ICCJ. Decizia nr. 1648/2006. Penal. Contestaţie în anulare. Contestaţie în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1648/2006
Dosar nr. 22424/1/2005
(nr. vechi:6834/2005)
Şedinţa publică din 14 martie 2006
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Condamnatul R.I. a formulat contestaţie în anulare pe care a adresat-o Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, împotriva deciziei penale nr. 5875 din 19 octombrie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Prin această decizie a fost respins, ca tardiv, recursul declarat de inculpatul R.I. împotriva deciziei penale nr. 52/ Ap din 15 februarie 2005 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constatat următoarele:
Prin sentinţa penală 363 din 2 iulie 2004, pronunţată de Tribunalul Braşov, inculpatul R.I. a fost condamnat, la 8 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., pentru infracţiunea prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 şi 175 lit. i) C. pen.
Pentru a dispune astfel, prima instanţă a reţinut că, la data de 22 iulie 2003, inculpatul, vizând cazul părţii vătămate T.L. a aplicat o lovitură cu un ciocan din lemn, dar aceasta, într-un reflex de apărare, a interpus braţul care i-a fost fracturat, necesitând 40-45 zile îngrijiri medicale.
Inculpatul şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov au declarat apel împotriva acestei hotărâri.
Prin Decizia penală nr. 52 din 15 februarie 2005, Curtea de Apel Braşov a respins, ca nefondate, apelurile declarate cu motivarea că starea de fapt, vinovăţia inculpatului şi încadrarea juridică au fost corect reţinute, iar pedeapsa respectă dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Ulterior, prin sentinţa penală nr. 325 din 16 iunie 2005, Tribunalul Braşov a respins contestaţia condamnatului R.I. privind executarea sentinţei penale nr. 325 din 16 iunie 2005 pronunţată de Tribunalul Braşov, cu motivarea că aceasta nu se încadrează în cazurile prevăzute de art. 461 C. proc. pen.
Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat apel condamnatul susţinând că, în realitate, a înţeles să declare recurs peste termen.
Prin Decizia penală nr. 243/ Ap din 10 august 2005, Curtea de Apel Braşov a admis apelul declarat de condamnatul R.I., împotriva sentinţei penale nr. 325/2005 pronunţată de Tribunalul Braşov, a desfiinţat această hotărâre şi a dispus înaintarea cauzei la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea recursului declarat de condamnat după expirarea termenului de recurs împotriva deciziei nr. 52/ Ap din 15 februarie 2005 a Curţii de Apel Braşov.
În considerentele deciziei s-a reţinut că, cererea condamnatului a fost calificată greşit de prima instanţă ca fiind o contestaţie la executare, în realitate este un recurs declarat după expirarea termenului prevăzut de lege, dar înaintea celor 10 zile de la începerea executării pedepsei.
Examinând recursul şi cererea de repunere în termen, în raport cu prevederile art. 3853 alin. (2) C. proc. pen., s-a constatat că, în cauză nu sunt realizate nici cerinţele art. 364 şi nici cele ale art. 365 C. proc. pen., privind repunerea în termen sau recursul declarat peste termen şi în consecinţă, soluţia ce se impune este aceea de respingere, ca tardiv, a recursului formulat de inculpat.
Mai întâi, la data de 9 februarie 2005, când s-au dezbătut în fond, apelurile declarate de inculpat şi de parchet (a se vedea încheierea din aceiaşi dată pronunţată în dosarul nr. 1336/2004) inculpatul R.I. a fost prezent personal, în stare de libertate, aşa încât, în conformitate cu art. 3853 alin. (1) C. proc. pen., pentru partea prezentă la dezbateri sau la pronunţare termenul de 10 zile curge de la pronunţare, în speţă, de la 15 februarie 2005, dată la care a fost amânată pronunţarea în cauză.
În raport de aceste date şi de dispoziţiile legale amintite, termenul de recurs expira pentru inculpat la 28 februarie 2005, termen ce nu a fost respectat de inculpat deşi s-a aflat în stare de libertate, fiind prezent la data judecării cauzei.
