ICCJ. Decizia nr. 1542/2006. Penal

Decizii penale ICCJ 2006

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr.1542/2006

Dosar nr. 18853/1/2005

(nr. vechi 5048/2005)

Şedinţa publică din 9 martie 2006

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 453 din 21 septembrie 2004 a Tribunalului Galaţi, pronunţată în dosarul nr. 3027/P/2003, a fost condamnat inculpatul Z.G.M., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., în referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), la o pedeapsă de 2 ani şi 6 luni închisoare şi la pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei principale a închisorii.

În baza art. 71 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), pe durata executării pedepsei principale a închisorii.

S-a dispus menţinerea măsurii arestării preventive în lipsă, dispusă faţă de inculpatul Z.G.M., prin încheierea din 11 noiembrie 2003, pronunţată de Tribunalul Galaţi, în baza căreia a fost emis mandatul de arestare preventivă nr. 80/ U din 11 noiembrie 2003, mandat ce nu a fost pus în executare.

În temeiul art. 61 alin. (4) din Legea nr. 78/2000 a fost obligat inculpatul să restituie suma de 5.000.000 lei, martorului-denunţător S.I.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 2.500.000 lei.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut ca situaţie de fapt, că la sfârşitul lunii martie, începutul lunii aprilie 2003, denunţătorii A.M., O.M., S.N., S.I., P.I. şi D.I. s-au întâlnit cu inculpatul Z.G.M. într-o cofetărie aflată pe str. Brăilei, la parterul unui bloc, cunoscută de aceştia sub denumirea de „La scânduri multe".

Inculpatul le-a adus la cunoştinţă că numărul solicitărilor pentru licenţe de traseu pe ruta Galaţi-Tecuci este foarte mare şi pentru a fi siguri că le vor deţine, fiecare proprietar de microbuz să-i dea suma de 1000 dolari S.U.A., pentru a interveni pe lângă directoarea Agenţiei A.R.R. Galaţi, B.T., ce este şi preşedinta Comisiei de atribuire a licenţelor.

Martorul-denunţător O.M. a oferit inculpatului suma de 900 dolari S.U.A., D.I. suma de 1000 dolari S.U.A., iar A.M. şi P.I., coproprietarii unui microbuz, suma de 900 dolari S.U.A.

Ulterior, S.I. i-a oferit şi el inculpatului suma de 5.000.000 lei, urmând ca cei doi fraţi S.I. şi S.N. să-i ofere restul de bani, după ce vor începe lucrul pe traseu.

După ce a avut licitaţia, S.I., A.M. şi O.M. au primit licenţele de traseu solicitate, dar şi-au desfăşurat activitatea aproximativ o lună de zile, întrucât inculpatul i-a înlocuit cu alte persoane ce conduceau microbuzele firmei sale.

Nemulţumiţi de faptul că unii şi-au pierdut licenţele de traseu, iar alţii nici nu le-au primit, aceştia au reclamat fapta la Poliţia municipiului Tecuci şi au solicitat restituirea banilor.

Inculpatul Z.G.M. a restituit suma de 2.800 dolari S.U.A., denunţătorilor D.I., O.M. şi A.M., însă S.I. nu şi-a mai recuperat suma de 5.000.000 lei.

Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului au fost dovedite cu probele aflate la dosar.

La dozarea şi individualizarea pedepsei au fost avute în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), persoana inculpatului, lipsa antecedentelor penale.

Împotriva acestei hotărâri în termenul prevăzut de lege a declarat apel P.N.A. - Serviciul Teritorial Galaţi şi inculpatul.

Prin motivele de apel, parchetul a criticat sentinţa ca fiind nelegală şi netemeinică, susţinându-se că martorii denunţători din proprie iniţiativă au sesizat organele de anchetă şi că în această situaţie, instanţa trebuia ca în conformitate cu art. 19 din Legea nr. 78/2000 să constate că inculpatul a restituit sumele primite de la martorii denunţători O.M. şi A.M., câte 900 de dolari S.U.A., iar D.I., 1000 dolari S.U.A.

De asemeni, s-a arătat că potrivit art. 30 din Legea nr. 78/2000, instanţa trebuie să dispună publicarea hotărârii judecătoreşti rămasă definitivă într-un ziar fiscal.

Sentinţa a mai fost criticată şi sub aspectul cheltuielilor judiciare către stat la care a fost obligat inculpatul, considerându-le insuficiente.

Sub aspectul netemeiniciei, hotărârea a fost criticată cu privire la pedeapsa aplicată inculpatului, pe care a considerat-o prea mică, în raport cu faptele comise şi pericolul social al acestora.

S-a solicitat ca în rejudecare să se aibă în vedere aspectele semnalate, în sensul corectării sentinţei, iar în ce priveşte pedeapsa, majorarea acesteia.

Prin apelul său, inculpatul Z.G.M. a solicitat, în primă variantă, admiterea acestuia, desfiinţarea sentinţei şi trimiterea cauzei la parchet pentru a fi reaudiaţi martorii denunţători şi admiterea şi a altor probe din care să rezulte dacă inculpatul a săvârşit sau nu fapta pentru care a fost condamnat.

S-a mai arătat că declaraţiile celor 6 denunţători nu sunt susţinute de nici o altă probă, în principal, proba cu martori care să fi sau să fi luat la cunoştinţă că au acceptat să dea câte 1000 de dolari S.U.A. pentru a obţine licenţe de traseu.

S-a susţinut, de asemenea, că inculpatul nu s-a sustras de la urmărirea penală şi că, deşi nu a fost audiat, instanţa de judecată nu putea avea certitudinea că inculpatul a săvârşit infracţiunea de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 C. pen.

S-a solicitat ca în rejudecare, într-o primă situaţie să se dispună achitarea inculpatului în baza art. 11 pct. 2 lit. a), în referire la art. 10 alin. (1) lit. a) C. pen., iar în subsidiar, avându-se în vedere circumstanţele personale ale inculpatului, aplicarea unei pedepse către minimul prevăzut de lege, iar ca modalitate suspendarea condiţionată a executării acesteia.

