ICCJ. Decizia nr. 158/2006. Penal

Decizii penale ICCJ 2006

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr.158/2006

Dosar nr. 19732/1/2005 (nr. vechi 5487/2005)

Şedinţa publică din 12 ianuarie 2006

Asupra recursurilor de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 279 din 12 aprilie 2005 a Tribunalului Iaşi a fost condamnat inculpatul B.I., la pedeapsa de 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a), b) şi c) şi art. 76 lit. c) C. pen., art. 99 şi urm. C. pen.

În baza dispoziţiilor art. 861 şi art. 110 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate.

În baza dispoziţiilor art. 110 C. pen., s-a stabilit termen de încercare 2 ani.

A fost obligat inculpatul ca pe perioada termenului de încercare să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 863 C. pen., respectiv:

a) să se prezinte la datele fixate de comun acord, la S.R.S.S. de pe lângă Tribunalul Iaşi, instituţie desemnată cu supravegherea acestuia;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 863 şi 1101 alin. (3) C. pen.

Prin aceeaşi sentinţă a fost respinsă cererea formulată de inculpatul F.G.F. privind schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 26 raportat la art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 221 C. pen.

A fost condamnat inculpatul F.G.F., la pedeapsa de 7 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la tâlhărie, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 26, raportat la art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) şi art. 75 lit. c) C. pen.

S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 10 luni închisoare şi 5 milioane lei amendă penală aplicată inculpatului F.G.F. prin sentinţa penală nr. 62 din 13 februarie 2003 a Judecătoriei Balş, judeţul Olt, în pedepsele componente care au fost repuse în individualitatea lor şi anume:

- 10 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 3122 din 30 mai 2002 a Judecătoriei Iaşi;

- 5.000.000 lei amendă penală aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

În baza dispoziţiilor art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. d) C. pen., au fost contopite pedepsele de 5.000.000 lei amendă penală aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., şi 7 ani închisoare aplicată prin prezenta pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 26, raportat la art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) şi art. 75 lit. c) C. pen., în pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare.

S-a menţionat revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 10 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 3122 din 30 mai 2002 a Judecătoriei Iaşi şi în baza dispoziţiilor art. 83 C. pen., s-a cumulat această pedeapsă cu pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare.

Total pedeapsă de executat pentru inculpatul F.G.F. 7 ani şi 10 luni închisoare.

S-a interzis inculpatului exercitare drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), pe perioada prevăzută de art. 71 C. pen.

Au fost anulate formele de executare emise pe numele inculpatului F.G.F. în baza sentinţei penale nr. 62 din 13 februarie 2003 a Judecătoriei Balş, judeţul Olt şi s-a dispus emiterea unui nou mandat conform prezentei hotărâri.

Tot prin aceeaşi sentinţă, inculpatul T.I.D. a fost condamnat, la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare aplicată, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la tâlhărie, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 26 raportat la art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi art. 40 C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 26, raportat la art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP)

În baza dispoziţiilor art. 83 C. pen., s-a dispus revocarea beneficiului suspendării condiţionate a executării pedepsei de 6 luni închisoare, aplicată aceluiaşi inculpat prin sentinţa penală nr. 31222 din 30 mai 2002 a Judecătoriei Iaşi pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. a), e) şi i) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) şi art. 76 lit. d) C. pen., art. 109, art. 79 şi art. 80 C. pen., şi a fost cumulată această pedeapsă cu pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare, aplicată prin prezenta.

Total pedeapsă de executat pentru inculpatul T.I.D. 4 ani închisoare.

S-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), pe perioada prevăzută de art. 71 C. pen.

S-a constatat recuperat integral prin restituire prejudiciul cauzat părţii vătămate P.S.I.

În baza dispoziţiilor art. 191 C. proc. pen., au fost obligaţi inculpaţii B.I., F.G.F. şi T.I.D. să plătească, fiecare, câte 2.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt:

Inculpaţii B.I., F.G.F. şi T.I.D. s-au cunoscut la începutul lunii martie 2003. Pe fondul unor probleme familiale, în ziua de 14 martie 2003, inculpatul B.I. a părăsit domiciliul fără ca părinţii săi să cunoască despre acest lucru. În aceeaşi perioadă inculpatul F.G.F. locuia în gazdă la familia R.D., unde în mod sporadic mai venea şi inculpatul T.I.D., iar în baza relaţiilor dintre ceştia, inculpatul B.I. a obţinut acordul de la inculpatul F.G.F. să doarmă şi el acolo.

În dimineaţa zilei de 17 martie 2003 cei trei inculpaţi au apelat la serviciile învinuitului T.C.D., taximetrist, să-i transporte în cartierul studenţesc Tudor Vladimirescu, cu intenţia declarată de a se plimba.