Aşa cum rezultă din actele cauzei şi chiar susţinerile inculpatului (dosar nr. 2118/2005 şi dosar nr. 901/2005) mandatul de executare a pedepsei nr. 472 s-a emis la 28 februarie 2005 (când a expirat termenul de recurs), iar inculpatul a fost arestat la 9 martie 2005.
În aceste condiţii, cererea de recurs formulată de inculpat la 11 mai 2005, după ce a fost arestat, este un recurs tardiv, declarat peste termenul prevăzut de lege.
Recursul a constatat instanţa supremă nu se află nici sub incidenţa art. 3853 alin. (2) C. proc. pen., raportat la art. 364 C. proc. pen., chiar dacă a fost formulat în termen de 10 zile de la începerea executării, atâta timp cât, inculpatul nu a făcut dovada existenţei unor cauze temeinice de împiedicare a exercitării lui în termenul prevăzut de lege.
Pentru acest considerent cererea de repunere în termen nu este fondată.
Cum inculpatul a fost prezent la dezbaterea în fond, a cauzei nu se poate prevala nici de dispoziţiile art. 3853 alin. (2) C. proc. pen., raportate, la art. 365 C. proc. pen., privind recursul peste termen.
În consecinţă, recursul formulat de inculpat la 11 mai 2005 a fost considerat tardiv şi în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., a fost respins, ca atare.
Contestaţia în anulare formulată împotriva deciziei nr. 5857 din 19 octombrie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, este neîntemeiată şi va fi respinsă ca atare.
Invocând prevederile art. 386 lit. c) şi d) C. proc. pen., contestatorul afirmă că:
- minuta deciziei penale nr. 243/ Ap din 10 august 2005 pronunţată în dosarul nr. 706/P/Ap/2005 de Curtea de Apel Braşov concordă cu cea de la dosarul cauzei;
- de la dosarul de fond a fost sustras un bilet de ieşire de la Spitalul de Neuropsihiatrie Braşov care atestă faptul că la data de 23 iulie 2003 a fost internat cu diagnosticul „intoxicaţie acută alcoolică", ceea ce în concepţia sa, ar fi fost o cauză de înlăturare a caracterului penal al faptei.
Mai motivează contestatorul că el fiind internat în spital nu a putut lua cunoştinţă de Decizia Curţii de Apel Braşov şi că deci nu a putut formula recurs în termen.
Nici unul din motivele invocate nu se regăsesc în cazurile prevăzute de art. 386 C. proc. pen.
Decizia penală nr. 5875/2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, este legală şi temeinică, neputând fi desfiinţată pentru că nu există nici un caz prevăzut de instituţia contestaţiei în anulare.
Conform art. 386 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri:
a) când procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;
b) când partea dovedeşte că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a încunoştinţa instanţa despre această împiedicare;
c) când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f) – i) cu privire la care existau probe în dosar;
d) când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă.
Or, din probele aflate la dosar rezultă că:
- inculpatul, aflat în stare de libertate nu a exercitat calea de atac prevăzută de lege în termenul de 10 zile calculat de la data de 15 februarie 2005;
- nu a fost în imposibilitate de a exercita calea de atac a recursului;
- sustragerea de la dosar a unui bilet de ieşire din spital, simplă aserţiune a inculpatului, chiar dacă ar fi reală nu înseamnă o probă din care să rezulte că se află într-una din cazurile care înlătură caracterul penal al faptei, respectiv cea prevăzută de art. 49 C. pen.
Examinând contestaţia în anulare prin prisma motivelor invocate, dar şi din oficiu, Curtea constată că nu subzistă nici unul din cazurile prevăzute de art. 386 C. proc. pen., astfel că va dispune respingerea ei ca nefondată, urmând să oblige contestatorul la plata cheltuielilor judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de contestatorul R.I. împotriva deciziei penale nr. 5875 din 19 octombrie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
Obligă contestatorul la plata sumei de 100 RON, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 40 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 martie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1645/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1650/2006. Penal. Plângere recurs. Recurs → |
|---|
