ICCJ. Decizia nr. 1539/2006. Penal. Violul (art.197 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.1539/2006
Dosar nr. 94/1/2006
Şedinţa publică din 9 martie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 318 din 29 septembrie 2005 pronunţată de tribunalul Hunedoara (dosar 3074/2005) a fost condamnat inculpatul M.M., la 12 ani închisoare cu pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), pe o perioadă de 5 ani, pentru infracţiunea de viol, prevăzută şi pedepsită de art. 197 alin. (1) şi (2) lit. b) şi lit. b1) şi alin. (3) teza I C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), şi la 3 ani închisoare, pentru infracţiunea de incest, prevăzută şi pedepsită de art. 203 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
În baza art. 33 lit. b), art. 34 lit. b) C. pen. şi art. 35 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 12 ani închisoare cu pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), pe o perioadă de 5 ani.
A fost privat inculpatul de exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), în condiţiile art. 71 C. pen.
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului şi în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi arestării preventive de la 9 mai 2005 la 29 septembrie 2005.
S-a constatat că în cauză nu există constituire de parte civilă.
În baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 3.000.000 lei respectiv 300 RON cheltuieli judiciare către stat, din care 1.000.000 lei, respectiv 100 RON onorariu pentru apărătorul desemnat din oficiu.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă, pe baza probelor administrate, a reţinut, în fapt, că inculpatul M.M. trăia în concubinaj cu numita M.V. de 15 ani şi din această relaţie a rezultat 5 copii cu vârste cuprinse între 12 şi 9 ani, printre care şi minora M.A.M., în vârstă de 12 ani.
Începând cu vara anului 2004, relaţiile dintre cei doi concubini au devenit tensionate, uneori inculpatul lovind-o de mai multe ori şi alungând-o pe concubină de la domiciliul conjugal cu excepţia minorei M.A.M.
În noaptea de 08 mai 2005, inculpatul s-a ridicat din patul în care dormea cu concubina sa şi s-a dus în patul unde era minora, parte vătămată, care dormea împreună cu ceilalţi fraţi ai săi. Acesta a trezit-o pe minoră, după care a început să întreţină relaţii sexuale, iar din cauza zgomotelor, concubina inculpatului s-a trezit şi i-a surprins pe inculpat şi pe minoră dezbrăcaţi de la brâu în jos.
Cerându-i-se explicaţii, minora i-a spus mamei sale că începând cu luna iunie 2004, tatăl său prin ameninţări a început să întreţină relaţii sexuale cu aceasta.
Văzând cele întâmplate, concubina inculpatului a început să se certe cu aceasta, astfel că a fost lovită.
În faza de urmărire penală, precum şi în faza de judecată inculpatul, fiind audiat, nu a recunoscut săvârşirea faptelor sale, însă, cu ocazia luării măsurii arestării preventive, inculpatul a arătat că este posibil să se fi întâmplat aşa ceva din cauza stării sale de ebrietate.
În drept, s-a reţinut că faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de viol prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (2) lit. b) şi b1) C. pen. şi ale alin. (3) C. pen. şi respectiv de incest, prevăzută de art. 203 C. pen., ambele cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
La individualizarea pedepselor, instanţa de fond a avut în vedere dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), luându-se în considerare atitudinea retractară a inculpatului.
În considerentele sentinţei au mai fost făcute referiri şi la celelalte prevederi legale corespunzătoare măsurilor dispuse.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul, în termen, solicitând achitarea, întrucât nu este vinovat, iar în subsidiar redozarea pedepsei.
Prin Decizia penală nr. 31/ A din 13 decembrie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia pentru minori şi familie, în dosarul nr. 7520/2005, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul M.M. împotriva sentinţei penale nr. 378 din 29 septembrie 2005 pronunţată de Tribunalul Hunedoara.
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului, iar în baza dispoziţiilor art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată, durata reţinerii şi arestării preventive de la 09 mai 2005 la 13 decembrie 2005.
A fost obligat apelantul inculpat să plătească statului suma de 280 lei cheltuieli judiciare în apel, iar onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat în sumă de 140 lei a fost suportat din fondurile Ministerului Justiţiei.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că probele administrate la instanţa de fond au confirmat starea de fapt şi vinovăţia inculpatului cu privire la infracţiunile de viol şi incest prevăzute şi pedepsite de art. 197 alin. (1) şi (2) lit. b) şi b1) alin. (3) C. pen. şi art. 203 C. pen.
