ICCJ. Decizia nr. 1701/2006. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.1701/2006
Dosar nr. 16745/1/2005
(nr. vechi 4113/2005)
Şedinţa publică din 16 martie 2006
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 43 din 5 martie 2004, Tribunalul Buzău, în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptelor din infracţiunile prevăzute de art. 250 alin. (1) şi (2) C. pen. şi art. 181 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., în infracţiunea de tortură prevăzută de art. 267 alin. (1) şi (2) C. pen.
Conform art. 2671 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 74 – art. 76 lit. c) C. pen., a condamnat pe inculpatul D.C. la un an închisoare.
S-au aplicat dispoziţiile art. 71 – art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
S-a respins cererea părţii vătămate T.A. de obligare a inculpatului la despăgubiri materiale şi morale, prejudiciul fiind acoperit.
Inculpatul a fost obligat la 5.394.222 lei cheltuieli de spitalizare către I.F.C.F. ORL Prof. Dr. Dorin Hocirta şi la 856.369 lei cu acelaşi titlu către Spitalul judeţean Buzău.
Inculpatul a fost obligat la 3.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că, la data de 11 iulie 2000, inculpatul, agent şef adjunct la Postul de Poliţie C.A. Rosetii, a luat la sediul instituţiei pe partea vătămată T.A. pentru a-l audia, l-a încătuşat de piciorul biroului, l-a înjurat şi agresat, provocându-i leziuni de violenţă ce au necesitat pentru vindecare îngrijiri medicale, în timpul acestor audieri neluându-se nici o declaraţie scrisă, aceasta fiind luată abia la data de 19 iulie 2000 de inculpat, când a încercat o împăcare în schimbul unei sume de bani.
S-a mai reţinut că la plecarea din clădirea poliţiei, partea vătămată s-a plâns mai multor persoane (L.D., Z.F., S.D., C.E.) cărora le-a relatat faptul că a fost bătut de inculpat, spunându-le că se simte rău, în aceeaşi noapte, în locuinţa lui S.D., partea vătămată încercând să se sinucidă prin ingerarea de diluant, fiind transportată de urgenţă la Spitalul judeţean Buzău, unde a rămas internată timp de 2 zile şi apoi transferată la secţia O.R.L. Buzău.
Prezentându-se la medicul legist, acesta a constatat că leziunile traumatice au necesitat pentru vindecare 22-24 zile îngrijire, că ele nu au produs infirmate, concluzionând la data la 19 septembrie 2001, în raport de noile documente medicale prezentate, că hipoacuzia de transmisie medie pe care partea vătămată a prezentat-o, s-a produs cel mai probabil urmare unei afecţiuni patologice netratate.
S-a apreciat însă de către instanţa de fond că încadrarea juridică a faptei nu este cea dată în rechizitoriu, respectiv art. 250 alin. (1) şi (2) şi art. 181 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., respectiv purtarea abuzivă şi vătămare corporală ci, aceea de tortură prevăzută de art. 267 alin. (2) C. pen.
Motivându-şi această opinie, judecătorul fondului a concluzionat că intensitatea suferinţelor este elementul care iniţiază cele două infracţiuni, respectiv tortură şi cercetare abuzivă, impunându-se schimbarea încadrării juridice deoarece, suferinţele produse părţii vătămate de către agentul de poliţie D.C., pentru a obţine de la acesta mărturisirea unor fapte penale, au fost deosebit de puternice, fapt ce rezultă din actele medico-legale cât şi din relatările părţii vătămate.
În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, s-a reţinut că cererea părţii vătămate este întemeiată numai în parte, ţinându-se cont de faptul că, inculpatul a achitat acesteia atât în timpul urmăririi penale cât şi al judecăţii, suma totală de 35.000.000 lei, acoperindu-se astfel în totalitate prejudiciile morale şi materiale suferite de partea vătămată, fapt în raport de care s-a apreciat că celelalte pretenţii sunt neîntemeiate.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău, inculpatul şi partea vătămată criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În apelul parchetului, s-a criticat sentinţa sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei, susţinându-se că, greşit au fost reţinute în favoarea inculpatului circumstanţe atenuante, ajungându-se astfel la o pedeapsă care nu este proporţională cu gravitatea faptei.
