ICCJ. Decizia nr. 1890/2006. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 262 din 2 martie 2005 a Tribunalului București, secția I penală, s-a respins cererea de revizuire a sentinței penale nr. 800/2003 formulată de condamnatul C.V., ca neîntemeiată, obligându-l la 100.000 lei cheltuieli judiciare statului.
S-a reținut că prin cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a) și b) C. proc. pen., petiționarul a arătat că poate proba cu martori împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță, a susținut că martorii în cauză au depus mărturie mincinoasă și nu s-a aplicat art. 16 din Legea nr. 143/2000, astfel cum s-a reținut în actul de inculpare.
La termenul din 2 martie 2005 în instanță, petiționarul și-a precizat obiectul cererii de revizuire, reiterând omisiunea aplicării art. 16 din Legea nr. 143/2000 la stabilirea pedepsei aplicate de instanța de condamnare.
Constatând că omisiunea aplicării dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 143/2000 ca circumstanță de atenuare a pedepsei prevăzute de textul de lege sancționator nu este printre motivele expres și limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen., prima instanță a apreciat că cererea de revizuire formulată de condamnat este nefondată.
împotriva sentinței a declarat apel condamnatul solicitând casarea hotărârii și pe fond admiterea cererii de revizuire deoarece, în opinia sa, sunt îndeplinite cerințele art. 394 lit. a) și b) C. proc. pen., atâta timp cât martorii audiați în cauză au mințit; există împrejurări care nu au fost cunoscute de instanță și nu s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 143/2000.
Instanța de apel a respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuient reținând că în cauză condamnatul nu a învederat care sunt faptele sau împrejurările noi, care nu au fost recunoscute de instanța care a pronunțat condamnarea și pe baza cărora s-ar putea dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare astfel că nu sunt incidente dispozițiile art. 394 lit. a) C. proc. pen.
în ce privește cazul de revizuire prevăzut de art. 394 lit. b) C. proc. pen., s-a reținut că în cauză nu există o hotărâre judecătorească sau o ordonanță a procurorului prin care să se fi constatat săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă de către martorii audiați în cauză, iar în ce privește omisiunea aplicării prevederilor art. 16 din Legea nr. 143/2000, pe calea revizuirii nu se poate face aplicarea acestor dispoziții, cazurile de revizuire fiind strict și limitativ prevăzută de legea procesual penală.
Decizia instanței de apel a fost atacată cu recurs de revizuient care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, reiterând în esență criticile invocate în apel și a solicitat casarea hotărârilor pronunțate și pe fond admiterea cererii de revizuire considerând că sunt incidente dispozițiile art. 394 lit. a) C. proc. pen.
Recursul nu este fondat.
Potrivit art. 394 lit. a) C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută când s-au descoperit fapte sau împrejurări noi, care nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei.
Rezultă așadar că legea se referă la situații de fapt noi rămase din diferite motive necunoscute instanței care a judecat cauza și nu la mijloace de probă, nefiind posibil ca pe calea extraordinară de atac a revizuirii să se obțină o prelungire a probațiunii pentru fapte deja cunoscute și verificate de instanțe.
Cât privește cazul de revizuire prevăzut de art. 394 lit. b) C. proc. pen., este de observat că atâta timp cât nu există o hotărâre judecătorească definitivă sau o ordonanță a procurorului care să constate că martorii audiați au comis infracțiunea de mărturie mincinoasă în timpul procesului penal, nu este incident nici acest caz de revizuire invocat.
în fine, nici susținerea recurentului privind greșita neaplicare în favoarea sa a dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 143/2000 nu poate face obiectul cererii de revizuire așa cum de altfel corect au reținut instanțele, cazurile de revizuire fiind strict și limitativ prevăzute de legiuitor în art. 394 C. proc. pen.
Pentru aceste considerente, înalta Curte constată, că recursul declarat de condamnat este nefondat, hotărârile instanțelor, de respingere a cererii de revizuire și respectiv a apelului declarat de revizuient, fiind legale și temeinice.
Conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul a fost respins și în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul revizuient a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1879/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1902/2006. Penal → |
|---|
