ICCJ. Decizia nr. 1549/2006. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.1549/2006
Dosar nr. 600/1/2006
Şedinţa publică din 9 martie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 71 din 16 decembrie 2005 a Curţii de Apel Ploieşti, pronunţată în dosarul nr. 3706/2005, a fost respinsă, ca inadmisibilă, plângere formulată de petentul M.S.P.I., împotriva lucrării nr. 1223/VIII/1/2005 din 12 aprilie 2004 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, cu referire la rezoluţia nr. 11/P/2005 a aceluiaşi parchet.
A fost obligat petentul la 60 lei RON cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin plângerea formulată în conformitate cu art. 2781 C. proc. pen., petiţionarul M.S.P.I. a solicitat anularea rezoluţiei Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti dispusă în lucrarea nr. 1223/VIII/1/2005 din 12 aprilie 2005 cu referire la rezoluţia nr. 11/P/2005 a aceluiaşi parchet şi reluarea urmăririi penale faţă de subcomisarul B.S.
În motivarea plângerii s-a arătat că intimatul nu a fost citat direct în plângerea ce a făcut obiectul dosarului nr. 11/P/2005 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, astfel că nici numele său şi nici faptele săvârşite de acesta nu sunt menţionate în vreun fel în rezoluţia prin care a fost soluţionat dosarul.
S-a precizat că cercetarea penală a fost efectuată de subcomisarul B.S. din cadrul I.J.P. Buzău – Serviciul P.O.P., care a întocmit referatul nr. P/5687 din 20 februarie 2004 din data de 20 februarie 2004 cu propunerea de a nu se începe urmărirea penală în cauză, deoarece faptele sesizate din plângerea penală nu există [(art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.)].
În fapt, subcomisarul B.S. a refuzat în mod deliberat să constate că numitul A.G. nu deţine un titlu de proprietate, pentru suprafaţa înscrisă în autorizaţia nr. 1053/1993 (646 m.p.), ignorând astfel probe-cheie în soluţionarea plângerii penale (şi, de fapt, obiectul principal al acesteia): titlul de proprietate pe baza căruia numitul A.G. a cerut şi i s-a eliberat autorizaţia de construcţie nr. 1053 din 29 septembrie 1993.
Subcomisarul B.S. a omis să consemneze în referatul său, data 20 februarie 2004 cele declarate de însuşi A.G., în declaraţia sa, în legătură cu suprafaţa pentru care a obţinut autorizaţia nr. 1053/1993.
S-a ataşat dosarul de urmărire penală nr. 11/P/2005 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa de fond a reţinut că prin plângerea penală înregistrată la data de 20 ianuarie 2005 sub nr. 11/P/2005 la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti petentul M.S.P.I. a solicitat efectuarea de cercetări faţă de V.G., prim-procuror şi M.S., procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pătârlagele pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi favorizarea infractorului prevăzute de art. 246 şi 264 C. pen.
După administrarea probelor, prin rezoluţia nr. 11/P/2005 Parchetul de pe lângă Curte de Apel Ploieşti a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de V.G. şi M.S., prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Pătârlagele şi respectiv procuror la aceeaşi unitate.
Împotriva rezoluţiei nr. 11/P/2005 din data de 17 februarie 2005 mai sus menţionată a formulat plângere petentul M.S.P.I., fiind nemulţumit de modul în care a fost soluţionat dosarul penal.
Prin rezoluţia nr. 865/II/2/2005 din 18 martie 2005 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curte de Apel Ploieşti, plângerea formulată de M.S.P.I. împotriva rezoluţiei nr. 11/P/2005 a fost respinsă.
Ulterior, petiţionarul a solicitat relaţii la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, iar prin adresa nr. 1223/VIII/1/2005 din 12 aprilie 2005 i s-a făcut cunoscut faptul că poate formula plângere conform dispoziţiilor art. 2781 C. proc. pen., împotriva rezoluţiei nr. 11/P/2005 lucru care s-a şi întâmplat.
Cum însă, rezoluţia mai sus menţionată nu se referă la subcomisarul B.S., deoarece nu a făcut obiectul vreunei cercetări penale, plângerea a fost respinsă, ca inadmisibilă, văzând şi dispoziţiile art. 191 alin. (1) C. proc. pen.
Împotriva acestei sentinţe a declarat, în termen legal, recurs petiţionarul M.S.P.I., criticând-o, pentru nelegalitate şi netemeinicie, arătând în scris că plângerea penală primită de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, la data de 8 aprilie 2005, cu confirmare de primire a vizat un organ de cercetare al poliţiei, subcomisarul B.S., din cadrul I.P.J. Buzău, Serviciul P.O.P., persoană având calitatea de organ de cercetare penală în dosarul nr. 1212/P/2003 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Pătârlagele, plângerea fiind întemeiată pe art. 246, 264, 290 şi 291 C. pen.
