ICCJ. Decizia nr. 196/2006. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 196/2006
Dosar nr. 399/1/2006
Şedinţa publică din 12 ianuarie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 25 noiembrie 2005, nr. 266/ CC pronunţată de Tribunalul Timiş, în dosarul nr. 11342/2005, a fost admisă cererea formulată de D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Timişoara şi s-a dispus prelungirea arestării preventive a inculpaţilor F.I.D., G.I., R.L., D.F., V.M. pe o perioadă de 30 de zile, de la data de 25 noiembrie 2005 până la 24 decembrie 2005.
Tribunalul a considerat că în cauză se impune prelungirea măsurii arestării preventive potrivit art. 159 C. proc. pen., deoarece există indicii cu privire la săvârşirea faptelor prevăzute de legea penală de către inculpat, iar temeiurile care au stat la baza luării măsurii impun în continuare privarea de libertate, respectiv că infracţiunile pentru care sunt cercetaţi inculpaţii sunt pedepsite cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar aceştia prezintă pericol pentru ordinea publică.
În ce priveşte participarea unui procuror din cadrul D.I.I.C.O.T. s-a reţinut că apărătorul inculpaţilor R.L. şi D.F. nu a indicat textul legal care impune aceasta, făcând o analogie cu judecarea infracţiunii de corupţie.
Cu privire la termenul de 5 zile prevăzut de alin. (1) al art. 159 C. proc. pen., instanţa a apreciat că acesta este un termen de recomandare, care nu are drept consecinţă imposibilitatea prelungirii arestării preventive.
Ca urmare excepţiile invocate au fost respinse.
Împotriva încheierii au declarat recurs inculpaţii F.I.D., D.F. şi R.L.
Curtea de Apel Timişoara a respins, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţi împotriva încheierii nr. 266/ C. civ. Din 25 noiembrie 2005 pronunţată de Tribunalul Timiş, constatând că prima instanţă în conformitate cu dispoziţiile art. 23 pct. 5 din Constituţia României şi art. 159 C. proc. pen., în mod corect a dispus prelungirea arestării preventive a inculpaţilor, reţinând că sunt motive certe şi plauzibile că inculpaţii au comis infracţiunile pentru care sunt cercetaţi şi avându-se în vedere modul organizat de săvârşire a faptelor s-a apreciat corect că inculpaţii prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Împotriva deciziei instanţei de recurs nr. 1243 din 14 decembrie 2005 au declarat recurs inculpaţii D.F. şi R.L., criticând dispoziţia instanţei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la neconstituţionalitatea art. 159 alin. (1) C. proc. pen.
Se susţine că în mod nelegal instanţa a respins cererea cu motivarea că această excepţie a mai fost ridicată şi a trecut la judecarea cauzei respingând şi cererea de suspendare a judecăţii.
Consideră recurenţii că termenii în care sunt formulate prevederile art. 29 din Legea nr. 47/1992, sunt imperativi, sesizarea Curţii Constituţionale nefiind apanajul instanţei, întrucât normele care reglementează astfel de situaţii de neconstituţionalitate sunt imperative şi nu supletive.
Recursul declarat de inculpaţi referitor la dispoziţia instanţei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale este nefondat.
Potrivit art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 republicată „dacă excepţia invocată este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3) instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.
Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare".
Rezultă aşadar că împotriva dispoziţiei instanţei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale inculpaţii au deschisă calea recursului la instanţa superioară, respectiv la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie căreia de altfel s-au şi adresat în termenul de 48 ore prevăzut de legiuitor.
Pe de altă parte însă, criticile invocate de aceştia referitoare la nelegalitatea dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale sunt nefondate atâta timp cât dispoziţiile art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 permit instanţelor o atare măsură în condiţiile în care excepţia invocată este inadmisibilă.
Din cuprinsul hotărârii atacate rezultă că instanţa a respins justificat cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, motivându-şi această hotărâre în condiţiile art. 29 din actul normativ menţionat.
Aşa fiind, recursurile declarate de inculpaţi cu privire la această dispoziţie a instanţei sunt nefondate, urmând a fi respinse ca atare în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii D.F. şi R.L. împotriva deciziei penale nr. 1243/ R din 14 decembrie 2005 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 12177/P/2005.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de câte 100 lei (câte 1.000.000 lei), din care onorariile cuvenite apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de câte 40 lei (câte 400.000 lei), se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 ianuarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1940/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1968/2006. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
