ICCJ. Decizia nr. 159/2006. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.159/2006
Dosar nr. 20536/1/2005
(nr. vechi 5889/2005)
Şedinţa publică din 12 ianuarie 2006
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 422 din 18 noiembrie 2004, Tribunalul Mureş a dispus:
- schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor V.C. şi L.L. din infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. b) şi c), alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen., în infracţiunea de lovire sau alte violenţe, prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., art. 99 şi urm. C. pen. şi tăinuire, prevăzută de art. 221 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen., cu reţinerea art. 33 lit. a) C. pen., condamnând pe fiecare la pedeapsa rezultantă de 5 milioane lei amendă, constatând totodată, graţierea integrală şi condiţionată a pedepselor aplicate;
- schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpatului S.Şt. din infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. b) şi c), alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen., în infracţiunea de lovire prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., şi a art. 99 şi urm. C. pen., aplicându-i inculpatului măsura educativă a mustrării;
- schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatei L.A.M. din infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. b) şi c), alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen., în aceea prevăzută de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. b) şi c) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen., aplicându-i inculpatei măsura educativă a internării într-un centru de reeducare, Centrul de reeducare de la Găeşti, judeţul Dâmboviţa.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond, primind cauza spre rejudecare, în urma analizei tuturor probelor administrate a reţinut că, în cauză a rezultat cu certitudine că partea vătămată M.L. a fost agresată de cei trei inculpaţi minori şi că inculpata L.A.M. a sustras lănţişoarele părţii vătămate, profitând că aceasta din urmă era doborâtă la pământ.
S-a mai reţinut faptul că, în speţă, s-a dovedit fără echivoc că inculpaţii ar fi observat când inculpata L.L. a luat bunurile de la partea vătămată, stabilindu-se însă că, inculpaţii au beneficiat de ele ulterior.
Ca urmare, avându-se în vedere că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş, inculpaţii V.C., L.L., S.Şt. şi L.A.M. au fost trimişi în judecată pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi următoarele C. pen., reţinându-se că în noaptea de 18 august 2002, în baza unei înţelegeri prealabile au atacat-o cu partea vătămată M.L. şi prin violenţe au deposedat-o de două lănţişoare din aur şi faţă de situaţia de fapt reţinută de instanţă ca rezultând în urma probatoriului administrat, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor săvârşite de inculpaţii V.C., L.L. şi S.Şt., în sensul arătat.
Instanţa de fond a apreciat că faptele inculpaţilor L.L., V.C. şi S.Şt. de a-i aplica părţii vătămate lovituri, cauzându-i leziuni, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de lovire prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., şi faţă de împrejurarea că nu s-a putut stabili în mod cert că agresiunea acestora asupra părţii vătămate a fost făcută în scopul de a o deposeda de bunuri, aflând despre acest fapt ulterior după consumarea acestuia s-a apreciat că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 221 C. pen., fiind întrunite elementele constitutive ale tăinuirii.
Referitor la inculpata L.A.M. s-a constatat că fapta acesteia de a sustrage lănţişoarele din aur de la partea vătămată profitând de neputinţa ei de a se apăra, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie.
Împotriva sentinţei penale a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş, solicitând condamnarea inculpaţilor pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie şi majorarea pedepselor aplicate.
Instanţa de apel a admis apelul parchetului, a casat parţial hotărârea atacată şi rejudecând, în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor V.C. şi L.L., din infracţiunile prevăzute de art. 180 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., art. 99 şi urm. C. pen. şi, respectiv cea prevăzută de art. 221 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen., text în baza căruia îi condamnă la câte o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni închisoare fiecare.
Pentru inculpatul S.Şt. s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. şi art. 99 şi urm. C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen., dispunându-se condamnarea acestuia, la o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni închisoare, iar pentru inculpata L.A.M. s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. b) şi c) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. b) şi c), alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen., condamnând-o la o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni închisoare.
În baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpaţilor drepturile prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), şi s-a înlăturat aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 543/2002 faţă de inculpaţi.
Instanţa de control judiciar a reţinut că edificatoare sunt probele administrate în faza de urmărire penală, din coroborarea cărora a rezultat că inculpaţii se aflau, în noaptea de 17 august 2002, la discotecă, unde era şi partea vătămată şi sub pretextul întreţinerii unor relaţii sexuale contra unor sume de bani, inculpata L.A.M. şi C.A.M. i-au propus părţii vătămate să le însoţească pe malul râului Târnava, partea vătămată fiind de acord.
Partea vătămată şi cele două fete au fost urmate de inculpaţii V.C., L.L. şi S.Şt., iar la un moment dat, partea vătămată a fost atacată de cei trei inculpaţi, iar în momentul în care partea vătămată a căzut, inculpatul L.L. i-a smuls cele două lănţişoare pe care le purta la gât, după care, a plecat iar bunurile au fost vândute ulterior.
S-a constatat că la sustragerea lănţişoarelor şi la lovirea părţii vătămate au participat toţi inculpaţii care, de altfel, au recunoscut acţiunea de lovire, tăgăduind ulterior că a existat o înţelegere în vederea deposedării părţii vătămate.
S-a apreciat că afirmaţiile ulterioare nu au suport, fiind înlăturată ca nesinceră susţinerea inculpaţilor în sensul că primele declaraţii, de recunoaştere au fost date sub imperiul fricii.