Recurentul a mai arătat că ar fi trebuit ca parchetul să analizeze neefectuarea de către subcomisarul B.S. a actelor necesare de descoperire a infracţiunilor săvârşite de primarul şi secretarul Primăriei Pătârlagele, judeţul Buzău, infracţiuni ce au făcut obiectul dosarului nr. 1212/P/2003, nu a fost analizat referatul întocmit de subcomisarul B.S. nr. P/5687 din 20 februarie 2004, numele acestuia şi faptele sale nu figurează în nici unele din hotărârile penale care s-au pronunţat şi care au avut la bază acel referat. Acest fapt a fost recunoscut şi consemnat în sentinţa recurată, din a cărei parte introductivă a rezultat că soluţionarea plângerii sale a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., împotriva rezoluţiei Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti dispusă prin lucrarea nr. 1223/VIII/1/2005 din 12 aprilie 2005, cu referire la rezoluţia nr. 11/P/2005 a aceluiaşi parchet.
Or, în memoriile adresate, în timpul procesului, Curţii de Apel Ploieşti, în dosarul nr. 3706/2005, primite la datele de 21 iunie 2005 şi 22 iunie 2005, a precizat că plângerea este îndreptată împotriva subcomisarului B.S., că acesta nu a fost subiectul dosarului nr. 11/P/2005 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, că numele şi faptele acestuia nu sunt menţionate în nici un fel în rezoluţia prin care s-a soluţionat dosarul arătat, motiv pentru care a solicitat Curţii de Apel Ploieşti să dispună refacerea cercetărilor penale în concordanţă cu obiectul plângerii penale.
Recurentul petiţionar apreciază că parchetul a considerat în lucrarea nr. 1223/VIII/!/2005 din data de 12 aprilie 2005, în mod absolut fals, că aspectele sesizate ar fi făcut obiectul dosarului nr. 11/P/2005 al aceluiaşi parchet.
Totodată, soluţia instanţei de fond, în sensul respingerii, ca inadmisibile a plângerii împotriva lucrării arătate, nu îi poate fi imputată, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei penale atacate şi trimiterea dosarului la aceeaşi instanţă pentru rejudecare pe fondul cauzei.
La termenul de astăzi, recurentul petiţionar, în concluziile scrise, în dezbateri a arătat că, la data de 8 aprilie 2005, a depus plângere privind pe intimat, asupra căreia parchetul nu s-a pronunţat şi nu a primit nimic, solicitând admiterea recursului şi trimiterea dosarului la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti pentru continuarea cercetărilor, depunând la dosar şi o completare a motivelor de recurs, la care a anexat înscrisuri.
În completarea motivelor de recurs, recurentul petiţionar a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 10 şi 18 C. proc. pen., în sensul că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra faptelor săvârşite de subcomisarul B.S., astfel că hotărârea conţine o gravă eroare de fapt.
Recurentul petiţionar a arătat că plângerea a fost respinsă, ca inadmisibilă, pentru motivul că rezoluţia nr. 11/P/2005 nu se referă la persoana reclamată de petiţionar, respectiv B.S., în condiţiile în care plângerea penală l-a avut în vedere exclusiv pe sus-numitul B.S., iar în memoriul pe care l-a depus în instanţă la termenul din 27 iunie 2005 a cerut să se constate că plângerea penală este formulată împotriva lui B.S. şi că acesta nu a făcut obiectul nici uneia din rezoluţiile parchetului. De asemenea, recurentul a arătat că a precizat, în memoriu, că rezoluţia nr. 1223/VIII/!/2005 din data de 12 aprilie 2005 face trimitere la rezoluţia nr. 11/P/2005, dar această rezoluţie priveşte, alte persoane şi nu persoana subcomisarului B.S. şi faptele penale săvârşite de acesta, sesizate în actul de sesizare.
În consecinţă, recurentul petiţionar consideră că instanţa nu s-a pronunţat asupra faptelor ce au făcut obiectul sesizării penale, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei nr. 71 din 16 decembrie 2005, urmând a se dispune rejudecarea cauzei, astfel ca hotărârea ce se va pronunţa să se raporteze la faptele sesizate şi la persoana făptuitorului, subcomisarul B.S., pe baza unor cercetări penale în concordanţă cu plângerea primită de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti la data de 8 aprilie 2005 pe care a anexat-o.