Din cartierul Tudor Vladimirescu au plecat în cartierul Alexandru cel Bun, unde pe şos. Naţională, inculpatul F.G.F. şi inculpatul T.I.D. i-au indicat inculpatului B.I. pe partea vătămată P.S.I., care avea în mână o geantă (o poşetă). Cei doi inculpaţi i-au spus inculpatului B.I. să sustragă geanta după care vor veni din urmă să-l ia cu taxi-ul pentru a dispărea din zonă.

Imediat după ce a coborât din autoturismul taxi, inculpatul B.I. s-a apropiat de partea vătămată de la o distanţă de circa 20 metri. În acest timp, inculpatul F.G.F. şi T.I.D. i-au cerut numitului T.C.D. să-l urmărească îndeaproape pe inculpatul B.I.

Ajungând în dreptul părţii vătămate, inculpatul B.I. i-a smuls poşeta din mână şi a început să alerge paralel cu el rulând şi autoturismul taxi în care se aflau inculpaţii F.G.F. şi T.I.D. După parcurgerea unei distanţe de circa 100 metri, după ce inculpatul B.I. a intrat printre blocuri, ieşind din raza vizuală a părţii vătămate, s-a urcat în autoturismul taxi pe locul din dreapta şoferului. Inculpatul F.G.F. şi inculpatul T.I.D. se aflau pe bancheta din spate, iar la scurt timp după ce inculpatul s-a urcat în taxi, de sub haină a scos poşeta sustrasă de la partea vătămată, aceasta fiind înmânată celor doi inculpaţi aflaţi pe bancheta din spate. Acest lucru a fost sesizat de către T.C.D., care i-a avertizat pe ceilalţi inculpaţi în legătură cu posibilele consecinţe ale faptei lor. Cu toate acestea taximetristul T.C.D. a acceptat să-i transporte în continuare pe cei trei inculpaţi cu toţii plecând spre centrul municipiului Iaşi, în vederea valorificării bunurilor găsite în poşetă, respectiv un telefon mobil, un aparat foto, un card bancar, acte de legitimare.

După ce în poşetă au fost găsite respectivele bunuri, aceasta a fost aruncată pe malul râului Bahlui de către inculpaţii F.G.F. şi T.I.D., în interiorul acesteia rămânând buletinul de identitate, cardul bancar emis de B.R.D. şi două dischete pentru calculator.

Nereuşind să vândă bunurile (telefonul mobil şi aparatul foto) inculpatul F.G.F. l-a apelat pe telefonul mobil pe martorul Şt.D., căruia i-a oferit spre vânzare telefonul respectiv. În prezenţa inculpaţilor F.G.F., T.I.D. şi B.I., martorul Şt.D. a cumpărat telefonul pentru suma de 1.359.000 lei sumă din care inculpatul T.I.D. i-a achitat taximetristului T.C.D., pentru cursa efectuată, suma de 700.000 lei. Restul sumei a fost cheltuită de ceilalţi trei inculpaţi pe alimente.

Aparatul foto a rămas la inculpatul F.G.F., care şi-a exprimat dorinţa de a-l păstra pentru sine, însă pe timpul cercetărilor acesta a fost recuperat de către inculpatul T.I.D. de la familia R.D. şi pus la dispoziţia organelor de poliţie.

Din coroborarea mijloacelor de probă a rezultat cu certitudine că inculpatul F.G.F. a cunoscut activitatea infracţională ce urma a fi desfăşurată de inculpatul B.I. instigându-l pentru a săvârşi fapta, oferindu-i apoi ajutorul necesar în scopul deposedării părţii vătămate de geantă, prin prezenţa sa la locul faptei cu taxiul, pentru a-i asigura scăparea.

În drept, această faptă întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la tâlhărie, în forma prevăzută de art. 26 raportat la art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a) C. pen.

Tribunalul a reţinut în sarcina inculpatului F.G.F. săvârşirea infracţiunii de complicitate la tâlhărie şi nu infracţiunea de tâlhărie, aşa cum a solicitat inculpatul prin apărător, cererea sa de schimbare a încadrării juridice fiind respinsă.

Fapta inculpatului minor B.I., care aflându-se în loc public şi fiind ajutat de alte persoane a sustras poşeta de pe umărul părţii vătămate P.S.I., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP)

Fapta inculpatului minor T.I.D. care împreună cu inculpatul F.G.F. a oferit ajutor inculpatului minor B.I., pentru a putea sustrage poşeta de pe umărul părţii vătămate şi apoi pentru a putea părăsi locul faptei întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la tâlhărie, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 26, raportat la art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP)

Vinovăţia celor trei inculpaţi a fost dovedită şi s-a dispus tragerea lor la răspundere penală.

