ICCJ. Decizia nr. 1634/2006. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.1634/2006
Dosar nr. 23149/1/2005
(nr. vechi 7199/2005)
Şedinţa publică din 14 martie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 5160/2005 la Tribunalul Bucureşti, condamnatul U.F. a solicitat revizuirea sentinţei penale nr. 507 din 8 aprilie 2004 pronunţată de aceeaşi instanţă, secţia I penală, rămasă definitivă prin neapelare.
În motivarea cererii petentul condamnat a susţinut în esenţă că hotărârea este nelegală întrucât nu a fost legal citat la judecarea în fond a cauzei.
Prin amintita sentinţă penală U.F. a fost condamnat, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), d) şi e), cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., la pedeapsa de 8 ani închisoare.
În cererea de revizuire condamnatul critică hotărârea prin faptul că a fost în imposibilitate de a participa la judecarea în fond a cauzei întrucât a fost citat la o adresă la care nu mai locuia.
Investit cu judecarea cererii de revizuire, Tribunalul Bucureşti a calificat demersul petentului ca fiind o cerere de repunere în termenul de apel având în vedere dispoziţiile art. 364 C. proc. pen.
În temeiul art. 42 C. proc. pen., raportat la art. 364 C. proc. pen., a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.
Împotriva sentinţei penale nr. 507 din 8 aprilie 2005 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. 5225/2003, a formulat apel peste termen inculpatul, solicitând admiterea acestuia şi pe fond a criticat soluţia pentru nelegalitate, vizând nerespectarea procedurii legale de citare a sa, sens în care lipsind de la judecata în fond a cauzei, a fost pus în imposibilitatea de a se apăra şi a-şi susţine, în consecinţă, nevinovăţia sa cu privire la săvârşirea infracţiunii pentru care a fost condamnat, art. 211 alin. (2) lit. a), d) şi e) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
Curtea, examinând apelul declarat peste termen, prin prisma dispoziţiilor art. 365 C. proc. pen., a constatat că acesta nu se încadrează în condiţiile prevăzute de text şi anume: „partea care a lipsit atât la judecată cât şi la pronunţare, poate declara apel peste termen, dar nu mai târziu de 10 zile de la data, după caz, a începerii executării pedepsei sau a începerii executării dispoziţiilor privind despăgubirile civile".
Conform relaţiilor date de Biroul Evidenţă din cadrul Penitenciarului Rahova, a rezultat că apelantul-inculpat a fost încarcerat la data de 1 aprilie 2005, iar acesta a formulat cererea la data de 6 iulie 2005, deci după 3 luni şi 5 zile de la data încarcerării.
În consecinţă, prin Decizia penală nr. 815/ A din 25 octombrie 2005, Curtea de Apel Bucureşti a respins, ca tardiv, apelul declarat de inculpatul U.F. împotriva sentinţei penale nr. 507 din 8 aprilie 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală.
Inculpatul a declarat recurs pe care, în termenul legal, l-a înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
Invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen., el solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel. Inculpatul motivează că formularea cu întârziere a apelului s-a datorat faptului că a fost internat în spitalul Penitenciarului Bucureşti, starea sănătăţii nepermiţându-i să declare apelul în termenul prevăzut de lege.
Recursul inculpatului este neîntemeiat şi urmează a fi respins ca atare.
Acesta a fost încarcerat la data de 1 aprilie 2005. Conform referatului medical solicitat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la judecarea recursului, inculpatul a fost internat în Secţia Dermato – Venerice a Penitenciarului Spital Bucureşti în perioada 20 aprilie 2005 – 19 mai 2005 cu diagnosticul Sifilis latent tardiv iar tratamentul administrat nu a fost de natură să afecteze funcţiile cognitive sau capacitatea de a decide şi conştienta bolnavului.
Rezultă în mod clar că inculpatul a fost încarcerat pe 1 aprilie 2005 şi internat în spitalul penitenciarului pe 20 aprilie 2005, iar apelul a fost declarat pe 6 iulie 2005.
Deci, în orice condiţii, termenul de 10 zile de la data începerii executării pedepsei prevăzut de art. 365 C. proc. pen., a fost depăşit, astfel că Decizia Curţii de Apel Bucureşti de respingere, ca tardiv, a apelului declarat de inculpat este legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul U.F. împotriva deciziei penale nr. 815/ A din 25 octombrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 1 aprilie 2005 la 14 martie 2006.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 220 RON, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 martie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1632/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1638/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... → |
|---|