Prin Decizia penală nr. 292/ A din 4 iulie 2005 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 1865/P/2004 a fost admis apelul declarat de P.N.A. - Serviciul Teritorial Galaţi împotriva sentinţei penale nr. 453 din 21 septembrie 2004 pronunţată de Tribunalul Galaţi în dosarul nr. 3027/P/2003, privind pe inculpatul Z.G.M.

S-a desfiinţat în parte sentinţa penală nr. 453 din 21 septembrie 2004 a Tribunalului Galaţi şi în rejudecare:

Conform dispoziţiilor art. 19 coroborate cu art. 61 alin. (4) din Legea nr. 78/2000 s-a constatat că inculpatul a restituit denunţătorilor O.M. şi A.M. sumele de câte 900 dolari S.U.A., iar denunţătorului D.I., suma de 1000 dolari S.U.A.

S-a majorat de la 2.500.000 lei la 5.000.000 lei cuantumul cheltuielilor judiciare către stat, la plata cărora a fost obligat inculpatul, conform art. 191 alin. (1) C. proc. pen.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.

S-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul Z.G.M.

A fost obligat inculpatul apelant la plata sumei de 1.200.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, în apel.

Pentru a decide astfel, instanţa de apel a stabilit apelul declarat de parchet ca fiind fondat în parte, iar apelul declarat de inculpat, ca nefondat.

Din verificarea hotărârii pronunţate de instanţa de fond şi analiza ansamblului probator, curtea de apel a constatat că aceasta este nelegală, sub aspectul aplicării art. 19 din Legea nr. 78/2000.

Martorii denunţători, O.M., D.I., A.M., S.I. şi S.N. au oferit inculpatului sume de bani pentru ca acesta să intervină pe lângă directoarea Agenţiei A.R.R. Galaţi, în scopul obţinerii licenţelor de traseu, pe ruta Tecuci - Galaţi, au denunţat din proprie iniţiativă fapta, sesizând organele de poliţie.

În conformitate cu dispoziţiile art. 61 alin. (4) din Legea nr. 78/2000, în referire la art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), aceştia au dreptul la restituirea banilor pe care i-au oferit inculpatului.

Martorii denunţători O.M., D.I. şi A.M. au primit sumele date inculpatului şi în instanţă nu s-au constituit părţi civile. Cu privire la acest aspect instanţa nu s-a pronunţat în nici un fel.

Potrivit art. 19 din Legea nr. 78/2000, instanţa de fond ar fi trebuit să constate că inculpatul a restituit sumele respective, câte 900 dolari S.U.A. martorilor O.M. şi A.M. şi 1000 dolari S.U.A. numitului D.I.

Din dispoziţiile art. 30 din Legea nr. 78/2000 modificată a rezultat că hotărârile definitive de condamnare pot fi publicate în ziarele centrale sau după caz locale. Din modul de redactare a dispoziţiei rezultă neimperativitatea acesteia, nefiind doar un atribut al instanţei, urmând să aprecieze dacă se impune sau nu fără a neglija însă şi problema cheltuielilor ce trebuie făcute şi despre care legea nu vorbeşte.

Cu privire la cheltuielile judiciare în sensul prevederilor art. 191 alin. (1) C. proc. pen., trebuie observat că, atât în faza urmăririi penale, cât şi în faza de judecată, volumul de lucrări a atras după sine şi cheltuieli substanţiale pe care instanţa de fond nu le-a evaluat corect, subapreciindu-le.

Cu privire la pedeapsa aplicată inculpatului, curtea de apel a constatat că aceasta a fost corect individualizată şi dozată, criteriile de individualizare au fost evaluate just, ţinându-se cont şi de faptul că inculpatul nu are antecedente penale, dar şi de aspectul că acesta s-a sustras de la urmărirea penală, nefiind prezent nici în faza de cercetare judecătorească.

Cu privire la apelul inculpatului şi la cererea acestuia de a se restitui dosarul la parchet pentru completarea urmăririi penale, instanţa de apel a considerat-o inoportună, întrucât în cauză au fost audiaţi cei 6 martori denunţători, iar în apărarea inculpatului depoziţiile acestora nu au fost contracarate cu nici un alt mijloc de probă.

Martorii audiaţi în apărare, în cursul judecăţii nu au cunoscut fapte şi împrejurări concrete în legătură cu fapta inculpatului şi modalitatea de derulare a activităţii infracţionale, relatând aspecte colaterale care nu au legătură cu fapta.

Probele dosarului care nu au fost infirmate de alte mijloace de probă în apărare cu confirmat vinovăţia inculpatului şi pedeapsa aplicată inculpatului ca modalitate şi întindere, reprezentând echivalentul gradului de pericol social în contextul socio-economic actual şi este în măsură să-şi atingă scopul educativ.

În considerentele deciziei, instanţa de apel a făcut referiri la temeiurile legale corespunzătoare măsurilor dispuse.

Împotriva acestei decizii a declarat, în termen legal, recurs inculpatul Z.G.M., criticând-o, invocând în scris cazurile prevăzute art. 3859 alin. (1) pct. 17, pct. 171, pct. 9 C. proc. pen., cu referire la art. 197 alin. (2) şi (3) C. proc. pen.

S-a arătat că prin rechizitoriu se face menţiunea că împotriva inculpatului s-a pus în mişcare acţiunea penală şi s-a solicitat instanţei arestarea preventivă a acestuia în lipsă, „întrucât se sustrage de la cercetări." Această susţinere apreciată ca fiind eronată este motivată în sensul că „la data de 23 septembrie 2003" inculpatul a fost contactat pe telefonul său mobil de martorul Z.D., tatăl inculpatului cât şi de organele de urmărire penală, prilej cu care i s-a adus la cunoştinţă învinuirea şi faptul că trebuie să se prezinte la parchet pentru a fi audiat.

Apărarea a considerat că modalitatea adoptată de parchet privind înştiinţarea inculpatului despre faptul că împotriva sa se efectuează cercetări cu privire la o cauză penală este nelegală, deoarece la dosarul de urmărire penală nu există un act procedural (proces-verbal) legal întocmit, cu respectarea garanţiilor procesuale, care să ateste efectuarea de către organul de urmărire penală, procurorul, a actului procesual de înştiinţare legală a inculpatului despre faptul că împotriva sa se efectuează cercetări cu privire la fapta dedusă judecăţii.