La individualizarea judiciară a pedepselor ce le-au fost aplicate inculpaţilor, instanţa a avut în vedere, în cadrul criteriilor generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), gradul de pericol social al faptelor săvârşite, modalitatea de comitere a acestora, recuperarea integrală a prejudiciului cauzat prin săvârşirea infracţiunii.

În ceea ce-l priveşte pe inculpatul B.I., acesta era minor la data săvârşirii faptei în prezent fiind major, astfel că posibilitatea aplicării unei măsuri educative faţă de acest inculpat este exclusă.

Inculpatul nu are antecedente penale, a avut o poziţie sinceră pe întreg parcursul procesului penal şi s-a prezentat în faţa instanţei la toate termenele de judecată.

Astfel, instanţa de fond a reţinut incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 74 lit. a), b) şi c) C. pen., dispunând condamnarea inculpatului B.I., la o pedeapsă cu închisoare orientată sub minimul special prevăzut de lege, pentru infracţiunea săvârşită, în limitele permise de art. 76 lit. d) C. pen.

Având în vedere circumstanţele personale ale inculpatului, dar şi concluziile referatului de evaluare psiho-socială întocmit de S.R.S.S. Iaşi, din care a rezultat că reeducarea inculpatului se poate face prin supravegherea acestuia într-un mediu instituţionalizat, unde va putea fi inclus într-un program de educaţie juridică şi susţinut în vederea continuării studiilor şi obţinerii unei meserii, tribunalul a apreciat că scopul pedepsei va pute fi atins şi fără executarea efectivă a acesteia.

În consecinţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 861 şi 110 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului, fiind desemnat ca organ însărcinat cu supravegherea inculpatului S.R.S.S. Iaşi şi a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de încercare, să respecte măsurile de supraveghere prevăzute de art. 863 C. pen., atrăgându-se atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 863 şi 1101 alin. (3) C. pen.

În ceea ce-l priveşte pe inculpatul F.G.F. acesta nu a recunoscut fapta săvârşită şi mai mult este recidivist, fiind condamnat pentru infracţiunea de furt calificat, prin sentinţa penală nr. 3122 din 30 mai 2002 a Judecătoriei Iaşi şi pentru infracţiunea de lovire prin sentinţa penală nr. 62 din 13 februarie 2003 a Judecătoriei Balş, judeţul Olt.

Infracţiunea pentru care a fost cercetat în prezenta cauză este săvârşită în termenul de încercare stabilit pentru inculpat prin sentinţa penală nr. 3122/2002 a Judecătoriei Iaşi şi în concurs cu infracţiunea de lovire pentru care a fost condamnat inculpatul prin sentinţa penală nr. 62/2003 a Judecătoriei Balş, judeţul Olt.

Pentru aceste considerente, inculpatul F.G.F. a fost condamnat. la o pedeapsă cu închisoarea. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la tâlhărie, în stare de recidivă, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 26 raportat la art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) şi art. 75 lit. c) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 26, raportat la art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen.

Cuantumul pedepsei a fost orientat la limita minimului special prevăzut de lege pentru infracţiunea săvârşită, circumstanţele personale ale inculpatului şi atitudinea sa procesuală, nepermiţând reţinerea dispoziţiilor art. 74 C. pen.

Pentru rezolvarea situaţiei infracţionale a inculpatului s-a descontopit pedeapsa rezultantă de 10 luni închisoare şi 5 milioane lei amendă penală aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 62/2003 a Judecătoriei Balş, în pedepsele componente care au fost repuse în individualitatea lor.

În baza dispoziţiilor art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. a) C. pen., s-a contopit pedeapsa de 7 ani închisoare, aplicată prin prezenta, cu pedeapsa de 5 milioane lei amendă penală, în pedeapsa cea mai grea 7 ani închisoare.

A fost menţinută revocarea beneficiului suspendării condiţionate a executării pedepsei de 10 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 3122/2002 a Judecătoriei Iaşi, pedeapsă ce a fost cumulată cu pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare.

În total, inculpatul va avea de executat 7 ani şi 10 luni închisoare.

Au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), pe perioada prevăzută de art. 71 C. pen.

Au fost anulate formele de executare emise pe numele inculpatului în baza sentinţei penale nr. 62/2003 a Judecătoriei Balş (mandat nr. 115) şi s-a dispus emiterea unui nou mandat conform prezentei hotărâri.

Inculpatul T.I.D. a fost minor la data săvârşirii faptei, a avut o poziţie oscilantă pe parcursul procesului penal, având şi antecedente penale, respectiv o condamnare pentru infracţiunea de furt calificat, prin sentinţa penală nr. 3122/2002 a Judecătoriei Iaşi.