Partea vătămată a criticat hotărârea atât în latură penală cât şi civilă, arătându-se nemulţumită de pedeapsa aplicată inculpatului, considerată prea blândă faţă de suferinţele îndurate, iar în latură civilă, susţinând că nu s-a realizat acoperirea integrală a prejudiciului aşa cum în mod greşit a concluzionat judecătorul fondului.
Suma totală apreciată de partea vătămată fiind de 130.000.000 lei, din care, recunoaşte că a primit suma de 35.000.000 lei.
În apelul său, inculpatul a criticat aceeaşi hotărâre sub aspectul greşitei schimbări a încadrării juridice, în infracţiunea de tortură, susţinând că din probele administrate nu rezultă nici măcar infracţiunea de cercetare abuzivă.
Apelantul inculpat a precizat că nu şi-a făcut decât datoria, nu a exercitat violenţe asupra părţii vătămate şi nici nu l-a pus pe acesta în situaţii umilitoare.
Remiterea sumei de 35.000.000 lei a fost făcută pentru a scăpa de şicanele la care-l supunea de mai mult timp partea vătămată şi nu pentru că şi-ar fi recunoscut vinovăţia, tot inculpatul precizând că nu se face vinovat şi rezultă din probele administrate că partea vătămată a venit singură la postul de poliţie, cercetarea acesteia fiind legală atâta timp cât exista un dosar de cercetare penală cu autori necunoscuţi pentru furtul unor animale, împrejurări care infirmă toate susţinerile părţii vătămate.
Prin Decizia penală nr. 238 din 30 mai 2005, Curtea de Apel Ploieşti a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău şi partea vătămată T.A. cu domiciliul ales în comuna C.A. Rosetti, jud. Buzău, împotriva sentinţei penale nr. 43 din 5 martie 2004 pronunţată de secţia penală a Tribunalului Buzău.
A desfiinţat în parte sentinţa, atât în latură penală cât şi civilă.
A înlăturat de la încadrarea juridică a faptei, dispoziţiile art. 74 şi art. 76 C. pen. şi a aplicat inculpatului D.C., pedeapsa de 3 ani închisoare.
A admis în parte acţiunea civilă.
A obligat inculpatul la 5.000.000 lei daune materiale şi 25.000.000 lei daune morale către apelantul, parte vătămată.
A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.
A respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul D.C., cu obligarea acestuia la 1.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa astfel, s-a reţinut următoarele:
În seara zilei de 12 iulie 2000 inculpatul, agent şef adjunct la Postul de Poliţie C.A. Rosetii, jud. Buzău a luat la sediul instituţiei pe T.A., persoană lipsită de familie care, îl ajuta în gospodărie pe martorul S.D., martor care îl informase pe inculpat despre faptul că, partea vătămată ar putea să cunoască amănunte şi să fie implicat într-un furt de animale.
Probabil, dorind să determine pe partea vătămată să recunoască comiterea unor fapte penale, inculpatul l-a încătuşat de piciorul biroului, prinzându-l cu o mână de acesta şi a început să-i pună întrebări, manifestându-se violent.
Acest fapt a fost observat de martorii S.D., T.M. şi B.M., care au văzut personal faptul că partea vătămată se afla la sediul poliţiei, împreună cu inculpatul care-l lovea cu un baston de cauciuc, îl înjura şi-i cererea să recunoască fapte penale de furt cu autor necunoscut de pe raza localităţii, victima fiind încătuşată, având o poziţie aplecat spre podea.
Şeful de post, S.C. chemat de inculpat i-a ordonat acestuia să-l descătuşeze pe partea vătămată, fapt constatat şi de martori, însă audierile acestuia au continuat până, în jurul orelor 22,00 când, la solicitarea aceluiaşi şef de post, partea vătămată a primit din partea inculpatului permisiunea să plece cu condiţia să revină a doua zi.
