ICCJ. Decizia nr. 174/2006. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.174/2006
Dosar nr. 21994/1/2005 (nr. vechi 6618/2005)
Şedinţa publică din 12 ianuarie 2006
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 614 din 19 septembrie 2005 a Tribunalului Iaşi pronunţată, în dosarul nr. 4813/2005, în baza dispoziţiilor art. 42 raportat la art. 389 C. proc. pen., s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a prezentei contestaţii în anulare formulată de către condamnatul contestator G.G. în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În baza dispoziţiilor art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia, în acestea fiind inclus şi onorariul avocatului desemnat din oficiu în sumă de 40 lei RON ce se va plăti Baroului de Avocaţi Iaşi din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că, la data de 20 mai 2005, a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi, contestaţia în anulare formulată de condamnatul G.G., cu motivarea că în mod greşit i s-au reţinut prin sentinţele penale nr. 639 din 14 decembrie 2000 şi nr. 435 din 11 noiembrie 1999 o stare de recidivă, deoarece infracţiunile care au fost comise în perioada minorităţii puteau atrage doar o antecedenţă penală.
La termenul din data de 05 septembrie 2005, interpelat condamnatul cu privire la obiectul cererii, a precizat că a înţeles să formuleze o contestaţie în anulare.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa a constatat că G.G. a fost condamnat de Tribunalul Iaşi de trei ori, după cum urmează:
- prin sentinţa penală nr. 334 din 02 septembrie 1999, modificată şi rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 362 din 08 octombrie 1999 a Curţii de Apel Iaşi, la pedeapsa rezultantă de 16 ani închisoare;
- prin sentinţa penală nr. 435 din 11 noiembrie 1999, modificată şi rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 94 din 23 martie 2000 a Curţii de Apel Iaşi, la pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare;
- prin sentinţa penală nr. 639 din 14 noiembrie 2000, modificată şi rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 94 din 11 ianuarie 2001 a Curţii de Apel Iaşi, la pedeapsa rezultantă de 17 ani închisoare.
Ulterior prin sentinţa penală nr. 212 din 06 martie 2003, modificată şi rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 213 din 10 iunie 2003 a Curţii de Apel Iaşi, Tribunalul Iaşi a dispus contopirea pedepselor aplicate prin cele trei sentinţe mai sus precizate, condamnatul G.G., urmând să execute pedeapsa unică de 18 ani închisoare.
Criticile formulate de contestator prin prezenta au mai fost analizate de Tribunalul Iaşi pe calea unei contestaţii la executare, când prin sentinţa penală nr. 81 din 07 februarie 2005, modificată prin Decizia penală nr. 197/2005 a Curţii de Apel Iaşi şi menţinută şi rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 4601 din 03 august 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, s-a dispus respingerea contestaţiei pentru considerentul că înlăturarea unei cauze de agravare a pedepsei nu poate fi examinată în cadrul procedurii prevăzute de art. 460 şi art. 461 C. proc. pen., întrucât greşita reţinere a stării de recidivă nu constituie o împiedicare în executarea pedepsei, nici o cauză de stingere ori micşorare a pedepsei sau incident ivit în cursul executării.
În timpul soluţionării, în căile de atac, a contestaţiei la executare condamnatul a sesizat din nou tribunalul, la data de 20 mai 2005, cu prezenta contestaţie în anulare, solicitând înlăturarea stării de recidivă ce a fost reţinută prin sentinţa penală nr. 435 din 11 noiembrie 1999 şi prin sentinţa penală nr. 639 din 14 noiembrie 2000, ambele ale Tribunalului Iaşi.
Dar potrivit dispoziţiei art. 389 alin. (1) C. proc. pen., contestaţia în anulare pentru cazurile prevăzute în art. 386 lit. a) – c) se introduce la instanţa de recurs care a pronunţat hotărârea a cărei anulare se cere.
În speţa de faţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este instanţa de recurs care ar fi trebuit să soluţioneze cauza, în eventualitatea în care se formula calea de atac a recursului.
În consecinţă, doar această instanţă este competentă să aprecieze asupra admisibilităţii prezentei contestaţii în anulare şi, ulterior, şi asupra temeiniciei acesteia.
Pentru toate aceste considerente, în baza dispoziţiilor art. 42 raportat la art. 389 C. proc. pen., s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a prezentei contestaţii în anulare în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţă căreia i s-a înaintat dosarul, văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.
Astfel, cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 4 noiembrie 2005, sub nr. 6618/2005, având număr unic de înregistrare 21994/1/2005.
La termenul de astăzi, apărătorul contestatorului a învederat că aspectele invocate personal de contestator referitoare la recidivă nu se încadrează în cazurile prevăzute la art. 386 C. proc. pen., astfel încât lasă soluţia la aprecierea instanţei.
Concluziile procurorului şi poziţia contestatorului, din faza dezbaterilor au fost consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii.
Examinând contestaţia în anulare formulată de contestatorul condamnat G.G. în raport cu motivul invocat, Înalta Curte apreciază contestaţia în anulare formulată de contestator ca nefondată pentru considerentele ce se vor arăta.
În conformitate cu art. 386 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri:
a) când procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;
b) când partea dovedeşte că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a încunoştinţa instanţa despre această împiedicare;
c) când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f)) - i1), cu privire la care existau probe în dosar;
d) când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă.
Din analiza cauzei rezultă că motivul invocat de contestator referitor la greşita reţinere a stării de recidivă nu se circumstanţiază cauzelor expres şi limitativ prevăzute de lege stipulate în art. 386 lit. a) – d) C. proc. pen., deoarece solicitările contestatorului vizează critici verificate pe calea contestaţiei la executare exercitată în cauză.
Înalta Curte consideră că examinarea criticilor formulate de contestator în raport cu îndeplinirea condiţiilor impuse de legiuitor în cadrul cazurilor de contestaţie în anulare prevăzute în art. 386 lit. a) – d) C. proc. pen., nu conduce la inadmisibilitatea contestaţiei în anulare, atunci când motivele invocate nu se regăsesc în acele dispoziţii, ci la analizarea pe fond a conţinutului acesteia.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de contestatorul condamnat G.G. împotriva deciziei penale nr. 4601 din 3 august 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 3790/2005.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va obliga contestatorul condamnat la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 40 lei (400.000 lei) se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de contestatorul condamnat G.G. împotriva deciziei penale nr. 4601 din 3 august 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală pronunţată în dosarul nr. 3790/2005.
Obligă contestatorul condamnat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 100 lei (1.000.000 lei), din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 40 lei (400.000 lei) se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 ianuarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 166/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1755/2006. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