Inculpatul a fost condamnat, la o pedeapsă cu închisoarea al cărui cuantum a fost orientat la limita minimului special prevăzut de lege, pentru infracţiunea de complicitate la tâlhărie, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 26 raportat la art. 211 alin. (2) lit. b) şi alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP), şi cu reţinerea dispoziţiilor art. 40 C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din infracţiune prevăzută de art. 26 raportat la art. 211 alin. (2) lit. b) şi alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP)

În baza dispoziţiilor art. 83 C. pen., s-a dispus revocarea beneficiului suspendării condiţionate a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată aceluiaşi inculpat prin sentinţa penală nr. 3122/2002 a Judecătoriei Iaşi, pedeapsă ce a fost cumulată cu pedeapsa aplicată prin prezenta, inculpatul având de executat în total 4 ani închisoare. S-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), pe perioada prevăzută de art. 71 C. pen.

În baza dispoziţiilor art. 346 şi art. 14 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 998 C. civ., s-a constatat recuperat integral prin restituire prejudiciul în sumă de 3.000.000 lei cauzat prin săvârşirea infracţiunii părţii vătămate P.S.I.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel în termen inculpaţii T.I.D. şi F.G.F., invocând nelegalitatea şi netemeinicia hotărârii pronunţate.

Motivându-şi apelul inculpatul minor T.I.D. a arătat că faţă de poziţia sinceră avută în cursul urmăririi penale şi a cercetării judecătoreşti, de contribuţia concretă pe care a avut-o la săvârşirea faptei şi de regretul manifestat, pedeapsa aplicată este mult prea severă, solicitând admiterea apelului, desfiinţarea hotărârii pronunţate şi reducerea cuantumului pedepsei aplicate.

În motivarea apelului său, inculpatul F.G.F. a susţinut că nu a cunoscut ce intenţiona să facă minorul B.I. în momentul în care a coborât din taxi, aspect confirmat şi de către şoferul de taxi, precizând că în sarcina sa poate fi reţinută cel mult o tăinuire, sens în care a solicitat a fi schimbată încadrarea juridică, cu reducerea corespunzătoare a pedepsei aplicate.

Prin Decizia penală nr. 53/ MF din 30 august 2005 a Curţii de Apel Iaşi, secţia pentru minori şi familie, pronunţată în dosarul nr. 3541/2005, au fost admise apelurile declarate de inculpaţii F.G.F. şi T.I.D. împotriva sentinţei penale nr. 279 din 12 aprilie 2005 a Tribunalului Iaşi, sentinţă pe care a desfiinţat-o în parte în latură penală şi rejudecând cauza s-a dedus din pedeapsa de 7 ani şi 10 luni închisoare aplicată inculpatului F.G.F., perioada executată, cuprinsă între 6 iunie 2003 - 8 decembrie 2003. şi pentru inculpatul minor T.I.D., s-a dedus din perioada rezultantă de 4 ani închisoare, reţinerea din data de 18 martie 2003.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului, onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul minor T.I.D., în cuantum de 40 RON a fost avansat din fondul special al Ministerului Justiţiei.

Pentru a decide astfel, instanţa de apel a constatat că încadrarea juridică dată faptelor de prima instanţă este corectă, iar pedepsele aplicate sunt legale şi temeinice.

Aşa cum a rezultat din probele administrate în cursul urmăririi penale şi reconfirmate în baza cercetării judecătoreşti, în ziua de 17 martie 2003, în jurul orelor 8,40, în timp ce partea vătămată P.S.I. se deplasa pe strada Şoseaua Naţională din municipiul Iaşi, în momentul în care a ajuns lângă Grădiniţă a fost agresată de inculpatul minor B.I. care i-a smuls din mână geanta în care avea următoarele bunuri: un telefon mobil, un aparat foto, buletinul de identitate, cardul B.R.D., carnetul de student, permis bibliotecă, legitimaţie călătorie, bunuri în valoare totală de 3.000.000 lei. Minorul a alergat cu geanta părţii vătămate, printre blocuri, pentru a nu fi prins cu bunul asupra sa.

Din aceleaşi probe administrate a mai rezultat că în dimineaţa zilei de 17 martie 2003 inculpatul minor B.I., după o înţelegere prealabilă cu inculpaţii F.G.F. şi T.I.D. s-au urcat în taximetrul condus de martorul T.C.D. şi au circulat pe ruta Tudor Vladimirescu, Podul Roş, Alexandru cel Bun, Şoseaua Naţională.

Potrivit declaraţiilor inculpaţilor B.I. şi T.I.D., scopul deplasării era acela de a face rost de bani, sustrăgând poşetele părţilor vătămate. În acest scop, minorul B.I. ocupa locul din faţă de lângă şofer, trebuia să coboare când vedea pe stradă o persoană de sex feminin singură, să-i smulgă geanta şi apoi să revină în taxiul care-l aştepta pentru a dispărea de la locul faptei.

Din aceleaşi declaraţii a mai rezultat că cel care a elaborat modul de acţiune a fost inculpatul major F.G.F.

