ICCJ. Decizia nr. 1561/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1561/2006
Dosar nr. 588/1/2006
Şedinţa publică din 10 martie 2006
Asupra recursului de faţă,
Examinând actele dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 206 din 4 octombrie 2005, Tribunalul Buzău, secţia penală, în baza art. 211 alin. (2) lit. b) şi alin. (21) lit. a) şi ) C. pen., a condamnat, printre alţii, pe inculpatul Z.F.S., la pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare, pentru infracţiunea de tâlhărie comisă la 11 ianuarie 2005 asupra părţii vătămate R.L.
S-au aplicat prevederile art. 71 şi 64 C. pen.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a fost dedusă din pedeapsă perioada arestării preventive de la 12 ianuarie 2005 la zi, menţinându-se starea de arest.
Inculpatul Z.F.S. a fost obligat, în solidar cu ceilalţi doi inculpaţi condamnaţi în aceeaşi cauză, la plata sumei de 12.072.676 ROL către C.A.S. Buzău.
S-a luat act că partea vătămată R.L. nu s-a constituit parte civilă.
Instanţa a reţinut că, în seara zilei de 11 ianuarie 2005, în timp ce partea vătămată R.L. se deplasa, trecând prin magazia de mărfuri a staţiei, spre Staţia C.F.R. Buzău, intenţionând să plece cu trenul spre localitatea Ziduri unde domiciliază, inculpatul Z.F.S., după o înţelegere prealabilă cu ceilalţi inculpaţi în compania cărora se afla, a lovit-o cu pumnii şi picioarele până aceasta a căzut jos şi apoi i-a sustras verigheta şi ceasul de mână, obiecte pe care le-a dat martorului B.V. Ulterior şi ceilalţi doi inculpaţi au lovit cu picioarele partea vătămată aflată la pământ, sustrăgându-i din buzunare portofelul şi suma de 300.000 lei. I-au mai sustras cartele telefonice, un card, alimente şi alte obiecte pe care le-au împărţit cu martorii oculari. A doua zi inculpatul Z.F.S. împreună cu martorul B.V. a amanetat verigheta pentru suma de 300.000 lei din care suma de 200.000 lei a fost cheltuită împreună pentru cumpărarea alimentelor, băuturilor şi pentru ţigări. În urma agresiunii, partea vătămată a suferit leziuni ce au necesitat 90-110 zile de îngrijiri medicale.
Prin Decizia penală nr. 444 din 18 noiembrie 2005, Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de cei trei inculpaţi (Z.F.S., B.R.I. şi I.G.) împotriva sentinţei menţionate. Apelul declarat de inculpatul Z.F.S. a vizat greşita individualizare a pedepsei.
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs inculpatul Z.F.S.
Motivarea recursului a fost făcută oral de apărătoarea inculpatului invocându-se cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen. (când hotărârea este contrară legii), în sensul că nu i s-a respectat inculpatului dreptul la apărare, fiind apărat de acelaşi avocat desemnat din oficiu şi pentru ceilalţi doi inculpaţi, cu care avea interese contradictorii. S-a solicitat casarea deciziei şi trimiterea cauzei la instanţa de apel.
În ultimul cuvânt inculpatul a susţinut că numai l-a lovit pe partea vătămată, dar nu i-a sustras bunuri.
Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Examinând practicaua deciziei atacate, Înalta Curte constată că apelanţii inculpaţi au fost, într-adevăr, apăraţi de acelaşi avocat desemnat din oficiu, care, însă, a susţinut, pentru fiecare apelant, motivele de casare distincte, motive care nu sunt de natură a dovedi că între inculpatul Z.F.S. şi ceilalţi doi inculpaţi există interese contrare.
Astfel, inculpatul Z.F.S. a recunoscut săvârşirea faptei, iar apărătoarea sa din instanţa de apel a solicitat reducerea pedepsei, aşa cum, de altfel, a cerut şi inculpatul Z.F.S. în apelul declarat.
Împrejurarea că apelantul Z.F.S. a minimalizat fapta sa, considerând că nu ar constitui o infracţiune, nu este de natură a demonstra necesitatea apărării sale de către un alt avocat decât acela desemnat pentru toţi inculpaţii. Inculpatul Z.F.S. a recunoscut încă din primele declaraţii date în faza de urmărire penală nu numai că a lovit-o pe partea vătămată, dar şi împrejurarea că a doua zi l-a însoţit pe unul din martori la o casă de amanet pentru valorificarea verighetei sustrase şi că din suma obţinută a beneficiat şi el.
Or, în condiţiile în care inculpatul Z.F.S. a recunoscut fapta, martorii oculari au confirmat participarea acestuia la săvârşirea tâlhăriei, iar apărătoarea sa din instanţa de apel a solicitat reducerea pedepsei, (conform apelului declarat de inculpatul Z.F.S.), nu se poate vorbi despre o încălcare a dreptului său la apărare.
De altfel, însuşi inculpatul Z.F.S. nu a considerat că ar avea interese contradictorii faţă de ceilalţi inculpaţi pentru că nu a cerut Curţii de apel să-i desemneze un alt apărător din oficiu, acceptând apărarea făcută de acelaşi avocat.
Sub aspectul individualizării pedepsei aplicate recurentului, Înalta Curte constată că s-a făcut corect, cu respectarea criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), în esenţă, ţinându-se seama, atât de gravitatea faptei (tâlhărie, care a avut consecinţe grave asupra sănătăţii părţii vătămate, spitalizată şi aflată în îngrijiri medicale circa 110 zile), cât şi de persoana inculpatului Z.F.S., infractor primar.
Pedeapsa de 7 ani şi 6 luni se situează în apropierea minimului special de 7 ani închisoare prevăzută de art. 211 alin. (2)1 C. pen.
În consecinţă, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), se va scade din durata pedepsei perioada arestării preventive începând de la data de 12 ianuarie 2005, la zi.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 220 RON, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 RON, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Z.F.S. împotriva deciziei penale nr. 444 din 18 noiembrie 2005 a Curţii de Apel Ploieşti.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 12 ianuarie 2005 la 10 martie 2006.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 220 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 martie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1557/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1571/2006. Penal → |
|---|