Actul procesual respectiv trebuia să cuprindă descrierea detaliată a faptei şi a modului în care inculpatul a fost înştiinţat despre faptul că împotriva sa se efectuează acte de urmărire penală, învinuirea ce i se aduce în concret, faptul că este începută urmărirea penală faţă de învinuit, că s-a pus în mişcare acţiunea penală împotriva sa, că este convocat la o dată certă, pentru ca inculpatul să aibă posibilitatea să se întoarcă în ţară şi de a fi asistat de un apărător.

Astfel, pe baza acestei afirmaţii s-a considerat în mod nelegal că inculpatul se sustrage de la de la cercetările penale şi tot nelegal s-a emis în lipsă mandatul de arestare preventivă în baza art. 148 lit. c) şi h) C. proc. pen.

Dacă inculpatul ar fi beneficiat de respectarea acestor garanţii şi drepturi procesuale cu siguranţă s-ar fi prezentat la chemarea organelor judiciare şi dacă ar fi fost înştiinţat că împotriva sa s-a început urmărirea penală.

Pe de altă parte nu s-a dovedit faptul că există probe certe că lăsarea în libertate ar prezenta pericol pentru ordinea publică, astfel că instanţa a luat măsura arestării preventive în lipsa inculpatului, fără a o motiva, nefiind incidente dispoziţiile art. 148 lit. c) şi h) C. proc. pen. şi nerespectate drepturile şi garanţiile procesuale ale inculpatului.

Apărarea a arătat că apar ca nelegale dispoziţia de arestare preventivă, dispoziţia de respingere a cererii de revocare a măsurii arestării preventive dispusă în lipsă a inculpatului, precum şi cele ale instanţelor de fond şi de apel care au apreciat că inculpatul se sustrage de la judecată, dispunând judecarea sa fără a fi legal citat.

În consecinţă, se impune casarea hotărârilor şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, cu consecinţa revocării măsurii arestării preventive, dispusă în lipsă nelegal faţă de inculpat şi a anulării mandatului de arestare preventivă emis în acest mod.

Totodată, apărarea, într-un al doilea motiv de recurs apreciază că instanţa de fond a reţinut în considerentele hotărârii o situaţie de fapt care nu este conformă cu o interpretare şi o analiză corectă a materialului probator administrat, că declaraţiile martorilor denunţători sunt contradictorii, parchetului şi instanţelor revenindu-le rolul de a clarifica acele neconcordanţe, că hotărârea instanţei de apel este nemotivată, neputându-se efectua un control judicios asupra modului de soluţionare a apelului.

Considerentele deciziei cuprind formulări generice, nu s-a răspuns la toate motivele de apel invocate, nu se fac referiri la probele administrate, impunându-se casarea cu trimitere, chiar şi la instanţa de apel.

În al treilea motiv de recurs, apărarea inculpatului consideră că acesta a fost nelegal condamnat pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), întrucât fapta nu întruneşte elementele constitutive ale acestei infracţiuni nici sub aspectul laturii obiective, nici sub aspectul laturii subiective.

Astfel, se menţionează faptul că pe parcursul procesului penal nu s-au administrat probe din care să rezulte cu certitudine săvârşirea faptei de către inculpat, declaraţiile martorilor denunţători fiind singurele probe invocate şi susţinute în acuzarea inculpatului, care sunt şi contradictorii, făcându-se referiri în concret la anumite aspecte, respectiv momentul pretinderii şi înmânării sumelor de bani, a sumei de 5 milioane lei primită de inculpat de la S.I., din declaraţiile date atât la poliţie, parchet şi la instanţa de fond, s-ar fi impus audierea martorului Z.L., indicat că ar fi luat parte la întâlnirea dintre denunţători şi inculpat.

De asemenea, trebuia să se lămurească afirmaţiile martorilor denunţători cu privire la sumele pretinse de inculpat de la fiecare din cei cinci în raport cu posibilitatea obţinerii unui maxim de 4 licenţe, din care o licenţă urma să fie obţinută pentru maşina cumpărată în leasing de către SC D.E. SRL Galaţi, iar celelalte trei pentru maşinile închiriate de operator de la denunţători şi faţă de conţinutul adresei nr. 530 din 22 octombrie 2003 a A.R.R. Galaţi către P.N.A. Galaţi.

Instanţa de fond, în virtutea rolului activ trebuia să extindă cercetarea judecătorească cu privire la afirmaţiile martorului G.N. care a declarat că martorii denunţători S.I. şi P.I. au făcut denunţ şi împotriva sa în anul 2002.

Apărarea consideră că se impune, fie casarea cu trimitere spre rejudecare la instanţa de fond pentru lămurirea contradicţiilor şi cercetarea cu adevărat a fondului cauzei, fie achitarea inculpatului Z.G.M. pentru că fapta nu există, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), cu referire la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

În subsidiar, apărarea a invocat şi un motiv de netemeinicie, solicitând reaprecierea criteriilor de individualizare a pedepsei prevăzută de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi aplicarea unui cuantum mai redus, reţinând împrejurări care reprezintă circumstanţe atenuante personale prevăzute de art. 74 lit. a) şi b) cu referire la art. 76 C. pen., urmând a se avea în vedere că nu s-a sustras de la judecată, că nu este de rea-credinţă, că a plecat din ţară din motive obiective, că are un copil minor, are o pregătire profesională fiind absolvent al Şcolii de subofiţeri de poliţie din Câmpina, că anterior săvârşirii faptei a fost cadru activ în cadrul S.C.P.R. Galaţi, că are o bună reputaţie în familie şi în societate, nu are antecedente penale, putând fi aplicate şi dispoziţiile art. 81 – art. 82 C. pen., sau art. 861 C. pen., concluzionând, în sensul admiterii recursului declarat de inculpat.

La termenul de astăzi, în recurs, apărătorii au depus la dosar acte şi au învederat instanţei, faptul că recurentul inculpat se află în Italia, fiind în imposibilitate de a se prezenta la termenul de faţă.

