ICCJ. Decizia nr. 1968/2006. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.1968/2006
Dosar nr. 4973/1/2006
Şedinţa publică din 27 martie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 13 martie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. 41467/3/2005, s-a dispus, printre altele, menţinerea stării de arest a inculpatului V.C.R.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că, verificând legalitatea şi temeinicia arestării preventive a inculpatului, s-a constatat că temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri subzistă, impunând în continuare privarea de libertate a acestuia.
Împotriva încheierii sus-arătate a declarat recurs inculpatul V.C.R., solicitând casarea acesteia şi punerea sa în libertate întrucât nu mai există nici un temei care să justifice menţinerea stării de arest.
Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate cât şi din oficiu cauza, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 3856 şi art. 3857 alin. (1) C. proc. pen., constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Aşa cum rezultă din actele aflate la dosar, prin sentinţa penală nr. 182 din 14 februarie 2006 pronunţată în dosarul nr. 41467/3/2005 al Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, s-a dispus condamnarea inculpatului V.C.R., la o pedeapsă de 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută şi pedepsită de art. 211 alin. (2) lit. c), alin. (21) lit. a) C. proc. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. şi art. 74, 76 C. pen.
În esenţă, s-a reţinut că, în ziua de 16 septembrie 2005, în jurul orelor 19,30, în public, inculpatul V.C.R. împreună cu coinculpatul P.M.M., a sustras, prin violenţă, părţii vătămate P.C.I. un telefon mobil, pe care l-au vândut cu suma de 230 RON.
Temeiurile arestării preventive a inculpatului V.C.R. le-au constituit dispoziţiile art. 148 lit. h) C. proc. pen.
Cât priveşte menţinerea stării de arest a inculpatului, Înalta Curte apreciază că în mod temeinic şi legal s-a dispus privarea de libertate a acestuia.
Potrivit art. 160b alin. (1) C. proc. pen., instanţa de judecată, în exercitarea atribuţiilor de control judiciar este obligată să verifice periodic legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
Conform alin. (3) al aceluiaşi articol, „când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune prin încheiere motivată menţinerea arestării preventive.
În cauză, aşa cum rezultă din încheierea atacată, instanţa de apel a procedat la efectuarea verificărilor dispuse de legea procesual penală şi a constatat că temeiurile de fapt şi de drept [(art. 148 lit. h) C. proc. pen.)] care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunând în continuare privarea de libertate a inculpatului V.C.R.
Înalta Curte constată că, în raport de modul de concepere a activităţii infracţionale, de împrejurările comiterii faptei şi de urmările acesteia, lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol social concret pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de insecuritate şi neîncredere în buna desfăşurare a actului de justiţie.
Pe de altă parte, asemenea fapte neurmate de o ripostă fermă a societăţii ar întreţine climatul infracţional şi ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii.
Faptul că a fost pronunţată o hotărâre de condamnare în cauză, nu alterează prezumţia de nevinovăţie, limitarea libertăţii persoanei încadrându-se în dispoziţiile legii cât şi în cele ale Convenţiei pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale.
Aşa fiind, Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul V.C.R.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul V.C.R. împotriva încheierii din 13 martie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II–a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosar nr. 41467/3/2005.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 120 RON (1.200.000 lei) cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 40 RON (400.000 lei), reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 martie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 196/2006. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 1978/2006. Penal → |
|---|