Martorul S.D. a relatat la urmărirea penală că după audiere, partea vătămată s-a plâns că a fost lovit, de asemenea, s-a plâns că are dureri în zona urechii, acelaşi martor relatând că a văzut personal faptul că după incident partea vătămată prezenta pe spate urme de lovituri, „dungi", care ar fi putut fi provocate de urme de lovituri de baston.
Pentru stabilirea cu exactitate a consecinţelor agresiunii la care partea vătămată a fost supusă de către inculpat, au fost avute în vedere certificatul medico-legal nr. 1295 din 20 iulie 2000 aflat la dosar urmărire penală, care concluzionează asupra loviturilor pe care partea vătămată le-a prezentat imediat după incident, stabilind că acestea au necesitat un număr de 22-24 zile de îngrijiri medicale, dar şi rapoartele de expertiză medico-legale efectuate de S.M.L. Buzău şi raportul medico-legal întocmit tot de S.M.L. Buzău, acte medico-legale, din care rezultă că, există un dubiu cu privire la realitatea diagnosticului prezentat de partea vătămată după incident şi în special de natura acestor leziuni, localizate la nivelul urechii stângi.
În această situaţie, prin încheierea de la 27 septembrie 2004, Curtea a dispus completarea probatoriilor, în sensul efectuării unei noi expertize medico-legale, de data aceasta efectuată la nivelul I.M.L. Mina Minovici Bucureşti, care să stabilească pe baza actelor medico-legale cauzele leziunilor constatate la partea vătămată după incident şi descrise în actele medicale aflate la dosarul cauzei, posibilităţile de producere, data producerii acestora, precum şi dacă, în urma existenţei unei astfel de leziuni persoana în cauză îşi mai putea desfăşura activitatea în mod normal, o anumită perioadă de timp sau ar fi necesitat intervenţie şi tratament medical.
I.N.M.L. Mina Minovici a întocmit lucrarea solicitată având nr. A5/11291/2004 din 28 aprilie 2005, concluzionând că leziunea constatată s-a putut produce prin lovirea regiunii auriculare stângi, cu corp dur, posibil la data de 12 iulie 2000, necesitând 12-14 zile îngrijiri medicale, precizându-se totodată, că acest tip de leziune nu l-a împiedicat pe partea vătămată să-şi desfăşoare activitatea în mod normal, precizându-se că, leziunea respectivă nu a determinat producerea unei infirmităţi post-traumatice.
Curtea reţine că, ceea ce confirmă concluziile acestui raport medico-legal este faptul că inculpatul a exercitat actele de violenţă reclamate de partea vătămată şi confirmate de martori.
Martorii au putut observa atât poziţia umilitoare în care se afla încătuşată partea vătămată şi au constatat cum inculpatul ţipa la acesta şi-l lovea în special în zona capului, doar intervenţia şefului de post determinându-l pe inculpat să abandoneze acest comportament violent şi în final, să permită părţii vătămate să meargă la domiciliul martorului unde ajuta în gospodărie, însă cu promisiunea fermă a acestuia şi sub ameninţarea că a doua zi „interogatoriul" va fi reluat, fiind evident că acest comportament şi presiunile fizice şi psihice la care a fost supus, au determinat partea vătămată ca în aceeaşi noapte să încerce să se sinucidă, motiv pentru care a şi fost transportat la spital, fiind salvat de medici.
La problema invocată în apărarea sa, de apelantul-inculpat a jurisprudenţei C.E.D.O. în materia infracţiunii de tortură, susţinând că, această instanţă a statuat prin hotărârile pronunţate, faptul că, suferinţele provocate prin actele denunţate, trebuie să atingă un nivel specific implicat de noţiunea de tortură, instanţa de apel reţine că în legislaţia noastră penală, acest nivel specific se reflectă în sintagma durere sau suferinţă puternică fizică ori psihică, revenind instanţelor de judecată să aprecieze dacă în cazurile deduse judecăţii, este atins nivelul specific implicat de noţiunea de tortură.
Că raportându-ne la persoana părţii vătămate şi la consecinţele deosebit de grave pe care le-au avut asupra sa violenţele fizice şi psihice concrete exercitate de inculpatul care încerca să determine partea vătămată să mărturisească comiterea unor infracţiuni, Curtea consideră că, tribunalul a apreciat în mod corect faptul că, în speţă, sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de tortură.
Cu privire la individualizarea pedepsei, în raport de gravitatea acestei infracţiuni, care rezultă inclusiv din limitele de pedeapsă prevăzute în partea specială a Codului penal, dar şi din consecinţele concrete pe care le-a produs părţii vătămate, Curtea consideră că reţinerea circumstanţelor atenuante în favoarea inculpatului nu este oportună, deoarece conduce inevitabil la aplicarea unei pedepse mult prea reduse, care nu mai constituie o ripostă adecvată raportat la caracteristicile concrete ale faptei.
S-a reţinut că nici comportamentul inculpatului nu justifica de altfel reţinerea acestor circumstanţe, la dosarul cauzei existând probe care atestă faptul că pe parcursul procesului penal a încercat să influenţeze partea vătămată în sensul de a o determina să-şi retragă plângerea, de asemenea s-a situat în permanenţă pe o poziţie de negare a gravităţii faptei, încercând să convingă instanţele că nu şi-a făcut decât datoria, încercând să rezolve cauze penale pe care le avea în lucru, aducerea la secţie a părţii vătămate fiind doar urmarea dispoziţiei pe care o primise de la şeful postului de poliţie.
Referitor la latura civilă a cauzei, criticile părţii vătămate s-au apreciat, de asemenea, fondate în mare parte, astfel:
Pe parcursul procesului penal, acesta a solicitat obligarea inculpatului la 110.000.000 lei daune materiale şi morale, precizând că a primit din această sumă doar 35.000.000 lei de la inculpat.
Prima instanţă a considerat că acest cuantum este acoperitor pentru prejudiciul material şi moral al părţii vătămate, motiv pentru care a respins celelalte solicitări.
În ceea ce priveşte daunele materiale, Curtea consideră că acest prejudiciu ar putea fi acoperit în totalitate dacă inculpatul ar mai fi obligat la plata sumei de 5.000.000 lei cu acest titlu, iar referitor la daunele morale, acestea se impun a fi majorate având în vedere suferinţele resimţite de partea vătămată în urma agresiunilor psihice şi fizice suferite, cu suma de 25.000.000 lei.
S-a apreciat că aceste reparaţii constituie o acoperire integrală a prejudiciului suferit de partea vătămată, care nu trebuia să încerce o îmbogăţite fără just temei, cu atât mai mult cu cât, însăşi sentinţa de condamnare ca şi prezenta decizie constituie o reparare a prejudiciului moral, deoarece, în acest fel, s-a realizat şi o creştere a responsabilităţii organelor statului faţă de cetăţeanul obişnuit.
Împotriva acestei decizii au formulat recurs inculpatul şi partea vătămată.
Inculpatul a solicitat achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) combinat cu art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., susţinând că nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracţiunii de tortură iar în subsidiar, trimiterea cauzei la instanţa de fond sau apel pentru rejudecare.
Partea vătămată a solicitat obligarea inculpatului la plata integrală a despăgubirilor solicitate la celelalte două instanţe.
Examinând cauza în raport de criticile făcute analizate prin prisma dispoziţiilor art. 3859 pct. 12 şi 10 C. proc. pen., cât şi din oficiu potrivit dispoziţiilor alin. (3) al aceluiaşi articol, constată că recursurile sunt nefondate.
Se constată că instanţa de apel apreciind necesitatea completării probelor, a dispus efectuarea unei expertize medico-legale, după care evaluând în concordanţă cu dispoziţiile art. 62 şi următoarele C. proc. pen., tot probatoriul administrat în cauză a stabilit corect situaţia de fapt iar soluţia adoptată este cea pe care materialul probator o susţine.
Critica inculpatului ce vizează lipsa elementelor constitutive ale infracţiunii este nefondată.
