ICCJ. Decizia nr. 1548/2006. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr.1548/2006

Dosar nr. 337/1/2006

Şedinţa publică din 9 martie 2006

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 111 din 7 noiembrie 2005, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, în dosarul nr. 1018/P/2005, s-au respins, ca tardive, plângerile formulate de petiţionarii M.L. şi M.M. împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penală dată în dosarul nr. 371/P/2004 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, menţinându-se rezoluţia atacată.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că partea vătămată M.L. a formulat o plângere în temeiul art. 2781 C. proc. pen., pe care a adresat-o Judecătoriei Târgu Jiu, instanţă care prin încheierea din 6 mai 2005 dată în dosarul nr. 5364/2005 a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Craiova.

Pe de altă parte, aceeaşi petiţionară M.L. împreună şi cu soţul acesteia M.M. au formulat o altă plângere împotriva aceleiaşi rezoluţii de neîncepere a urmăririi penale dată în dosarul nr. 371/P/2004 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, plângere pe care au adresat-o Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova.

Această din urmă plângere a fost înaintată de parchet Curţii de Apel Craiova pe rolul căreia a fost înregistrată sub nr. 1150/P/2005.

Cele două plângeri care au format obiectul dosarelor 1018/P/2005 şi 1150/P/2005 au fost conexate.

Prima instanţă a reţinut că prin rezoluţia atacată s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de intimaţii A.M.M. şi P.C. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 246, 289 şi 291 C. pen., întrucât faptele penale sesizate nu există.

Împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale din 8 octombrie 2004 au formulat plângere petiţionarii în temeiul art. 278 C. proc. pen., iar prin rezoluţia din 22 noiembrie 2004 procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova a respins-o, ca neîntemeiată, apreciind că nu se impune infirmarea soluţiei de neîncepere a urmăririi penale dată de procuror atâta timp cât din actele premergătoare care s-au efectuat în cauză nu au rezultat indicii de săvârşire de către intimate a infracţiunilor reclamate de petiţionari.

Această din urmă rezoluţie a fost comunicată petiţionarilor la 22 noiembrie 2004, iar ulterior aceştia s-au adresat cu plângeri la instanţă, în temeiul art. 2781 C. proc. pen., după trecerea unui termen de mai mult de 20 de zile de la data comunicării.

Cum termenul de 20 de zile prevăzut de art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., este un termen de decădere instanţa a constatat că plângerile au fost tardiv introduse şi le-a respins ca atare.

Împotriva sentinţei penale pronunţată de prima instanţă au declarat recurs petiţionarii care au criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie susţinând că plângerile au fost formulate în termenul prevăzut de lege, din eroare prima instanţă apreciind că sunt tardive, iar pe fondul cauzei au solicitat admiterea plângerilor şi infirmarea rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale faţă de intimate care în opinia recurenţilor se fac vinovaţi de săvârşirea infracţiunilor imputate.

Recursul este nefondat.

Înalta Curte, verificând hotărârea atacată, respectiv actele şi lucrările de la dosar în raport de criticile invocate cât şi din oficiu în limitele prevăzute de dispoziţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., constată că în mod corect prima instanţă a respins, ca tardive, plângerile formulate de petiţionari.

Potrivit art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., „după respingerea plângerii făcute conform art. 275 – art. 278 C. proc. pen., împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale .. dată de procuror, persoana vătămată, precum şi orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare".

Rezultă aşadar că termenul de 20 de zile în care petiţionarii pot formula plângere întemeiată pe dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale este un termen de decădere, momentul de la care acesta începe să curgă fiind cel al comunicării soluţiei de respingere a plângerii făcute potrivit art. 275 – art. 278 C. proc. pen. sau, după caz, în situaţia nesoluţionării în termen a acestei din urmă plângeri, data expirării termenului de 20 de zile în care procurorul ierarhic superior avea obligaţia de a o rezolva.

În speţă, petenţii au sesizat instanţa, respectiv Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova cu depăşirea termenului de 20 de zile prevăzut de art. 2781 C. proc. pen., la 6 aprilie 2005 şi respectiv la 14 iunie 2005 în condiţiile în care soluţia de respingere dată de procuror le-a fost comunicată la 22 noiembrie 2004 aşa cum de altfel au precizat chiar petiţionarii în cuprinsul plângerilor.

Prin urmare, admiţând excepţia invocată din oficiu şi respingând plângerile ca tardiv introduse, prima instanţă a pronunţat o hotărâre legală, nesupusă nici unuia din cazurile de casare prevăzute de art. 3859 C. proc. pen., motiv pentru care Înalta Curte urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de petiţionari.

Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarii M.L. şi M.M. împotriva sentinţei penale nr. 111 din 7 noiembrie 2005a Curţii de Apel Craiova, secţia penală.

Obligă petiţionarii la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de câte 60 RON (600.000 lei).

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 martie 2006.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1548/2006. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs