nu răspundă penal.
Cât privește pedeapsa aplicată pentru tentativă la tâlhărie, de un an și 4 zile închisoare, instanța de apel a constat că aceasta este exagerat de blândă față de gravitatea faptei, inculpatul fiind surprins în mașina părții vătămate C.Șt. l-a lovit cu un ciocan la cap, situație față de care a majorat-o la 3 ani închisoare.
împotriva deciziei a declarat recurs, în termen legal inculpatul G.O.N., fără a-l motiva în scris.
Apărătorul inculpatului a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei și menținerea sentinței primei instanțe prin care a fost achitat, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., pentru infracțiunea de tâlhărie, faptă din 11 septembrie 2003, întrucât nu a fost comisă de el. în subsidiar a cerut reducerea pedepselor aplicate.
Recursul declarat nu este întemeiat.
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului se constată că instanța de apel a stabilit în mod corect vinovăția inculpatului în săvârșirea la data de 11 septembrie 2003 a infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) C. pen.
în ziua de 16 septembrie 2003, partea vătămată B.A.A. a sesizat organele de urmărire penală cu privire la faptul că, la data de 11 septembrie 2003, în jurul orelor 22,00, un băiat pe nume O. l-a deposedat prin violență de o bicicletă Mountain Bike, în valoare de 1.500.000 lei, pe Șoseaua Chitila, din București.
în declarația dată în cursul urmăririi penale partea vătămată a arătat modul în care, prin violență, a fost deposedată de bicicletă de către inculpat, pe care îl cunoștea din cartier, și a indicat prezența la locul faptei a martorilor D.E.E. și M.R.
Acești martori au declarat tot în faza de urmărire penală că făptuitorul l-a îmbrâncit pe B.A.A. și i-a luat bicicleta.
Este de reținut că în declarația dată de inculpat la Tribunalul București, secția I penală, în ziua de 15 aprilie 2004, când s-a luat față de el măsura arestării preventive, acesta a recunoscut că i-a luat părții vătămate bicicleta pe care i-a cerut-o împrumut deoarece erau vecini și i-a adus-o înapoi, dar B.A.A. plecase de la locul incidentului.
Corect instanța de apel a constatat că revenirea părții vătămate și a celor doi martori asupra declarațiilor anterioare nu este relevantă, nefiind justificată temeinic, procedând astfel pentru a-l ajuta pe inculpat.
Revenirile victimei și ale martorilor în fața instanței de judecată cu privire la declarațiile date în cursul urmăririi penale nu pot fi luate în considerare deoarece modificarea poziției acestora nu a fost determinată de motive temeinice, convingător dovedite și nu se coroborează cu probele administrate.
întrucât soluția de condamnare pentru infracțiunea de tâlhărie din 11 septembrie 2003, dispusă de instanța de apel, este conformă cu probele de vinovăție administrate, nu subzistă eroarea gravă de fapt invocată de inculpatul recurent și nu poate fi menținută sentința de achitare a primei instanțe.
în ceea ce privește pedepsele aplicate inculpatului pentru săvârșirea celor două infracțiuni, se constată că instanța de control judiciar a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
în mod justificat curtea de apel, reținând circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., a majorat de la un an și 4 zile la 3 ani închisoare pedeapsa aplicată inculpatului G.O.N., pentru infracțiunea prevăzută de art. 20, raportat la art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (21) lit. a) și b) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și art. 76 C. pen., faptă din 11 februarie 2004, deoarece acesta, fiind surprins în mașina părții vătămate C.Șt., în timp ce încerca să sustragă bunuri, l-a lovit în cap cu un ciocan.
De asemenea, pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată pentru infracțiunea de tâlhărie din 11 septembrie 2003, a fost corect stabilită neimpunându-se să se dea o mai mare eficiență circumstanțelor atenuante reținute în favoarea inculpatului având în vedere gravitatea faptei, împrejurările în care a fost comisă și atitudinea nesinceră a acestuia.
Totodată, pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare este de natură a asigura, conform art. 52 C. pen., atât constrângerea și reeducarea inculpatului cât și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.
Față de considerentele arătate constatând nefondate criticile inculpatului și nerezultând existența unor cazuri de casare din cele prevăzute de art. 3859alin. (3) C. proc. pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) din același cod, va respinge, ca nefondat, recursul declarat.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat a fost obligat la plata sumei de 220 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care, suma de 100 lei a reprezentat onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, a fost avansat din fondul Ministerului Justiției.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1460/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1434/2006. Penal → |
|---|