Ca urmare, s-a concluzionat în sensul că faptele inculpaţilor care după o prealabilă înţelegere, în noaptea de 17 august 2002, prin folosirea violenţei au deposedat-o pe partea vătămată de două lănţişoare din aur pe care ulterior le-au vândut, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de tâlhărie prevăzută de art. 211 C. pen.
Decizia instanţei de apel a fost atacată cu recurs de inculpaţii V.C., L.L. şi L.A.M. care au criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând casarea hotărârii atacate şi menţinerea sentinţei penale pronunţată de prima instanţă.
Se argumentează în sensul că singura încadrare juridică corectă care poate fi reţinută este cea stabilită de prima instanţă, avându-se în vedere probele administrate în cauză, din care a rezultat că, în seara de 17 august 2002, întâlnindu-se cu partea vătămată, inculpata L.A.M. şi numita C.A.M. s-au înţeles să întreţină relaţii sexuale, iar la un moment dat, în urma unor neînţelegeri ivite între acestea, inculpaţii au intervenit şi au lovit victima, iar inculpata L.L. a smuls lănţişoarele de la gâtul victimei.
În drum spre casă, aceasta din urmă a arătat lănţişoarele coinculpaţilor, fără a rezulta că a existat o înţelegere prealabilă între inculpaţi pentru a adresa şi deposeda victima.
Recursurile declarate de inculpaţi sunt nefondate.
Verificând hotărârea atacată, respectiv actele şi lucrările de la dosar în raport de criticile invocate cât şi din oficiu, în limitele prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată, că susţinerile recurenţilor sunt infirmate de probele administrate în cauză.
Astfel, declaraţiile date de toţi cei patru inculpaţi în faza de urmărire penală care au relatat că în noaptea respectivă, în timp ce se aflau la discotecă, au observat pe partea vătămată şi s-au înţeles ca, sub pretextul întreţinerii unor relaţii sexuale, să-i sustragă bijuteriile pe care le avea asupra sa, ceea ce s-a şi întâmplat, se coroborează cu declaraţiile constante ale părţii vătămate care a susţinut că, în timp ce era lovită, inculpata L.A.M. i-a sustras cele două lănţişoare, dar şi cu concluziile certificatului medico-legal în care se arată că partea vătămată a prezentat leziuni traumatice ce pot data din 18 august 2002.
În mod corect instanţa de apel a înlăturat ca nesincere declaraţiile inculpaţilor făcute în faza de cercetare judecătorească, revenirile acestora asupra recunoaşterilor iniţiale fiind total nejustificate şi nesusţinute de celelalte probe administrate în cauză.
Aşa fiind, Înalta Curte apreciază că încadrarea juridică dată faptelor de către instanţa de apel este justă, agresarea de către inculpaţi a părţii vătămate şi deposedarea ei de bunuri în aceste împrejurări, întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie.
Apărarea recurenţilor inculpaţi V.C. şi L.L., în sensul că se fac vinovaţi de tăinuire, aflând de deposedarea victimei ulterior şi beneficiind de unul din lănţişoarele sustrase, nu poate fi primită.
Pentru a se reţine infracţiunea de tăinuire ar fi fost necesar ca inculpaţii să nu participe în nici un mod la comiterea infracţiunii de tâlhărie săvârşită de inculpata L.A.M. ci, potrivit art. 221 C. pen., doar să primească sau să înlesnească valorificarea unui bun, cunoscând că provine din săvârşirea unei fapte penale, dacă prin aceasta a urmărit să obţină un folos material.
În cauză însă, participând activ la săvârşirea faptei ce a avut ca urmare deposedarea victimei, prin violenţă, de cele două lănţişoare din aur, recurenţii au comis acte ce intră în conţinutul laturii obiective a infracţiunii de tâlhărie.
Astfel, acţiunea de lovire a victimei se completează reciproc cu activitatea inculpatei L.L. de deposedare a părţii vătămate de bunurile care, ulterior au fost valorificate şi de care au profitat toţi inculpaţii.
De astfel, este nerelevant pentru existenţa infracţiunii de tâlhărie dacă inculpaţii au urmărit deposedarea victimei de un anumit bun mai înainte de exercitarea violenţei sau dacă urmărirea acestui scop a intervenit în timpul folosirii violenţei pentru realizarea altei finalităţi, cum este aceea de a o bate pe victimă.
Participarea unor inculpaţi la lovirea victimei concomitent cu deposedarea acesteia de către un alt inculpat, urmată de primirea unei părţi din bunurile sustrase, constituie infracţiunea de tâlhărie, aşa cum în mod corect s-a stabilit de către instanţa de control judiciar.
Cât priveşte pedepsele aplicate inculpaţilor, Înalta Curte constată că, la individualizarea acestora, instanţa de apel a avut în vedere toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv, gradul de pericol social concret al faptelor, împrejurările în care au fost comise, circumstanţele personale ale inculpaţilor, orientându-se spre pedepse situate spre minimul prevăzut de textul incriminator şi în măsură să servească scopului prevăzut de art. 52 C. pen., astfel că nu se impune redozarea lor.
Pentru considerentele arătate, se constată că recursurile declarate de inculpaţi sunt nefondate, urmând a fi respinse, ca atare, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii V.C., L.L. şi L.A.M. împotriva deciziei penale nr. 138/ A din 19 septembrie 2005 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de câte 220 lei (2.200.000 lei) din care onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu, în sumă de câte 100 lei (câte 1.000.000 lei) se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 ianuarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 158/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 162/2006. Penal → |
|---|