Avocatul I.S.V., în concluziile orale, în dezbateri a criticat Decizia recurată pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 171, 9 C. proc. pen., susţinând că inculpatul nu s-a sustras urmăririi penale, deoarece nu a fost convocat în mod legal la parchet, iar arestarea sa preventivă în lipsă, în circumstanţele arătate, a fost nelegală, fiind incidente dispoziţiile art. 197 alin. (2) şi (3) din acelaşi cod, privind nulitatea absolută.

Apărătorul a menţionat faptul că licenţele sunt la societate, se impunea audierea martorului Z.L., că din declaraţiile denunţătorilor rezultă că sumele date de aceştia le-au fost restituite, solicitând, în principal, achitarea inculpatului în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., iar în subsidiar, reducerea pedepsei, urmând a se reţine împrejurări care reprezintă circumstanţe atenuante judiciare personale prevăzute de art. 74 lit. a) şi b), cu referire la art. 76 C. pen., avându-se în vedere că acesta nu s-a sustras urmăririi penale şi judecăţii, nu a fost de rea-credinţă, are o bună reputaţie şi nu are antecedente penale.

Avocatul G.T., dezvoltând conţinutul motivelor scrise de recurs, a arătat că licenţele de transport au fost emise pe numele societăţii închiriate, iar scopul infracţiunii nu s-a realizat, martorii şi-au schimbat declaraţiile, solicitând, în principal, achitarea inculpatului, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., susţinând că fapta de trafic de influenţă pentru care acesta a fost trimis în judecată, nu există, iar în subsidiar, invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., reducerea pedepsei, prin acordarea de circumstanţe atenuante judiciare, arătând că inculpatul a fost subofiţer de poliţie în perioada 1996 - 2000, având calificative bune şi foarte bune şi că are în întreţinere un copil minor, în vârstă de numai 6 ani, putând a fi dispusă ca modalitate de executare, suspendarea condiţionată, în condiţiile art. 82 C. pen.

Concluziile procurorului referitoare la recursul inculpatului au fost consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii.

Examinând recursul declarat de inculpatul Z.G.M. împotriva deciziei instanţei de apel, în raport cu motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 9, 171, 17, 14 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul inculpatului ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.

Din analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrat rezultă că instanţa de apel în mod judicios şi-a însuşit argumentele primei instanţe, iar la rândul ei în baza propriului examen a stabilit şi reţinut vinovăţia inculpatului Z.G.M. în săvârşirea infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată, în raport cu situaţia de fapt reţinută.

Înalta Curte nu poate avea în vedere critica apărării referitoare la greşita apreciere de sustragere a inculpatului de la urmărirea penală şi de la judecată, deoarece, inculpatul a lipsit, atât la urmărirea penală, la instanţa de fond, la instanţa de apel, cât şi la instanţa de recurs, deşi a fost legal citat, chiar avocaţii aleşi ai inculpatului, care l-au reprezentat au făcut menţiunea că acesta se află plecat în străinătate.

Aşa cum rezultă, din înscrisurile existente la dosarul de urmărire penală ce constau în adrese efectuate de către P.N.A., Serviciul Teritorial Anticorupţie Galaţi către D.G.P., C.M.J. Galaţi, Primăria municipiului Galaţi - Oficiul Stării Civile, S.E.I.P. Galaţi, I.G.P.R., C.C.I., au fost făcute demersuri în vederea căutării şi identificării situaţiei inculpatului.

Mai mult, din procesul-verbal întocmit la 23 septembrie 2003 de către comisar V.I., ofiţer de poliţie judiciară din cadrul P.N.A. – Serviciul Anticorupţie Galaţi a rezultat că acesta s-a deplasat în Galaţi, la punctul de lucru al SC D.E. SRL Galaţi unde i-a găsit pe părinţii lui Z.G.M., respectiv Z.D. şi Z.C., cărora le-a adus la cunoştinţă că fiul lor este cercetat într-un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, solicitându-le să spună unde se află.

Soţii Z. au declarat verbal că fiul lor se află plecat în Italia şi nu au cunoştinţă că este cercetat într-un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.

În prezenţa celor doi şi a martorei asistente C.M., în vârstă de 29 de ani al cărei domiciliu a fost menţionat, i s-a solicitat lui Z.D. să-l contacteze telefonic pe fiul său Z.G.M., sens în care de pe telefonul mobil arătat în concret a fost format numărul de telefon indicat, iar la primele apeluri a răspuns Z.G.M., tatăl acestuia, aducându-i la cunoştinţă că are în lucru un dosar penal la P.N.A., Serviciul Anticorupţie Galaţi şi că trebuie să se prezinte la parchet.

Ofiţerul de poliţie judiciară a vorbit personal cu Z.G.M., consemnându-se în procesul-verbal că „ De pe telefonul mobil a lui Z.D., am vorbit personal cu Z.G.M., căruia i-am adus la cunoştinţă că este învinuit, într-un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, constând în aceea că a pretins şi primit de la O.M., S.I., S.N., A.M., P.I. şi D.I. suma de 5000 dolari S.U.A. pentru a le obţine licenţa de traseu pe ruta Galaţi-Tecuci şi retur.

I s-a pus în vedere lui Z.G.M. ca până pe 26 septembrie 2003 orele 8,00 să se prezinte la P.N.A. – Serviciul Anticorupţie Galaţi, cu apărător ales pentru a fi audiat în calitate de învinuit.

Z.G.M. a relatat în discuţia sa telefonică că nu se poate prezenta la parchet pentru audieri deoarece îşi pierde locul de muncă, că se află în Italia în regiunea Calabria şi că a luat la cunoştinţă de obiectul învinuirii care i se aduce.

Discuţia telefonică s-a purtat între orele 11,50-12,00 şi s-a purtat după numerele de telefon mobile menţionate.

Pentru care am încheiat prezentul proces-verbal în două exemplare din care un exemplar se lasă dl. Z.D.".

Procesul-verbal mai sus arătat a fost semnat de organul de poliţie, părinţii învinuitului şi martorul asistent.

