ICCJ. Decizia nr. 1423/2006. Penal
| Comentarii |
|
I.C.C.J., secţia penală, Decizia nr. 1423 din 3 martie 2006
Prin sentinţa penală nr. 1029 din 19 iulie 2005, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a condamnat pe inculpaţii:
- D.T. zis S., la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare în baza art. 26, raportat la art. 215 alin. (2), cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
Inculpatul, a mai fost condamnat la 8 luni închisoare în baza art. 240 C. pen.
În baza art. 83 C. pen., s-a revocat suspendarea condiţionată a pedepsei de un an închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 182 din 13 martie 2002 a Judecătoriei Roman, definitivă prin Decizia penală nr. 348 din 13 iunie 2002 a Tribunalului Neamţ, urmând ca inculpatul să execute această pedeapsă alături de fiecare din pedepsele aplicate în cauză.
În baza art. 33 lit. a), raportat la art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele rezultante, inculpatul urmând să execute în final 4 ani şi 6 luni închisoare.
- I.I. zis L.G., la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare, în baza art. 215 alin. (2) C. pen.
Inculpatul a mai fost condamnat la 8 luni închisoare, în baza art. 240 C. pen.
În baza art. 33 lit. b) şi art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani şi 6 luni închisoare.
- N.M. zis P., la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare, în baza art. 215 alin. (2) C. pen.
Inculpatul a mai fost condamnat la 8 luni închisoare, în baza art. 240 C. pen.
În baza art. 26, raportat la art. 215 alin. (2) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la 8 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv 3 ani şi 6 luni închisoare sporită cu 6 luni, în final 4 ani închisoare.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recursuri Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpaţii D.T., I.I., R.N. şi N.M.
La termenul de judecare a apelurilor, respectiv 16 februarie 2006, instanţa de apel, prin încheiere, a constatat legalitatea şi temeinicia arestării preventive a inculpaţilor apelanţi, în baza art. 143 şi art. 148 lit. h) C. proc. pen., măsură pe care a menţinut-o.
În termen legal, inculpaţii D.T., I.I. şi N.M. au declarat recursuri împotriva încheierii menţionate mai sus, în temeiul art. 139 C. proc. pen., deoarece nu mai subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la luarea acestei măsuri şi, în consecinţă, judecarea lor în stare de libertate.
Recursurile declarate de inculpaţi nu sunt fondate pentru următoarele motive.
Potrivit art. 136 alin. (1) C. proc. pen., în cauzele privitoare la infracţiuni pedepsite cu .. închisoare, pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea inculpatului .. de la judecată .., se poate lua faţă de acesta una din măsurile preventive, litera d a acestui articol, prevăzând arestarea preventivă.
Art. 148 alin. (1) lit. h) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 281/2003, prevede că măsura arestării inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 143 C. proc. pen., şi inculpatul a săvârşit o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă alternativ cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe certe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
În urma examinării lucrărilor dosarului, Înalta Curte constată că, dispoziţiile procedurale privind luarea măsurii arestării preventive a inculpaţilor în cursul urmăririi penale, prelungirea acestei măsuri în cursul judecăţii în fond şi în apel, inclusiv derogările privind termenele, au fost respectate de instanţele competente.
Ca atare, încheierea instanţei investită cu judecarea apelurilor declarate împotriva sentinţei primei instanţe, prin care s-a constatat legalitatea măsurii arestării preventive a inculpaţilor şi s-a dispus menţinerea acestei măsuri, este legală.
Inculpaţii au săvârşit infracţiuni pentru care legea penală prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani închisoare şi există suficiente temeiuri că lăsarea lor în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Pentru considerentele expuse, recursurile declarate de inculpaţi nefiind fondate, în baza dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., vor fi respinse.
În baza art. 192 C. proc. pen., inculpaţii recurenţi au fost obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1400/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1424/2006. Penal → |
|---|