Atât inculpaţii B.I., cât şi T.I.D., precum şi şoferul de taxi T.C.D. au declarat că în momentul în care taxiul s-a apropiat de partea vătămată, care circula pe trotuar, inculpatul F.G.F. i-a spus minorului B.I. să coboare şi să-i sustragă poşeta.

Acesta s-a conformat, a coborât din taxi, s-a apropiat de partea vătămată şi i-a smuls poşeta din mână, după care a alergat printre blocuri, a ascuns poşeta sub geaca cu care era îmbrăcat şi a revenit în stradă unde era aşteptat de taxiul în care se aflau coinculpaţii F.G.F. şi T.I.D.

Inculpatul minor, după ce a urcat în taxi a dat poşeta sustrasă de la partea vătămată coinculpaţilor care ocupau bancheta din spate.

Faţă de această situaţie de fapt, susţinerea inculpatului F.G.F., potrivit căreia nu ar fi cunoscut intenţia inculpatului minor B.I. este nefondată.

Pe cale de consecinţă, încadrarea juridică dată faptei comise de cei trei inculpaţi a fost considerată corectă şi menţinută.

Instanţa de apel a apreciat că nu s-ar justifica schimbarea încadrării juridice a situaţiei de fapt în infracţiunea de tăinuire, atâta timp cât inculpatul F.G.F. a fost cel care a angajat taximetristul să-i transporte, i-a arătat inculpatului minor partea vătămată care se deplasa singură pe stradă şi l-a aşteptat cu acelaşi mijloc de transport în funcţionare pentru a-l deplasa rapid de la locul faptei pentru a nu fi descoperit şi a putea păstra bunul luat prin violenţă.

Atât sub aspectul laturii obiective, cât şi al celei subiective, fapta inculpatului F.G.F. întruneşte elementele constitutive ale complicităţii la infracţiunea d tâlhărie.

Pe cale de consecinţă, nu s-ar justifica nici cererea de schimbare a încadrării juridice a situaţiei de fapt cu privire la inculpatul F.G.F. şi nici cea de achitare.

Pedepsele aplicate inculpaţilor apelanţi au fost bine dozate la nivelul minim special, instanţa, având în vedere modul de operare: pe timp de zi, în plină stradă, prin violenţă şi folosind un autoturism spre a părăsi în grabă şi în siguranţă locul săvârşirii faptei, antecedentele penale ale celor doi inculpaţi şi nu în ultimul rând poziţia lor procesuală.

Pe cale de consecinţă, nu s-ar justifica coborârea pedepselor aplicate sub minimul special.

Apelurile inculpaţilor au fost admise, însă sub un alt motiv care s-a luat în consideraţie din oficiu potrivit dispoziţiilor art. 371 alin. (2) teza finală.

Deşi prima instanţă a rezolvat corect situaţia recidivei postcondamnatorii prevăzură de art. 37 lit. a) C. pen., şi art. 83 C. pen., a omis să deducă din pedeapsa totală aplicată inculpatului F.G.F. de 7 ani şi 10 luni închisoare, perioadă executată cuprinsă între 6 iunie 2003 - 8 decembrie 2003, iar pentru inculpatul minor T.I.D. a omis să deducă din pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare, reţinerea de 24 ore din data de 18 martie 2003.

Împotriva acestei decizii au declarat, în termen legal recursuri inculpaţii F.G.F. şi T.I.D., acesta din urmă fără a arăta în scris motivele.

În recursul declarat, apărătorul inculpatului F.G.F. a arătat că organele de urmărire penală şi instanţele de fond şi apel au comis grave erori în interpretarea şi evaluarea stării de fapt reale, ceea ce a determinat o greşită încadrare juridică prin eludarea sau ignorarea adevărului judiciar, în cauză nefiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la tâlhărie prevăzute şi pedepsite de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., fiind invocate cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 18 şi 17 C. proc. pen.

S-a reţinut că, în ziua de 17 martie 2003, inculpatul B.I. a sustras de pe umărul părţii vătămate P.S.I., geanta în care aceasta ţinea diverse bunuri personale. După sustragerea genţii respective, inculpatul B.I. a fugit printre blocuri şi s-a urcat în taxiul condus de martorul T.C.D., unde era aşteptat de F.G.F. şi T.I.D., ulterior valorificând împreună parte din bunurile sustrase.

S-a apreciat că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 C. pen., deoarece violenţele trebuie să fie exercitate direct împotriva victimei şi au ca scop stoparea unei împotriviri, din partea acesteia, tocmai pentru realizarea acţiunii principale (furtul).