Ulterior la 22 octombrie 2003, comisarii de poliţie V.I. şi S.I., ambii din cadrul P.N.A. – Serviciul Teritorial Anticorupţie Galaţi, fiind în continuarea cercetărilor în dosarul penal nr. 29/P/2003 privind pe învinuitul Z.G.M. în vederea stabilirii dacă a revenit în ţară şi, de asemenea, pentru a obţine relaţii de la soţia sa s-au deplasat la domiciliul acesteia, doamna Z.M., declarând verbal că soţul său Z.G.M. se află în momentul de faţă în Italia şi că ultima convorbire telefonică a fost în luna septembrie 2003, menţiuni ce se regăsesc consemnate în procesul-verbal de la fila 150 din dosarul de urmărire penală, înscris semnat, atât de lucrătorii de poliţie, cât şi de soţia învinuitului.

Totodată, soţia învinuitului Z.M., personal a dat separat şi o declaraţie în sensul celor mai sus arătate, făcând şi alte menţiuni.

În raport cu cele menţionate, Înalta Curte constată că în cauză au fost făcute toate demersurile pentru căutarea învinuitului la acel moment, acesta fiind găsit telefonic, aducându-i-se la cunoştinţă fapta pentru care este cercetat, fiindu-i indicate persoanele şi suma totală de valută de la care ar fi pretins precum şi scopul acestei pretinderi, punându-i-se în vedere data până la care urmează să se prezinte, ora, locul, în prezenţa unui apărător ales, pentru a fi audiat, iar învinuitul a învederat motivul imposibilităţii de prezentare, respectiv pierderea locului de muncă, aflându-se în Italia, regiunea Calabria, luând la cunoştinţă obiectul învinuirii, astfel că au fost îndeplinite dispoziţiile art. 6 alin. (3) C. proc. pen., aşa cum au fost modificate prin Legea nr. 281/2003 la data întocmirii procesului-verbal, respectiv 22 septembrie 2003.

Cu toate acestea învinuitul a lipsit, faţă de acesta fiind pusă în mişcare acţiunea penală pentru infracţiunea prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., în referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), de către procuror, prin ordonanţa din 22 octombrie 2003, ulterior, propunându-se arestarea preventivă în lipsă a inculpatului, iar instanţa de judecată, Tribunalul Galaţi prin încheierea din 11 noiembrie 2003 a dispus arestarea preventivă a inculpatului Z.G.M. pe o durată de 30 zile de la data prinderii şi audierii inculpatului, întemeiată pe dispoziţiile art. 148 lit. c) şi h) C. proc. pen., inculpatului, neputându-i fi prezentat materialul de urmărire penală, deoarece s-a sustras de la cercetări.

Înalta Curte consideră că în cauză în mod corect, pe baza actelor procedurale, înscrisurilor şi declaraţiei soţiei învinuitului, la momentul în care aceasta a fost dată, mai sus evidenţiate, s-a stabilit că inculpatul Z.G.M. s-a sustras de la urmărirea penală.

Critica formulată de apărare cu privire la nelegalitatea înştiinţării inculpatului că faţă de acesta se efectuează cercetări, că nu există un act procedural legal întocmit de procuror în acest sens, că actul trebuia să cuprindă descrierea detaliată a faptei, modului în care inculpatul a fost înştiinţat, învinuirea concretă ce i se aduce, faptul că este începută urmărirea penală, că s-a pus în mişcare acţiunea penală împotriva sa, că este convocat la o dată certă pentru ca inculpatul să se fi prezentat, nu poate fi reţinută, fiind infirmată de actele procedurale mai sus arătate.

Înalta Curte constată că procesul-verbal întocmit de către domnul comisar V.I., la data de 23 septembrie 2003, precum şi aducerea la cunoştinţa lui Z.G.M. a învinuirii, a faptului că trebuie să se prezinte la parchet, pentru a fi audiat în legătură cu fapta reţinută în sarcina sa au fost efectuate cu respectarea dispoziţiilor art. 217 alin. (4) C. proc. pen. şi art. 10 alin. (1) şi (4) din OUG nr. 43/2002 cu modificările ulterioare prin Legea nr. 503/2002 şi Legea nr. 161/2003 în vigoare la momentul întocmirii actului mai sus arătat.

Astfel, în art. 217 alin. (4) C. proc. pen., se prevede că „În cauzele în care urmărirea penală se efectuează de către procuror, acesta poate dispune ca anumite acte de cercetare penală să fie efectuate de către organele poliţiei."

Potrivit art. 10 alin. (1) şi (4) din OUG nr. 43/2002 cu modificările mai sus arătate se statuează că „În scopul efectuării cu celeritate şi în mod temeinic a activităţilor de descoperire şi de urmărire a infracţiunilor de corupţie, în cadrul P.N.A. funcţionează ofiţeri de poliţie constituind poliţia judiciară a P.N.A.

Dispoziţiile procurorilor din P.N.A. sunt obligatorii pentru ofiţerii de poliţie judiciară prevăzuţi al alin. (1). Actele întocmite de ofiţerii de poliţie judiciară din dispoziţia scrisă a procurorului sunt efectuate în numele acestuia."

Aşa cum rezultă din rezoluţia din 22 septembrie 2003 dată de procuror şef serviciu B.C. – S.T.A. Galaţi, în dosarul nr. 29/P/2003, s-a dispus efectuarea de către domnul comisar V.I., ofiţer de poliţie judiciară din cadrul S.T.A. Galaţi a următoarelor activităţi:

- efectuarea de verificări şi investigaţii la sediul firmei părinţilor, la punctele de lucru ale societăţii şi la domiciliu în vederea identificării lui Z.G.M.;

- întocmirea proceselor-verbale de căutare;

- citarea şi aducerea la parchet a părinţilor, soţiei lui Z.G.M. şi a martorei C.M.;

- aducerea la cunoştinţa lui Z.G.M. a învinuirii şi a faptului că trebuie să se prezinte la parchet, pentru a fi audiat în legătură cu fapta reţinută în sarcina sa.

Menţiunile privind aducerea la cunoştinţă a învinuirii, respectiv a faptei de trafic de influenţă, fiindu-i menţionate persoanele şi suma totală ce ar fi fost pretinsă, necesitatea prezentării la parchet, cu indicarea datei până la care trebuie că se prezinte, orei, în prezenţa unui apărător ales pentru a fi audiat, evidenţiază respectarea tuturor garanţiilor procesuale ale învinuitului la momentul respectiv.

