ICCJ. Decizia nr. 1855/2006. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.1855/2006
Dosar nr. 2474/1/2006
Şedinţa publică din 22 martie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 3/ PI din 25 ianuarie 2006, Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de către petiţionarul P.A. şi în consecinţă a menţinut rezoluţia atacată nr. 158/ P din 19 octombrie 2005 prin care Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea a dispus neînceperea urmăririi penale în baza art. 228 alin. (7), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., faţă de intimaţii – judecători U.F. –Judecătoria Oradea şi S.C. –Tribunalul Bihor, sub aspectul infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 244 C. pen.
Prin aceiaşi hotărâre a fost respinsă şi acţiunea civilă privind acordarea sumei de 200.000 lei (RON), daune morale, fiind obligat petiţionarul la suma de 50 lei (RON) cheltuieli judiciare statului.
Curtea a reţinut şi motivat că hotărârile judecătoreşti prin care i-a fost respinsă în mod irevocabil acţiunea în răspundere civilă delictuală, invocate pentru acest motiv de către petiţionar în vederea tragerii la răspundere penală a celor doi intimaţi judecători, sunt legale şi temeinice întrucât se sprijină numai pe probele administrate în cauză, care au fost discutate în contradictoriu de părţi şi care au fost examinate şi apreciate în integralitatea acestora potrivit convingerii intime a celor doi magistraţi aflată în concordanţă cu acest material probator (nefiind realizate astfel elementele constitutive ale infracţiunii de abuz de încredere sesizate Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea prin plângerea formulată la data de 15 noiembrie 2005).
În acelaşi sens au fost formulate şi concluziile procurorului care a efectuat în cauză acte premergătoare în conformitate cu dispoziţiile art. 224 şi următoarele C. proc. pen., finalizate prin soluţia de neîncepere a urmăririi penale dată în baza art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. S-a reţinut prin rezoluţia atacată că, operând principiul disponibilităţii cu referire la acţiunea civilă introdusă de petiţionarul reclamant, instanţele, în a căror alcătuire au intrat şi intimaţi, au luat act de renunţarea acestuia la audierea martorului încuviinţat O.M. şi declaraţia sa că nu solicită alte probe în cauză, procedând la judecată pe baza interogatoriilor părţilor şi a celorlalte înscrisuri aflate la dosar în raport de care soluţia adoptată privind respingerea acţiunii principale şi admiterea cererii reconvenţionale este justificată, întrucât nu a putut fi înlăturată culpa exclusivă a reclamantului în producerea evenimentului rutier ce a avut loc, la data de 6 februarie 2003, în municipiul Cluj Napoca având ca urmări avarierea a două autovehicule.
În fapt, în dimineaţa zilei de 6 februarie 2003, autoturismul Dacia condus de B.A. în care se afla şi martora P.A.I., circulând pe str. Parâng din municipiul Cluj Napoca (drum public) a intrat în coliziune cu autoturismul Mercedes proprietatea reclamantului care circula pe un drum lateral de categorie inferioară (alee dintre blocuri care nu era destinată circulaţiei generale).
Prin procesul verbal seria AS nr. 2861593 din 7 februarie 2003 încheiat pe baza declaraţiilor conducătorilor auto şi a avariilor constatate, Poliţia municipiului Cluj-Napoca – Brigada Poliţie Rutieră, a sancţionat contravenţional pe numitul P.A. cu suma de 3.000.000 lei în temeiul art. 167 lit. a) din HG nr. 85/2003 (pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a OUG nr. 195/2002) reţinând în fapt că „a condus autoturismul Mercedes pe aleea laterală care se intersectează cu str. Parâng, nu a respectat semnificaţia indicatorului „cedează trecerea", accidentând autoturismul Dacia.
În cuprinsul procesului-verbal s-au consemnat şi susţinerile contravenientului care a declarat că „sunt nevinovat, de derapajul Daciei care a intrat în Mercedes".
Prin sentinţa civilă nr. 2184 din 19 martie 2003 (dosar nr. 2340/2003), Judecătoria Cluj-Napoca a respins plângerea formulată de P.A., a anulat procesul verbal de contravenţie şi amenda aplicată. În considerentele sentinţei s-a reţinut că aleea pe care circula petentul nu este semnalizată, în intersecţia cu str. Parâng nefiind montat nici un indicator de circulaţie (potrivit adresei Primăriei Cluj Napoca nr. 9061/446 din 14 februarie 2003). Instanţa a mai constatat că „din procesul verbal lipsesc menţiunile referitoare la direcţiile autoturismelor implicate în accident, iar starea de fapt reţinută în procesul verbal nu este conformă cu realitatea".
Ulterior, P.A. a introdus acţiune civilă (dosar nr. 6327/2003 al Judecătoriei Oradea) prin care a solicitat 10.000.000 lei despăgubiri civile, reprezentând contravaloarea avariilor la autoturismul acestuia Mercedes. Pârâtul B.A. a formulat cerere reconvenţională solicitând obligarea reclamantului în solidar cu SC O. SA la 2.257.640 lei despăgubiri civile, contravaloarea reparaţiilor la autoturismul acestuia Dacia.
