ICCJ. Decizia nr. 1640/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1640/2006
Dosar nr. 2838/1/2006
Şedinţa publică din 14 martie 2006
Deliberând asupra recursului penal de faţă, constată următoarele:
Tribunalul Vaslui, prin sentinţa penală nr. 443 din 2 noiembrie 2005, a hotărât condamnarea inculpatului M.D., la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 20, raportat la art. 211 alin. (1) şi (21) lit. b) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 64 şi 71 C. pen.
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus la zi durata arestului preventiv de la 17 mai 2005.
S-a luat act că partea vătămată C.D. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
A obligat inculpatul la 760.015 lei vechi actualizată la data executării reprezentând cheltuieli spitalizare, către C.A.S. Vaslui.
A obligat inculpatul la 5 milioane lei vechi cheltuieli judiciare către stat.
În pronunţarea acestei sentinţe, instanţa a reţinut următoarele:
Inculpatul M.D. şi C.D. locuiesc în satul Buda, judeţul Vaslui.
În după-amiaza zilei de 15 mai 2005, inculpatul M.D. a consumat aproximativ 2 litri de vin, iar prin jurul orelor 19,00, s-a deplasat cu căruţa la un magazin unde a mai consumat o cană cu vin.
Când a plecat de la magazin, inculpatul M.D. s-a hotărât să sustragă un coş de căruţă cu lucernă din punctul P. la marginea satului Buda.
Inculpatul M.D. s-a deplasat cu căruţa în tarlaua cu lucernă a părţii vătămate C.D. şi cu o coasă pe care o avea în căruţă a început să cosească lucernă.
Partea vătămată C.D. arendase tarlaua de lucernă de la martora O.L., iar în momentul respectiv se întorcea cu soţia sa de la o stână aflată în apropiere, de unde luaseră lapte.
Văzându-l pe inculpatul M.D. în tarlaua sa cosind lucernă s-a îndreptat spre terenul respectiv, cerându-i soţiei sale să meargă acasă cu căruţa.
Între timp inculpatul M.D. a cosit o suprafaţă de aproximativ 14 mp şi a adunat lucerna în grămezi. Întrucât i s-a rupt coada la coasă, inculpatul M.D. a dus lama coasei la căruţă şi a început să care şi din lucernă la căruţă.
Ajungând lângă inculpat, partea vătămată C.D. a început să-i reproşeze că-i sustrage lucerna pentru care el a plătit bani.
Inculpatul M.D. în acel moment a înjurat-o pe partea vătămată şi i-a aplicat mai multe lovituri cu coada coasei peste tot corpul, doborându-l la pământ.
Partea vătămată C.D. a cerut ajutorul altui cioban, martorul M.C., care se afla la stâna sa, în punctul R., în apropierea punctului P. Mergând spre locul unde se aflau părţile, martorul M.C. a început să strige la inculpat să o lase în pace pe partea vătămată, observând conflictul dintre aceştia.
Văzând că martorul M.C. se îndreaptă spre locul respectiv, inculpatul M.D. a aruncat coada coasei (ruptă) în căruţă şi a părăsit repede zona, lăsând lucerna în locul respectiv.
Ca urmare a violenţelor exercitate de inculpatul M.D., partea vătămată C.D. a suferit leziuni traumatice de tipul fracturii de claviculă stângă, a fracturii incomplete acromion, plăgii, tumefacţiei echimotice, excoriaţii şi echimoze, necesitând pentru vindecare îngrijiri medicale de 30-35 zile, conform raportului de expertiză medico-legală nr. 121/ E din 16 mai 2005 efectuat de S.M.L.J. Vaslui.
Partea vătămată C.D. a fost internată în Spitalul Judeţean Vaslui, conform foii de observaţie nr. 17353/2005 în perioada 16 mai – 17 mai 2005.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal a declarat apel inculpatul M.D., criticând-o pentru nelegalitate în sensul că încadrarea juridică este greşită, N.C., nepotul numitei O.L., proprietara terenului cultivat cu lucernă, declarând că, personal i-a dat această suprafaţă inculpatului pentru a-şi lua „prima coasă".
Prin urmare, nu este dovedită împrejurarea cu privire la sustragerea de inculpat a unei părţi din lucerna aparţinând părţii vătămate, situaţie în care se impune schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de vătămare corporală prevăzută de art. 181 C. pen.
Al doilea motiv de apel a vizat netemeinicia hotărârii, în sensul greşitei individualizări a pedepsei.
A susţinut că faţă de datele cauzei se impune reţinerea circumstanţei atenuante prevăzute de art. 76 lit. c) şi pe cale de consecinţă reducerea pedepsei.