În acest sens, probele administrate în cauză au reflectat clar faptul că inculpatul B.I. pentru a sustrage geanta părţii vătămate nu a întrebuinţat acţiuni agresive, de natură să înfrângă opunerea acesteia. Din contră a acţionat prin surprindere şi fără a folosi forţa, profitând de neatenţia proprietarului bunului şi lejeritatea cu care poşeta era purtată pe umăr. Edificatoare în acest sens sunt relatările părţii vătămate P.S.I. şi chiar termenii folosiţi de ea şi de martorul T.C.D. cu ocazia recunoaşterii din grup care includ aspecte ce demonstrează că fapta s-a petrecut foarte repede şi fără întrebuinţarea de violenţe „geanta care mi-a fost furată", „a coborât şi a sustras o geantă de la o tânără".

Deprinderile de natură infracţională ale recurentului inculpat F.G.F. au fost asimilate pe fondul comportamentului deviant, integrării într-un anturaj negativ, deficienţă mintală, instabilitate sentimentală şi emoţională, frustrare, fiind crescut de bunici, mama plecată în S.U.A., iar tatăl ocupat permanent cu afacerile familiei.

De asemenea. se critică hotărârile pronunţate pentru că în mod eronat s-a reţinut că infracţiunea a fost comisă de trei persoane împreună.

Astfel, se menţionează că pentru existenţa acestei împrejurări agravante este necesar ca persoanele să fi comis infracţiunea împreună, adică să fi acţionat efectiv şi concomitent în momentul săvârşirii faptei, sporind gradul de pericol social al infracţiunii. Atât doctrina, cât şi jurisprudenţa au statuat că nu este posibilă reţinerea agravantei, în situaţia în care, chiar dacă ar existe o înţelegere prealabilă între inculpaţi, numai unul dintre ei a săvârşit infracţiunea de furt sau tâlhărie în calitate de autor, ceilalţi nefiind prezenţi la locul comiterii faptei şi, deci neefectuând acţiuni comune şi simultane pentru săvârşirea infracţiunii.

În speţă, faptul că inculpatul F.G.F. s-ar fi ajutat pe inculpatul B.I. să fugă, după sustragerea de către acesta a genţii părţii vătămate, poate fi considerată, cel mult complicitate la furt calificat prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 209 alin. (1) lit. a) C. pen.

În concluzie, se solicită admiterea recursului şi cu ocazia rejudecării, în baza art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice din art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., în art. 26 raportat la art. 209 alin. (1) lit. a) C. pen., iar pentru motivul prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., reindividualizarea pedepsei, deoarece pedeapsa de 7 ani şi 10 luni închisoare echivalează cu moartea socială a inculpatului, urmând a se reţine deficienţa mintală, anturajul negativ, este tatăl unei fetiţe născute dintr-o relaţie de concubinaj, automutilare pentru reprimarea pornirilor violente, frustrări, urmând as face şi aplicarea art. 113 C. pen.

Motivelor de recurs le-au fost anexate fotocopiile unor extrase din doctrină, jurisprudenţă şi a unei adeverinţe care atestă că inculpatul este încadrat în muncă.

Apărătorul recurentului inculpat F.G.F. a susţinut oral aceleaşi motive de recurs formulate în scris, aşa cum rezultă din partea introductivă a prezentei decizii.

Apărătorul recurentului inculpat T.I.D., în concluziile orale, în dezbateri a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 17, 18 C. proc. pen., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate şi cu ocazia rejudecării, în principal, schimbarea încadrării juridice în complicitate la furt calificat prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 208 – art. 209 C. pen., iar în subsidiar, potrivit art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., reindividualizarea pedepsei, cu aplicarea suspendării sub supraveghere în condiţiile art. 861 C. pen., deoarece pedeapsa aplicată este foarte mare, prejudiciul a fost acoperit prin restituire.

Examinând recursurile declarate de inculpaţii F.G.F. şi T.I.D. împotriva deciziei instanţei de apel, în raport cu motivele invocate ce se vor analiza pentru ambii inculpaţi prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 18, 17, 14 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursurilor inculpaţilor, ca fiind nefondate, pentru considerentele ce se vor arăta.

Din analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrat rezultă că în mod judicios instanţa de apel şi-a însuşit argumentele primei instanţe, iar la rândul ei printr-un riguros examen propriu a stabilit vinovăţia inculpaţilor F.G.F. şi T.I.D. în săvârşirea infracţiunilor pentru care au fost trimişi în judecată, în raport cu situaţia de fapt reţinută.

