ICCJ. Decizia nr. 1893/2006. Penal. Plângere recurs. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1893/2006
Dosar nr. 23414/1/2005
(nr. vechi 7332/2005)
Şedinţa publică din 23 martie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 43 din 10 noiembrie 2005, Curtea de Apel Iaşi a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul R.D. împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale nr. 40/ P din 03 iunie 2005 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi faţă de intimata notar public V.L. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Instanţa a constatat că prin rezoluţia atacată de petentul R.D. s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de notarul public V.L. din cadrul Camerei Notarilor Publici Iaşi, faţă de care s-au administrat acte premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „abuz în serviciu contra intereselor persoanelor", prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Au fost respinse pretenţiile civile pentru daune morale ca neîntemeiate.
Petentul s-a adresat cu plângere la prim-procurorul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, conform dispoziţiilor art. 278 C. proc. pen., iar prin rezoluţia din 15 iulie 2005, dată în dosarul nr. 715/II/2/2005, a fost respinsă ca neîntemeiată.
Prin rezoluţia atacată s-a reţinut faptul că petentul R.D. a sesizat organele de urmărire penală privind pe notarul public V.L., pentru care s-au efectuat acte premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), constând în aceea că, în calitatea pe care o are a rectificat prin încheierea nr. 256 din 10 februarie 2005, clauze din contractul de vânzare-cumpărare încheiat între familia R. în calitate de cumpărător şi familia C. în calitate de vânzător, referitoare la momentul intrării în stăpânirea de drept şi de fapt a cumpărătorilor asupra imobilului reprezentând casă, obiect al vânzării.
S-a mai reţinut că numita R.V. este nepoata maternă a vânzătoarei C.G., precum şi a numitei M.I. care locuia în casă şi că în luna aprilie 2002 la propunerea acesteia din urmă familia R. a fost de acord să cumpere casa de la familia C.
Foştii proprietari au fost de acord să vândă imobilul dar le-au spus soţilor R. că există un drept de habitaţie a numitei M.I. asupra casei de locuit pe toată durata vieţii ei.
În aceste condiţii, după tehnoredactarea contractului, notarul public a dat fiecăreia dintre părţi actul să-l citească şi constatând că nu a existat nici o obiecţiune, pe lângă lămuririle date de C.G., notarul a dat explicaţii privind cauza, respectiv că vor intra în stăpânirea de drept a imobilului cumpărat în momentul autentificării contractului, iar în stăpânirea de fapt vor intra numai după încetarea din viaţă a beneficiarei dreptului de habitaţie.
La data întocmirii contractului, notarul nu a sesizat că s-a făcut o eroare, respectiv o neconcordanţă cu privire la momentul intrării în stăpânirea de fapt, eroare ce a fost înlăturată urmare cererii numitei M.I., în condiţiile în care consimţământul dat de părţi a fost pentru un contract de vânzare-cumpărare cu clauză de habitaţie.
Instanţa a constatat că actul încheiat de intimată conţine mai multe clauze din cuprinsul cărora rezultă fără dubiu că între părţi s-a încheiat un contract de vânzare-cumpărare cu clauză de habitaţie, pentru înstrăinarea imobilului dându-şi acordul şi beneficiara dreptului de habitaţie cu condiţia menţinerii acestui drept în favoarea sa.
La alin. (6) al contractului dintr-o eroare de tehnoredactare s-a menţionat că, cumpărătorii intră în stăpânirea de fapt şi de drept asupra imobilului la data autentificării în loc a se menţiona că stăpânirea de fapt le revine acestora după încetarea din viaţă a beneficiarei dreptului de habitaţie, astfel că la solicitarea acesteia din urmă intimata printr-o încheiere de rectificare efectuată în temeiul art. 53 din Legea nr. 36/1995 a dispus îndreptarea acestei erori.
