ICCJ. Decizia nr. 1547/2006. Penal. Contestaţie la executare (art.461 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.1547/2006
Dosar nr. 37712/2/2005
Şedinţa publică din 9 martie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1405 din 4 noiembrie 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, a fost respinsă, ca neîntemeiată, contestaţia formulată de condamnatul T.S., privind executarea sentinţei penale nr. 365 din 8 aprilie 2003 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală (definitivă prin Decizia penală nr. 2678 din 22 aprilie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia Penală), sentinţă prin care fusese condamnat, la 3 ani închisoare, pentru tentativă la infracţiunea de omor, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174, cu aplicarea art. 73 lit. b), a art. 74 lit. a) şi b) şi a art. 76 alin. (2) C. pen.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a apreciat că, în calea contestaţiei la executare prevăzută de art. 461 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., nu poate fi valorificată, ca o „cauză de stingere sau de micşorare a pedepsei", legitima apărare prevăzută de art. 44 alin. (21) C. pen., cu atât mai mult cu cât această „cauză care înlătură caracterul penal al faptei", întrucât fusese introdusă în C. pen., prin Legea nr. 169/2002 (intrată în vigoare la 18 aprilie 2002), putea fi invocată în faza de judecată a fondului (sentinţa de condamnare fiind pronunţată la 8 aprilie 2003).
Prin Decizia penală nr. 990 din 13 septembrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, apelul declarat de contestator a fost respins, ca nefondat, sentinţa atacată fiind apreciată ca legală şi temeinică.
Împotriva acestei din urmă decizii, condamnatul a declarat, în termen legal, recursul de faţă, reiterând motivele invocate în susţinerea contestaţiei şi în apel.
Recursul nu este fondat.
Examinarea întregului dosar al cauzei şi a considerentelor sentinţei şi deciziei pronunţate evidenţiază legalitatea şi temeinicia modului de soluţionare a contestaţiei la executare, care, după cum corect au reţinut ambele instanţe, nu se circumscrie cazurilor de „contestaţie contra executării hotărârii penale" expres şi limitativ prevăzute de art. 461 alin. (1) C. proc. pen., în special, celui prevăzut la lit. d), legitima apărarea reglementată de art. 44 alin. (21) C. pen., neputând nici să constituie o „cauză de stingere sau de micşorare a pedepsei" nici să fie apreciată ca un „incident ivit în cursul executării".
Faţă de considerentele ce preced, urmează ca, în baza art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat de condamnatul contestator să fie respins, ca nefondat, cu obligarea lui, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, potrivit dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatorul condamnat T.S. împotriva deciziei penale nr. 990 din 13 decembrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 220 RON (2.200.000 lei), din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 RON (1.000.000 lei) se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 martie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1546/2006. Penal. Contestaţie la executare... | ICCJ. Decizia nr. 1549/2006. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