Examinând actele şi lucrările dosarului, raportat la criticile formulate, s-a constatat că apelul declarat în cauză este nefondat.
În faza urmăririi penale, inculpatul a recunoscut agresarea părţii vătămate, dar cu privire la tentativa de furt a lucernei, a relatat că terenul respectiv îl avusese în arendă de un an în urmă de la numitul O.C. din satul Oseşti, iar în cursul anului 2005, deşi nu avusese nici o discuţie cu proprietarul terenului, s-a hotărât să ia lucernă.
Această susţinere a fost infirmată prin declaraţia numitei O.E., nora numitului O.C., care a arătat că ea este persoana care administrează terenul proprietatea socrului, că nu deţin terenuri pe raza localităţii Buda şi că nu i-a dat în arendă inculpatului nici o suprafaţă de teren.
Proprietara terenului este numita O.L. care a dat terenul în arendă părţii vătămate C.D. pe bază de înscris sub semnătură privată la data de 26 aprilie 2005, primind preţul de un milion lei.
Prin urmare, în cauză este dovedită tentativa de sustragere a lucernei de pe suprafaţa de teren aflată în posesia părţii vătămate, cât şi exercitarea de violenţe şi ameninţări pentru ca inculpatul să-şi asigure scăparea.
În drept, faptele inculpatului-apelant M.D. întrunesc elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea de tâlhărie calificată prevăzută de art. 20 – art. 211 alin. (1) şi (21) lit. b) C. pen.
Neîntemeiată este şi critica vizând individualizarea judiciară a pedepsei.
Instanţa fondului a valorificat în suficientă măsură gradul de pericol social al faptei, modalitatea concretă de săvârşire, consecinţele produse prin acţiunea exercitată, respectiv numărul de 30-35 de zile de îngrijiri medicale necesare victimei pentru vindecare.
Pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare este de natură să realizeze dublul scop al acesteia prevăzut prin dispoziţiile art. 52 C. pen.
Pentru motivele expuse, Curtea de Apel Iaşi, prin sentinţa penală nr. 14 din 19 ianuarie 2006, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul M.D. împotriva sentinţei penale nr. 443 din 2 noiembrie 2005 a Tribunalului Vaslui.
A fost menţinută starea de arest a inculpatului şi a fost dedusă din pedeapsa aplicată durata arestării preventive la zi.
Apelantul inculpat a fost obligat să plătească 140 RON cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a formulat recurs inculpatul M.D.
Prin motivele de recurs, inculpatul a criticat hotărârile pronunţate în cauză pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând că nu a săvârşit tentativa la infracţiunea de tâlhărie, ci având reprezentarea că terenul pe care se afla i-a fost dat în arendă, nu a acţionat violent pentru a sustrage lucerna, ci pentru a-i „proteja" munca sa.
Pentru aceste motive, a solicitat achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 1 lit. d) C. proc. pen., faptei săvârşite lipsindu-i intenţia.
În subsidiar, a solicitat schimbarea încadrării juridice dată faptei în infracţiunea de vătămare corporală prevăzută de art. 181 C. pen., în raport de faptul că a lovit-o pe partea vătămată.
Inculpatul a solicitat, în cazul în care nu vor fi acceptate apărările sale, să se reţină în favoarea sa circumstanţe atenuante, în raport de faptul că este tânăr, nu este cunoscut cu antecedente penale, şi să se reducă pedeapsa aplicată.
În drept, inculpatul şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 3859 pct. 18 (referitor la situaţia comiterii unei grave erori de către instanţe), pct. 17 (referitor la greşita încadrare juridică dată faptei) şi, respectiv, pct. 14 (referitor la greşita individualizare a pedepsei aplicate).
Examinând hotărârile pronunţate în cauză sub aspectele invocate de inculpat, cât şi prin prisma cazurilor de casare menţionate, Înalta Curte constată că recursul formulat nu este fondat, soluţiile instanţei de fond şi a celei de apel fiind legale şi temeinice.
Astfel, se constată că, în mod corect, s-a reţinut că fapta inculpatului care, în seara zilei de 15 mai 2005, a exercitat violenţe asupra părţii vătămate C.D., care l-a surprins în timp ce încerca să sustragă lucernă de pe terenul pe care îl deţinea în arendă, producându-i acesteia leziuni care au necesitat 30-35 zile îngrijiri medicale pentru vindecare, violenţe exercitate pentru a-şi asigura scăparea, întruneşte elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea de tâlhărie prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 211 alin. (1) şi alin. (21) lit. b) C. pen.