Inculpatul nu a recunoscut săvârşirea faptei, însă, coroborând declaraţiile părţii vătămate M.A.M. în vârstă de 12 ani, cu declaraţiile martorilor M.V., M.F.M. şi P.M. a rezultat fără echivoc, că inculpatul, în calitate de tată al minorei M.A.M., în vârstă de 12 ani, a întreţinut raporturi sexuale cu ceasta, prin folosirea de ameninţări, raporturi care au început în anul 2004.
S-a precizat că fiind audiat de către organele de justiţie, cu ocazia prezentării pentru luarea măsurii arestării preventive, inculpatul a recunoscut faptele, negând doar aspectul privind perioada de când au început aceste relaţii nefireşti.
Încadrarea juridică dată faptelor a fost considerată, legală, inculpatul, fiind tatăl părţii vătămate în vârstă de doar 12 ani şi cu care a întreţinut raporturi sexuale nefireşti prin constrângere.
Pedepsele aplicate inculpatului pentru fiecare infracţiune comisă, respectiv de 12 ani închisoare pentru viol, 3 ani închisoare pentru incest (contopite apoi în pedeapsa cea mai grea de 12 ani închisoare) orientate spre minimul special prevăzut de legea penală au fost individualizate, ele reflectând corect gradul de pericol social al faptei şi al inculpatului, care nu a recunoscut faptele. Pericolul social al faptelor a rezultat şi din modalitatea concretă de săvârşire a faptelor, respectiv asupra fiicei sale în vârstă de 12 ani, prin ameninţare, în mod repetat.
La individualizarea pedepsei, instanţa de fond a avut în vedere dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), iar prin modalitatea de executare există garanţia realizării scopului preventiv şi educativ al pedepsei, conform art. 52 C. pen.
Pentru aceste considerente, instanţa de apel a apreciat că în cauză nu se justifică reducerea pedepselor, neexistând temeiuri pentru reţinerea circumstanţelor atenuante, lipsa antecedentelor penale fiind insuficientă pentru reţinerea unor atari circumstanţe atenuante, raportat la celelalte circumstanţe ale cauzei.
În considerentele deciziei, instanţa de apel a făcut menţiuni cu privire şi la dispoziţiile legale corespunzătoare măsurilor dispuse.
Împotriva acestei decizii a declarat, în termen legal, recurs inculpatul M.M., fără a arăta în scris motivele.
La termenul de astăzi, recurentul inculpat a depus la dosar un memoriu la care a ataşat înscrisuri, menţionând că numita M.V. este în duşmănie cu el, el nu a întreţinut raporturi sexuale cu fiica sa, este necăjit şi în vârstă, că au fost spuse numai minciuni.
Apărătorul recurentului inculpat, în concluziile orale, în dezbateri, invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., a solicitat reducerea pedepsei aplicată acestuia, apreciind că este prea aspră, în raport cu împrejurarea că inculpatul este la primul conflict cu legea penală şi atitudinea sa procesuală pozitivă, în sensul că a recunoscut şi regretat faptele săvârşite.
Concluziile procurorului asupra recursului declarat de inculpat, precum şi poziţia recurentului inculpat, în sensul că nu este adevărat faptul că a întreţinut relaţii cu fiica sa, au fost consemnate în partea introductivă a prezentei decizii.
Examinând recursul declarat de inculpatul M.M. împotriva deciziei instanţei de apel, în raport cu motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 18 şi 14 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul inculpatului ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.
Din analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrat a rezultat că în mod judicios instanţa de apel şi-a însuşit argumentele primei instanţe, iar la rândul ei, temeinic motivat a stabilit vinovăţia inculpatului M.M. în săvârşirea infracţiunilor pentru care acesta a fost trimis în judecată, în condiţiile reţinerii şi a dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), pentru fiecare dintre acestea, aşa cum s-a solicitat şi s-a pus în discuţie, la instanţa de fond, în raport cu situaţia de fapt reţinută.