Afirmaţia apărării că nu i s-a adus la cunoştinţă punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva sa nu este susţinută, deoarece aşa cum s-a menţionat ordonanţa prin care s-a pus în mişcare acţiunea penală de către procuror a fost dată la 22 octombrie 2003, ulterior aducerii la cunoştinţa a învinuirii şi întocmirii procesului-verbal la data de 22 septembrie 2003.

Astfel, Înalta Curte consideră că în cauză au fost respectate dispoziţiile ce guvernează urmărirea penală în cauza privind pe inculpatul Z.G.M., în raport cu infracţiunea prevăzută de art. 257 alin. (1) în referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în condiţiile impuse de art. 209 alin. (3) şi (5) C. pen., art. 217 alin. (4) din acelaşi cod, art. 10 alin. (1) şi (4) din OUG nr. 43/2002 cu modificările ulterioare aduse prin Legea nr. 503/2002 şi Legea nr. 161/2003 în vigoare la momentul efectuării urmăririi penale.

De asemenea, în cauză au fost respectate dispoziţiile de citare a inculpatului, atât la instanţa de fond, cât şi în apel, în condiţiile în care acesta a lipsit, fiind reprezentat de avocaţi aleşi şi nu a indicat o altă adresă cu toate elementele de identificare unde să poată fi citat, în conformitate cu art. 177 alin. (3) cu referire la art. 291 alin. (1) şi art. 375 alin. (2) C. proc. pen., simplele referiri la Italia şi regiunea Calabria, nefiind suficiente pentru citarea inculpatului în condiţiile procedurii cu străinătatea, astfel că inculpatul a fost citat în mod legal potrivit menţiunilor indicate în actele dosarului, astfel că în mod corect s-a apreciat sustragerea şi de la judecată a inculpatului.

Totodată, Înalta Curte nu poate analiza critica de nelegalitate a luării măsurii arestării preventive în lipsă a inculpatului invocată în recursul declarat împotriva deciziei instanţei de apel, deoarece aceasta este inadmisibilă faţă de neexercitarea pe cale separată a recursului în condiţiile art. 1491 alin. (1) şi (3) cu referire la 1403 C. proc. pen., aşa cum rezultă din procesul-verbal întocmit după pronunţarea instanţei asupra măsurii arestării preventive ce a avut loc prin încheierea de şedinţă din 11 noiembrie 2003, în sensul că apărătoarea desemnată din oficiu nu declară recurs.

Înalta Curte nu poate avea în vedere critica apărării cu privire la greşita respingere a cererii de revocare a arestării preventive a inculpatului dispusă de prima instanţă prin încheierea din 27 aprilie 2004, deoarece prima instanţă a făcut o examinare a temeiurilor care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, respectiv art. 148 lit. c) C. proc. pen., în raport cu declaraţiile martorilor ascultaţi nemijlocit de către tribunal, C.M., Z.D. şi Z.C., care au relatat aceleaşi aspecte consemnate în procesul-verbal menţionat referitoare la faptul că învinuitul era plecat în străinătate în Italia, mai mult că va pleca în Spania pentru că şi-a găsit loc de muncă, cunoscând că are emis mandat de arestare pe numele său şi dosar pe rolul Tribunalului Galaţi.

Totodată, prima instanţă a analizat temeiul prevăzut de art. 148 lit. h) C. proc. pen., motivând subzistenţa acestuia faţă de declaraţiile martorilor denunţători, a licenţelor, gravitatea faptei, modalitatea de săvârşire şi urmărea produsă.

Astfel, instanţa de fond în mod judicios şi motivat a respins cererea de revocare a arestării preventive dispusă în lipsa inculpatului.

În consecinţă, criticile apărării privind nerespectarea dispoziţiilor procedurale enunţate, precum şi cele vizând măsura arestării preventive, în condiţiile arătate sunt nefondate, nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen.

Înalta Curte consideră că în cauză s-a dat eficienţă dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la aprecierea probelor, stabilindu-se că fapta inculpatului Z.G.M., care la sfârşitul lunii martie şi începutul lunii aprilie 2003 a pretins de la martorii A.M., D.I., S.N., S.I. şi O.M. suma totală de 5.000 dolari S.U.A. (câte 1.000 dolari S.U.A. de la fiecare) şi a primit suma de 2800 dolari S.U.A. şi 5.000.000 lei de la O.M. şi A.M., câte 900 dolari S.U.A., de la D.I., 1.000 dolari S.U.A. şi de la S.I., 5.000.000 lei, lăsându-i să creadă că are influenţă pe lângă directoarea A.R.R. - Agenţia Galaţi, în scopul obţinerii licenţelor necesare activităţii de transport pe ruta Galaţi-Tecuci, ulterior inculpatul restituind denunţătorilor O.M. şi A.M. sumele de câte 900 dolari S.U.A., iar lui D.I., suma de 1000 dolari S.U.A., întruneşte atât obiectiv, cât şi subiectiv conţinutul incriminator al infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., în referire la art. 6 alin. (1) din Legea 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

Din coroborarea mijloacelor de probă administrate în cursul urmăririi penale, în faza cercetării judecătoreşti, cât şi în apel, în limitele efectului devolutiv al acestuia, respectiv declaraţiile martorilor denunţători O.M., S.N., S.I., A.M., D.I., cu declaraţiile martorilor P.I., C.M., Z.D., Z.C., B.T., G.N., G.S., H.L.E., Z.I.C., cu licenţele de execuţie pentru vehicul pentru transporturi rutiere internaţionale, de execuţie pentru vehicul pentru transporturi internaţionale, de execuţie pentru vehicul pentru transporturi rutiere naţionale, de execuţie pentru traseu transport rutier de persoane prin servicii regulate, cu acte firmă, licenţă de transport public, certificatul de clasificarea maşinii, certificatul de înmatriculare a maşinii, licenţă de execuţie pentru vehicul pentru transporturi rutiere naţionale de persoane, contract de închiriere al lui P.I., licenţă de execuţie pentru traseu transport rutier de persoane prin servicii regulate, certificatul de clasificare al maşinii O.M., certificatul de înmatriculare a maşinii, licenţă de execuţie pentru vehicul pentru transporturi rutiere naţionale de persoane, contract de închiriere al lui O.M., licenţă de execuţie pentru traseu transport rutier de persoane prin servicii regulate, certificatul de clasificare al maşinii S.I., certificatul de înmatriculare al maşinii, licenţă de execuţie pentru vehicul pentru transporturi rutiere naţionale de persoane, contract de închiriere al lui S.I., licenţă de execuţie pentru traseu transport rutier de persoane prin servicii regulate, certificatul de clasificarea maşinii SC P.L.R. S.R., certificatul de înmatriculare al maşinii, licenţă de execuţie pentru vehicul pentru transporturi rutiere naţionale de persoane, comanda de autoturism Volskwagen pentru contract de leasing intern, tabelul privind solicitarea de trasee judeţene, contractul de asociere a fost dovedită contribuţia concretă a inculpatului Z.G.M. la săvârşirea faptei, fiind infirmate apărările formulate cu privire la nevinovăţia sa.