Examinând recursul declarat de petiţionarul M.S.P.I. împotriva sentinţei pronunţată de instanţa de fond, atât în raport cu motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 10, 18 C. proc. pen., cât şi din oficiu, potrivit art. 3856 din acelaşi cod, Înalta Curte apreciază recursul petiţionarului ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.
Din analiza cauzei rezultă că în mod judicios, prima instanţă a respins, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petiţionar împotriva lucrării nr. 1223/VIII/1 din 12 aprilie 2005 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, cu referire la rezoluţia nr. 11/P/2005 a aceluiaşi parchet.
În conţinutul dispoziţiilor art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., legiuitorul a prevăzut că, după respingerea plângerii făcute conform art. 275 – art. 278 împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei ori, după caz, a rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum şi orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere în termen de 20 zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 şi 278, la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă.
Aşa cum rezultă din ultima normă arătată, plângerea, care are un asemenea temei vizează expres şi limitativ ca acte procedurale rezoluţia sau ordonanţa procurorului în raport cu soluţiile de netrimitere în judecată menţionate, titularii care o pot formula, termenul în care se poate introduce şi instanţa competentă să o soluţioneze.
Or, din actele şi lucrările dosarului a rezultat că subcomisarul B.S. nu a făcut obiectul nici unei cercetări care să se finalizeze cu vreuna din soluţiile de netrimitere în judecată, expres şi limitativ prevăzute prin actele procedurale specifice menţionate de norma legală mai sus arătată, condiţii obligatorii impuse de procedura prealabilă sesizării instanţei de judecată şi care în situaţia constatării neîndeplinirii lor atrag inadmisibilitatea plângerii adresată direct instanţei de judecată, aşa cum, corect s-a pronunţat instanţa asupra plângerii formulată de petiţionarul M.S.P.I.
Mai mult, prin rezoluţia din 17 februarie 2005 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti în dosarul nr. 11/P/2005 s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de V.G. şi M.S., primul procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Pătârlagele şi respectiv procuror la aceeaşi unitate.
În partea expozitivă a rezoluţiei mai sus-menţionate, s-a reţinut că petiţionarul M.S.P.I. a formulat plângere penală, solicitând efectuarea de cercetări faţă de V.G., primul procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Pătârlagele şi M.S. procuror la aceeaşi unitate pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi favorizarea infractorului prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 264 C. pen., constând în aceea că, prin soluţiile pronunţate în dosarul 1212/P/2003 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Pătârlagele şi în lucrarea 109/II/2/2004 i-a cauzat o vătămare intereselor legale şi i-au favorizat pe S.V. şi M.I. şi pentru că a participat în şedinţele de judecată la soluţionarea plângerii formulate împotriva acestor soluţii fără să se „autosesizeze", aşa cum rezultă din rezoluţia aflată la dosarul nr. 11/P/2005 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, ataşat prezentei cauze.
Astfel, Înalta Curte nu poate reţine critica recurentului petiţionar că instanţa nu s-a pronunţat asupra faptelor pretins a fi săvârşite de subcomisarul B.S., deoarece în mod prealabil avea obligaţia verificării legalei sale sesizări prin plângerea formulată de petiţionar, faţă de condiţiile impuse de lege prin conţinutul art. 2781 alin. (1) C. proc. pen. şi care în situaţia neîndeplinirii lor a atras, respingerea, ca inadmisibilă a plângerii formulate, nefiind incident cazul de casare invocat, respectiv art. 3859 pct. 10 C. proc. pen.
De altfel, nici cel de-al doilea caz de casare arătat, respectiv art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., nu este aplicabil, în situaţia concretă a cauzei, în care instanţa de fond a făcut o corectă verificare numai asupra condiţiilor legalei sale investiri, prealabile examinării fondului cauzei.
În raport cu cele menţionate, sentinţa instanţei de fond este legală şi temeinică.
Înalta Curte, verificând hotărârea pronunţată nu a constatat existenţa vreunui caz de casare ce s-ar fi putut invoca din oficiu, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul M.S.P.I. împotriva sentinţei penale nr. 71 din 16 decembrie 2005 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală.
În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va obliga petiţionarul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul M.S.P.I. împotriva sentinţei penale nr. 71 din 16 decembrie 2005 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală.
Obligă petiţionarul la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 60 RON (600.000 lei).
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 martie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1547/2006. Penal. Contestaţie la executare... | ICCJ. Decizia nr. 1557/2006. Penal → |
|---|
