ICCJ. Decizia nr. 1879/2006. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 260 din 17 octombrie 2005 Tribunalul Mureș, în baza art. 174 C. pen., l-a condamnatul pe inculpatul P.F., la pedeapsa de 10 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de omor.
în baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe durata executării pedepsei închisorii.
în baza art. 65 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 5 ani, după executarea pedepsei închisorii.
în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din durata pedepsei aplicate inculpatului perioada arestării preventive din 15 februarie 2005 la zi.
S-a menținut starea de arest a inculpatului.
S-a constatat că nu s-au formulat pretenții civile în cauză.
S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 191 alin. (1) C. proc. pen.
Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut că, în data de 14 februarie 2005, inculpatul a consumat băuturi alcoolice la locuința sa din Sighișoara împreună cu fratele său, martorul P.I., cu martorul I.E. și cu mama inculpatului martora P.L.
în jurul orelor 19,30, martorul I.E. a plecat de la locuința familiei P., după care între inculpat și fratele său s-a iscat o ceartă, inculpatul agresându-l pe acesta, astfel încât P.I. a fost nevoit să se retragă și să se baricadeze în camera sa, deoarece inculpatul, care îl lovise cu o bâtă de lemn, îl amenința în continuare că îl va lovi. întrucât în mod frecvent inculpatul și fratele său deveneau violenți atunci când beau, mama acestora, P.L., împreună cu fiica sa, P.C., au fugit în stradă după începerea scandalului dintre cei doi frați și au intrat în curtea imobilului situat în Sighișoara str. Caisului, unde locuiesc mai multe familii și unde locuia și victima N.V. P.L. și P.C. au strigat după ajutor, astfel încât N.V., care se afla și el în stare de ebrietate, a ieșit din casă și a fugit spre locuința familiei P. De asemenea și martora D.S. a fost alertată de strigătele celor două femei, aceasta trezindu-l pe martorul I.E. care s-a îmbrăcat și a pornit și el înspre locuința familiei P., aceste evenimente petrecându-se în jurul orelor 22,00.
Victima N.V., care îi cunoștea atât pe inculpat, cât și pe fratele acestuia P.I., a intrat în curtea familiei P. pentru a interveni în incidentul dintre P.I. și inculpat, însă a fost lovit cu pumnii, picioarele, cu o bâtă de lemn, precum și cu niște cărămizi de către inculpat în zona capului și peste corp. La sfârșitul incidentului dintre inculpat și victimă, a apărut în locuința inculpatului martorul I.E., care l-a văzut pe inculpat lovind victima cu bocancii, victima fiind căzută lângă poarta de intrare în curtea familiei inculpatului. Tot la sfârșitul incidentului dintre inculpat și victimă a ieșit din camera sa și martorul P.I. care l-a văzut pe inculpat în mijlocul curții având o bâtă de lemn în mână, pe care martorul I.E. i-a smuls-o și pe N.V. căzut pe spate într-o baltă de sânge, lângă poarta acces în curte, cu capul spre poartă. La momentul la care la care victima a fost observată de către martorul I.E., aceasta nu mai mișca, nereacționând în vreun fel la loviturile pe care inculpatul, le aplica în continuare cu bocancii.
Ca urmare a agresiunii inculpatului, victimei i s-au provocat multiple leziuni care au dus la deces.
Prima instanță nu a reținut apărarea inculpatului, în sensul că ar fost provocat de victimă, deoarece nu s-a dovedit că victima l-ar fi atacat pe inculpat și nici că l-ar fi provocat în vreun fel, faptul că anterior incidentului cu mai mult timp victima l-ar fi bătut pe inculpat neconstituind o provocare în sensul prevederilor art. 73 lit. b) C. pen.
împotriva sentinței a declarat apel inculpatul care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie sub aspectul omisiunii reținerii în favoarea sa a circumstanței atenuante prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen., astfel încât pedeapsa aplicată să poată fi redusă sub minimul prevăzut de lege.
Inculpatul a susținut că a fost provocat de victimă care l-a atacat în mai multe rânduri, astfel că a comis fapta într-o stare de tulburare determinată de comportamentul victimei.