Este cert faptul că fiind informat de către martorul S.D. că partea vătămată ar putea să cunoască amănunte şi să fie implicat într-un furt de animale, inculpatul a chemat-o la sediul poliţiei pe partea vătămată, a încătuşat-o de piciorul biroului în poziţia pe vine şi cât timp i s-au pus întrebări a lovit-o cu bastonul de cauciuc, a înjurat-o, a ameninţat-o cu moartea şi i-a cerut să recunoască fapte penale de furt de pe raza localităţii.
Tot la fel de cert este şi faptul că la cererea şefului de post inculpatul a descătuşat partea vătămată şi i-a permis acesteia să plece acasă cu condiţia să revină a doua zi.
Raportul de expertiză medico-legală efectuat la nivelul I.M.L. Mina Minovici Bucureşti care concluzionează că leziunea constatată, hipoacuzie, s-a putut produce prin lovirea regiuni articulare stângi, cu corp dur, posibil la data de 12 iulie 2000, aspect ce confirmă împrejurarea rezultată şi din declaraţiile părţii vătămate dar şi din declaraţiile martorilor că partea vătămată, după audiere s-a plâns că a fost lovită, că are dureri în zona urechii.
De necontestat este şi faptul că în aceeaşi noapte, partea vătămată a încercat să se sinucidă prin ingerare de diluante, fiind salvat la intervenţia medicilor.
Cum, toate aceste aspecte de fapt demonstrează cu evidenţă vinovăţia inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de tortură, fiind îndeplinite elementele constitutive ale acestei infracţiuni atât sub aspectul laturii obiective cât şi al celei subiective. Intenţia directă este realizată prin obligarea părţii vătămate de a recunoaşte fapte pe care nu le-a săvârşit iar sub aspectul elementului material, fapta, care include orice activitate prin care se provoacă unei persoane o durere sau suferinţă psihică, în condiţiile concrete şi raportate la persoana parte vătămată se circumscrie infracţiunii de tortură.
Suferinţele fizice şi psihice produse de către inculpat părţii vătămate, pentru a obţine de la aceasta mărturisirea unor fapte penale, au fost atât de puternice încât l-a determinat a încerca să se sinucidă.
Cel de-al doilea motiv de recurs prin care s-a solicitat casarea cu trimitere este nefondat, instanţa pe larg şi cu trimitere la probele administrate în cursul procesului penal, au argumentat soluţiile adoptate astfel că reluarea acestora apare superfluă atâta vreme cât inculpatul nu relevă împrejurări noi neanalizate de instanţe care să justifice soluţia propusă de recurentul inculpat.
Recursul formulat de partea vătămată nu este fondat, dat fiind că pe lângă suma acordată părţii vătămate pe parcursul urmăririi penale de 35.000.000 lei, în apel i s-a mai acordat încă 5.000.000 lei daune materiale şi 25.000.000 lei daune morale, astfel încât se apreciază că sumele la care a fost obligat inculpatul constituie o acoperire integrală a prejudiciului suferit de partea vătămată, care nu trebuie să încerce o îmbogăţire fără just temei.
Cum alte motive care analizate din oficiu şi care să conducă la casarea hotărârii nu sunt, urmează ca în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să se respingă, ca nefondate, recursurile declarate de inculpatul D.C. şi partea vătămată T.A. împotriva deciziei penale nr. 238 din 30 mai 2005 a Curţii de Apel Ploieşti.
Recurentul inculpat va fi obligat să plătească statului suma de 350 lei cheltuieli judiciare, iar recurenta parte vătămată va fi obligată la 50 lei cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpatul D.C. şi partea vătămată T.A. împotriva deciziei penale nr. 238 din 30 mai 2005 a Curţii de Apel Ploieşti.
Obligă pe recurentul inculpat să plătească statului suma de 350 lei cheltuieli judiciare şi pe recurenta parte vătămată la 50 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 martie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1684/2006. Penal. Cerere de întrerupere a... | ICCJ. Decizia nr. 1720/2006. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
