ICCJ. Decizia nr. 1720/2006. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.1720/2006
Dosar nr. 4559/1/2006
Şedinţa publică din 17 martie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din şedinţa publică din data de 15 martie 2006, Curtea de Apel Ploieşti a admis cererea de liberare provizorie pe cauţiune formulată în temeiul art. 1604 şi următoarele C. proc. pen., de către petentul P.C. tatăl inculpatului şi a dispus punerea în liberare provizorie pe cauţiune a inculpatului P.C., stabilind obligaţiile ce urmează a fi respectate de inculpat şi anume:
- să comunice organului judiciar orice schimbare de domiciliu sau reşedinţă;
- să se prezinte la organele de urmărire penală sau, după caz, la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat;
- să nu intre în legătură cu anumite persoane determinate şi anume denunţătorul F.D. şi martorii audiaţi în dosarul de urmărire penală;
- să nu exercite o profesie de natura aceleia de care s-a folosit la săvârşirea faptei.
S-a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor prevăzute de art. 16010 C. proc. pen., privind revocarea liberării provizorii pe cauţiune.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut că sunt întrunite cerinţele prevăzute de art. 1604 C. proc. pen., raportat la art. 1602 C. proc. pen., privind liberarea provizorie pe cauţiune.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, criticând-o pentru netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs se susţine că potrivit dispoziţiilor cuprinse în art. 1608 alin. (2) C. proc. pen., îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 1602 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., nu atrage automat şi acordarea liberării provizorii, instanţa apreciind întotdeauna şi asupra temeiniciei cererii formulate.
Recurentul susţine că în raport cu natura infracţiunii săvârşite de inculpat, cu calitatea pe care o deţinea la momentul comiterii faptei pentru care este cercetat în stare de detenţie, cu rezonanţa ulterioară a infracţiunii respective şi cu poziţia procesuală a inculpatului nu se impunea liberarea provizorie a inculpatului, chiar şi în condiţiile în care i s-au impus respectarea mai multor obligaţii dintre cele reglementate de art. 1602 alin. (3) C. proc. pen.
Examinând cauza atât din punct de vedere al motivelor de recurs formulate cât şi sub toate aspectele, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte reţine că recursul nu este fondat.
În materia măsurilor preventive un document internaţional, care stă la baza reglementărilor din legislaţiile procesual penale europene este „Convenţia europeană a drepturilor omului" iar din prevederile sale una din ideile generale care se degajă este ca privaţiunea de libertate să poată fi înlocuită în anumite condiţii legale cu alte măsuri procesuale care să garanteze buna desfăşurare a cauzei penale fără menţinerea stării de arest, inculpatul putând fi eliberat (în condiţiuni de control judiciar, pe cauţiune).
Liberarea provizorie a fost reintrodusă în legea română, şi ea trebuie aplicată.
Este reală susţinerea recurentului că în sarcina inculpatului se reţine o infracţiune de o gravitate deosebită, inculpatul fiind arestat preventiv pentru infracţiunea prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., raportat la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, însă trebuie avut în vedere faptul că legiuitorul nu a exclus această infracţiune din categoria celor pentru care poate fi liberat provizoriu inculpatul.
Acordarea liberării provizorii este conţinută inclusiv în sfera infracţiunilor de o gravitate medie.
Constatând că sunt îndeplinite condiţiile impuse de art. 1604 C. proc. pen., în mod corect instanţa a admis cererea de liberare provizorie pe cauţiune.
Inculpatul nu are antecedente penale, este tânăr, nu există date care să justifice temerea că va săvârşi o altă infracţiune sau va zădărnici aflarea adevărului, iar obligaţiile impuse inculpatului cu ocazia măsurii liberării provizorii pe cauţiune sunt suficiente pentru bunul mers al cauzei, este vorba numai de o lăsare în libertate a inculpatului în anumite condiţii, care nu poate afecta actul de justiţie.
Faţă de aceste considerente, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins recursul ca nefondat.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat recurentul la cheltuieli judiciare statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. – Serviciul Teritorial Ploieşti împotriva încheierii pronunţată la data de 15 martie 2006 de Curtea de Apel Ploieşti în dosarul nr. 2438/2006, privind pe inculpatul P.C.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 martie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1701/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1723/2006. Penal → |
|---|