În aceste condiţii instanţa a apreciat că în cauză nu s-a dovedit că intimata a intenţionat să îndeplinească defectuos actul notarial, respectiv încheierea de rectificare, cauzând o vătămare a intereselor legale ale cumpărătorilor, astfel încât rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale dispusă în cauză este legală, neputând fi reţinută vinovăţia intimatei cu privire la săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Împotriva sentinţei primei instanţe a declarat recurs petiţionarul care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie susţinând că în mod greşit i-a fost respinsă plângerea şi menţinută rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale faţă de intimată, considerând că în mod abuziv şi nelegal notarul a rectificat prin încheiere clauze din contractul de vânzare-cumpărare în care petiţionarul a avut calitatea de cumpărător, interesele sale fiind astfel prejudiciate.
Verificând hotărârea atacată, respectiv actele şi lucrările de la dosar, Înalta Curte constată că recursul declarat de petiţionar este nefondat.
Din cuprinsul actului notarial autentificat sub nr. 783 din 21 august 2003 de către Biroul Notarului Public V.L. rezultă fără putinţă de tăgadă că voinţa părţilor contractante a fost de a încheia un contract de vânzare-cumpărare a unui imobil cu clauză de habitaţie în favoarea unei terţe persoane.
Astfel, potrivit alin. (2) şi (4) ale contractului, petiţionarul R.D. şi soţia sa R.V. pe de o parte, în calitate de cumpărători şi numiţii C.C. şi C.G. pe de altă parte în calitate de vânzători s-au înţeles să vândă şi respectiv să cumpere un imobil asupra căruia potrivit alin. (3) al aceluiaşi act, se menţine dreptul de habitaţie rezervat de M.I. până la sfârşitul vieţii acesteia.
Este evident aşadar că părţile contractante au cunoscut la momentul încheierii actului natura juridică a acestuia, aspect care rezultă de altfel şi în raport de conţinutul alin. (1) şi (8) al contractului de vânzare-cumpărare, în care se stipulează că M.I. în calitate de beneficiară a unui drept de habitaţie până la sfârşitul vieţii este de acord cu înstrăinarea imobilului cu condiţia menţinerii dreptului său, semnând în această calitate actul de vânzare-cumpărare alături de vânzători şi cumpărători.
Aşa fiind, prin încheierea de rectificare nr. 206 din 10 februarie 2005 întocmită de intimată în calitatea sa de notar, în baza unei cereri formulate de beneficiara dreptului de habitaţie, încheiere prin care în raport de cuprinsul alin. (3) din contractul de vânzare-cumpărare, s-a rectificat şi alin. (6) al actului, în sensul că de la data autentificării contractului „cumpărătorii intră în stăpânirea de drept, urmând ca în stăpânirea de fapt să intre la încetarea din viaţă a doamnei M.I." s-a înlăturat o eroare materială evidentă, de tehnoredactare, fără a fi vizată substanţa actului.
Rezultă aşadar că intimata a dorit ca pe această cale legală să înlăture eroarea strecurată în actul notarial, fără a rezulta intenţia acesteia de a cauza o vătămare a intereselor petiţionarului (cumpărător al imobilului).
Din actele premergătoare efectuate în cauză nu a rezultat că intimata, „cu ştiinţă", astfel cum prevăd dispoziţiile art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), a îndeplinit în exercitarea atribuţiilor sale de serviciu în mod defectuos actul de vânzare-cumpărare, respectiv, cauzând o vătămare a intereselor cumpărătorilor, aşa încât în mod corect s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de aceasta.
Pe cale de consecinţă, nereţinându-se vinovăţia intimatei sub aspectul infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), pretenţiile civile formulate de petiţionar au fost respinse justificat.
Pentru considerentele arătate recursul declarat de petentul R.D. apare, ca nefondat, astfel că Înalta Curte urmează a-l respinge, ca atare, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b), menţinând implicit dispoziţiile hotărârii atacate.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul R.D. împotriva sentinţei penale nr. 43 din 10 noiembrie 2005 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală.
Obligă recurentul petiţionar la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 60 RON (600.000 lei).
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 martie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1884/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1915/2006. Penal → |
|---|