Astfel, Înalta Curte consideră că în cauză s-a dat eficienţă dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., cu privire la aprecierea probelor, constatându-se că faptele inculpatului M.M., care începând cu anul 2004 şi până la 08 mai 2005, a întreţinut, în mod repetat raporturi sexuale, prin ameninţare cu minora M.A.M., în vârstă de 12 ani, inculpatul fiind tatăl acesteia, întruneşte atât obiectiv, cât şi subiectiv conţinutul incriminator al infracţiunilor de viol şi incest prevăzute de art. 197 alin. (1) şi (2) lit. b) şi b1) şi alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) din acelaşi cod şi art. 203 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) din acelaşi cod, aflate în concurs real, prevăzut de art. 33 lit. a) C. pen.
Prin coroborarea declaraţiilor date de partea vătămată minoră, M.A.M., în prezenţa reprezentantului legal, respectiv mama sa M.V., în cursul urmăririi penale şi în faţa instanţei de fond, unde a fost prezent şi reprezentantul Autorităţii tutelare din cadrul Primăriei Romoz în care a descris în amănunt modul în care tatăl său a început să întreţină relaţii sexuale cu ea, prin ameninţare, care au avut loc repetat, când mama sa era plecată la lucru, momentul surprinderii inculpatului după consumarea unui asemenea raport sexual de către martora M.V., mama sa, lovirea acesteia de către inculpat, cu declaraţiile martorelor M.V. şi P.M., prima, relatând că l-a surprins pe inculpat că întreţinuse raport sexual cu fiica sa, iar cea de-a doua, că a auzit că acesta întreţinea raporturi sexuale cu fiica sa minoră, cu certificatul medico-legal, care atestă că M.A.M. prezintă deflorare veche a cărei dată nu poate fi stabilită a fost infirmată poziţia inculpatului de nerecunoaştere a faptelor comise, dovedindu-se, dimpotrivă vinovăţia sa în săvârşirea infracţiunilor de viol şi incest, în formă continuată.
Astfel, Înalta Curte consideră că între percepţia materialului probator administrat şi soluţia pronunţată de instanţa de apel există o deplină concordanţă, nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.
De asemenea, sub aspectul individualizării pedepselor aplicate pentru fiecare din faptele comise a fost făcută o corectă adecvare cauzală a criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), ţinându-se cont de gradul de pericol social ridicat al faptelor comise, de circumstanţele reale în care acestea au fost săvârşite, respectiv a relaţiilor de rudenie între inculpat şi partea vătămată, respectiv tată şi fiică, minoră, în vârstă de 12 ani, prin ameninţare, consecinţele pe care le au asemenea fapte, producerea unor traume, dar şi de circumstanţele personale ale inculpatului, care nu a recunoscut săvârşirea faptelor, este fără ocupaţie, are o relaţie de concubinaj, din care au rezultat 5 copii minori, nu are antecedente penale.
Prin cuantumurile pedepselor aplicate, orientate către minim, urmând ca în baza dispoziţiilor art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, în regim de detenţie, s-a apreciat just că numai aceasta poate să asigure realizarea scopurilor de exemplaritate şi educative, dându-i posibilitatea unei resocializări viitoare pozitive.
În raport cu cele menţionate, nu poate fi avută în vedere nici critica recurentului inculpat, în sensul reducerii pedepsei aplicate, deoarece în cauză au fost evaluate în mod plural criteriile specifice individualizării judiciare, în stabilirea pedepsei aplicate, aşa încât nu este aplicabil nici cazul de casare invocat, respectiv art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Înalta Curte apreciază că instanţa de apel a pronunţat o soluţie legală şi temeinică sub toate aspectele.
Totodată, verificând hotărârea atacată, nu a constatat nici existenţa vreunui caz de casare ce s-ar fi putut invoca din oficiu, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat M.M. împotriva deciziei penale nr. 31/ A din 13 decembrie 2005 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia pentru minori şi familie.
Se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 9 mai 2005 la 9 martie 2006.
În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 RON (1.000.000 lei) se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat M.M. împotriva deciziei penale nr. 31/ A din 13 decembrie 2005 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia pentru minori şi familie.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive de la 9 mai 2005 la 9 martie 2006.
Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 220 RON (2.200.000 lei), din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 RON (1.000.000 lei) se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 martie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1535/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1542/2006. Penal → |
|---|