Înalta Curte consideră că instanţa de apel a dat eficienţă dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la aprecierea probelor, stabilind că faptele inculpaţilor F.G.F., care cunoştea activitatea infracţională ce urma să fie desfăşurată, deoarece, în ziua de 17 martie 2003 a existat o înţelegere prealabilă între cei trei inculpaţi de a se deplasa şi a face rost de bani, sustrăgând poşetele părţilor vătămate, de a-l instiga pe inculpatul minor B.I. să o deposedeze de poşetă pe partea vătămată P.S.I., acesta smulgându-i-o, iar apoi oferindu-i, atât el, cât şi inculpatul minor T.I.D., ajutorul pentru a sustrage poşeta de pe umărul părţii vătămate, precum şi pentru părăsirea locului faptei întruneşte atât obiectiv, cât şi subiectiv conţinutul incriminator al infracţiunii prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., în sarcina inculpatului F.G.F. şi respectiv art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP), în sarcina inculpatului minor T.I.D.

În declaraţiile sale partea vătămată P.S.I. a menţionat că „… în momentul când mă deplasam pe strada Şos. Naţională, mai exact în apropiere de Grădiniţă s-a apropiat de mine un tânăr necunoscut care mi-a smuls poşeta din mână după care a dispărut, alergând printre blocurile di apropiere. În momentul când mi-a smuls geanta prin apropiere nu se mai aflau alte persoane…."

În declaraţiile sale, inculpatul minor B.I. a arătat că „….Din cartierul T. Vladimirescu am plecat cu taxiul condus de T.C.D. în cartierul Alexandru cel Bun, unde în apropierea unei grădiniţe, F.G.F. şi T.I.D. mi-au arătat-o pe partea vătămată care avea o poşetă în mână. Am văzut partea vătămată, din maşină, la circa 20 metri în faţă. Aceasta nu a văzut când am coborât din maşină unde au rămas F.G.F. şi T.I.D. Am început să merg pe trotuar către partea vătămată şi când am ajuns în dreptul ei (când ne-am întâlnit) i-am smuls acesteia poşeta din mână, după care am fugit înainte cu intenţia de mă deplasa la maşină. Fac precizarea că în timp ce mă deplasam către partea vătămată şi imediat după deposedarea acesteia de geantă, maşina a rulat paralel cu mine, pe stradă. După ce am alergat circa 100 metri (pentru a nu putea fi identificată maşina de către partea vătămată) m-am urcat în taxi şi am plecat spre cartierul Podu Roşu către cartierul Bularga. Imediat ce m-am urcat în taxi am dat geanta celor doi prieteni ai mei care au început să verifice conţinutul. Am văzut că aceştia au scos din interior un telefon mobil, un aparat de fotografiat, un card B.R.D. şi alte acte. Nu am văzut nici o sumă de bani. Când cei doi (F.G.F. şi T.I.D.) au spus taximetristului că au găsit un card bancar, acesta le-a spus să caute un cod format din patru numere pentru a scoate bani din contul de card…." „…Am mers timp de o oră prin cartierul T. Vladimirescu, Podu Roşu şi Alexandru cel Bun. Aici, în cartierul din urmă, F.G.F. mi-a arătat o fată cu o geantă pe umăr şi mi-a cerut să cobor din taxi şi să-i smulg acesteia poşeta. După ce am depăşit-o pe fată …. i-am ieşit în faţă fetei şi i-am smuls poşeta din mână, după care am fugit spre maşină…"

În declaraţiile sale, martorul T.C.D. a arătat că …. ne-am deplasat prin mai multe cartiere din municipiul Iaşi, iar când am ajuns în cartierul Alexandru cel Bun, am văzut deplasându-s pe stradă o femeie cu o geantă pe umăr. Atunci F.G.F. l-a întrebat pe B.I. dacă a văzut-o pe femeia respectivă. Acesta din urmă i-a răspuns afirmativ, iar F.G.F. l-a întrebat din nou dacă se duce. De asemenea, B.I. a răspuns afirmativ, iar F.G.F. mi-a zis să opresc maşina. După ce a coborât B.I., F.G.F. mi-a cerut să întorc maşina şi să merg încet înainte pentru a-l aştepta pe B.I. Am întors maşina şi nu am văzut ce a făcut B.I. însă l-am văzut apoi pe acesta alergând şi am mers după el şi l-am luat în maşină. Acesta a scos de sub giacă o geantă de femeie pe care le-a dat-o în spate lui T.I.D. şi F.G.F…."

Din coroborarea declaraţiilor părţii vătămate P.S.I., declaraţiile inculpatului minor B.I., ale martorului T.C.D., mai sus arătate, cu declaraţiile inculpatului T.I.D. procesele-verbale de prezentare pentru recunoaştere şi planşele fotografice, procesele-verbale de confruntare între inculpaţii B.I. şi T.I.D., între inculpaţii B.I. şi F.G.F., între B.I. şi martorul T.C.D., precum şi între martorul T.C.D. şi inculpatul F.G.F. a rezultat contribuţia concretă a inculpaţilor F.G.F. şi T.I.D. la comiterea infracţiunii de către minorul B.I., care a deposedat-o prin violenţă pe partea vătămată de poşetă, violenţă concretizată prin smulgerea acesteia.