Pe parcursul urmăririi penale, inculpatul a recunoscut săvârşirea infracţiunii, astfel cum a fost anterior descrisă, pentru ca ulterior, pe parcursul cercetării judecătoreşti să revină asupra acestor declaraţii, încercând să acrediteze ideea că el a fost cel atacat de partea vătămată, care încerca să-l îndepărteze de pe terenul pe care îl avea în arendă de la proprietarul terenului.
Apărarea ulterioară a inculpatului, fiind făcută pro causa în vederea diminuării sau chiar înlăturării răspunderii penale, a fost înlăturată de către prima instanţă din ansamblul probator administrat în cauză.
De altfel, declaraţiile recurentului făcute în faza cercetării judecătoreşti nu se coroborează cu celelalte probe administrate pe parcursul procesului penal, respectiv declaraţiile părţii vătămate, care a arătat, constant, că în momentul în care l-a surprins pe inculpat pe terenul său, cosându-i lucerna a început să o lovească cu coada coasei, doborându-l la pământ, acţiune care a încetat ca urmare a intervenţiei, verbale, a martorului M.C., care se afla în apropiere.
De menţionat este faptul că recurentul a lovit-o pe partea vătămată cu intensitate, de mai multe ori (în diferite zone ale corpului), împrejurare care a determinat şi ruperea cozii de la coasa respectivă.
Declaraţiile părţii vătămate au fost susţinute de martorul ocular M.C.
Susţinerea inculpatului referitoare la faptul că era îndreptăţit la însuşirea lucernei ca urmare a înţelegerii făcute cu nepotul proprietarei terenului, O.L., este contestată de înscrisul sub semnătură privată încheiat între aceasta şi partea vătămată în data de 26 aprilie 2005 referitor la arendarea terenului către intimată.
Din probele administrate în cauză, rezultă, mai presus de orice îndoială că recurentul-inculpat a săvârşit cu vinovăţie infracţiunea pentru care a fost condamnat, respectiv inculpatul, în principal, a urmărit să-şi însuşească, pe nedrept, lucerna care aparţinea părţii vătămate, iar pentru a-şi asigura scăparea, a exercitat violenţe asupra părţii vătămate.
De asemenea, nu se poate reţine nici cea de a doua versiune a inculpatului că ar fi comis infracţiunea de vătămare corporală.
Rezultă neîndoielnic că inculpatul a exercitat violenţe fizice asupra părţii vătămate, nu pentru a se apăra sau pentru a-şi proteja bunurile, ci pentru a-şi asigura scăparea, fiind surprins în timp ce încerca să-şi însuşească lucerna care aparţinea, în temeiul contractului de arendă, părţii vătămate.
În consecinţă, se constată că vinovăţia inculpatului în săvârşirea tentativei la infracţiunea de tâlhărie a fost stabilită pe baza probelor administrate în cauză, neexistând contradicţii între probatoriu şi soluţia de condamnare a recurentului.
Înalta Curte apreciază că şi pedeapsa aplicată a fost just individualizată, în raport cu criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), şi nu există temeiuri pentru redozarea acesteia.
Astfel, într-adevăr inculpatul este tânăr şi nu este cunoscut cu antecedente penale, însă aceste circumstanţe personale nu pot fi reţinute ca circumstanţe atenuante în raport de atitudinea procesuală oscilantă a acestuia, cât şi în raport cu circumstanţele reale ale săvârşirii infracţiunii (recurentul a aplicat părţii vătămate mai multe lovituri, iar activitatea infracţională a fost întreruptă atât de intervenţia martorului M.C., cât şi de faptul că s-a rupt coada de la coasă), precum şi cu urmările socialmente periculoase ale faptei (victima a necesitat 30-35 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare).
Se constată că pedeapsa aplicată corespunde atât prin cuantum, cât şi prin modalitatea de executare dublului său scop, educativ şi coercitiv, astfel cum este prevăzut de art. 52 C. pen.
În raport de considerentele expuse, Înalta Curte, conform art. 38515 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., va respinge recursul formulat de inculpatul M.D.
În temeiul art. 38517 alin. (4), cu referire la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., va deduce din durata pedepsei aplicate durata arestării preventive de la 17 mai 2005 la zi.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.D. împotriva deciziei penale nr. 14 din 19 ianuarie 2006 a Curţii de Apel Iaşi.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 17 mai 2005 la 14 martie 2006.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 220 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 martie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1638/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... | ICCJ. Decizia nr. 1645/2006. Penal → |
|---|