Instanța de apel a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat reținând că starea de fapt stabilită de prima instanță este corectă, fiind rezultatul unei analize complete a probelor administrate în cauză din coroborarea cărora a rezultat că victima a încercat doar să-l liniștească pe inculpat, care l-a lovit cu pumnii, picioarele, cu o bâtă și niște cărămizi, provocându-i leziuni care au cauzat moartea. Cât privește apărarea inculpatului referitoare la starea de provocare în care ar fi acționat s-a constatat că deși anterior între inculpat și victimă au avut loc altercații, acestea s-au consumat cu mult timp înainte de momentul săvârșirii faptei pentru care inculpatul este judecat, nefiind asimilabil circumstanței atenuante prevederile art. 73 lit. b) C. pen.
Referitor la pedeapsa aplicată s-a apreciat că a fost corect individualizată potrivit dispozițiilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), neexistând temeiuri pentru reducerea acesteia.
Decizia instanței de apel a fost recurată de inculpat care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, reiterând susținerile invocate cu ocazia judecării cauzei în fond și în apel referitoare la starea de provocare în care a acționat, tulburat fiind de comportamentul agresiv al victimei.
Recurentul a solicitat casarea hotărârilor pronunțate și reținerea în favoarea sa a circumstanței atenuante prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen., cu consecința reducerii pedepsei aplicate sub limita minimă prevăzută de textul incriminator.
Recursul declarat de inculpat este nefondat.
Apărarea sa în sensul că victima ar fi fost cea care l-a provocat prin loviturile pe care i le-a aplicat după ce a pătruns în curtea locuinței sale este infirmată de probele administrate în cauză.
Martorii audiați au declarat constant că victima s-a deplasat l-a locuința inculpatului cu intenția de a aplana conflictul dintre inculpat și fratele acestuia în condițiile în care mama și sora inculpatului se refugiaseră în curtea în care locuia victima împreună cu martorul I.E. căruia i-a fost solicitat ajutorul și cunoscând faptul că între inculpat și fratele său P.I. existau dese conflicte violente.
De asemenea, martorii au relatat că au văzut victima căzută și pe inculpat lovindu-l cu picioarele în zona capului, fără a face precizări cu privire la o eventuală agresiune din partea victimei.
Nici susținerea făcută de inculpat în fața martorului I.E. în sensul că victima ar fi lovit cu securea în cap pe fratele său nu-și găsește suport probator.
Dimpotrivă martorul I.E. a declarat că din discuția purtată cu fratele inculpatului a rezultat că acesta a fost lovit de mai multe ori de către inculpat, aspect învederat și de martorul P.I. care a arătat constant la urmărirea penală modul în care s-a consumat agresiunea, cu ocazia cercetării judecătorești prevalându-se de dispozițiile art. 80 C. proc. pen., precizând însă că își mențin declarațiile de la urmărirea penală.
în ce privește relațiile conflictuale dintre inculpat și victimă anterioare momentului săvârșirii faptei acestea nu pot fundamenta concluzia existenței provocării, condițiile prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen., fiind strict reglementate.
Chiar dacă între inculpat și victimă au existat anterior momente de încordare și violență, în care victima l-a agresat pe inculpat, acesta din urmă acționând în modul reținut de instanță nu poate beneficia de scuza provocării, deoarece tardivitatea ripostei sale exclude tulburarea sau emoția la care fac referire dispozițiile art. 73 lit. b) C. pen.
Așa fiind, critica invocată în principal de inculpatul recurent nu poate fi primită ca de altfel nici cea referitoare la greșita individualizare a sancțiunii, pedeapsa aplicată fiind apreciată de înalta Curte ca justă în raport de prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), instanțele acționând eficiența cuvenită tuturor criteriilor prevăzute de textul de lege menționat, reținând în mod corect că nu sunt temeiuri care să justifice reținerea unor circumstanțe atenuante.
Așa fiind, pedeapsa de 10 ani închisoare, situată de altfel la minimul prevăzut de textul incriminator este în măsură să satisfacă scopul prevăzut de legiuitor în art. 52 C. pen.
Pentru considerentele arătate recursul declarat de inculpat apare ca nefondat astfel că va fi respins, ca atare, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), se va deduce din pedeapsa aplicată timpul arestării preventive a inculpatului începând cu 15 februarie 2005.
Au fost văzute și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1877/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1890/2006. Penal → |
|---|