Înalta Curte apreciază că în cauză faptele săvârşite de cei doi inculpaţi F.G.F. şi T.I.D. se circumscriu conţinutului incriminator al complicităţii la tâlhărie, deoarece smulgerea unui obiect aflat pe corpul sau în mâna părţii vătămate implică violenţă, respectiv o rupere brutală a contactului material pe care aceasta o avea cu obiectul, chiar dacă nu are loc o violenţă fizică, concretizată în lovirea sau vătămarea corporală a victimei, dar există o violenţă psihică, materializată prin atitudinea brutală a agresorului, ce exercită o presiune psihică prin ameninţarea implicită pe care o exprimă gestul său, aducându-se atingere şi obiectului material adiacent, respectiv corpul persoanei.

Aşadar, nu se poate avea în vedere solicitarea apărării ambilor inculpaţi de schimbare a încadrării juridice în infracţiunea de complicitate la furt calificat şi înlăturarea agravantei comiterii faptei de trei persoane, deoarece materialul probator administrat a relevat contribuţia celor trei inculpaţii la comiterea infracţiunii, existenţa unei înţelegeri prealabile de sustragere de bunuri pentru a face rost de bani, modul de operare fiind anterior stabilit, indicarea de către inculpatul F.G.F. a părţii vătămate, căreia inculpatul minor B.I. i-a dat curs, deposedându-o pe aceasta de poşetă prin smulgerea ei, respectiv prin folosirea violenţei, coinculpaţii F.G.F. şi T.I.D. aflându-se în taxiul ce rula în apropierea victimei şi acceptând modalitatea de operare adoptată de coinculpatul minor.

Înalta Curte consideră că între percepţia materialului probator de către instanţa de apel şi soluţia pronunţată de aceasta există o deplină concordanţă, nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.

Totodată, instanţa de apel a apreciat ca fiind corectă încadrarea juridică a faptelor comise de cei doi inculpaţi, potrivit probelor administrate, astfel că nu este aplicabil nici cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen.

De asemenea, sub aspectul individualizării pedepselor aplicate celor doi inculpaţi, a fost făcut o corectă adecvare cauzală a criteriilor prevăzute de art. 100 şi art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), ţinându-se cont de gradul de pericol social în concret ridicat al faptei comise agravat tocmai de numărul de participanţi, de existenţa unei înţelegeri cu privire la modul de operare, dar şi de circumstanţele personale ale inculpaţilor, care au avut o poziţie relativ sinceră cu privire la comiterea infracţiunii, inculpatul F.G.F. este recidivist, inculpatul minor T.I.D. a mai fost condamnat anterior, ambii dovedind perseverenţă infracţională, inculpatul F.G.F. a avut discernământul păstrat la comiterea faptei, potrivit raportului de expertiză medico-legală aflat la dosarul de urmărire penală, este încadrat în muncă.

Prin cuantumurile pedepselor aplicate orientate spre minim cu executare în regim de detenţie, făcându-se şi aplicarea dispoziţiilor legale incidente prevăzute de regimul sancţionator corespunzător reţinerii stării de recidivă şi respectiv art. 83 C. pen., Înalta Curte apreciază că numai acestea pot să-şi atingă scopurile educativ şi de exemplaritate, în îndreptarea atitudinii inculpaţilor faţă de comiterea de infracţiuni şi resocializarea lor viitoare pozitivă.

Astfel, în cauză, la stabilirea pedepselor şi modalităţii de executare a acestora pentru recurenţii inculpaţi au fost avute în vedere în mod plural toate criteriile specifice individualizării judiciare a pedepselor, nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.

În raport cu cele menţionate, instanţa de apel a pronunţat o soluţie legală şi temeinică sub toate aspectele.

Înalta Curte, verificând Decizia pronunţată, nu a constatat nici existenţa vreunui caz de casare ce s-ar fi putut invoca din oficiu potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii F.G.F. şi T.I.D. împotriva deciziei penale nr. 53/ MF din 30 august 2005 a Curţii de Apel Iaşi, secţia pentru minori şi familie.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va obliga recurentul inculpat T.I.D. la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei (1.000.000 lei) se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei, iar pe recurentul inculpat F.G.F. la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii F.G.F. şi T.I.D. împotriva deciziei penale nr. 53/ MF din 30 august 2005 a Curţii de Apel Iaşi, secţia pentru minori şi familie.

Obligă recurentul inculpat T.I.D. la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 220 lei (2.200.000 lei) din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei (1.000.000 lei) se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei, iar pe recurentul inculpat F.G.F. la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 120 lei (1.200.000 lei).

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 ianuarie 2006.

← ICCJ. Decizia nr. 154/2006. Penal  ICCJ. Decizia nr. 159/2006. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 158/2006. Penal