ICCJ. Decizia nr. 1543/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Revizuire - Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1543/2006

Dosar nr. 37592/2/2005

Şedinţa publică din 9 martie 2006

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 1513 din 8 noiembrie 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de condamnatul D.I., privind sentinţa penală nr. 1112 din 13 noiembrie 2003 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală [(prin care fusese condamnat, alături de alţi doi inculpaţi, Z.C. şi V.M.G., minoră, la 10 ani închisoare, pentru infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a) şi alin. (21) lit. a), b) şi c), cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen.)].

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în acord cu referatul întocmit de procuror în baza art. 399 C. proc. pen., că motivele invocate în cererea de revizuire, administrarea unei expertize asupra amprentelor digitale ale participanţilor la infracţiune şi redozarea pedepsei, nu se încadrează în nici unul din cazurile de revizuire expres şi limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen.

Apelul declarat împotriva acestei sentinţe de condamnatul revizuient a fost respins, ca nefondat, prin Decizia penală nr. 978 din 12 decembrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, care, reiterând considerentele primei instanţe, a adăugat aprecierea că, în realitate, revizuientul, deşi recunoscuse fapta atât la urmărirea penală cât şi la judecata cauzei în fond, doreşte o prelungire a probatoriului (prin reaudierea părţii vătămate şi administrarea unei expertize criminalistice), fără însă a învedera împrejurări noi, care să nu fi fost cunoscute de prima instanţă.

Împotriva acestei din urmă decizii condamnatul a declarat, în termen legal, recursul de faţă, reiterând cazul de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Recursul nu este fondat, respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă, şi respingerea apelului, ca nefondat, învederându-se a fi soluţii pe deplin legale şi temeinice câtă vreme adevărata finalitate a demersurilor condamnatului, evidenţiată în cuprinsul cererii olografe de revizuire şi reiterată chiar în contextul recursului de faţă, este reducerea pedepsei iar nu „netemeinicia hotărârii de condamnare" [(la care se referă art. 394 alin. (2) C. proc. pen.)].

Pentru aceste considerente, în baza art. 38515 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., condamnatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, urmând ca onorariul apărătorului desemnat din oficiu să fie avansat din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul condamnat D.I. împotriva deciziei penale nr. 978 din 12 decembrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Obligă recurentul revizuient la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 220 RON (2.200.000 lei), din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 120 RON (1.200.000 lei) se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 martie 2006.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1543/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Revizuire - Recurs