Astfel, în declaraţia sa martorul O.M. a arătat că „Arăt că deţin un microbuz cu care efectuam curse pe ruta Tecuci - Galaţi şi în primăvara anului 2002 trebuia să-mi reînnoiesc licenţa de transport eu împreună cu ceilalţi martori efectuând curse pentru firma patronată de inculpat. Acesta ne-a spus că sunt foarte multe cereri pentru licenţă şi că ar fi bine să dăm anumite sume de bani pentru a obţine noi aceste licenţe. Din câte ştiu a discutat la telefon cu directoarea A.R.R. Galaţi pe nume B.T. ce făcea parte din comisia de acordare a licenţelor inculpatul, spunându-ne că va interveni pe lângă ea. Am fost 5 transportatori şi la toţi inculpatul ne-a cerut câte 1000 dolari S.U.A. Eu personal i-am dat suma de 1.800 dolari S.U.A., reprezentând partea mea şi 800 dolari S.U.A., reprezentând o parte din suma pe care martorul P.I. a fost de acord să i-o dea în acelaşi sens. Am dat aceşti bani în curte la R.A.R. Galaţi, de faţă fiind doar eu, martorul P.I. şi cu inculpatul. Peste vreo 2 zile me-a cerut şi diferenţa de 200 dolari S.U.A., i-am spus că îi voi da când voi avea. Nu ştiu dacă inculpatul a dat banii numitei B.T., cert este că am obţinut cu toţii licenţele de transport, însă peste puţin timp nu mi-a permis să efectuez cursele, spunându-mi că maşina mea este depăşită. Eu şi cu P.I. i-am cerut banii şi inculpatul mi-a restituit suma de 1.800 dolari S.U.A. S.U.A…".

În declaraţia sa, martorul A.M. a menţionat că „…Z. ne-a spus să dăm câte 1000 dolari S.U.A. pentru fiecare maşină. Aceşti bani, inculpatul mi-a spus că îi va da directoarei A.R.R. Galaţi sau chiar la Bucureşti dacă va fi nevoie. Banii urmau să fie daţi a doua zi şi am discutat cu martorul O.M. să mă împrumute pe mine şi pe P.I. cu suma de 90 dolari S.U.A. …. Diferenţa până la 1000 dolari S.U.A. urma să o dăm mai târziu … Despre ceilalţi participanţi la discuţie ştiu că D.I. i-a dat inculpatului suma de 1000 dolari S.U.A. din câte am auzit, iar de la S.I. ştiu că acesta i-a dat suma de 5.000.000 lei. Noi am obţinut licenţele de transport, dar peste o lună de zile Z. ne-a înlocuit cu alte maşini de la firma lui şi atunci ne-am supărat, am căutat să obţinem banii înapoi, au fost anunţate organele de poliţie şi abia apoi din câte ştiu inculpatului i-a restituit lui O.M. suma de bani în valută pe care acesta i-o dăduse. Am văzut că relaţiile dintre inculpat şi B.T., directoarea A.R.R. Galaţi erau apropiate, discutau tot timpul, chiar am fost în biroul acesteia împreună cu inculpatul…".

În declaraţia dată, martorul S.I. a arătat că „…am purtat o discuţie cu acest operator, respectiv cu inculpatul Z.G., discuţie la care au mai asistat şi O.M., D.I., P.I., A.M. şi fratele meu S.N. la o cofetărie la ieşirea din municipiul Galaţi. La toţi inculpatul ne-a spus că trebuie să dăm câte 1000 dolari S.U.A. pentru a obţine aceste licenţe, banii urmând să fie daţi la A.R.R. Galaţi sau la Bucureşti pentru a se aranja obţinerea licenţelor pe o perioadă de 2-3 ani. … Peste câteva zile eu am dat inculpatului suma de 5.000.000 lei, urmând ca diferenţa să i-o dau în timp, am văzut că martorul D.I. i-a dat inculpatului suma de 1000 dolari S.U.A. în timp ce ne aflam în maşina mea în curtea R.A.R. - ului. După ce am plătit aceşti bani am mai lucrat la firma inculpatului, circa o lună de zile, după care A.R.R. Galaţi la solicitarea inculpatului mi-a ridicat licenţa, spunându-mi că nu mi-am îndeplinit obligaţiile de plată către A.F., deşi eu îmi plătisem cotele fiscale.".

În declaraţia, martorul S.N. a menţionat că „La începutul lunii martie 2003 am participat la o discuţie împreună cu martorii O.M., P.I., D.I., S.I., A.M. la o cofetărie la ieşirea din Galaţi, la discuţie au mai participat şi alte trei persoane care ştiu că erau transportatori la firma inculpatului … Inculpatul ne-a spus că are doar patru licenţe pentru ruta Tecuci - Galaţi şi dacă vrem să obţinem licenţe pentru toată lumea trebuie să dăm fiecare câte 1000 dolari S.U.A. Ne-a spus că aceşti bani îi va da, o parte directoarei A.R.R., B.T. şi o alte parte unei persoane de la Bucureşti. Ştiam că inculpatul este în relaţii apropiate cu B.T., ne-a arătat de mai multe ori telefonul, spunându-ne că a vorbit cu aceasta. Dintre cei prezenţi ştiu că O.M., A.M. şi P.I. au dat în jur de 1800-1900 dolari S.U.A., fratele meu a dat suma de 5.000.000 lei, de asemenea, martorul D.I. a dat suma de 100 dolari S.U.A., punându-i pe bordul maşinii în care se afla inculpatul şi tatăl acestuia, precum şi ceilalţi solicitanţi de licenţă…".