În dovedirea acţiunii/cererii reconvenţionale, instanţa a admis probe testimoniale, pentru reclamant fiind încuviinţat martorul O.M. ce urma să fie adus personal, interogatoriul părţilor (administrate la 29 ianuarie şi 11 ianuarie) şi înscrisuri.
La termenul din 11 martie 2004 părţile renunţă la audierea martorilor lipsă, rămânând nedovedită susţinerea esenţială a reclamantului la interogatoriu că autoturismul acestuia nu se afla în mişcare, ci era staţionat la marginea aleii laterale cu str. Parâng, (în faţa blocului Parâng), fiind avariat din culpa exclusivă a pârâtului care a derapat, fiind gheaţă pe carosabilul străzii Parâng, şi a intrat cu maşina sa în partea dreaptă a autoturismului Mercedes.
Prin sentinţa civilă nr. 1601 din 11 martie 2004 pronunţată de judecătorul U.F. s-a respins acţiunea principală şi a fost admisă cererea reconvenţională cu motivarea că reclamantul a circulat pe un drum lateral de categorie inferioară (alee dintre blocuri care nu era destinată circulaţiei generale şi ca atare nesemnalizată) având obligaţia legală, încălcată de acesta cu consecinţa avarierii celor două autoturisme, de a acorda prioritate circulaţiei în derulare pe str. Parâng (drum public), în conformitate cu dispoziţiile art. 167 din Regulamentul de punere în aplicare a OG nr. 195/2002 (adresa 9061/446 din 14 februarie 2003 a Primăriei municipiului Cluj Napoca, Direcţia tehnică, constatările din procesul verbal de contravenţie şi interogatoriul pârâtului.
Recursul declarat de reclamant a fost respins, ca nefondat, prin Decizia civilă nr. 299/ R din 7 aprilie 2005 (dosar nr. 4834/C/2004) a Tribunalului Bihor pronunţată de un complet de judecată alcătuit din magistraţii S.C., preşedinte, C.D. şi B.G., judecători. Declaraţia olografă aparţinând martorului O.M. depusă la dosar în recurs, confirmând susţinerile în apărare făcute de reclamant în faţa primei instanţe, nu a fost reţinută ca probă în cauză cu motivarea că reprezintă o declaraţie extrajudiciară.
Împotriva sentinţei penale nr. 3/2006 s-a declarat în termen recurs de către reclamant invocându-se cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 171 C. proc. pen., cu motivarea că prin aprecierea corectă a probelor administrate în cursul cercetărilor premergătoare urmează a se constata că există suficiente temeiuri pentru infirmarea rezoluţiei atacate şi reţinerea cauzei spre judecare sub aspectul art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), potrivit art. 2781 alin. (8) lit. c) C. proc. pen.
Recursul este nefondat.
Infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), este comisă de funcţionarul public, care în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţă, nu îndeplineşte ori îndeplineşte defectuos un act şi prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane.
Petiţionarul impută celor doi intimaţi judecători săvârşirea infracţiunii amintite întrucât i-au respins acţiunea principală şi au admis cererea reconvenţională, făcând supoziţii greşite asupra unui proces verbal de contravenţie anulat definitiv de altă instanţă, iar celelalte probatorii administrate, insuficient, nejustificau soluţia adoptată în cauză.
Ori, potrivit art. 97 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor (M. Of. nr. 826/13.09.2005) soluţiile judecătoreşti greşite pot constitui temei pentru sancţionare numai în situaţia în care acestea sunt urmarea încălcării obligaţiilor profesionale în raporturile cu justiţiabilii ori săvârşirea de către judecători a unor abateri disciplinare. În speţă nu s-a afirmat şi cu atât mai mult dovedit, o asemenea situaţie.
În plus, petiţionarul-reclamant şi-a apărat necorespunzător interesele pe care le avea în acţiunea civilă dedusă judecăţii atunci când a renunţat la audierea martorului, deoarece nu a mai putut dovedi absenţa culpei sale în coliziunea celor două autoturisme.
Operând principiul disponibilităţii, cu referire la poziţia procesual-civilă a reclamantului, instanţa a luat act de renunţarea acestuia la audierea martorului şi de declaraţia sa că nu solicită alte probe în cauză, procedând la judecată, pe baza interogatoriilor părţilor şi a celorlalte înscrisuri aflate la dosar în raport de care respingerea acţiunii principale şi admiterea cererii reconvenţionale este justificată (întrucât aceste probatorii apreciate în coroborare, în ansamblul acestora confirmă culpa exclusivă a reclamantului în producerea evenimentului rutier din 6 februarie 2003, având ca urmări avarierea celor două autoturisme).
Pentru motivele arătate nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), iar soluţia de neîncepere a urmăririi penale adoptată de procuror şi menţinută de prima instanţă, este legală şi temeinică.
În consecinţă, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul petiţionarului se va respinge, ca nefondat, urmând a fi obligat potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., la suma de 60 lei (RON) cheltuieli judiciare statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul P.A. împotriva sentinţei penale nr. 3/ PI din 25 ianuarie 2006 a Curţii de Apel Oradea.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 60 RON cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 martie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1850/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1861/2006. Penal → |
|---|