În declaraţia sa, martorul D.I. a arătat că „..Am fost contactat în primăvara 2003 de inculpat, atât eu, cât şi alţi transportatori din Tecuci, spunând că pentru a se reînnoi licenţele trebuie să dăm fiecare câte 1000 dolari S.U.A. pentru a fi daţi directoarei A.R.R. pe numele B.T. Noi am fost de acord pentru că voiam să ne păstrăm licenţele şi împreună am mers şi ne-am întâlnit cu inculpatul la o cofetărie de la intrarea în Galaţi, apoi cu un microbuz condus de tatăl inculpatului am mers în curtea R.A.R. - ului, unde se făcea o clasificare a autovehiculelor. Pe drum i-am dat banii inculpatului, iar când am ajuns acolo am văzut că inculpatul a primit bani şi de la O.M. şi P.I. După ce s-a ţinut licitaţia am aflat că doar eu nu am primit licenţa, ceilalţi şoferi care au dat bani primind licenţa. Am luat legătura cu inculpatul care mi-a spus că operatorii nu m-au acceptat şi la solicitarea mea inculpatul mi-a restituit banii….".

Înalta Curte consideră că din ansamblul materialului probator administrat pe parcursul procesului penal a fost dovedită vinovăţia inculpatului Z.G.M. în săvârşirea infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată, fapta sa existând, concretizându-se prin primirea unor sume de bani solicitate pentru obţinerea de licenţe în condiţiile reţinute, o parte din bani fiind şi restituiţi, ceea ce se circumscrie uneia din modalităţile prevăzute în art. 257 alin. (1) C. pen.

În contextul cauzei s-a dat eficienţă şi principiului egalităţii armelor, fiind evaluate nu numai mijloacele de probă propuse în acuzare, dar şi cele în apărare, ceea ce a contribuit la asigurarea dreptului la apărare a inculpatului.

Înalta Curte, în raport cu cele mai sus arătate, apreciază ca, fiind nefondate apărările formulate cu privire la nevinovăţia recurentului inculpat, inexistenţa faptei şi neadministrarea completă a probatoriului, astfel că nu este aplicabil cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen.

Totodată, nu se poate reţine cazul de casare invocat în motivele scrise şi depuse la dosar, respectiv art. 3859 pct. 17 C. proc. pen., referitor la greşita încadrare juridică a faptei, deoarece nu există nici o solicitare de schimbare a încadrării juridice formulată de apărare.

De asemenea, nu poate fi avut în vedere cazul de casare invocat prevăzut de 3859 pct. 9 C. proc. pen., privind nemotivarea deciziei instanţei de apel, deoarece, aşa cum s-a arătat prin expunerea considerentelor hotărârii pronunţate în apel, instanţa de control judiciar a răspuns la motivele invocate de apărare, argumentând în mod concret criticile formulate la martorii denunţători, la martorii audiaţi în apărare, stabilind că probele dosarului care nu au fost infirmate de alte mijloace de probă în apărare, confirmă vinovăţia inculpatului şi pedeapsa aplicată inculpatului, ca modalitate şi întindere, reprezentând echivalentul gradului de pericol social în contextul socio-economic actual şi este în măsură să-şi atingă scopul educativ.

Astfel, Înalta Curte consideră că instanţa de apel prin motivarea dată a răspuns şi criticilor formulate de apărare, dar şi-a însuşit şi motivele de fapt şi de drept din sentinţa apelată, astfel încât apare inutil expunerea faptelor şi probelor arătate de prima instanţă, din moment ce nu au fost evaluate diferit de a doua instanţă.

Înalta Curte consideră ca fiind nefondată şi critica referitoare la greşita individualizare a pedepsei, având drept consecinţă reaprecierea criteriilor stabilite în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), a circumstanţelor atenuante judiciare prevăzute de art. 74 lit. a) şi b) cu referire la art. 76 C. pen., şi a modalităţilor neprivative de libertate, fie art. 81 C. pen. şi art. 861 C. pen., suspendare sub supraveghere.

Astfel, în cauză a fost făcută o corectă adecvare cauzală a tuturor criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), nu numai sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate, dar şi a modalităţii de executare a acesteia, prin privare de libertate, ţinându-se cont, atât de gradul de pericol social în concret al faptei săvârşite, de forma continuată a acesteia, de circumstanţele reale, dar şi de circumstanţele personale, inculpatul sustrăgându-se de la urmărirea penală şi de la judecată, are un copil minor, este căsătorit, are un copil minor, nu are antecedente penale, a restituit o parte din sumele pretinse.

Înalta Curte apreciază că în contextul cauzei în mod judicios s-a reţinut că nu se poate face aplicarea distinctă a circumstanţelor atenuante judiciare, dându-se relevanţă în mod legal, criteriilor impuse de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)

Prin cuantumul pedepsei aplicate, orientat către minimul legal, cu executare în regim de detenţie s-a considerat just că numai această pedeapsă este în măsură să asigure realizarea scopurilor educativ şi de exemplaritate în resocializarea viitoare pozitivă a inculpatului.

Aşadar, în stabilirea pedepsei aplicate inculpatului Z.G.M. au fost avute în vedere în mod plural criteriile specifice individualizării judiciare a pedepsei, nefiind aplicabil cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.

În raport cu cele menţionate, Decizia instanţei de apel este legală şi temeinică sub toate aspectele.

Înalta Curte, verificând hotărârea atacată, nu a constatat existenţa vreunui caz de casare ce s-ar fi putut invoca din oficiu, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat Z.G.M. împotriva deciziei penale nr. 292/ A din 4 iulie 2005 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală.

În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E CI D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat Z.G.M. împotriva deciziei penale nr. 292/ A din 4 iulie 2005 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală.

Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 150 RON (1.500.000 lei).

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 martie 2006.

← ICCJ. Decizia nr. 1539/2006. Penal. Violul (art.197 C.p.). Recurs  ICCJ. Decizia nr. 1543/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1542/2006. Penal